Relația mentor-discipol

O relație de tip mentor-discipol cred că trebuie să aibă la bază „afinități elective”, așa cum spunea Goethe, pentru a fi o relație eficientă și armonioasă. Ne „îndrăgostim” de mentorii noștri pentru că ne oglindim în ei. Îi urmăm, pentru că simțim entuziaști că acesta este drumul. Istoria mare și istoria culturii confirmă acest adevăr.

Socrate, fascinantul filozof din secolul al IV-lea, î.Hr., „ademenea” tinerii cetății cu ideile sale despre adevăr și frumos și, mai ales, prin metoda „moșirii”, maieutica, arta de a ajunge la marile adevăruri prin întrebări. Socrate le dădea acelor tineri ingenui și fragili certitudinea că și ei dețin adevărul, că sunt la înălțimea lui, le sporea, cum am zice astăzi, stima de sine. Vedea în fiecare potențialul.

Se pare că modul acesta de a educa a fost simțit ca periculos de conducătorii cetății, de aceea a fost condamnat la moarte. Socrate a murit, dar spiritul său liber a învins timpul. Cuvintele lui s-au păstrat în „Dialogurile” lui Platon, unul dintre discipolii care l-au cunoscut direct. Pe un astfel de profesor îl urmezi până la capătul lumii.

În cultura română, Constantin Noica a fost un reper, ca mentor asumat în arta filozofiei. După ce a ieșit din închisorile comuniste, s-a retras la Păltiniș. Acolo, sute de tineri au venit să-l întrebe despre sensul vieții, despre cum să-și facă „legenda personală”. Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu sunt doar doi dintre aceștia. Ca urmare a acestei experiențe inițiatice, Liiceanu a scris cartea „Jurnalul de la Păltiniș”, un „model paideic” în cultura română.

Pe plan spiritual, Isus Hristos, cel născut la Betleem, a fost mentorul prin excelență. Cuvintele sale pline de forță se adresau mulțimilor. Nimeni nu le-a mai vorbit celor mulți și umili așa. Le-a vorbit despre iertare, iubire și despre forța lor interioară. Unii l-au înțeles și l-au urmat. Alții s-au simțit amenințați și l-au condamnat la moarte. Spiritul lui a schimbat lumea. Pe un astfel de mentor îl urmezi dincolo de capătul lumii.

Despre cum se poate trăi frumos într-o lume conflictuală aflăm din cartea „Urmează-ți inima: cum să descoperi sensul vieții personale și profesionale” de Andrew Matthews, apărută la Editura „Curtea veche” în 2013. Aceasta aduce în fața cititorului de oriunde idei practice de viață, de aceea, am ales să vorbesc și despre o carte, ca mentor celebru, un mentor cu trup de hârtie. Din Tibet sau din America, din România sau din Tahiti, nu poți rămâne indiferent. Autorul seduce prin simplitate, umor și profunzime. Volumul propune 10 idei-cheie și unele dintre ele ar putea să uimească sau să scandalizeze: trăind, înveți niște lecții (depinde doar de tine dacă sunt ușoare!); viața este minunată dacă muncești să ți-o faci așa; viața ta este o reflectare a convingerilor tale; atașamentul înseamnă pierdere; lucrurile asupra cărora te concentrezi se dezvoltă; să faci ce îți place este o necesitate; succesul depinde doar de tine; există o relație între recunoștință și liniște sufletească; iubirea înseamnă acceptare; schimbarea începe din interior.

Primim cele mai importante lecții, afirmă autorul, prin oamenii de lângă noi. Dacă te vei îndepărta de aceștia fără să înveți ce aveai de învățat, vei întâlni alți oameni care îți vor „preda” aceeași lecție. De aceea, întrebarea fundamentală într-o situație tensionată este „Ce am de învățat din asta?”. Universul ne atenționează când greșim, mai întâi într-un mod delicat, apoi, dacă e nevoie, destul de dur: „Viața merge în felul următor. Suntem loviți de pietricele – ca un fel de avertizare. Atunci când ignorăm pietricelele, suntem loviți de o cărămidă. Dacă ignorăm cărămida, suntem zdrobiți de un bolovan.”

Victimele de profesie ar putea găsi o soluție în cartea lui Matthews, ce pune accent pe iubirea și respectul de sine, pe a trăi cu demnitate, căci „Pentru ca lumea să te trateze bine, trebuie să te tratezi bine… Depinde doar de tine să te simți special. Dacă nu ai mândrie deloc, nimeni nu ți-o poate oferi.” Poate cea mai provocatoare invitație a cărții este de a dărui din ceea ce vrei să primești. Adică, dacă vrei mai mulți bani, dăruiește din cei pe care îi ai, dacă vrei iubire, iubește, dacă vrei atenție, fii atent cu cei din jurul tău, dacă vrei „să primești un pumn, lovește pe cineva”, afirmă cu umor acest specialist în dezvoltare personală.

Se vorbește din ce în ce mai mult despre importanța gândirii pozitive, iar superficialii o resping considerând-o neproductivă pentru viața reală. Autorul australian aduce argumente raționale în favoarea unui mod optimist de a fi. Gândurile luminoase repetate influențează subconștientul, „în același fel în care poți forma un comportament subconștient pentru a conduce o mașină, îți poți dezvolta unul pentru a obține succesul”. Pur și simplu îți creezi realitatea prin gândurile pe care alegi conștient să le ai.

Îndemnul de a munci cât de mult poți, făcut în secolul XXI, un secol al confortului material prin excelență, poate suna demodat, însă scriitorul ne avertizează că „universul găsește întotdeauna o cale de a pedepsi lenea și aroganța”. Pe de altă parte, el consideră că atunci când dai tot ce poți ești mai fericit. Într-o lume în care se investește enorm pentru a obține o slujbă bună, adică un mod lejer de a face bani, Andrew Matthews afirmă că slujba e „doar un vehicul prin care poți crea legături cu oamenii”.

Și, continuă autorul să ne uimească, „Dacă predai la clasa a VI-a, misiunea ta nu e algebra. Copiii sunt cei care contează.” Așadar, cartea „Urmează-ți inima” este o pledoarie inteligentă pentru decizii inteligente, iar, pentru mine, a funcționat ca un mentor. În concluzie, ca niște vase permanent comunicante, învățăm unii de la alții, învățăm câte ceva de la soare sau de la o simplă frunză. Nu ne ia nimeni în mod explicit în proiect, însă, cu deplină libertate, ne ducem noi către cei pe care îi admirăm. Adică, așa cum spunea un înțelept indian, pe tărâmul spiritului, ne îndrăgostim de cei care „s-au îndrăgostit deja de noi”.

 

Accesări: 108

Articole asemănătoare