Socializarea se realizează pe diferite căi: adoptarea succesivă de statusuri și roluri (spre exemplu: copil mic, preșcolar, adolescent), jocul, imitația, învățarea socială, învățarea instituționalizată, identificarea cu alte persoane etc. Socializarea în familie se numește și socializare primară. Anumite grupuri familiale cuprind cel puțin două generații definite, fiecare în parte, printr-un ansamblu de trebuințe, drepturi, îndatoriri și caracterizate prin raporturi particulare. Specificul socializării în familie este reprezentat de caracterul ei constrângător și de cadrul informal în care acesta se realizează. În acest context, climatul de securitate joacă un rol fundamental. Întrucât la vârsta copilăriei indivizii nu îi pot alege pe cei pe care îi numim de regulă „persoane semnificative” (părinți, frați, bunici, alți adulți apropiați), aceștia nu pot reacționa în fața situațiilor traumatizante, îi acceptă pe cei menționați așa cum sunt. Acest tip de socializare marchează individul pe toată durata existenței sale.