În vremuri conduse de roboți și microtehnologie, literatura romană este vitregită și caută soluții pentru salvare. Această salvare vine de la un mare profesor: profesorul cameleon. Acela care se adaptează condițiilor de mediu, atacurilor fără fairplay a unei societăți mult prea grăbite pentru a mai savura o creație lirică sau pentru a colinda meleagurile romanești alături de Nică. În acest semn se impune o regrupare și un contra-atac. Exploatând aceste mijloace moderne în favoarea noastră, a celor de la catedră. Nu mai este timp pentru a căuta scuze: că elevii nu sunt atenți, că se plictisesc și nu îi mai atrage literatura, că nu mai citesc… E timpul să enumerăm acele soluții pe care eu, profesor de romȃnă la clasele de gimnaziu le-am găsit utile și productive pentru a-mi atrage elevii, pentru a-i stimula și pentru a-i determina să citeasca, din nou, cu plăcere literatură română și universală.
Oportunități și limite în terapia logopedică asistată de calculator
O caracteristică aparte în terapia logopedică, ce s-a dezvoltat vertiginos grație cuceririlor din domeniul tehnologic, este așa-numita telepractică logopedică, al cărei specific este dat de realizarea de către logoped a activității terapeutice cu subiectul fără a exista un contact fizic frecvent cu acesta din urmă (de unde și prefixul ,,tele-”). Odată cu evoluția tehnologică, se creează și amplifică noi tipuri de relaționare între oameni. Factorii tehnologici asigură un progres în majoritatea domeniilor, înlăturând pe cât posibil orice bariere în interacțiunea umană.
Portret de dascăl – peste vremuri
Cu peste un secol în urmă, trăsătura dominant rurală a țării noastre reprezenta un adevăr ce nu mai trebuie demonstrat. Doi erau intelectualii satelor: învățătorul şi preotul, de obicei legați de locul în care trăiau şi respectați de ţăranii păstrători de datini străbune. Aceşti doi oameni purtau pe umerii lor o grea povară: educarea oamenilor, de la adulţi până la copii, prin mijloace şi metode variate, diferite de la o zonă la alta a ţării. Omului care avea în mână condeiul i s-a spus în multe feluri, ca definire a activităţii sale de „luminator de minţi”. Învăţătorului i s-a spus, de-a lungul timpului, şi dascăl, poate pentru faptul că primele şcoli au fost deschise în cadrul bisericilor sau mănăstirilor, iar educatori erau călugări, preoţi sau cântăreţi în strană, precum corifeii Şcolii Ardelene, mitropoliţii Veniamin Costache sau Antim Ivireanul.
Dezvoltarea emoțională în perioada preșcolară
Dezvoltarea afectivă se referă la apariția capacității emoționale de a experimenta, recunoaște și exprima o serie de emoții și de a răspunde în mod adecvat la indicii emoționale la alții. Dezvoltarea afectivă este legată de dezvoltarea abilităților sociale și reflectă personalitatea și tendințele distinctive ale cuiva atunci când răspunde altora, când se angajează în interacțiuni sociale și se adaptează la lumea interpersonală.
Fenomenul emoție
În lucrarea sa „J.-P. Sartre. Psihologia emoției”, Leonard Gavriliu vorbeşte despre „fenomenul emoţie”, un fenomen „derutant, atât de reglare, cât şi de dereglare a comportamentului. Oricum, emoţia este condiţia primordială a vieţii, ea potențează întreaga procesualitate somatopsihică, fiind axul acesteia”. Emoțiile ne determină comportamentele şi deciziile, uneori mai mult decât raționamentul. Aceste trăiri necesită exprimare, fie prin cuvinte, gesturi sau atitudini ce reflectă acea stare.
Motivația învățării și procedee de dezvoltare a ei
La baza învățării stau o serie de motive eterogene: pentru viață, pentru o diplomă, pentru o bursă, pentru o poziție socială, pentru recunoștință, pentru un statut profesional, pentru prestigiu, etc. Distingem motivații pozitive și motivații negative ale învățării, după cum există motive interioare și motive exterioare sarcinii sau conținuturilor învățării. Motivația învățării reprezintă fundamentul energetic-dinamizator și direcțional al întregului proces al învățării. De fapt, motivația reprezintă „motorul” întregului nostru comportament, deci implicit și al învățării. Dacă învățarea se realizează din motive intrinseci pentru dezvoltarea proprie și profesională, pentru dezvoltarea intelectului și a creativității personale, pentru formarea ca om cult cu un înalt nivel de competență, atunci, randamentul de învățare este unul net superior, iar ceea ce am însușit va fi reținut pe perioade foarte mari de timp. Cunoștințele acumulate astfel, vor fi puternic impregnate în structurile cognitive.
Gândirea critică într-o lume a tehnologiei
Gândirea critică este o calitate minunată, specifică doar ființei umane, care ne diferențiază de orice altă specie, dar ne separă net și de inteligența artificială. Este acea capacitate care ne permite să interacționăm cu informația în mod activ, să știm cum să obținem, să interpretăm și să evaluăm informațiile și lumea înconjurătoare. Exersată constant, gândirea critică ne ajută să deținem cunoștințe valoroase şi utile, să avem convingeri și credințe întemeiate pe acestea; să ne formăm opinii independente şi să acceptăm ca ele să fie supuse evaluării; să construim argumente pentru a da consistență opiniilor; să manifestăm flexibilitate, toleranță, respect pentru ideile altora; să acceptăm sau să respingem o idee sau un concept numai pe bază de argumente. În plan social, gândirea critică ne ajută să participăm activ la elaborarea de soluţii, să luăm decizii și, cel mai important, să colaborăm unii cu alții.
Activitatea didactică, de la abstract la concret
Principiile procesului de învățământ reprezintă teze care ghidează acțiunile concrete ale cadrului didactic, întreprinse pentru formarea la elevi a acelor competențe dezirabile, în conformitate cu idealul educațional al unei etape istorice. Nivelul lor de abstractizare este mare, astfel că, fără mijlocirea creativă a dascălului, valoarea lor formativă se pierde în noianul formulărilor pur teoretice. Totuși, evaluarea/ autoevaluarea activității sale se realizează prin raportarea la exigentele sugerate de principiile procesului de învățământ care au rolul de reglare a procesului instructiv-educativ. Căutarea cauzelor eventualelor disfuncții, începe prin verificarea măsurii în care activitatea respectivă s-a încadrat în limitele impuse de aceste formulări.
Perpetua schimbare în educația instituționalizată. Cum să acceptăm schimbarea
Fără îndoială, schimbările survenite în plan politic, economic, social, gnoseologic și chiar în dinamica preferințelor populației trebuie să se reflecte în oferta educațională instituționalizată, atât în trunchiul comun, cât și în curriculumul la decizia școlii, și nu doar în documentele curriculare, ci în tot procesul didactic prin care se concretizează acestea. Orice transformare socială și orice descoperire și invenție de natură să schimbe experiența umană în bine se cuvine să fie popularizată prin intermediul educației formale, atât ca mijloc de facilitare a evoluției individului uman spre identificarea celei mai bune variante a sa, cât și ca sursă de cunoaștere. Desigur, noutatea este chemată să înlocuiască acele aspecte perimate, desuete, ale vechiului conținut de învățare, probându-și utilitatea în contexte actuale ale domeniului sau registrului din care face parte.
Așadar, există o schimbare necesară, dezirabilă, ținând seama de evoluția idealului educațional în viziunea societății actuale, de adaptarea învățării la cerințele acestei societăți și având o utilitate indiscutabilă.
Argumentarea ca exercițiu al libertății
Textul argumentativ, ca orice tip de „text”, este o formă a simbolizării, adică a i-realizării și a transformării în cuvânt a tot ceea ce realul, cu bogăția lui infinită de stimuli, induce oglinzii fermecate, care este conștiința noastră. Nu există altă cale de comunicare (comuniune!) cu noi înșine și cu realitatea lumii (incluzându-l și pe „celălalt”) în afara limbajului (incluzând aici toate tipurile de limbaje), adică a simbolizării. În „jocul secund” al limbajului, realul irizează în fragmente de gând, în simboluri, emoții sau sentimente, în tresăririle miraculoase ale Vieții și ale Logosului, încatenat sau nu (o altă întrebare!), în cuantele informaționale ale viului și ale anorganicului. În această conjunctură, sinele se manifestă asemeni unei oglinzi tăcute, își mișcă apele în tresăriri fine și simte înțelegând.