Profesorii din învățământul de masă sunt victime sigure: lipsa de resurse metodice de evaluare și intervenție în cazul fenomenului violenței în școlile din România se datorează următoarelor contexte situaționale: lipsa fundamentării epistemologice, prevalența discursului empiric în spațiul media, diminuarea autorității profesorului, lipsa psihodiagnozei.

1. Lipsa totală de studiu științific, solid epistemologic și articulat prin reprezentativitate statistică la nivelul populației școlare din România, realizat de către personalul de cercetare de la institutele de resort din domeniul științelor educației  și de către cadre didactice din învățământul superior cu atribuții în domeniul cercetării, conform fișei postului , pun profesorul din învățământul preuniversitar în imposibila situație de a răspunde prompt, eficace și profesionist situației de violență în școală căci EL este actorul din fața catedrei, din mijlocul clasei.

2. Discursul argumentat empiric, de cele mai multe ori susținut de către persoane cu autoritate în domeniul științelor educației (cadre didactice din domeniul universitar, cercetători) prezentate pe grupurile de socializare drept ”șuete academice” discreditează argumentarea științifică pentru educație, duc în derizoriu demersul de limitare a fenomenului agresivității și violenței: nu de puține ori putem vedea dialoguri suculente, pe grupurile de Facebook, unde doamna lector universitar doctor, ba chiar conferențiar, stă la șuetă cu cine știe ce doctoriță din domeniul pediatriei sau pedopsihiatriei despre ce cred ele că ar fi… Științific este ca doamna lector, conferențiar, cercetător să facă ample studii valid științifice, finalizate prin oferirea de soluții aplicabile pentru cadrele didactice din mediul preuniversitar.

3. Se cere profesorului din învățământul preuniversitar să fie AUTORITATE în fața elevului dar a fost delegitimat prin toate mijloacele posibile: degradarea profesională a statutului social prin lipsa de recunoaștere socială și salarizarea realizată în derâdere a cadrului didactic, delegitimarea intervenției sale (s-a considerat de către Curtea Constituțională că profesorul nu este autoritate publică- este de-a dreptul cinic să ceri unui profesor să fie autoritate dar el să nu fie autoritate din perspectivă legislativă și juridică), deprofesionalizarea sistemului educațional prin selecția unor managerilor pe principii de apartenență sau afinitate politică, pile, cunoștințe, relații, titularizarea unor cadre didactice prin dispoziția directorului, sistem paralel cu demersul oficial de titularizare (practic directorii de unități școlare nu au mai scos posturi la titularizare pentru ca mai apoi să titularizeze după bunul plac profesori suplinitori cu rezultate, nu de puține ori, mai slabe decăt alți colegi).

4. Lipsa totală a demersului de psihodiagnoză a copiilor cu predispoziție la violență: copii cu tulburări de personalitate sau patologii din pedopsihiatrie nu sunt identificați iar comportamentul lor este gestionat de cadrele didactice din învățământul preuniversitar după cunoștințele ce le-au deprins din experiență didactică, prin încercare și eroare/ succes, ceea ce nu este științific, metodologic și metodic;
Pentru tema propusă, acest ultim punct reprezintă miza demersului de față: identificarea substratului neurofiziologic al tulburărilor mintale pentru elevii violenți din școlile publice reprezintă un demers OBLIGATORIU dar nu și suficient pentru securitatea și integritatea fizică și corporală atât a elevilor din școala publică dar și a cadrelor didactice pentru că, trebuie să recunoaștem, cadrul didactic este ANGAJAT, personal de execuție al unei instituții de învățământ și are dreptul la securitate fizică și psihică similar oricărui angajat din România, împreună cu elevii săi.

Alături de identificare substratului neurofiziologic al comportamentului disruptiv, trebuie să luăm în considerare și următoarele aspecte:

a) Mediul social din care provine elevul violent și accesibilitatea sa la agresivitate violență reală (ințial asupra animalelor și mai apoi asupra oamenilor) sau mediată prin tehnologie (să nu uităm, creierul uman nu face diferența, peste un anumit prag, între violența reală și cea virtuală, mediată prin tehnologie, astfel că nevoia de adrenalină poate genera comportamentul de umilire sau supunere la violență a victimei prin nevoia de compensare, de abținere a sentimentului de putere, recunoaștere, împlinire, satisfacție instantă). În fapt, prin învățarea socială, elevul agresiv și violent devine așa cum a învățat din faptele celor din jurul lor, construindu-și fantasme la nivel imaginar, creând scenarii de intervenție violentă și punându-le în practică.

b) Predispoziția la disarmonii și tulburări de personalitate (cu precădere tulburări de personalitate precum tulburarea de personalitate antisocială, tulburăra de personalitate histrionică, tulburarea de personalitate schizotipală și paranoidă, tulburarea de personalitate postraumatică…) ușor de identificat prin anamneza efectută elevului și care poate preîntâmpina tulburări de personalitate manifeste, evidențiabile psihodiagnostic după vârsta de 18 ani.

c) Experiența de viață și expectanțele elevului- un factor foarte important ce poate genera evitarea situațiilor de agresivitate și violență manifestă prin compensarea manifestărilor violente în contexte de sport de contact, activități ce necesită efort fizic etc

În ceea ce privește substratul neurofiziolgic al tulburărilor mintale specifice elevului care manifestă violență în unitățile școlare, o miză foarte importantă o reprezintă identificarea a trei aspecte neurologice:
a) Prezența neurotransmițătorilor implicați în controlul violenței și calitatea fiziologică a acestora;
b) Existența unor degradări ale suportului fiziologic, ale țesutului creierului uman, cu precădere în ariile temporale, stâng sau drept, după cazul laterității dominante a copilului dar nu numai;
c) Calitatea neurofiziologică (funcționarea) a ansamblului țesut-neurotransmițători în gestionarea situațiilor de criză.

Pornind de la toate acestea și nu numai, considerăm optimă realizarea unor demersuri de imagistică medicală a creierului persoanei ce manifestă comportamente dezadaptative cu agresivitate și violență manifestă cum ar fi tomografia computerizată cu emisie fonică. De o importanță covârșitoare în controlul violenței este sistemul limbic prin a cărui afectare neurologică se generează agresivitate și violență: consumul acesteia de către elevii antisociali generează satisfacție imediată.

Un facilitator al comportamentului violent și agresivitate o reprezintă disfuncționalitatea cortexului prefrontal, cel care este liberul nostru arbitru, cel care ne supraveghează comportamentul.  Reținem că în cazul copiilor cu tulburări de conduită manifestată prin afectivitate și violență nu putem vorbi în mod expres de ipoteză că nu funcționează cortexul prefrontal, ba din contră el funcționează optim pentru construirea de fantasme, de vise pentru satisfacție imediată în urma consumului de violență.

Nu uităm că afectarea lobilor temporali nu numai că pot genera violență în comportament, dar inhibă tot ceea ce înseamnă afectivitate și, astfel, este amplificat fenomenul violent prin inexistența afectivități, ca element limitativ, inhibant. Mai mult, disfuncționalitatea/hiperactivitatea girusului cingular, un adevărat schimbător de viteză al comportamentului nostru, generează un comportament obsesiv-compulsiv asupra unei victimei pe care călăul cășună fără argument… Iritabilitatea este forma patologică incipientă prin care elevul cu comportament disruptiv inițiază demersul agresiv asupra victimei.

Fără a ne limita la acestea, rezumăm că ariile neurologice afectate prin traumatisme cranio-cerebrale, focare, accidente vasculare sau hematoame responsabile pentru actele violente sunt lobul temporal, cortexul prefrontal și sistemul limbic.

Foarte importantă este și prezența și calitatea bio-chimică a neurotransmițătorilor: dopamină, serotonină, neuroprinefină, acelticolină și acid gama amonibutiric. Ei catalizează funcționarea cortexului în sensul unui comportament prosocial.

Principalul motiv pentru care am propus această abordare este următorul: fenomenul de bullying, violența și agresivitatea elevilor cu comportament antisocial excede competența profesională a profesorului din învățământul preuniversitar atât din perspectiva psihodiagnozei, evaluării neurologice cât și din perspectiva intervenției. Profesorul din învățământul preuniversitar poate, cel mult, să sesizeze comportamentul și echipe de specialiști cu formare în domeniul psihologiei clinice, pedopsihiatriei, psihoterapiei și neurologiei infantile pot interveni.

Dar mult mai ieftin pentru statul român și mult mai comod pentru presa din România este să pună profesorul din învățământul preuniversitar la zid, să îl eticheteze drept leneș și analfabet funcțional, precum a fost compromis public la Europa FM în emisiunea Deșteptarea României, din data de 19.01.2020.

Educația și sănătatea costă. Nici medicii, nici psihologii și nici profesorii nu cresc în copaci precum frunzele sau precum iarba, pe jos, să-i calci în picioare prin compromitere publică. Ei se formează în ani grei de învățare, stăruitoare muncă și examene grele. A pune în cârca cadrului didactic rezolvarea fenomenului bullying din școlile publice din România presupune două aspecte:

1) Legiuitorul dovedește totală lipsă de cultură psihologică, pediatrică și neurologică (putea să se consulte cu specialiști, dar soluțiile oferite de aceștia implicare rezolvarea situației dar și costuri pe care statul român, prin decidenții lui, nu doresc să le investească).

2) Legiuitorul dovedește cinism, ipocrizie și rea intenție în sensul că: cinism prin faptul că atribuie obligații cadrului didactic din învățământul preuniversitar pe care el nu are cum să le îndeplinească în mod științific (ar trebuie să aibă 5 ani de medicină, 5 ani de rezidențiat în domeniul pedopsihiatriei, 5 ani de studii în domeniul psihologiei și 3-5 ani studii universitare în domeniul disciplinei pe care o predă- iar pentru 12-23 lei net/ora, că primește acum un profesor, scuze, dar mai bine se face lucrător comercial cu un salariu minim de 2500 lei net/lună), ipocrizie prin faptul că propune, la nivel social, rezolvarea unei situații care generează teamă/ frică în mediul școlar cu personal neprofesionalizat în domeniu și rea intenție deoarece copilul cu manifestări agresive și violente, în lipsa intervenției specializate, va dezvolta tulburări de personalitate și comportamente patologice și psihiatrice pot face victime concretizate prin tâlhării, violuri sau chiar omor.