Gradația de merit reprezintă una dintre cele mai cunoscute și așteptate forme de recunoaștere a performanței profesionale în rândul cadrelor didactice din România. Reglementată de OMEC nr. 6.159/2021, această distincție presupune o majorare salarială de 25% pe o perioadă de cinci ani, acordată în baza unui portofoliu care documentează activitatea didactică, implicarea în viața instituției școlare, formarea continuă și contribuțiile profesionale relevante. Deși concepută ca un mecanism de stimulare și recompensare a excelenței în educație, gradația de merit generează în practică percepții mixte și reacții divergente în rândul profesorilor. Pentru unii, ea este o formă de validare instituțională, un punct culminant al carierei, care certifică eforturile constante și implicarea profundă în viața școlii. Pentru alții, devine un proces încărcat de presiune birocratică, stres competitiv și incertitudini privind evaluarea. O analiză calitativă a discuțiilor dintr-un grup profesional activ de pe Facebook, dedicat exclusiv gradației de merit, a relevat numeroase teme recurente care reflectă preocupările reale ale aplicanților. Profesorii discută intens despre dificultatea de a documenta coerent activitățile desfășurate și de a le încadra corect în criteriile oficiale. De exemplu, criteriul 4 – contribuția la dezvoltarea instituțională este des menționat ca fiind greu de cuantificat în lipsa unor instrumente clare de evaluare a impactului. În mod similar, proiectele educaționale, deși relevante, necesită un efort suplimentar pentru a fi transformate în dovezi eligibile.

Alte preocupări frecvente vizează adeverințele și documentele justificative, a căror formă standardizată nu este clar reglementată, precum și diplomele, fișa de autoevaluare sau anexe – surse de stres în lipsa unor modele unitare. Profesorii semnalează și confuzii privind încadrarea activităților în comisii școlare, cu elevii CES, sau în formarea profesională continuă. Mai recent, apar discuții despre activitățile digitale și participarea la proiecte Erasmus+, percepute ca valoroase, dar cu vizibilitate scăzută în baremele actuale.

În mod repetat, se invocă lipsa de transparență a procesului de punctare, dificultatea interpretării baremurilor și percepția că evaluarea depinde uneori mai mult de prezentare decât de fond. În acest context, ideea unei digitalizări reale a procesului devine tot mai necesară: un sistem informatizat, bazat pe încărcarea documentelor într-o platformă națională securizată, urmat de evaluarea acestora de către comisii formate din cadre didactice din alte județe, după modelul utilizat la evaluările naționale sau bacalaureat, ar putea reduce subiectivismul și ar crește încrederea în corectitudinea procesului.

În ansamblu, aceste conversații și reflecții colective dezvăluie o tensiune profundă: activitatea profesorului este complexă, adesea inovatoare și greu de standardizat, dar sistemul actual de evaluare pentru gradația de merit pare construit pe o logică rigidă, care poate descuraja autenticitatea și creativitatea. Profesorii își doresc recunoaștere, dar în același timp simt că trebuie să se conformeze unor așteptări rigide, unde „a demonstra” devine mai important decât „a face”. Această realitate conduce la câteva concluzii esențiale:

• Este necesară transparentizarea criteriilor de evaluare, însoțite de ghiduri aplicative și exemple relevante, pentru a limita interpretările subiective și inechitățile.
• Evaluarea portofoliului ar trebui să se axeze pe calitate și impact educațional, nu doar pe volumul activităților sau pe redactarea formală.
• Se recomandă introducerea unor mecanisme de feedback și autoevaluare asistată, astfel încât procesul să devină o oportunitate de reflecție profesională și nu doar un concurs de dosare.
• Sistemul educațional ar trebui să dezvolte și alte forme de recunoaștere profesională: mentorat, distincții simbolice, premii instituționale sau forme de promovare didactică echitabile și vizibile.

În perspectivă, digitalizarea întregului proces – de la depunerea candidaturilor până la evaluare externă – poate contribui la creșterea transparenței și la o cultură a recunoașterii bazate pe criterii clare și comparabile la nivel național.

Motivarea cadrelor didactice este un proces profund, care depășește cu mult logica unui punctaj. Ea se construiește în timp, prin încredere, sens, autonomie și valorizare reală. Gradația de merit poate fi parte a acestui proces, dar numai dacă este însoțită de o cultură instituțională a echității, clarității și sprijinului pentru performanța autentică.

Bibliografie
Ordinul Ministerului Educației nr. 6.159/2021 privind acordarea gradației de merit.
Iucu, R. B. (2010). Managementul clasei de elevi. Iași: Editura Polirom.
Vlăsceanu, L. (coord.) (2011). Politici educaționale. Iași: Institutul European.