Motivația în învățare

Cartea trece astăzi printr-o criză profundă. Calculatorul oferă informații utile într-un timp record, iar televiziunea răspunde nevoii de ficțiune a copiilor. Imaginea este receptată cu ușurință și are un impact mult mai puternic decât cuvântul scris. Putem afirma fără să greșim: copiii citesc din obligație. Iată de aici necesitatea de a a-i învăța pe elevi „să învețe”, folosind motivația, care stă la baza întregii activități umane.
Motivația este un aliat indispensabil de prevenire a insuccesului școlar. Este cea care transformă ființa umană într-un subiect activ și selectiv.

„Interesul este unicul mobil al acțiunilor omenești sau, altfel spus, ceea ce fiecare privește ca necesar pentru fericirea sa.” -Holbach

M. Golu arată că motivația este ca o „lege generală de organizare și funcționare a întregului psihic uman, deoarece operează distincția dintre plăcut și neplăcut, util și inutil, bine și rău. Toate celelalte procese psihice — percepție, gândire, memorie, voință — precum și componentele caracterială și aptitudinală a personalității sunt subordonate legii motivației, conținutul lor dezvăluind semnificația și valențele motivaționale ale obiectelor și fenomenelor din jur”.

Motivația reprezintă fundamentul energetic, dinamizator și direcțional al întregului proces de învățare. Ea este „motorul” întregului nostru comportament.

Spunem că un individ este motivat, când el manifestă un comportament orientat spre un scop. Motivul este „ceva” pentru care se săvârșește o activitate, iar scopul este „ceva” spre care țintește acea activitate. A. Maslow, pornind de la aprecierea locului și importanței conținutului motivului în structura personalității umane, face o clasificare din care a rezultat un model ierarhizat, care cuprinde cinci clase de motive (piramida de nevoi – 1968).

M. Golu dezvoltă cele cinci clase de motive ajungând la altă ierarhizare care cuprinde opi clase motivaționale (fiziologice, securitate, sociale, eului, realizare-autorealizare, cognitive, estetice, concordanță).
1. Nevoi de ordin fiziologic (de hrană, de odihnă, de păstrare a sănătății);
2. Nevoia de securitate (siguranță existențială, emoțională, relațională);
3. Nevoile sociale (de apartenență, de adeziune, de identificare afectivă la un grup-familie);
4. Nevoi ale Eului (de identitate, de autoconservare, de autoprețuire, de autorespect);
5. Nevoia de realizare și autorealizare (nevoia de a obține performanțe înalte, de a atinge propriul potențial creativ, de a contribui în mod propriu și original la atingerea unor obiective profesionale sau sociale, de a fi apreciate competențele, cunoștințele, performanțele, calitățile);
6. Nevoi cognitive (de a ști, de a înțelege, de a învăța, de a explora, de a descoperi);
7. Nevoi estetice (nevoi de ordine, simetrie, armonie, de contact și contemplare a frumosului);
8. Nevoia de concordanță (nevoia de concordanță între simțire sau trăire, cunoaștere sau acțiune).

Nevoile estetice și de concordanță au conținutul valoric cel mai ridicat. O trebuință este cu atât mai specific umană, cu cât este mai înaltă.

Este importantă identificarea corectă a nevoilor (trebuințelor) copiilor pe care ii educăm, pentru a putea să le asigurăm acestora succesul în activitatea pe care o desfășoară. în toate activitățile desfășurate în cadrul procesului instructiv-educativ, elevul încearcă să își satisfacă nu știu ce trebuință predominantă pentru dânsul, în timp ce cadrul didactic încearcă să ii activeze dorința de a cunoaște, de a învăța, numai prin descoperirea motivului, trezindu-i interesul.

Un elev învață din dorința de a cunoaște, de a-și lărgi orizontul experiențelor dintr-o atracție interioară. în timpul activității propriu-zise și la sfârșitul acesteia are un sentiment de satisfacție. Activitățile acestui elev sunt intrinsec motivate.

Un alt elev învață de frica părinților, pentru a fi lăudat, pentru a primi o recompensă. Activitățile acestui elev sunt extrinsec motivate.

Trebuie să cunoaștem motivațiile elevilor și să le dezvoltăm motivația intrinsecă. Însă dirijarea motivației în clasă este o „artă”. Cere intuiție, dar și experiență. Cadrul didactic trebuie să aibă capacitatea de a stimula interesul elevilor — trebuințele propriu-zise, idealurile, motivele.

Exemplu: Interesul pentru lectură îl trezim elevilor când demonstrăm că cititul cărților este o sursă de informare și o sursă de plăcere.
Lectura ca sursă de plăcere poate fi descoperită numai dacă cadrul didactic propune pentru studiu o gamă variată de teste literare din domeniul literaturii pentru copii (clasele I-IV). În cărțile de lectură, elevii trebuie să se regăsească în faptele personajelor, care le stârnesc curiozitatea și le satisfac aspirațiile.

Ce pot răspunde elevii la întrebarea „De ce învățăm să citim?

  • pentru premiu sau bursă;
  • pentru laudă;
  • din plăcere sau bucuria de a învăța;
  • pentru viață;
  • pentru diplomă:
  • din sentimentul datoriei sau al atașamentului pentru cadrul didactic;
  • din dorința de a cunoaște, a ști, a afla, a descoperi;
  • din teama de eșec de a nu fi pedepsiți, criticați.

Care este partea utilă a citit-scrisului? Dacă știu să citesc și să scriu, voi putea:

  • să citesc numele străzilor;
  • să merg la cumpărături:
  • să citesc traducerea filmelor la televizor:
  • să citesc afișele:
  • să citesc povești fraților mai mici;
  • să-mi notez versurile cântecelor care îmi plac;
  • să citesc despre modă (fete), mașini (băieți).

Ca dascăli, trebuie să ne folosim de calitățile noastre de observatori. Înlăturând pe cât posibil subiectivismul și amintindu-ne de imensa responsabilitate pe care o avem, să pornim la drum spre copii și alături de copii, nu în fața lor. A. Marga spunea că „profesia de dascăl rămâne hotărâtor cu un impact durabil asupra biografiei tuturor”.

Bibliografie:
1. GOLU M., Fundamentele psihologiei, Compendiu, 2000.

Accesări: 602

Articole asemănătoare