Educația are ca scop crearea unei ființe umane complete exploatând la nivel maxim  tot potențialul unei persoane. Pentru  a atinge acest țel, observăm adesea că aspectele cognitive ale personalității sunt la fel de accentuate ca și cele ce țin de  aspectul afectiv. Aceste calități se dezvoltă în contextul social în care trăiește și se dezvoltă, în cazul nostru, elevul. Trăind într-o societate în permanentă schimbare, profesorul este solicitat să răspundă la aceste provocări printr-o înțelegere largă, profundă și completă asupra vieții.

Elevii învață în multe feluri, pornind de la atitudinea noastră, a cadrelor didactice, față de problemele vieții, apoi punctul nostru de vedere legat de acestea, și nu în ultimul rând  metodele alese pentru a le expune în fața elevilor.

Pentru a influența eficient personalitatea elevilor, profesorii trebuie să se concentreze pe dezvoltarea personalității elevilor, în timp ce desfășoară activități instructiv-educative. Profesorul nu numai că are responsabilitatea de a deveni eficient în dezvoltarea intelectuală a elevilor, ci își pune amprenta și în ceea ce privește dezvoltarea personală a acestora.

Elevii trebuie să aleagă un model pe care să-l urmeze. Profesorii pot depune un efort conștient pentru a evidenția personaje pozitive din știință, literatură, istorie și arte ca modele de urmat. Ei pot învăța despre personalitățile pe care elevii le imită în mod deliberat. Trebuie sa le permitem elevilor să elaboreze, să evalueze și să se identifice cu comportamentele și trăsăturile acestor personalități și ale unor personaje apreciate.

Se spune despre caracter că poate fi măsurat după ceea ce ar face cineva dacă nu ar privi nimeni. Prin urmare, dacă personajul corect este perfuzat la o vârstă fragedă, comportamentul pozitiv este automat. Există piloni individuali ai construirii personajelor, incluzând respect, grijă, responsabilitate, corectitudine, încredere, curaj, sârguință și integritate.

Rolul implică, de obicei, relația dintre profesor și elev, în special în ceea ce privește autonomia pe care elevul o are asupra învățării. Pe baza funcțiilor pe care profesorul le exercită în diferite activități, pe de o parte, Harmer definește rolurile profesorului ca fiind cele de: controlor, evaluator, organizator, promotor, participant și furnizor de resurse (Harmer, 2007, p.108), care sunt rezumate după cum urmează:

• Controlor. Un nivel adecvat de control al profesorului asupra clasei este vital în predarea limbilor străine. Profesorul controlează ritmul astfel încât activitățile să se desfășoare fără probleme și în mod eficient. De exemplu, atunci când elevii îndeplinesc activități care implică citirea unui text, este foarte important ca profesorul să controleze timpul. Atunci când elevii sunt implicați în activități de conversație, controlul profesorului poate fi benefic deoarece se asigură că elevii folosesc anumite elemente de limbă țintă, iar conversația are un grad de precizie ridicat.

• Evaluator. Se crede, în general, că este o mare parte din munca profesorului aceea de a evalua activitatea elevilor. Potrivit lui Harmer (2007, p. 108), în calitate de evaluator, profesorul face două lucruri, pe de o parte corectarea greșelilor și pe de altă parte organizarea feedback-ului. Harmer insistă asupra faptului că tehnica de corectare ar trebui să fie delicată. „Corectarea blândă implică faptul că trebuie semnalat un lucru greșit sau incorect, dar nu trebuie să facem mare caz pe această temă. Organizarea feedback-ului este o modalitate eficientă de a evalua performanțele elevilor, astfel încât ei să vadă cât de mult progresează. Când organizați feedback, este foarte descurajator pentru profesor să adopte doar o poziție critică. Mai degrabă, încurajăm profesorii să se concentreze asupra succesului sau progresului elevilor, astfel încât să se poată crea o atmosferă de învățare orientată spre succes.”

• Organizator. Cel mai important și dificil rol pe care trebuie să îl joace profesorul este acela de a fi un bun organizator. În prezent, multe abordări și metode susțin activități de învățare bazate pe sarcini de lucru. Înainte de a organiza o activitate în clasă, profesorul ar trebui să aibă în vedere ce activitate urmează să realizeze și ar trebui să anticipeze problemele care pot apărea atunci când se desfășoară activitatea propusă. Înainte ca elevii să înceapă activitatea, profesorul trebuie să dea instrucțiuni clare și concise, astfel încât elevii să știe ce să realizeze și cum să facă acest lucru. Uneori o demonstrație a profesorilor poate ajuta și, dacă este necesar, folosirea limbii materne a elevilor pentru a le clarifica eventualele nelămuriri. În timp ce elevii sunt implicați în îndeplinirea unei activități, profesorul trebuie să se deplaseze printre elevi și să monitorizeze ceea ce spun aceștia. Dacă unii elevi nu efectuează o sarcină corectă, profesorul ar trebui să ofere ajutor remedial. Prin intermediul observației profesorul va putea să ofere feedback mai precis mai târziu.

• Prompter. Când elevii nu sunt siguri cum să înceapă o activitate, ce să facă în continuare sau ce să spună mai departe, profesorul trebuie să dea indicații adecvate. De exemplu, dacă elevii întâmpină dificultăți în a demara o discuție într-o sarcină în care trebuie să aleagă unul din cinci locuri pentru a face o excursie, profesorul îi poate spune să ia în considerare distanța, mijloacele de transport, timpul disponibil, siguranța etc., când un elev nu pare să fie pregătit pentru a oferi un răspuns, profesorul poate da sugestii.

• Participant. Metodele de predare bazate pe sarcini de lucru încurajează profesorul să participe la activitățile elevilor. Odată ce profesorul a terminat să oferit instrucțiuni și activitatea a început, nu are nici un rost ca profesorul să nu facă nimic (așa cum fac unii profesori). Pe lângă monitorizarea clasei, profesorul se poate alătura, de asemenea, unui grup (sau două grupuri) ca participant obișnuit. El nu ar trebui să domine sau să pară autoritar, astfel elevii îl vor percepe ca pe o bună oportunitate de a exersa limba engleză cu cineva care o vorbește mai bine decât ei înșiși.

• Furnizorul de resurse. Profesorul este încă considerat o resursă bună și convenabilă pentru elevi. În acest sens, rolul profesorului este același cu rolul de furnizor de materiale educaționale. Cu toate acestea, atunci când elevii ar trebui să lucreze singuri, profesorul ar trebui să-și rețină disponibilitatea de a oferi resurse.

În ceea ce privește acest aspect, legat de rolurile unui cadru didactic în demersul didactic, Scrivener (2005, p. 25), pe de altă parte prezintă doar trei tipuri de profesori: explicatorul, implicatorul și facilitatorul.

• Explicatorul. Primul rol este unul orientat spre profesor și, deși lecțiile sale pot fi interesante, elevii „ascultă, poate ocazional să și răspundă la întrebări (…), dar în mare parte nu sunt implicați sau provocați personal. Cursanții fac practică rezolvând exerciții.”

• Implicatorul. Acest profesor este familiarizat doar cu obiectul și metodologia, de aceea „este capabil să folosească proceduri și tehnici de predare și organizare adecvate pentru a-și ajuta elevii să învețe despre subiectul în cauză (…) Acest profesor încearcă să implice activ elevii depune mult efort pentru a găsi activități adecvate și interesante prin care să facă acest lucru, păstrând totodată un control clar asupra sălii de clasă „.

• Facilitatorul. Acest profesor este familiarizat atât cu subiectul și metodologia, cât și cu elevii săi. Deciziile sunt luate în comun și pot fi negociate. „Poate deveni un „ghid” sau un „consilier” sau o” resursă de informații” atunci când este necesar.”

Unele dintre rolurile pe care un profesor le îndeplinește atunci când  întreprinde un act educațional  alături de elevi au fost prezentate în această secțiune, dar profesorul este și observator, mentor și tutore.

Fiecare copil este diferit și necesită o abordare personalizată pentru a se dezvolta. Dragostea, sprijinul și inspirația folosite în mod consecvent vor ajuta la construirea încrederii, a etichetei și a empatiei. Mai sus, sunt câteva dintre sugestiile pe care noi, profesorii, le pot include în strategiile noastre de predare pentru a întreprinde oportunități diverse pentru elevi, folosindu-și imaginația.

Bibliografie
1. Harmer, J. (2007). The Practice of English Language Teaching-4th edition,  Harlow: Longman;
2. Scrivener, J. (2005). Learning Teaching. Oxford: Macmillan.