Abstract. This article is dedicated both to aspiring teachers, especially if they do not have teachers close to them, but also to all those who want to familiarize themselves with little-known aspects of a job that seems easy to practice, with apparently few hours work and even some decision-makers who reached leadership positions in education only through political support, without teaching experience.

Keywords: teacher, calling, motivation, danger, investment.

Despre politică, fotbal și învățământ, în numeroase culturi, mulți oameni emit păreri și judecăți de valoare chiar și fără să dețină o minimă abilitare în domeniul la care fac referire, fie prin „contaminație” (de la cei pe care îi consideră repere de înțelepciune), fie prin  prejudecăți sau ca efect al aversiunii pe care o au față de anumite domenii în care nu s-au integrat, motiv pentru care considerăm oportun să facem câteva precizări cu privire la profesia pe care o exercităm de peste un sfert de veac, menite să-i orienteze pe cei de bună credință referitoare la domeniul educațional.

1. Ca să fii un bun profesor, îți trebuie vocație; vocație provine din cuvântul lat. vocatio, -onis care înseamnă „chemare”. Această chemare se poate concretiza în iubirea pentru copii, în empatizarea cu ei, în dorința de a împărtăși cunoștințele deținute, dar și în idealul de a înfrumusețare a lumii prin cunoaștere;

2. Nu există profesori fără elevi/ studenți și nu există elevi/ studenți sau în absența nevoii de cunoaștere (deși acest aspect pare axiomatic, trebuie conștientizat continuu!);

3. Există riscul să reiterăm aspectele pe care nu le-am agreat pe vremea când eram elevi;

4. Calitatea de profesor presupune o bună cunoaștere a limbii în care predai. Evident că, în România, se cuvine cunoașterea foarte bună a limbii române, atât în aspectul ei vorbit, cât și în cel scris, indiferent de materia predată;

5. Un profesor bun deține atât cunoștințe științifice, cât, mai ales, competențe relaționale;

6. Profesorul bun extinde atracția pe care o simte față de materia predată subiecților învățării;

7. Există vocație pedagogică la unele persoane nativ, însă nu este suficient pentru a conferi calitate de profesor în lipsa pregătirii formale de specialitate, decât ca etichetare amicală, nu ca o recunoaștere oficială. Din păcate, chiar când această calitate este dublată de toate celelalte competențe profesionale presupuse de statutul de cadru didactic, în România, nu există posibilitatea de a acredita sau valida învățarea nonformală și de a o certifica în acest domeniu;

8. Pentru a preda este o condiție sine qua non să-i iubim într-un mod sănătos pe subiecții învățării/ formabilii cărora ne adresăm;

9. Succesul în lucrul cu propriii tăi copii sau cu frații mai mici poate crea premisele lucrului cu alți copii de vârsta celor cu care lucrăm, dar nu este o garanție a succesului la clasă, după cum, insuccesul în lucrul cu propriii copii sau cu frații mai mici nu înseamnă neapărat și insucces la clasă. Profesorul fără calitatea de părinte diferă de cel care are această calitate. Am experimentat-o cu vârf și îndesat personal. Într-un fel te uiți și empatizezi cu un copil dacă nu ești părinte și în alt fel faci acest lucru dacă ai acest statut. Există atât avantaje, cât și anumite pericole în relația cu elevii;

10. Hipermotivația de a deveni profesor constituie adesea un neajuns în formarea profesională și ulterior în exercitarea profesiei;

11. Submotivația este, de asemenea, un impediment în a deveni cadru didactic;

12. Oricât ar fi de bine pregătit, sub aspect științific, un cadru didactic, dacă nu zâmbește niciodată și nu-și arată disponibilitatea de a le împărtăși cu bunăvoință cunoștințele elevilor săi, nu poate fi perceput drept un bun profesor;

13. Asemănător altor profesii bazate pe interacțiunea umană, profesia didactică presupune ca cel care o practică să conștientizeze rolul său modelator sau paradigmatic în contextele de viață în care se află (în societate), dincolo de spațiul instituționalizat destinat predării-învățării- evaluării;

14. Tot asemănător altor profesii, există destule aspecte pe care aspirantul la statutul de cadru didactic nu le cunoaște dacă nu are pe cineva din familie sau apropiat care să-i vorbească despre ele, dar care se pot dovedi destul de neplăcute atunci când se solicită efectuarea lor. De regulă, ne îndrăgostim de partea vizibilă a aisbergului profesional, și nu de latura sa invizibilă, fie că e intuibilă, fie că, pentru cei nefamiliarizați cu ea, este de nebănuit. Iată câteva exemple:

• numeroasele documente scrise pe care orice cadru didactic le întocmește, mai cu seamă în absența profesorului documentarist din majoritatea unităților școlare în România;
• participarea la recensământul populației școlare sau la asigurarea personalului în secții electorale;
• înscrierea copiilor la începutul unui ciclu școlar;
• verificarea corectitudinii completării de către elevi, părinți/ tutori a diverselor acte și solicitări;
• amenajarea și întreținerea diverselor laboratoare și cabinete didactice dintr-o unitate școlară;
• participarea la activități extrașcolare în weekenduri și vacanțe (concursuri, olimpiade, evenimente culturale desfășurate în respectiva unitate școlară, conferințe, simpozioane etc.);
• verificarea dosarelor depuse în vederea obținerii anumitor facilități de către familiile elevilor (exemplu: burse);
• participarea la acțiuni de voluntariat, ecologice, de promovare a ofertei școlare (în cadrul Zilelor Porților Deschise), de întâlniri cu beneficiarii secundari ai educației oferite, întâlniri cu administrația locală și cu reprezentați ai Inspectoratului Școlar Județean, cu diverși parteneri educaționali (de exemplu, furnizori de practică de specialitate) etc.;
• spre exemplu, în învățământul superior, perioada admiterii la facultate prin înscriere online reprezintă, în unele facultăți, o grea solicitare pentru un cadru didactic să verifice corectitudinea tuturor înscrisurilor, conformitatea datelor completate, să petreacă ore în șir în fața diverselor ecrane (laptop, calculator, tabletă), să lucreze în weekend, să urmărească valabilitatea documentelor prezentate (adeverințe valabile un termen limitat), să citească scrisul olograf al unor cadre medicale care precizează anumite afecțiuni ale candidatului la facultate și să se informeze dacă acestea pot sau nu să-i permită accesul la anumite tipuri de specializări, să dea explicații privind invalidarea dosarelor, să întocmească diverse raportări privind dosarele evaluate, să lucreze uneori peste 11 ore admise legal (atunci când este și în alte comisii de examinare), să verifice și să anunțe (ne)funcționalitatea platformei digitale de lucru, să depindă de calitatea semnalului de Internet, să sesizeze decidenții cu privire la diversele provocări de ordin administrativ cu care se confruntă etc.;
• participarea la perfecționări continue care nu răspund întotdeauna disponibilităților de timp sau nevoilor reale de formare (oferta fiind limitată, iar cadrul didactic fiind constrâns să-și asigure numărul de credite anual, este nevoit să accepte participarea la astfel de cursuri plasate în perioade care nu sunt convenabile pentru profesorul-formabil și nici de un viu interes pentru acesta);
• încadrarea unui profesor în diverse comisii permanente din unitatea lui școlară, nefiind întotdeauna familiarizat cu ceea ce are de gestionat, în condițiile personalului insuficient în acest sens;
• alte situații, precum alocarea unei clase în care nimeni nu ar dori să-și desfășoare orele (ex.: friguroasă iarna și călduroasă vara sau nedotată adecvat sau izolată de celelalte spații educaționale sau fără ferestre sau cu ferestre fără etanșeitate etc.). Și exemplele pot continua, desigur!…

15. Spre deosebire de cele mai multe meserii care nu presupun investiții profesionale din fondurile personale, profesia didactică, pentru a putea fi desfășurată în bune condiții, impune o serie de cheltuieli, reflectate în costurile pentru:

• materiale didactice, fără de care este de neconceput procesul didactic, mai cu seamă în învățământul preșcolar și primar, unde se lucrează cu material concret-intuitiv, pe câtă vreme, în învățământul superior se lucrează mai cu seamă cu diverse softuri (educaționale), precum cel de scanare antiplagiat, sau cu foarte multe studii abia publicate pe diverse platforme specializate în acest sens;
• cărți de specialitate destinate lucrului cu formabilii (culegeri, antologii, auxiliare didactice etc.);
• cărți de specialitate destinate formării continue a cadrului didactic, științifice și metodologice;
• abonamente la diverși furnizori de instrumente de lucru (+/- digitale), precum: wordwall, Twinkle etc.);
• abonamente la reviste de specialitate;
• cotizații aferente diverselor asociații profesionale din care un cadru didactic face parte;
• taxe pentru participarea la formări profesionale, conferințe, workshopuri etc.;
• taxe privind accesul la anumite biblioteci virtuale;
• costuri de achiziționare a unor softuri educaționale (aferente diverselor discipline școlare predate);
• diverse investiții în cursuri de dezvoltare personală sau de întreținere a capacității de a vorbi o limbă străină, în condițiile în care nu ai contacte cu vorbitori nativi, iar cadrului didactic i se cer competențe de comunicare lingvistică în cel puțin o limbă străină;
• taxe investite în rechizite de uz personal (stilouri, creioane, cerneală, coli, caiete, aparatură IT, consumabile pentru imprimantă etc.);
• anumite recompense sau stimulente oferite cu prilejul anumitor evenimente (Ziua Copilului, de Moș Nicolae), când fie clasa, fie respectivul cadru didactic marchează o tradiție, o reușită sau o aniversare etc.

Poate că tot aici ar trebui menționate și investițiile în vestimentație pentru că, în vreme ce o serie de categorii profesionale (poliție, armată, personal medical, diverse industrii) beneficiază de fonduri alocate în acest sens sau de sponsorizări (de exemplu, preoții, ale căror odăjdii sunt oferite de către enoriași), a veni în fața celor pentru care ar trebui să funcționezi drept model cu haine ponosite poate face obiectul amuzamentului acestora, în detrimentul captării atenției în chip dezirabil!

16. În ciuda investițiilor profesionale și a salariilor mici (percepute astfel tocmai pentru că o bună parte din ele este reinvestită profesional, cum am arătat mai sus!), veniturile se pot dovedi mulțumitoare în condițiile în care există și pasiune și vocație pentru profesia în discuție, așa cum se arată în volumele Cafeneaua de la Capătul Lumii, pentru că, un profesionist este răsplătit prin satisfacția sufletească pe care o are în urma lucrului bine făcut sau prin faptul că nu este ispitit de a se recompensa pentru supliciile resimțite în cazul în care ar munci într-un domeniu care nu-i este deloc plăcut!

17. În cazul în care profesorul identifică la elevi/ studenți diverse hobbyuri, ar lucru ar trebui resimțit ca pe un adevărat avantaj, pentru că un individ pasionat de ceva poate fi motivat mai ușor decât unul care nu are nicio pasiune, și chiar simpla menționare a pasiunii lui echivalează cu faptul că nu ne este indiferent, ceea ce-l va determina să răspundă în consecință!

18. Pentru a accede în învățământ, timizii ar trebui să-și trateze timiditatea, după cum aroganții nu au ce căuta în funcții didactice!

19. Fără a cunoaște prevederile curriculare în vigoare, conținuturile științifice care constituie suport didactic al activităților și didactica specialității, nicio diplomă nu poate face dintr-un absolvent un profesor! Curriculum Național este într-o continuă dinamică/schimbare, astfel că nu se memorează, fiind necesară consultarea lui periodică, dar și citirea scrisorilor metodologice prin care i se aduc modificări. Manualele școlare diferă de la o generație la alta și chiar de la an la an, ceea ce impune citirea lor în avans față de momentul utilizării efective la clasă, mai cu seamă că nu sunt infailibile, eventualele erori cuvenindu-se să le fie aduse la cunoștință elevilor înainte ca ei să le ia ca atare! Didactica specialității reflectă descoperirile științifice și prin care se poate facilita realizarea obiectivelor școlare în condiții plăcute, de aceea nu se poate limita nici la strategii clasice, percepute adesea ca vetuste (chiar dacă este necesar apelul la ele), nici la strategii moderne (care nu mai răspund decât parțial societății postmoderne), nici la strategii lipsite de verificare a eficienței lor! Alături de lectura acestor documente menționate, un cadru didactic se cuvine să cunoască standardele profesionale și fișa postului, drepturile și îndatoririle, dar și unde poate să-și valorifice creativitatea și viziunea personală pentru a se justifica „dreptul de proprietate intelectuală” asupra actului său didactic construit în vederea facilitării învățării de către elev, într-un chip plăcut!

20. Umorul, atunci când nu este sarcastic sau ironic, este binevenit în anumite momente de tensiune/ încordare în cadrul activităților, și trebuie cultivat măiestrit, astfel încât să nu prevaleze față de seriozitate și nici să nu dea impresia superficialității și a sustragerii de la provocări! Împărtășim opinia că, „Dacă umorul poate fi folosit pentru stimularea neuroplasticității, activarea regiunilor executive ale creierului și amplificarea procesării abstracte, atunci nu e nicio surpriză că poate juca un rol important în clasă. S-a demonstrat că folosirea umorului în clasă crește atenția, plăcerea și memoria elevilor. Cercetătorii au observat că atunci când informațiile sunt însoțite de umor, crește posibilitatea ca acele informații să fie recompensate, repetate și reținute.” (Louis Cozolino, op. cit., pp. 104-105);

21. Orice profesor ar trebui să conștientizeze faptul că elevii dețin foarte bine reprezentate anumite inteligențe multiple și că perceperea la un elev a lipsei inteligenței aferentă disciplinei pe care el o predă nu-l face mai puțin valoros (pe elev), pentru că poate fi vorba fie strict de o reacție la modul în care se simte valorizat sau de existența unei inteligențe prevalente în alt domeniu științific (v. H. Gardner, Inteligențele multiple);

22. Un profesor bun denotă optimism pedagogic! Evoluția cognitivă accentuată a individului uman este uneori rodul Efectului Pygmalion sau Rosenthal (presupunând profeția autoîmplinită în îmbunătățirea performanțelor formabilului), așa cum o demonstrează numeroase cercetări (În acest sens, este grăitor volumul lui Florin Colceag și Florin Alexandru, Copilul tău este un geniu)!

23. Așa cum există oameni pasionați de artă în absența unei pregătiri de specialitate, există și părinți pasionați de discipline psihopedagogice, de diverse materii, de comunicare eficientă sau chiar de parenting, ceea ce face ca ei să fie la curent cu întreg procesul didactic în care este implicat copilul său și să ia atitudine față de ceea ce consideră ameliorabil în practica educațională!

24. Adesea, elevul de astăzi este „pierdut” de sintagma „Pe vremea mea,….” rostită de cadrele didactice vârstnice și care cred că dându-le exemplul altor vremuri, lumi și cutume, îi motivează pe elevi!… Elevul reflexiv se simte indirect învinovățit de faptul că profesorul a avut o copilărie lipsită de gadgeturi, de drepturi sau că reacționa în virtutea educației primite și a modelelor din jurul său! Și, într-adevăr, elevul nu are nicio vină că, în copilărie, profesorul a dus o viață grea pe care o considera și chiar o consideră normalitatea, că nu avut telefon (adesea nici fix), că nu avea zeci de posturi de televiziune (ci doar 1-2, în monocromie), că era implicat în toate treburile gospodărești, adesea care nu ar fi trebuit să facă obiectul activității sale! Nici sintagma „Eu, la vârsta ta, făceam…..”, este și mai nocivă decât prima, atât pentru că se bazează pe comparații nebenefice, cât și pentru că profesorul se situează pe poziție de putere, considerându-se superior și dorind să-și impună forțat percepția drept for superior unui copil dotat cu discernământ și care are dreptul să nu-l considere deloc merituos doar pentru că a procedat într-un mod diferit! De altfel, este cunoscut faptul că invențiile au fost realizate de persoane înclinate spre comoditate și nu spre execuție!

25. Profesorul descoperit că nu știe să utilizeze smartphone-ul și calculatorul este considerat adesea drept decrepit, dar și un lup moralist care vrea să-i învețe pe alții, dar el nu este dispus să învețe și, în consecință, fie neluat în seamă, fie ridiculizat!

26. Individul nedilematic, convins că are răspunsuri la orice întrebare, sentențial, adeptul dictonului „Magister dixit”, nu se cuvine să aspire la statutul de profesor! Credința că doar raționamentul personal este infailibil („doar eu am dreptate”) are caracter patologic, pe de o parte pentru că neagă realitatea și adevărul celorlalți, că le minimalizează sau neglijează percepțiile și sistemul lor axiologic, iar pe de altă parte, pentru că nu permite deschiderea spre noutate/ inovație, spre puncte de vedere care se pot dovedi fascinante!

27. Cel care dorește să devină profesor pentru a se bucura de respect precum în Japonia (unde profesorii sunt singurii care nu se înclină în fața împăratului), s-ar cuveni să știe că în toate țările respectul se câștigă exclusiv prin profesionalism, care s-ar cuveni să includă omenia. Omenia presupune să sari în ajutorul celui care are o problemă de sănătate, să le observi reacțiile celor cărora te adresezi, să-ți pese de nevoile lor, de aspirațiile lor, de neputințele lor, dar să te și poți bucura sincer de realizările și succesele lor!

28. A fi profesor înseamnă mult mai mult decât să realizezi obiective curriculare, să intri și să ieși cu punctualitate de la ore, să manifești un automatism de robot. A fi profesor înseamnă să te preocupi nu doar de accesibilizarea materiei de la disciplina pe care o predai, ci să-i înveți pe elevi să învețe, să-i ajuți să asimileze competențe sociale și civice, să le inoculezi pasiune pentru ceea ce este necesar să facă, să accepți diversitatea, să întrevezi partea bună sau lecția oricărui aspect negativ, să-i înveți să facă față vicisitudinilor și deschiderea spre multiculturalitate, să deprindă obiceiuri benefice, să nu uite să viseze, să spere, și, mai ales, să iubească!

29. Cunoașterea și convingerea că spunerea de povești constituie „cea mai veche oră de curs” (Louis Cozolino, op. cit., p. 212) și că predarea s-ar cuveni să fie „ca o poveste” (Kieran Egan) și, mai ales, capacitatea de a povesti, sunt atuuri pe care orice profesor apreciat le deține;

30. Asemănător altor profesii (de preot, polițist, medic), profesia didactică nu încetează odată cu terminarea programului și ieșirea pe poarta școlii, pentru că un profesor are rol modelator pentru cei cărora le predă și cu care se poate întâlni în diverse contexte (ca vecini, clienți ai acelorași furnizori de servicii, pacienți ai acelorași medici, pasageri în diverse mijloace de transport, turiști, spectatori etc.), unde pot proba punerea în practică a ceea ce recomandă!

31. Atunci când este nevoit să adreseze întrebări personale elevilor, este necesar ca profesorul să le explice motivul pentru care face acest lucru și, pentru că cei mai mulți elevi ar putea să nu fie convinși de interesul sincer de a-i ajuta, motivația s-ar cuveni să se refere la grija cadrului didactic, la responsabilitatea sa, la ceea ce este plauzibil pentru elev!

Desigur, și alte aspecte s-ar cuveni cunoscute, însă atât ne permite prezentul spațiu de tehnoredactare!

Bibliografie

Colceag, Florin; Alexandru, Florin, Copilul tău este un geniu, Ed. Tikaboo, București, 2016

Cozolino, Louis, Predarea bazată pe atașament. Cum să creezi o clasă tribală, trad. de Camelia Dumitru, Ed. Trei, București, 2017

Egan, Kieran, Predarea ca o poveste. O abordare alternativă a predării şi a curriculum-ului în şcoala primară, cap. Modelul formei poveştii, Ed. Didactica Press, Bucureşti, 2007

Gardner, Howard, Inteligenţe multiple. Noi orizonturi, Ed. Sigma, Bucureşti, 2015

Strelecky, John P., Cafeneaua de la Capătul Lumii, trad. Fabiana Florescu, Ed. Litera, București, 2020

Strelecky, John P., Întoarcere la Cafeneaua de la Capătul Lumii, trad. Fabiana Florescu, Ed. Litera, București, 2020

Strelecky, John P.,  A treia vizită la Cafeneaua de la Capătul Lumii, trad. Fabiana Florescu, Ed. Litera, București, 2021