Formarea deprinderilor de citire și de scriere în învățământul tradițional și în alternativele educaționale

Odată cu apariția curentului pedagogic „Educația nouă”, curent novator, susținut de mari pedagogi cu viziune în ceea ce privește sistemul educațional, s-au remarcat, ca răspuns la învățământul tradițional, pedagogiile alternative, care au atras în jurul lor susținători și practicieni și care au reușit să-și dovedească valoarea și eficiența, promovând puternic metodele active și naturale și reușind să modifice, treptat,  întreaga abordare a practicii și activității pedagogice. Principala caracteristică ce a permis dezvoltarea rapidă a acestor alternative, precum și aderarea cadrelor didactice și a beneficiarilor educației la aceste variante de organizare școlară constă în diferențierea și individualizarea activității didactice, având mereu atenția concentrată pe dezvoltarea holistică a personalității copilului. Li s-a oferit părinților libertatea de a opta în ceea ce privește parcursul educațional al copilului și posibilitatea de a se implica activ în viața școlii.

O alternativă educațională:

  • corectează unele imperfecțiuni ale sistemului oficial;
  • substituie unele forme de educație prin metodologii didactice diferite sau complementare;
  • restructurează cadrul de organizare şi funcționare al instituției școlare.

Școala tradițională românească a început după  anul 1989 un amplu proces de transformare în cadrul căruia, alături de reformele curriculare, au pătruns idei, inovații, metode de lucru, mijloace didactice, strategii specifice alternativelor educaționale, aducând astfel un răspuns la tendința de înnoire a învățământului.

Metode de abordare a citit-scrisului în învățământul tradițional și în pedagogiile alternative

Însușirea citirii și a scrierii este un proces complex, îndelungat, care parcurge, în general, două etape: învățarea tehnicii propriu-zise, a mecanismului, urmată de capacitatea de a utiliza tehnica deprinsă în activitatea școlară. După Marshall şi Newcombe (1973), în procesul învăţării scris-cititului sunt folosite două căi:

a) Calea fonologică sau indirectă  prin care se identifică corespondenţa dintre sunete şi litere, ceea ce presupune analiza cuvântului până la sunet, apoi sinteza lui, urmând calea inversă, de la sunet la cuvânt.

b) Calea lexicală sau directă permite identificarea cuvântului fără a se mai trece prin analiza şi sinteza fonematică, deoarece se ajunge la reprezentările acelui cuvânt, perceput anterior. Aceste două variante se manifestă într-o strânsă interdependenţă: nu se poate constitui un lexic ortografic decât dacă sistemul de analiză funcţionează corect.

La noi în țară, metoda cu cea mai largă răspândire în învățarea citit-scrisului este metoda fonetică analitico-sintetică, ce și-a dovedit eficiența de-a lungul timpului, dar care a stârnit și critici legate de faptul că devine plictisitoare pentru copii, demersul este de lungă durată, iar evoluția lentă a scrisului frânează  însușirea tehnicii de citire. În predarea-învățarea  unui sunet și a unei litere, se parcurg  următoarele etape:

a) în ora de citire

  • separarea propoziţiei din vorbire;
  • împărţirea propoziţiei în cuvinte şi separarea cuvântului care conţine sunetul nou;
  • împărţirea în silabe a cuvântului care conţine sunetul nou;
  • separarea şi studierea sunetului nou;
  • studierea literei de tipar;
  • compunerea cuvintelor cu ajutorul alfabetului decupat;
  • citirea cuvintelor noi din abecedar;
  • intuirea imaginii;
  • citirea propoziţiilor şi a textului din manual;

b) în ora de scriere

  • familiarizarea cu acţiunea pe care urmează să o efectueze;
  • explicarea modelelor grafice de către învăţător;
  • studierea noii litere;
  • cunoaşterea şi verbalizarea regulilor grafice;
  • exerciţii de realizare a conturului grafic al literei;
  • exersarea scrierii literei;
  • sesizarea greşelilor proprii;
  • scrierea cuvintelor, a propoziţiilor.

Metoda Montessori, explicată în lucrarea „Descoperirea copilului”, pune accentul pe folosirea a cât mai multor canale de recepționare a informațiilor,  cunoscut fiind faptul   că învățarea este mai temeinică cu cât sunt implicați mai mulți analizatori. Se consideră că scrisul poate precede cititul. Metoda presupune parcurgerea următorilor pași:

I. dezvoltarea mecanismelor scrisului, care poate să înceapă fără efort, în jurul vârstei de 4 ani.

  • mânuirea instrumentului de scris pune accent pe obișnuința de a nu ține mâna încordată, de aceea se efectuează exerciții de pregătire indirectă (introducerea unor forme geometrice în suporturi corespunzătoare, încercarea de a ține mâna suspendată, ridicând-o ușor dintr-un recipient cu apă călduță în care și-au înmuiat vârfurile degetelor, etc) și exerciții de pregătire directă (trasarea conturului unei forme și desenare fără a depăși conturul, exerciții de pipăire a literelor decupate din hârtie șmirgheluită, lipite pe carton neted, de altă culoare);
  •  trasarea formei fiecărei litere a alfabetului;
  • asocierea senzației tactil-vizuale cu sunetul (se începe cu vocalele, apoi se continuă cu consoanele, fără o ordine anume; se prezintă litera, urmată imediat de pipăirea cartonașului cu litera respectivă, în direcția de scriere);
  • recunoașterea literelor, când se indică sunetul;
  • pronunțarea sunetului care corespunde semnelor alfabetice;
  • formarea cuvintelor (se pronunță cuvântul, se separă sunetele, concomitent cu așezarea pe masă a literelor care compun cuvântul)
  • scrierea urmează ca un proces firesc (explozia scrisului), pentru că mișcările sunt deja cunoscute.

II. dezvoltarea mecanismelor cititului

  • citirea cuvintelor (Copiii știu să citească sunetele cuvântului din etapa anterioară. Se pregătesc bilete pe care sunt scrise cuvinte,  iar copiii sunt solicitați să citească sunetele din ce în ce mai repede, până ajung să înțeleagă sensul cuvântului)
  • citirea comenzilor (se procedează ca în etapa anterioară, copiii înțeleg mesajul enunțului și execută comanda scrisă în bilet).

Învățarea citit-scrisului prin metoda naturală Freinet  se bazează pe faptul că materialele cu sens care au o anumită semnificație, creează o stare afectivă pozitivă și vor fi mai ușor memorate decât cele fără sens. Copiii spun texte scurte, care au legătură cu viața cotidiană și experiențele prin care trec. Învățătorul le scrie și le afișează în clasă, apoi  elevul citește mesajele inserate în contexte de comunicare reală. Ele vor constitui memoria colectivă. Li se solicită să elaboreze texte funcționale (scrisori, bilete, afișe publicitare).

Pedagogia Waldorf are următoarele particularități de organizare: învățarea în epoci, organizarea ritmică a zilei, caiete şi instrumente de scris speciale la clasele de început, pondere sporită pentru cursuri artistice şi practice, absenta manualelor, evaluarea descriptivă, conducerea clasei de către învățător şi dincolo de clasa a-IV-a,  conducerea colegială, materii şi activități suplimentare, specifice unei şcoli care promovează educația  practică.

În alternativa Waldorf, la baza învățării literelor sunt poveștile, povestirile, legendele sau fabulele spuse. Prin intermediul lor copiii învață consoanele (un munte desenat reprezintă litera M, un zmeu – litera Z, asociind imaginea cu litera de tipar). Vocalele se învață prin gesturi ce exprimă stările sufletești. Scrierea de tipar o precede pe cea de mână și se face pe caiete fără liniatură, pe care le vor completa cu cunoștințele asimilate, le ornează cu desene și imagini despre lecțiile parcurse, devenind propriile manuale.

Alternativa Step-by-step implementează metode de predare centrate pe copil și încurajează implicarea familiei și a comunității în învățământul preșcolar și școlar. Copiii sunt încurajați să facă alegeri, să își asume responsabilitatea pentru deciziile lor, să își exprime ideile în mod creativ, să se ajute reciproc, să își dezvolte abilitățile de gândire critică și să gândească liber. Copiii educați în spiritul Step-by-step reușesc să definească și să rezolve singuri problemele cu care se confruntă, să comunice ușor cu cei din jur, să înțeleagă și să negocieze. Elevii lucrează pe centre de activități unde au de rezolvat sarcini specifice centrului respectiv. Aici începe învățarea prin descoperire sau au loc activități de consolidare/ fixare a cunoștințelor. Învățătoarea, împreună cu grupul de elevi, discută felul în care au rezolvat sarcina, căile diferite în care au lucrat şi corectitudinea soluţiilor. Rezultatele activităților pe centre sunt prezentate la „Scaunul autorului”.

Pentru însușirea unor cunoștințe noi, cu grad de dificultate sporit, se desfășoară mini-lecții, cu toți copiii, frontal, urmând ca sistematizarea să se realizeze pe centre, sau prin activități complementare. Învățarea cititului și scrisului se realizează cu ajutorul mini-lecțiilor, urmând ca pe centrul de alfabetizare elevii să exerseze achizițiile. Metodologia didactică este activizantă, datorită faptului că se urmărește abordarea individualizată a elevilor. Sarcinile de lucru se structurează pe mai multe niveluri, cu materiale diferite, în funcție de cerințe.

La centrul „Citire”, se studiază sunetul și litera de tipar. Activitățile desfășurate vizează recunoașterea literei de tipar, citirea ei, citirea silabelor, a cuvintelor, a propozițiilor și a textelor, dar și rezolvarea unor sarcini de lucru care vizează înțelegerea textului: stabilirea ordinii desfășurării faptelor, exerciții de vocabular, identificarea personajelor.
La centrul „Scriere”, se studiază litera de mână. Pe lângă exersarea scrierii literei, sarcinile pot solicita scrierea unor cuvinte, propoziții, alcătuire de cuvinte noi, formare de întrebări pe baza imaginilor etc.
În centrul „Arte”, se fac exerciții diverse: de colorare pe coduri, desene pe bază de povești, personalizări de litere, se interpretează cântece, roluri, etc.
În centrul „Tehnologii”, pentru ilustrarea  literei studiate, se pot face modelaje din plastilină, lut sau alte materiale, decupaje, colaje.

Concluzii

Ca practicieni în învățământul tradițional, considerăm că metoda fonetică analitico-sintetică  este potrivită pentru formarea deprinderilor de citire și scriere, în primul rând pentru specificul limbii române, care este o limbă fonetică, apoi în sensul în care oferă într-o perioadă scurtă de utilizare și primele rezultate: după învățarea primelor două/ trei  litere, se citesc și primele cuvinte.

Pentru a contracara criticile care se aduc metodei, referitoare la monotonia și plictiseala copiilor care repetă mereu același procedeu, amintim modalitatea de predare integrată a sunetelor și a literelor, împrumutată din alternativa Step-by-step și de care un învățător se folosește, alternând în timpul unei ore de curs activități de citire sau scriere cu activități muzicale, plastice, ludice. Odată cu introducerea clasei pregătitoare în care se studiază sunetele și literele de tipar,   dispare problema legată de faptul că învățarea în același timp a sunetelor și a literelor îngreunează citirea.

Existența alternativelor educaționale este benefică pentru orice sistem de învățământ, deoarece oferă educatorilor posibilitatea să adere la modele pedagogice relevante pentru ei și pentru că vin în întâmpinarea nevoilor părinților și copiilor, oferind profiluri particularizate de școală.

Bibliografie
Albulescu, Ion (2014) – Pedagogii alternative, Editura ALL, București
Catalano, Horațiu (2011) – Dezvoltări teoretice și instituționale în alternativele educaționale, Editura Nomina, Pitești
Cuciureanu, M. (2011) – Punți de trecere între învățământul tradițional și cel bazat pe modele pedagogice alternative în sistemul românesc de învățământ, București
Ionescu, M., Radu, I. (2001)- Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca
Montessori,  Maria (1997)  – Descoperirea copilului, Editura didactică și pedagogică, București

 

Accesări: 204

Articole asemănătoare