Arta de a educa, pentru că, de ce să nu recunoaştem, este şi aceasta o artă, presupune un educator ce îi învaţă pe alţii, educaţii, să devină ei înşişi, astfel încât educaţia să permită celor doi factori implicaţi – profesor şi elev – să identifice nivelul performanţei în raport cu obiectivele de instruire propuse, să estimeze evoluţia elevilor, să stimuleze autocunoaşterea, autoaprecierea şi autocontrolul şi, nu în ultimul rând, să orienteze decizia elevilor în scopul integrării lor active în societate.
Sigur că acţiunea de a educa nu se face într-un singur sens, de la educator la cel educat. Există o relaţie de colaborare, de interdependenţă, identică, dacă vreţi, cu cea de comunicare dintre emiţător şi receptor. Astfel, pentru elev, actul educaţiei ar putea fi un drum lung, la fel de lung ca şi cel al vieţii, pe care îl străbate urcând şi coborând, căzând şi ridicându-se iar, în încercarea de a ajunge la lumină, acolo de unde ar putea privi în ochi lumea. Pentru educator, educaţia este fereastra deschisă spre ceilalţi sau un drum parcurs în sens contrar, de la lumină la întuneric, străbătut în doi, existând tot timpul posibilitatea ca cele două roluri să se inverseze, căci omul, fiinţă ce tinde spre perfecţiune, găseşte întotdeauna înlăuntrul său grăuntele îndoielii: E bine? Cred că nu, trăind sub semnul măsurii şi al comparaţiei cu celălalt.

Cu alte cuvinte, vorba poetului,  educaţia s-a născut odată cu noi şi, dincolo de noi, merge mai departe.

În acest context, stabilind importanţa actului educaţional nu doar pentru procesul de învăţământ, ci şi pentru procesul de formare a noastră, a tuturor, profesori şi elevi, ne vom rezuma la un singur aspect, evaluarea receptivităţii literare a elevilor, din interior, ideatic şi formal, la toate nivelurile de configurare: fonetic, lexical, semantic, morfosintactic şi stilistic, cu scopul dezvoltării capacității de înțelegere a mesajului unui text literar de către elevi.

Studiul acestei discipline, limba şi literatura română, presupune întrebarea: ce evaluăm? Răspunsurile pot fi variate, căci evaluarea se poate face în funcţie de tipul de sarcină propus elevilor la clasă. Aşadar, evaluarea devine rezultat al cunoştinţelor acumulate într-un timp determinat, al unor capacităţi intelectuale – raţionamente logice prin puterea de argumentare sau interpretare, independenţa în gândire, creativitate şi gândire divergentă, rezultat al trăsăturilor de personalitate dovedite prin atitudini, comportamente, conduite şi opinii.

Evaluarea pe parcursul instruirii oferă profesorului posibilitatea de a opta pentru un instrument de evaluare sau altul, cu condiţia elaborării atente, riguroase şi responsabile a acestuia, urmărind stabilirea şi menţinerea unui echilibru în alcătuirea şi folosirea probelor de evaluare, astfel încât acestea să se caracterizeze prin validitate (calitatea instrumentului de a măsura cu precizie ceea ce autorul lui şi-a propus să măsoare), prin fidelitate (calitatea testului de a produce rezultate constante aceluiaşi grup de elevi, în urma aplicării sale în condiţii identice), prin obiectivitate (calitatea probei de a determina aprecieri identice ale unor evaluatori independenţi) şi prin aplicabilitate (calitatea probei de a fi administrată şi interpretată cu uşurinţă).

Ca atare, propunem ca primă etapă în studiul, înţelegerea şi interpretarea unui text literar etapa comprehensiunii, care include primele două, trei lecturi şi activităţile care le însoţesc. A doua etapă, interpretarea textului, care nu se reduce la analiza literară, ci o continuă, în vederea aprofundării înţelegerii, iar ca ultima etapă, etapa de reflecţie, care cuprinde discuţii ce evidenţiază paşii parcurşi şi/sau prezenţa interpretărilor multiple, a dificultăţilor pe care le-a ridicat interpretarea.

Lucrul cu cartea este, în procesul receptării textului literar, o condiţie fără de care nu putem vorbi nici măcar despre înţelegerea textului. Bazat pe lectura cu textul scris, lucrul cu cartea constituie o metodă nu doar eficientă, ci şi economicoasă, prima sarcină a profesorului constând în formarea, la elevi, a priceperilor şi deprinderilor de a o folosi (deprinderi de a selecta, stoca şi reactualiza informaţiile, de a folosi materiale şi mijloace auxiliare, procedee mnemotehnice, deprinderi de disciplină a muncii intelectuale, de igienă a muncii etc.) și, ulterior, formarea deprinderilor de a  întocmi şi utiliza  forme de extragere a ideilor (rezumate, conspecte, referate, comentarii, critici, postfaţa, eseuri, textul).

Un algoritm al receptării operei literare în context didactic, aplicabil în cadrul orelor de literatură, este cel de mai jos, pe care îl recomandăm, fiind accesibil şi adecvat particularităţilor de vârstă şi intelectuale ale elevilor de ciclu primar, acesta presupunând contactul direct al elevilor cu textul literar.

1. Lectura expresivă, sensibilizatoare – presupune că textul trebuie, mai întâi, înţeles şi simţit şi apoi interpretat, rostit expresiv, respectându-se unele condiţii de ordin tehnic: pauze gramaticale, logice şi psihologice, folosirea corectă a accentului, imprimarea ritmului corect, găsirea intonaţiei adecvate, în funcţie de tonul fundamental al textului.

2. Receptarea propriu-zisă, care presupune descoperirea sistemului de imagini al operei,  identificarea cuvintelor-cheie, a locului şi recurenţei lor, identificarea imaginilor poetice, a grupurilor imagistice şi inducerea semnificaţiilor în context.

Ținând cont că procesul conceperii itemilor şi al asamblării lor într-o suită elocventă pentru conţinutul prefigurat de manualele alternative în spiritul noilor programe şcolare este un proces dificil, lucrarea de față  conţine o anexă, o exemplificare a unor materiale de lucru proprii, adecvate scopului propus, de a verifica receptarea textului literar, materialul dovedind, sperăm noi, creativitate şi ingeniozitate didactică.

Având ca punct de plecare opere literare inedite – necunoscute chiar –  elevilor de 9-11 ani, aparținând diferitelor specii, ne-am propus să formulăm cerinţe de dificultate medie, vizând verificarea capacităţilor de receptare a mesajului scris şi de exprimare scrisă, în dorința de a întreține interesul, de a-i acomoda pe elevi cu complexitatea operei literare, ajutându-i, sperăm noi, să pătrundă în lumea textului ca într-o poveste. În sprijinul celor afirmate, oferim mai jos un astfel de exemplu.

Ca o concluzie a celor prezentate mai sus, subliniem faptul că auxiliarele de limba și literatura română joaca un rol deosebit de important atât pentru atingerea performanței, de către elevi, în etapa sintetizării cunoștințelor, dar, în egală măsură, contribuie la dezvoltarea creativității acestora, constituind un instrument absolut necesar în latura practică a procesului instructiv.

Totodată, se impune ca varietatea itemilor să asigure rigoarea abordării și să confere întreprinderii valoare formativă, să acopere întreaga problematică a studierii limbii și literaturii române în ciclul primar și să fie centrați pe reperele semnificative ale textelor selectate. Dacă aceste cerințe sunt îndeplinite, auxiliarul didactic nu poate decât să evidențieze ingeniozitatea didactică, la rându-i capabilă să genereze creativitate din partea elevilor.

Într-o bună zi, un ţap se hotărî să se plimbe într-o livadă. Dar, ca să ajungă în acea livadă, ţapul era nevoit să treacă o apă ce curgea între el şi livadă. Şi fiindcă nu avea încotro, se lăsă în apă şi începu să înoate.
Când era pe la jumătatea apei, se trezi pe lângă el cu un şarpe, care îi zise:
– Măi ţapule, ia-mă şi pe mine pe tine şi trece-mă pe uscat.
Ţapul, temător, îi răspunde:
– Tu vezi bine că abia pot să-mi duc părul de pe mine şi tu mai ceri să te iau şi pe tine?
– Aşa o fi, dar iată că sunt aproape să mă înec, şi nici măcar atâta prietenie nu pot găsi la tine?
De milă, ţapul îl lăsă să se urce pe el, şi îşi puse toate puterile ca să înoate pentru a ieşi cu bine la mal.
Şarpele, dacă se văzu călare pe ţap, începu a se încolăci în jurul gâtului acestuia şi a-l strânge ca să-l sugrume.
– Da ce faci, prietene? Că, uite, nu mai pot respira şi o să ne înecăm amândoi.
– Îmi este foame, şi pentru că acum eşti în mâna mea aş dori să îmi potolesc foamea cu tine.
– Foame, foame… prieten, prieten… dar dacă mor eu, atunci o să mori şi tu în apa aceasta adâncă. Aşteaptă până o să te duc la mal şi acolo o să poţi să îţi arăţi „prietenia” faţă de mine. Acum mai slăbeşte-mă din „dragoste”, ca să pot înota.
Şarpelui îi plăcu ce auzi şi mai slăbi puţin din strânsoare, nu prea mult, ci doar atât cât să îi permită ţapului să înoate până la mal.
În timp ce ţapul înota spre mal, se gândea la „prietenia” şarpelui şi la felul în care ar putea să îşi salveze viaţa.
După ce au ajuns pe uscat ţapul începu să zică:
– Şarpe, tu mi-ai cerut prietenia şi eu ţi-am dat-o. M-am luptat cu pericolul şi am ieşit la mal cu bine. Fă-mi şi tu acum pe plac şi dă-te jos de pe mine, ca să ne măsurăm să vedem, cine e mai lung? Apoi poţi să mă mănânci liniştit.
– Ei, haide, să nu zici că nu ţi-am fost prieten!
Zicând acestea, şarpele se dădu jos de pe gâtul ţapului şi aşteptă să se măsoare cu acesta. Ţapul atât aştepta! Cum îl văzu jos, se repezi cu coarnele şi cu copitele în şarpe. Îl bătu aşa de bine, încât şarpele abia mai putea să se mişte. Apoi îi spuse:
– Mie îmi place prietenia, dar să fie corectă. Ce erau încolăciturile alea în jurul gâtului meu? Pleacă acum din faţa mea şi ia şi prietenia ta cu tine! Şi să te mai văd doar atunci când voi putea să îmi văd ceafa! 
(Țapul și șarpele, Petre Ispirescu)

SUBIECTUL I

1. Cu cine se întâlneşte ţapul la jumătatea apei?
a) cu o capră
b) cu un şarpe
c) cu o raţă
2. Ţapul a trecut o apă pentru că:
a) îi plăcea să înoate
b) se întâlnea cu prietenul lui, şarpele
c) dorea să se plimbe într-o livadă
3. Ce îi propune şarpele ţapului?
a) să meargă împreună în livadă
b) să înoate
c) să îl treacă pe uscat
4. Din ce cauză şarpele s-a încolăcit în jurul gâtului ţapului?
5. Cum a scăpat ţapul de şarpe?
a) l-a înecat
b) l-a bătut până l-a omorât
c) după ce l-a trecut apa, i-a oferit şarpelui o lecţie despre prietenie
6. Din ce cauză ţapul ajută şarpele?
a) din prietenie
b) din milă
c) din recunoştinţă
7. Găseşte un alt titlu potrivit textului de mai sus.
8. Explică, în 2-3 rânduri, replica ţapului, din final, Şi să te mai văd doar atunci când voi putea să îmi văd ceafa!
9. Identifică o trăsătură umană pe care să o atribui ţapului, respectiv, şarpelui.
10. Redactează, în 10-12 rânduri,  o compunere despre prietenie. Alege un titlu potrivit.
11. Imaginează-ţi că eşti reporter şi iei un interviu şarpelui din textul de mai sus. Redactează un dialog, de aproximativ 12 replici, pentru a afla învăţămintele acestuia în urma întâmplării cu ţapul.

SUBIECTUL II

1. Găseşte cuvinte cu înţeles identic sau asemănător: se hotărî, nevoie, temător, milă, a se încolăci, prieten.
2. Completează spaţiile libere cu grupurile de litere: ea, oa, ie.
g…..m, s…..re, apr…..pe, vulp….., n…..pte, bar…..ră, ac…..sta, c…..i, cal…..şcă, şc…..lă, d…..l, m…..re, ca…..t, foa…..
3. Transformă următoarele fraze în enunţuri clare şi scurte de mică publicitate.
a) Părinţii mei vor să cumpere un apartament de patru camere, la etajul şase, într-un cartier cu multă verdeaţă.
b) Ieri, colega mea, Alina Mihalache, şi-a pierdut carnetul de elev.
c) Verii mei au de gând să-şi ia o maşină nouă, dar mai întâi trebuie să o vândă pe a lor, o Dacie care are deja şaizeci de mii de kilometri la bord.
4. Corectează greşelile, indiferent de natura lor, recriind enunţurile:

Azi nu miiau decât o îngheţată.
Mie întotdeauna miau plăcut florile.
Pisica face miau când îi este foame.
Nu intra în cancelaria profesorilor!
El a greşit, adică colegul meu.
Taceţi cu toţii!
Tăceţi din gură!
Au venit destui de mulţi colegi.
L-am strigat pe el în parc.

5. Foloseşte forma corectă sa ori s-a la locul potrivit:
Robinson Crusoe ….. născut în 1632 într-o familie din York.
Pentru mama ….. şi pentru tatăl său, Robinson a fost al treilea copil.
Vocea ….. se putea auzi până departe.
….. uitat încă o dată ca să fie sigur că n-a stricat nimic.
Vrăjitoarea cea rea ….. topit ca zăpada la soare.
6. Rescrie, din textul dat, câte două verbe la timpurile prezent, trecut şi viitor.
7. Analizează morfosintactic cuvintele subliniate din următorul enunţ: Când era pe la jumătatea apei, se trezi pe lângă el cu un şarpe, care îi zise…
8. Transformă propoziţia Atâta prietenie nu pot găsi la tine? în propoziţie afirmativă şi enunţiativă (care să exprime o constatare).
9. Înlocuieşte, în enunţurile următoare, pronumele cu substantive ce denumesc ocupaţii (Ex.:Ea vindecă animalele. Veterinarul….):

Ea vinde pâine.
Ei sting incendiile.
Eu merg în fiecare zi la şcoală.
Tu salvezi oamenii de la înec.
Ei repară maşinile.
Ea cântă la vioară.
Ele pictează tablouri.
El face o masă din lemn.

Bibliografie:
• I. Albulescu, M. Albulescu, Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane – elemente de didactică aplicată, Ed. Polirom, Iaşi, 2000
• Cristea Sorin, Dicţionar de termeni pedagogici, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998
• Mărcuşanu, V. Dumitru, E.D. Mărcuşanu, Limba română pentru educatoare, învăţătorişi profesori – ghid metodologic, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 2002
• Pamfil A., Limba şi literatura română în gimnaziu – structuri didactice deschise, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2003