În contextul actual al transformărilor ce au loc în învățământul românesc, se pune tot mai des întrebarea câți dintre profesori reușesc să facă față actualului sistem de învățământ, cu pregătirea activităților didactice utilizând platforme educaționale, cum reușim să-i captivăm pe elevii noștri să învețe din plăcere. Această trăsătură înnăscută, care se poate perfecționa cu timpul, dacă există interes și se depun eforturi, trebuie să fie piatra de temelie, măsura principală a evaluării și aprecierii profesorilor într-un sistem de învățământ aflat într-o permanentă reformă.
Rolul profesorului poate să fie analizat și din perspectiva relației profesor-elev, nu doar a tehnologiei utilizate sau a metodelor și mijloacelor actuale.
Începuturile învățământului românesc. Personalități și reforme
A doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au fost marcate de personalități care au influențat cultura română și, implicit, și sistemul educațional, personalități la a căror viziune asupra culturii române se raportează societatea românească și astăzi. Titu Maiorescu: „Scopul educației este nimicirea mărginirii egoiste a individului și supunerea lui la rațiunea lucrurilor.” Personalitate care a dominat cultura românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Titu Maiorescu este legat în mentalul comun de teoria „formelor fără fond”. În studiul „În contra direcției de astăzi în cultura română” din 1868, printre domeniile în care societatea românească a creat forma fără să existe fondul necesar se numără și învățământul. Om politic de prim rang, ministru al educației, profesor, om de cultură, Maiorescu era implicat direct în viața politică a țării sale, deci observațiile făcute în susnumitul studiu nu se mărginesc la ceea ce află astăzi fiecare licean român.
Sistemul de învățământ din România în comunism și în perioada post-comunistă. Abordare comparativă
Educația, în orice societate, servește drept principal vehicul de transmitere a valorilor și cunoștințelor. În contextul regimurilor totalitare, precum cel comunist, funcția sa fundamentală a fost însă subordonată politicului: transformarea conștiinței individuale și crearea așa-numitului „om nou”, un cetățean loial, devotat cauzei Partidului Comunist și principiilor marxist-leniniste. Sistemul educațional din România, în perioada 1948-1989, a reprezentat un aparat de stat esențial pentru ingineria socială și controlul ideologic, fiind modificat radical pentru a deveni un „puternic centru de educație socialistă și comunistă a copiilor și tinerilor” (Legea nr. 28 din 1978). Scopul final nu mai era cultivarea libertății de gândire, ci producerea de cadre pregătite să susțină și să apere idealurile comuniste (Tismăneanu et al., 2007).
Educația în declin: simptomele unui sistem care nu mai funcționează
O societate care tolerează impostura în educație își condamnă singură viitorul, pentru că formează atât resurse umane ineficiente în toate compartimentele sale, cât și elite false, incapabile să gândească, să creeze și să conducă responsabil.
Educația este, prin însăși natura ei, un act de construcție pe termen lung. Ea modelează caractere, formează conștiințe și pregătește viitorul unei națiuni. Atunci când școala încetează să mai fie un spațiu al meritului, al efortului și al adevărului, transformându-se într-un simplu mecanism de obținere a unor avantaje materiale sau de prestigiu nemeritat, se produce o fisură gravă în temelia societății.
Microcercetare: Evaluarea competențelor lingvistice și literare la școlarii mici
Evaluarea competențelor constituie un domeniu de interes major în cercetarea pedagogică contemporană, evoluând de la paradigma evaluării normative și sumative către abordări formative, centrate pe elev și pe procesul de învățare. În contextul reformei curriculare din învățământul românesc și al implementării curriculumului național bazat pe competențe, problematica strategiilor de evaluare capătă o relevanță deosebită, fiind necesară identificarea și validarea unor instrumente evaluative care să măsoare nu doar achiziția de cunoștințe, ci și dezvoltarea abilităților complexe de gândire, creativitate și comunicare. Literatura de specialitate (Black & Wiliam, 1998; Shepard, 2000; Popham, 2008) evidențiază limitele metodelor tradiționale de evaluare în captarea progresului real al elevilor și subliniază necesitatea diversificării instrumentelor evaluative prin integrarea metodelor alternative și complementare. La nivelul învățământului primar, și în mod specific în cadrul disciplinei Limba și literatura română, evaluarea competențelor lingvistice și literare necesită o abordare holistică care să valorifice atât dimensiunea cognitivă, cât și dimensiunile afectivă și meta-cognitivă ale învățării. Prezenta microcercetare își propune să investigheze impactul combinării metodelor tradiționale de evaluare cu metode alternative (metoda proiectului și metoda portofoliului) asupra performanțelor școlare, motivației și implicării elevilor din ciclul primar, contribuind astfel la fundamentarea empirică a practicilor evaluative optimizate în context educațional real.
Tranziția elevilor de la ciclul gimnazial la cel liceal: Perspective, provocări și exemple de bune practici în predarea istoriei
Tranziția de la ciclul gimnazial la cel liceal reprezintă o etapă esențială în formarea elevilor, marcând trecerea de la un tip de învățământ predominant descriptiv și informativ la unul analitic, reflexiv și interpretativ. Este momentul în care elevul, deja familiarizat cu principalele repere istorice, este provocat să devină un gânditor critic, capabil să înțeleagă, să analizeze și să argumenteze fenomenele și procesele istorice. În cadrul disciplinei Istorie, această schimbare nu se limitează la acumularea de noi informații, ci presupune o transformare a modului de gândire, a raportării la trecut și a felului în care elevii interacționează cu cunoașterea.
Rolul aplicațiilor educaționale în învățarea limbii engleze
În contextul digitalizării accelerate a educației, aplicațiile educaționale au devenit instrumente tot mai utilizate în procesul de învățare a limbilor străine, în special a limbii engleze. Prezentul articol analizează rolul aplicațiilor educaționale în dezvoltarea competențelor lingvistice, evidențiind beneficiile, limitele și implicațiile pedagogice ale utilizării acestora. Studiul se bazează pe literatura de specialitate și pe observații privind integrarea tehnologiei mobile în educație.
Dezvoltarea metacogniției în educația timpurie: dovezi științifice și direcții pentru practica didactică
Articolul propune o sinteză integrativă a cercetărilor recente despre metacogniție și rolul ei în învățarea autoreglată și în dezvoltarea gândirii critice la vârste timpurii (ciclurile preșcolar și primar). Sunt analizate: (a) eficacitatea intervențiilor metacognitive la copii, (b) relația longitudinală dintre metacogniție și vocabular în ciclul primar, (c) perspectivele profesorilor asupra implementării metacogniției, cu focalizare pe științe, (d) abordările care susțin gândirea critică în ciclul preșcolar și (e) evaluarea gândirii critice în ciclul primar. Datele experimentale indică efecte pozitive ale intervențiilor metacognitive la post-test și la follow-up, cu avertisment metodologic important: efectele sunt mai mari când rezultatele academice sunt măsurate prin probe dezvoltate de cercetători decât prin teste standardizate. Studiile longitudinale sugerează corelații stabile între metacogniția elevilor și dezvoltarea vocabularului. Implicațiile acestor studii pentru țara nostră vizează: integrarea metacogniției transversal, nu ca „lecție separată”, rutine scurte (planificare–monitorizare–evaluare), dialog și justificare, feedback orientat pe proces și instrumente de evaluare simple (rubrici, bilete de ieșire, portofoliu). Sunt oferite exemple practice pe arii curriculare.
Valorificarea textelor literare în activitățile școlare și extrașcolare
Elevii vin zilnic în contact, la orele de literatură, cu textele scriitorilor consacrați, care înfățișează, în operele lor, situații de viață, modele de comportament, universuri emoționale. Întâlnirea cu cartea/textul este unică prin faptul că produce o schimbare semnificativă a universului elevului în raport cu universul autorului. Prin lectura unei cărți universul autorului se convertește în universul cititorului și capătă noi sensuri. Spațiul fanteziei este regândit, recompus în mintea cititorului, și dobândește alte interpretări.
De ce nu interzic inteligența artificială la clasă – perspectiva unui profesor din România
Recunosc: la început, inteligența artificială m-a speriat. Nu pentru că nu aș fi înțeles ce este, ci pentru că mi-am pus aceleași întrebări pe care și le pun mulți colegi: Vor mai gândi elevii singuri? Mai are sens evaluarea? Cum mai pot diferenția corect?
Apoi am realizat un lucru esențial: elevii folosesc deja inteligența artificială, indiferent dacă noi o acceptăm sau nu. O folosesc acasă, pe telefon, uneori chiar înainte să ajungă la școală. În acel moment, am înțeles că interdicția nu este o soluție. Educația nu a funcționat niciodată prin ignorarea realității, ci prin asumarea ei. Așa că am ales o altă cale: să înțeleg, să observ și să ghidez.