Cu siguranță v-ați pus cel puțin o dată întrebarea: cum îl determin pe copil să citească? Este atât de simplu. Prin puterea exemplului! Încă de la cea mai fragedă vârstă, de când bebe poate sta pe burtă, apoi când acesta începe să își ridice căpșorul, le oferim o imagine de ansamblu despre lumea în care a sosit. Mai întâi folosim cărțile cartonate, cu imagini mari, viu colorate, care să îi atragă atenția, urmând ca treptat să schimbăm atât dimensiunea imaginilor cât și conținutul cărților.
Rolul comunicării în parteneriatul grădiniță-familie
Prin specificul activității sale, grădiniţa are misiunea de a oferi cât mai multe forme de colaborare, de a-i atrage pe părinți într-un dialog real, obiectivul major al acestuia fiind formarea copilului din punct de vedere socioemoţional şi comportamental. Familia preșcolarului trebuie privită ca un participant activ, ca un partener permanent care furnizează informaţii şi îşi asumă responsabilităţi. Drept urmare, modalităţile prin care cadrele didactice îi atrag şi activează pe părinţi reprezintă un palier uşor sensibil iar a conştientiza şi a-i considera pe aceștia drept parteneri egali în procesul instructiv -educativ constituie direcţia în care orice cadru didactic trebuie să proiecteze şi să deruleze oricare tip de acţiune educativă. Totodată, se va ţine cont în proiectarea acţiunilor de principille de predare-învăţare interactivă pentru adulţi.
Identitatea adolescenților în mediul virtual
Identitatea apare ca fiind un construct strâns legat de mai multe aspecte din viața adolescenților, precum: etapa din pubertate, relația cu părinții, obiceiurile familiale și stilurile acestora de comunicare, satisfacția sau insatisfacția cu privire la funcționarea familiei (Subrahmanyam & Šmahel, 2011). Procesul formării identității necesită o perioadă clară de explorare și experimentare prin care adolescenții pot să se formeze ca indivizi, având libertatea de autodeterminare, luând în considerare perspectiva că, dincolo de influența genetică și a mediului, oamenii pot să își construiască singuri viața, într-un proces de echilibrare între realitatea internă, psihologică, și cea externă, materială. Având în vedere nevoia adolescenților de experimentare și explorare a identității lor, mediul virtual devine un spațiu prolific acestor „experimente personale”. Aspecte precum numele de utilizator, fotografia de utilizator și alte imagini sau fotografii (Subrahmanyam et al., 2009), sunt folosite pentru a construi și a arăta o reprezentare virtuală a individului. Existența unui avatar virtual (personalizat) deja indică un grad mult mai înalt de libertate în construirea identității, mai ales pentru că limitările din interacțiunile sociale nu mai sunt atât de restrictive în spațiul online. Posibilitățile din mediul online le permit adolescenților să experimenteze mult mai mult cu identitatea lor virtuală (Mäntymäki & Salo, 2015), astfel având posibilitatea de a deveni ceea ce visau de mai mult timp, prin achiziții în jocuri de rol. În privința identității virtuale, s-au stabilit șase mari categorii: familială, religioasă, culturală, națională, etnică și de gen (Shahabi Anbaran et al., 2022).
Scopul lucrării este de explorare a graniței dintre identitatea virtuală și cea „reală” la adolescenți, astfel încât să contribuie la o înțelegere unificatoare pe această temă. Eventual, destigmatizarea adolescenților în mediul online ar fi ideală, chiar dacă se întâmplă ca aceștia să petreacă în medie vreo șapte ore pe zi folosind tehnologia.
Nevoia de schimbare. Un alt statut pentru cadrele didactice
De câte ori nu am auzit profesorii spunând că elevul X este un mare leneș sau că elevii nu mai au niciun chef de școală?
De câte ori nu am auzit părinții vorbind într-un mod depreciativ despre școală ca instituție și profesori?
De câte ori nu am auzit profesorii plângându-se că nu primesc suficient sprijin în rezolvarea conflictelor sau a motivării elevilor pentru învățare din partea părinților acestora?
De câte ori nu am auzit părinți care susțin că școala nu face ce trebuie și că este de vină pentru evoluția nu tocmai dorită a copilului?
De câte ori nu am auzit elevi nemulțumiți de profesorii care au ceva cu ei?
De câte ori nu am auzit profesori simțindu-se nedreptățiți și chiar abandonați de sistemul în care au investit ani și mulți neuroni pentru dezvoltare continuă?
De câte ori nu ne dăm cu părerea, și de cele mai multe ori prost, pe rețelele sociale despre ce a devenit învățământul din România?
Două ore cu pauză
Rar ni se întâmplă să găsim tonul potrivit pentru a vorbi despre școală. Chiar și nouă, celor aflați în interiorul ei și care, tocmai de aceea, suntem deseori, ba prea elogioși, ba prea catastrofiști. Ba prea implicați, ba prea detașați. Dar încă și mai puțin găsesc tonalitatea potrivită cei care, privind lucrurile de la distanță, se erijează, de multe ori, în mari specialiști, dovedind astfel o lejeritate și o superficialitate potrivite pentru o cauză mult mai puțin complexă.
Și totuși…
Rolul profesorului în Școala Modernă – ghid, mentor și inovator
Indubitabil, unul dintre pilonii fundamentali ai educației și dezvoltării sociale este rolul profesorului în școala modernă. Profesorii nu sunt doar oameni care transmit informații; ei sunt, de asemenea, mentori și modele de inspirație pentru elevii lor. Profesorii trebuie să-și redefinească și să-și adapteze rolurile pentru a răspunde cerințelor și provocărilor contemporane, având în vedere schimbările rapide și progresele tehnologice din societatea noastră.
Rolul basmelor în viața copiilor
Literatura românească populară este cu siguranță remarcabilă și valoroasă din punct de vedere cultural. Ea cuprinde o varietate de genuri și forme de exprimare artistică care reflectă tradițiile, miturile, obiceiurile și valorile poporului român. Acestea sunt transmise oral de-a lungul generațiilor, păstrându-și autenticitatea și contribuind la identitatea culturală a românilor. De-a lungul istoriei, multe opere literare românești clasice și contemporane au fost influențate și inspirate de aceste tradiții și folclor popular.
Literatura populară nu este doar o sursă de divertisment, ci și o comoară culturală ce oferă o perspectivă asupra cutumelor și mentalității poporului român de-a lungul timpului. Istorisirile folclorul românesc, cum ar fi basmele, povestirile, doinele și proverbele, au fost transmise din generație în generație datorită bogăției lor de înțelepciune, învățăminte morale și frumusețe artistică.
Este nevoie de tema pentru acasă?
Învățarea școlară nu se oprește la finalul orei, ci continuă cu rezolvarea unor sarcini de lucru independente, cel mai adesea în mod individual. Tema pentru acasă este oferită de profesori la finalul programului școlar pentru a fi rezolvată de elevi în spațiul și în ritmul propriu de învățare. Dacă în sala de clasă se pune accentul pe predare-învățare folosind metode activ-participative, unde elevul se află în centrul actului educațional, iar învățarea are loc în manieră colaborativă prin lucru în grup, tema pentru acasă vine să facă trecerea spre învățarea individuală și autoreglată.
Sunt situații în care rolul și contribuția temelor pentru acasă sunt contestate, mai ales în condițiile unui program școlar încărcat și în cazul unor teme (recurente) excesive prin durată sau nivel de dificultate. De aceea, apar întrebări la care teoria este chemată să răspundă, precum: temele pentru acasă sunt într-adevăr necesare? Oare avantajele depășesc dezavantajele? Unde se termină avantajele, unde încep dezavantajele? Contează mai mult cantitatea sau calitatea?
Pledoarie pentru integrarea religiei în trunchiul comun în planurile cadru ale învățământului preuniversitar
Sunt foarte multe materiale şi dezbateri care nu fac bine nimănui, nici celor ce cred în Hristos, nici celor ce nu cred şi nici celor ce încă nu L-au cunoscut. Sunt prea multe jigniri. Cât de îngrijorător poate fi efectul lor, asupra tuturor?
Cuvintele acestea mâhnesc omul, îl resping, adâncesc urâtul şi tulbură mintea. E nevoie de linişte pentru ca societatea să înţeleagă ce este cu adevărat libertatea. Numai în linişte te poţi regăsi şi poţi înţelege că în libertate stă responsabilitatea faţă de tine, faţă de om, de elev, copil, profesor, părinte… E foarte important cum ne raportăm unii la alţii, părinte la profesor, cititor la scriitor, vorbitor la auditor, profesor la elev, elev la profesor, părinte la copil… Avem nevoie unii de alţii, elevi şi profesori, profesori şi părinţi. Altfel spus, suntem o unitate şi de aceea nu ne putem despărţi de ora de religie – „darul lui Dumnezeu pentru noi”. Unde putem învăţa aceasta cu smerenie?
Educația pentru pace – o responsabilitate a teologiei contemporane
În situații de conflict, religiile pot apărea în diferite ipostaze. Prin mijloacele mass media, putem asista la un flux continuu de informații despre actele de violență comise în numele religiei sau a libertății. În același timp, convingerile religioase inspiră construirea păcii, menținerea drepturilor omului și angajamentul pentru justiția socială și reconciliere. Aceeași religie care motivează distrugerea și violența poate motiva pacea, iertarea, toleranța și speranța.
Multe domenii ale vieții religioase, cum ar fi educația religioasă, interpretarea textelor religioase sau a mesajului predicilor pot asigura construirea păcii, dacă sunt asimilate de o minte pașnică. Resursele care stau la baza formării pașnice a credincioșilor necesită, așadar, investigații. Asemenea investigații au scos la lumină ingeniozitatea teologiei. Limbajul teologic și simbolismul par a fi cruciale pentru modurile în care credincioșii își interpretează realitatea.