Acest articol privește conceptul de integritate dintr-un unghi deloc convențional sau formal. În prima parte ne vom apleca asupra termenului de integritate, pentru a-i surprinde complexitatea. În partea a doua vom privi integritatea ca valoare morală din perspectiva specificului muncii academice. În ultima parte, vom explora câteva din cauzele și consecințele fraudei intelectuale.

Conceptul de integritate

Termenul de integritate este utilizat pe scară largă și are interpretări diferite în comunitatea academică. Cuvântul își are originea în termenul latin „integritas”, care înseamnă întreg, întregime. Plecând deci de la esența cuvântului conținută în radicalul latin văd integritatea ca o cerință de a aduce diferite părți în întregimea care le conține. Înțeleg din esența cuvântului  că integritatea este o virtute care contribuie la întregirea armonioasă a unei persoane. Din acest unghi, integritatea ca valoare morală poate fi sinonimă cu cinstea. Spunem despre cineva că este integru când moral nu i se poate reproșa nimic, integritatea fiind deci calitatea de a fi sau de a rămâne întreg, de a-și păstra calitățile, fără ca ele să fie alterate.

Dacă privim termenul din punct de vedere juridic sau legal, vom sesiza importanța dreptului la proprietate, recunoscut de lege prin constituție și acceptat tacit, intrat într-un depozit arhaic colectiv. De ce nu s-ar bucura și proprietatea  intelectuală de aceleași drepturi? Așa cum nu  intrăm cu forța în casa sau pe proprietatea altei persoane știind că este o infracțiune pedepsită de lege, nu văd de ce am accepta să ni se fure mintea, adică munca intelectuală, timpul, efortul și motivația depuse în realizarea unor bunuri intelectuale.

Cu toate acestea, este o practică obișnuită în rândul elevilor și studenților să asume munca intelectuală a altcuiva, tehnologia fiind un factor favorizant, nu și determinant, prin accesul rapid la bunurile intelectuale. Integritatea academică este strâns legată de valoarea omului ca individ, iar cei care încalcă dreptul la proprietate ignoră acest principiu fundamental. A fi cinstit ca individ conferă încredere în sine, apoi celorlalți. Practic, acțiunile concordă cu declarațiile și aceasta este parte din valoarea individului. A fi integru înseamnă a fi în armonie cu sine și cu societatea.

Integritatea ca valoare

Învățăm în și prin schimbul de cunoștințe. Cunoașterea nu este numai un proces de învățare și achiziție. Poate fi văzută în egală măsură ca un schimb: primești și dăruiești. Cel care vrea numai să primească, dar nu este dispus/ă să dăruiască din timpul, efortul, talentul și priceperea sa, își va clădi o carieră pe o construcție șubredă, un castel de cărți sau de nisip care va cădea la prima zdruncinătură serioasă. Voi argumenta în cele ce urmează aceste aspecte care pot părea metaforice la prima vedere dar au implicații serioase pentru carieră și dezvoltarea personală.

O carieră clădită pe minciună și furt, fără implicare și efort personal, ascunde un ego slab și probleme serioase ce au nevoie în primul rând de conștientizare. Diploma, oricare ar fi ea, nu este un trofeu de arătat lumii sau, în cazul nostru, de expus pe pereții cabinetului de psihoterapie. Este recunoașterea unui real efort depus, a unui traseu profesional și are mai multe implicații decât aceea imediată, de a servi în găsirea unui job.

Un cercetător trăiește și muncește într-o comunitate academică. Pornim de la bunuri comune, cunoștințe pre-existente în crearea unei noi cunoașteri. De exemplu, revizuirea literaturii de specialitate într-un domeniu implică o colaborare tacită cu cercetătorii care au investigat aceste tematici înaintea noastră. Însă toată munca ce urmează este personală, consumatoare de timp și resurse, o investiție care nu garantează întotdeauna succesul academic.

Prin urmare, revizuirea literaturii de specialitate pleacă de la cercetări rezultat al muncii altor colegi (studenți, profesori, cercetători). Aceasta este numai etapa de investigație. Este urmată de o activitate proprie care implică o serie de operații consumatoare de timp și resurse: căutarea în bazele mari de date, lectura a zeci și sute de articole, trierea lor cu cuvinte cheie sau domenii de interes, folosirea unui soft în cazul unor meta-analize, analiza datelor și interpretarea lor. Articolele sau cărțile sunt supuse unui proces de analiză, construcție, sinteză și reconstrucție, în noi și felurite moduri sau în noi pattern-uri de gândire.

Ca într-un creuzet, din această activitate apare un produs nou atunci când creația este iluminată de principiile eticii și integrității academice. În momentul în care decidem să facem parte dintr-o comunitate academică, indiferent ce statut avem, aderăm implicit la valorile ei. Ca atare, intrăm în acest proces de creație în care bunurile intelectuale sunt comune și în care principul suveran este recunoașterea muncii celor care le-au produs.

Din perspectiva eticii și integrității, și cercetarea poate fi considerată o artă. Cum este posibilă creativitatea în mediul academic, când construim din studii pre-existente?  Creativitatea este aparent în contradicție cu specificul studiilor științifice aride, pline de cifre și statistici. Bunul simț comun asociază des procesul de creativitate cu arta și artiștii. Însă din perspectiva eticii și integrității și cercetarea poate fi considerată o artă. Cu cât exploram mai mult, cu atât suntem mai creativi, iar creierul are posibilitatea să construiască noi căi neuronale.

A fi original înseamnă a contribui la finalizarea propriei învățări cu toate abilitățile și talentele care ne fac unici. Creativitatea este parte intrinsecă din procesul academic. Cercetarea științifică bazată pe explorarea informațiilor existente și aducerea de cunoaștere nouă într-un mod original este esențială pentru succesul academic.

Plagiatul ca plagă morală

Furtul sub formă de plagiat încalcă valorile fundamentale ale comunității universitare. Însușirea muncii altcuiva se face prin mijloace diverse, insidioase, perfide: prin înghițire, aglutinare, rebotezare sau prin alte mijloace. Toate au un element comun: sunt fețe frumos cosmetizate ale fraudei. Această asumare a unei părți care nu ne este cuvenită este dezonorantă, dincolo de aspectele morale. Din păcate, dorința de a-și vedea numele publicat, de a se bucura de puncte în evaluarea academică, de înaintare pe scară ierarhică etc. este de multe or mai puternică decât bunul simț și cinstea.

Pe de altă parte, a prelua ideile cuiva are și alte implicații, pe care nu le sesizăm la prima vedere. O consecință directă este auto-sabotajul intelectual. Actul de a plagia atrage, pe lângă consecințele morale și juridice, blocarea creativității și a analizei critice a materialului însușit. Copiind ideile altora, sugrumăm orice posibilitate de a fi creativi și critici. Materialul preluat ar putea să fie greșit din punctul de vedere al conținutului, să nu fie validat sau să nu aibă valoare științifică. Sunt riscuri la care se supun toți cei care aleg comoditatea.

Universitățile ar câștiga în prestigiu și autoritate dacă ar investi mai mult în dezvoltarea spiritului critic al studenților. Lipsa de integritate se manifestă la mai multe nivele. La un nivel inferior, al studiilor universitare de bază, studenții acuză sau invocă lipsa de timp, accesul limitat la materiale, studii sau pregătire insuficientă pentru cercetare.

În realitate, cauzele sunt altele: comoditatea, lipsa unei bune planificări a muncii, îndrumarea academică slabă sau insuficientă, evaluările prost definite sau construite. La acestea se adaugă variabile personale, care țin de caracterul și personalitatea fiecăruia.

Ce se întâmplă la nivel superior? Ca răspuns la creșterea cazurilor de fraudă academică la nivel inferior și superior, comunitatea academică este din ce în ce mai interesată de problematica integrității. Creșterea incidenței fraudelor intelectuale a determinat apariția unui număr mare de studii care analizează fenomenul plagiatului.

Cauzele sunt multiple, voi enumera pe cele frecvent invocate: lipsa timpului, a resurselor, presiunea asupra profesiilor academice (asistent, lector, conferențiar, profesor) de a publica, creșterea numărului de studenți și de universități, extinderea centrelor de cercetare și cerința de a deservi piața muncii.

Un motiv despre care se vorbește puțin este competiția. Toți actorii procesului educațional sunt stimulați și încurajați de sistem și de societate să fie competitivi. Educația este văzută ca o întrecere în care ești valorizat dacă ești mai bun decât ceilalți.

Oricare ar fi cauzele, plagiatul rămâne un gest reprobabil, cu consecințe mult mai mari decât la nivel individual. O universitate reprezintă un brand, o marcă, iar compromiterea unui student, cadru didactic sau cercetător atrage după sine pierderi pentru universitatea de proveniență în imagine, respectabilitate, credibilitate, fără a mai lua în calcul criteriile de evaluare naționale de tip ARACIS sau clasamentul universitar internațional. În fond, globalizarea aduce alinierea la valori și standarde internaționale de evaluare și competiție, pentru a atrage studenți ca număr dar și cele mai strălucite creiere.

În România, cazurile de plagiat și de corupție academică popularizate de mass media au contribuit  la pierderea încrederii în universitățile românești și implicit în comunitatea academică. Un motiv în plus ca universitățile să-și definească, aplice și consolideze cultura organizațională, politicile de etică și integritate academică.

Concluzii

Așa cum am arătat, integritatea academică este axa morală fundamentală a vieții academice. În primul rând, pentru că este construită pe baze sănătoase: creație, muncă, efort personal. În al doilea rând, conferă încredere, respect și valoare. Contează pentru individ, comunitatea academică și întreaga societate. Comunitatea academică nu este singurul loc în care integritatea este apreciată. Integritatea este o cerință morală, condiție și bun start pentru o carieră de succes. În orice domeniu, construcția carierei are la bază principii și valori morale sănătoase. Un plagiat poate bloca oportunități profesionale sau compromite definitiv o carieră.

Un aspect ignorat adesea sau insuficient cunoscut de elevi și studenți este că angajatorii caută cinstea pe lângă competențe, știind că investiția pe care o vor face în acest capital uman va avea beneficii pe termen lung asupra companiei.

Etica și integritatea academică sunt importante pentru o viață echilibrată, plină de mulțumire, eliberată de travaliul vinovăției. Cei care plagiază își sabotează dezvoltarea personală și acesta cu o serie de implicații. Vor purta cu sine vinovăția și rușinea, care acționează la nivel mult mai profund decât am putea crede.

Încălcarea integrității academice are impact negativ pe toate planurile: dezvoltare personală, profesională, stimă de sine, valorizare socială etc. Lipsa de respect pentru proprietatea intelectuală poate ascunde disprețul pentru munca intelectuală în sine.  Munca de creație, transmitere, schimb și aplicarea cunoștințelor sunt bunuri ce aparțin  întregii comunități academice.

Închei citându-l pe Stephen Carter: „Cuvântul integritate […] transmite seninătatea unei persoane care are încredere în cunoașterea că el sau ea trăiește corect …O persoană de integritate pândește undeva în fiecare dintre noi: o persoană în care simțim că putem avea încredere că acționează corect, respectă regulile și își păstrează angajamentele.” (1996, p. 7).

Bibliografie
Carter, S.L. (1996). Integrity. New York, NY: Harper Perennial.
Gert, B. 2005. Morality: Its Nature and Justification. New York: Oxford University Press.
Șercan, E. (2017). Deontologie academică – Ghid practic. Editura Universității din București
Socaciu E., Vică C., Mihailov E., Gibea T., Mureșan V., Constantinescu M. (2018). Etică și integritate academică. Editura Universității din București.
Young-Eisendrath, P. & Miller, M.E. (Eds.) (2000). The psychology of mature spirituality: Integrity, wisdom, transcendence. London: Routledge.