Integrarea copiilor cu CES în grădiniță

Comunicarea nonverbală, ascultarea activă, politețea și respectul față de colegi, corectitudinea, fermitatea în rezolvarea problemelor, autocontrolul în cazul stărilor impulsive, apropierea fizică de copii, implicarea lor în luarea deciziilor, consemnarea și aprecierea eforturilor și realizărilor copiilor, evitarea confruntărilor și a atitudinilor de autoritate exagerate sunt doar câteva elemente ce asigură succesul în activitățile cu copiii care prezintă tulburări de conduită.
Este cunoscut faptul că deși într-o grupă sunt copii de aceeași vârstă, luați individual, fiecare are un ritm propriu de maturizare a funcțiilor intelectuale. Individualizarea învățării revine astfel ca sarcină  pentru educatoare în scopul de a face eficientă învățarea și de a asigura șanse egale pentru toți copiii.

Este important ca în individualizarea învățării să se țină seama de modul în care sunt rezolvate sarcinile repartizate copiilor, să se accentueze gradul de dificultate solicitând copilul câte puțin peste posibilitățile anterioare pentru a nu-i menţine la acelaşi nivel dându-le posibilitatea de dezvoltare intelectuală care se obţine cu multă dăruire profesională, acordând şansa egale fiecărui copil din grupă, respectându-se particularităţile individuale de dezvoltare.

Activitatea, bunul simţ şi comportamentul normal pentru un preşcolar variază enorm de la caz la caz. Unii copii cu multă energie, dar absolut normali sunt numiţi hiperactivi, însa nu au A.D.H.D. Problema cu ei este că posedă un temperament agitat care intră în conflict cu aşteptările unoeri exagerate ale părinţilor.

Pentru a pune diagnosticul de A.D.H.D. la preşcolari este greu de stabilit un set de criterii universal valabile, de aplicat fără un proces de analiză contextualizat. În primul rând, la această vârstă există purtări atât de neplăcute care sunt acceptate ca normale, iar în al doilea rând apare problema concepțiilor greşite pe care şi le fac părinții. Există o mulţime de teste şi de chestionare care să ajute la punerea diagnosticului de A.D.H.D., dar cea mai bună metodă ţine de ochii care văd si de urechile care ascultă ceea ce spun părinţii. Altfel spus A.D.H.D. trebuie avut în vedere atunci când un anumit set de comportamente îl face pe un copil să fie definit în mod semnificativ de cei cere au aceeași vârsta şi dezvoltare biologică şi care au părinţii la fel de buni.

În cazul unui copil deficit de A.D.H.D., părinţii par să adopte una dintre următoarele trei abordări.

  1. Acceptă diferenţa de temperament a copilului, lasă de la ei, se relaxează şi continuă să educe  şi să-l iubească din toată inima.
  2. Ajung să se simtă depăşiţi de situaţie, pierzându-şi directia.
  3. Încearcă să controleze comportamentul urât al copilului şi îl forţează să respecte regulile.

Majoritatea părinţilor încearcă să pună în aplicare cea de-a treia variantă şi îi înfruntă cu fermitate pe copii, dar apoi renunţă când văd că nu obţin nici un rezultat. Unii rămân prinşi într-o atitudine ambiguă, simţindu-se depăşiţi de situaţie şi incapabili să meargă mai departe. Aceia care au succes sunt cei care descoperă importanţa primei abordări prezentate, acceptându-l, iubindu-l şi educându-l pe copil din toată inima.

Copilul cu A.D.H.D. trebuie să ştie că este acceptat şi apreciat, dar în acelaşi timp că educatorul este în mod clar cel care deţine controlul.

Spre exemplu, copilul A.N. deranja tot timpul dar nu l-am marginalizat, am încercat să fie încadrat de doi copii, cei mai liniştiţi din clasă şi să fie tot timpul în faţă, i-am spus că trebuie să respecte nişte reguli zilnice: să nu strige în clasă, să nu deranjeze colegii şi să nu se ridice de pe scaun. Se plictisea foarte repede si de aceea i-am dat diverse responsabilităţi, sa răspundă la întrebări, să-şi ajute colegii care întâmpina greutăţi. Memora foarte uşor, citea şi îi ceream să citească cerinţele de pe fişă, titlurile poveştilor, poeziilor. Resentimentele şi ura nu pot sta la baza unor relaţii fericite.

Prin poveşti despre copii aflaţi în dificultate şi neajutoraţi am căutat să dezvolt spiritul de compasiune şi solidaritate. După lectura „Pantofii roşii” de H. Ncalma, le-am cerut copiilor să spună:
– De ce negustorul n-a mai primit pantofii probaţi de Neuşi?  (pentru că avea pielea neagră?)
– Ce ar face ei dacă ar întâlni asemenea situaţie?

Prin cântecele: „Copiii din lumea toată”, „O lume minunată”, am educat spiritul de dragoste faţă de copiii din întreaga lume, prietenie, ajutor, toleranţă. Prin jocurile de rol „La grădiniţă”, „La centrul de copiii”, am încercat să-i ajut să înţeleagă unele situaţii diferite, să se adapteze, să accepte şi să înţeleagă diferenţele de opinii dintre persoane. În cadrul proiectului „Şi noi suntem copii”, preşcolarii, alături de părinţi, au ajutat copiii de la Şcoala Specială Giurgiu – am realizat împreună programe distractive, serbări. În urma activităţilor desfăşurate, majoritatea copiilor au progresat în manifestarea comportamentului fizic si verbal faţă de copiii „diferiţi” înscrişi la grupă.

Fiecare copil este unic şi respectând diversitatea copiilor avem posibilitatea să folosim în munca de zi cu zi diverse metode şi procedee de lucru, creând pentru fiecare copil condiţii optime de învăţare. Tratarea diferenţiată înseamnă respectul copilului care vine în grădiniţă şi se  facilitează accesul la oportunităţile educaţionale egale.

 

Accesări: 278

Articole asemănătoare