Cariera didactică trece printr-o perioadă de multiple transformări, determinate de globalizarea și implicit europenizarea la care țară noastră este parte, de necesitatea armonizării sistemului de educație în concordanță cu cerințele pieței muncii, dar și de schimbările paradigmelor: educaționale, politice, sociale, economice. Astfel, toate aceste transformări implică automat, creșterea și optimizarea calității sistemului educațional, profesionalizarea carierei didactice fiind vizată, prin implementarea unor standarde profesionale în procesul de formare a viitorilor educatori. Formarea viitorilor educatori presupune un amplu efort de raționalizare a întregului proces de formare inițială și continuă a cadrelor didactice.

În contextul actual, dezvoltarea profesională a viitorilor educatori(profesori) și îmbunătățirea calității învățământului sunt priorități majore ale sistemelor de educație din întreagă lume. Deși unică, profesia didactică este într-o continuă „construcție” spre fixarea unei identități prin abordarea apartenenței socio-profesionale. Una dintre aceste modalități ar fi formarea inițială a cadrelor didactice. Această formare inițială, după părerea mea, ar trebui să fie abordată în cel mai serios mod, deoarece constituie un proces de construcție a: personalității profesionale, socializare profesională, de apartenența la mediul profesional.

Formarea profesiei didactice are la baza asimilarea unor cunoștințe și competențe specifice. Acestea fiind bine însușite, trebuie puse și în practică, altfel spus, trebuie să existe un raport echilibrat între pregătirea teoretică și cea practică. Astfel practică pedagogică(pe parcursul studiilor) are un rol esențial în formarea viitorilor educatori. Doar că această pregătire practică este insuficientă în formarea acestei profesii. Ajungând la această concluzie, autoritățile au luat decizia de a organiza „stagiatură” în sistemul educațional. Personal, mi se pare o idee foarte bună, deoarece pe parcursul acestui stagiu de pregătire viitorii dascăli își dezvoltă abilități și competențe (atât de necesare), prin observarea și analizarea comportamentului profesional a celor experimentați, ajutându-i să-și „modeleze” propriul stil și comportament în profesie.

Practica pedagogică și stagiatură viitoarelor cadre didactice se desfășoară sub strictă îndrumare a unui mentor. Mentorul este un model, o resursă pentru stagiar în procesul formării competențelor didactice, în primii ani de activitate ai acestuia în școală. Mentorul primește stagiarul că observator la lecțiile și activitățile sale, lucrează în echipa în vederea proiectării didactice, a predării, a evaluării. Mentorul este consilier pentru managementul activității didactice, pentru dezvoltarea profesională și personală, pentru integrarea în structura organizatorică a școlii. Totodată, mentorul, are rol de animator, îl motivează și îi insuflă încredere în forțele proprii și „optimism” pedagogic. Mentorul evaluează prestația didactică a stagiarului. Relația interpersonală dintre cei doi reprezintă o latura importantă în acest proces, reprezentată de: încredere, respect, siguranță. Astfel, mentorul trebuie să dețină cunoștințele și aptitudinile necesare pentru îndeplinirea cu succes a îndatoririlor sale.

În activitatea sa, mentorul folosește metode diverse și eficiente de comunicare, fiind sursă de informații, asigura relaționarea grupului, comunica informații specifice activității pedagogice, utilizează feedback-ul, identifică sursele potențiale de disfuncționalitate. Conform lui Bullough și Draper(2004), „mentoratul poate fi o experiență complexă pentru profesorii debutanți, deoarece aceștia se află într-o perioada de tranziție și de adaptare la noul lor rol”. Prin urmare, mentorii trebuie să fie sensibili la aceste emoții și să ofere sprijinul necesar pentru a-i ajută pe debutanți să se adapteze noii lor condiții. În plus, mentoratul poate juca un rol important în crearea unei culturi de învățare profesionistă în școli.

Procesul de mentorat va contribui la schimbarea întregului climat profesional al instituției școlare. Implicarea cadrelor didactice cu experiență în sprijinirea debutanților, va crește încrederea viitoarelor cadre didactice în dobândirea competențelor profesionale necesare și implicit, în succesul întregului proces instructiv-educativ. În sistemul educațional, mentoratul este practic, modalitatea de a sprijini practicanții (stagiarii) în dezvoltarea abilităților atât de necesare pentru a atinge obiectivele academice și profesionale.

Practica observativă reprezintă o componentă importantă a procesului de mentorat, fiind o metodă de învățare prin observare și modelar a comportamentului mentorului. „Școala poate fi văzută că comunitate de învățare, unde profesorii colaborează și învață unii de la alții într-un proces continuu de dezvoltare profesională” (Bradea, A.). În cadrul practicii pedagogice observative, viitoarele cadre didactice, desfășoară câteva activități de observare a procesului de predare-învățare:

• participă la activitățile didactice susținute de către mentor
• observă comportamentul celor implicați în activitatea instructiv-educativă (elevi și mentori)
• familiarizează cu întocmirea documentelor curriculare, fișelor psiho-pedagogice.

Aceasta va fi sub stricta supraveghere și îndrumare a profesorului-mentor prin evidențierea unor aspecte:

• comportamentul profesorului pe parcursul lecției
• modalitatea de verificare a cunoștințelor dobândite anterior
• strategii didactice de antrenare a elevilor în cadrul activității, captarea atenției, motivare
• indicații ce privesc însușirea cunoștințelor și deprinderilor noi
• interdependență dintre: predare-învățare-evaluare (verificare)
• atitudine și modul de exprimare
• dozarea timpului alocat fiecărei etape a lecției

În relația mentor-stagiar, mentorul trebuie să manifeste:

• flexibilitate în observarea aspectelor lecției în funcție de particularităților clasei în concordanță cu obiectivele urmărite.
• capacitatea de diagnoză și analiză a nivelului de cunoștințe al stagiarului
• abilitatea de a dezvolta stagiarilor capacitatea de a analiză obiectiv
• capacitatea de a-i stimula pe practicanți (stagiari) să reflecteze și să se autoevalueze permanent.

În cadrul acestui proces, de practică pedagogică, se formează viitorii profesori, așadar ar trebui să-i fie alocat un loc important în procesul instructiv –educativ, deoarece „nu putem preda altora ceea ce vrem, pot spune chiar că nu putem preda ceea ce știm, sau ceea ce credem că știm…” (Jean Jaure’s).

Practica observativă este una din formele de practică pedagogică, prin care viitoarele cadre didactice interacționează cu adevărată lor viitoare profesie. În acest sens, rolul mentorului în această etapă, este esențială, tocmai din acest motiv, acești formatori trebuie să fie pasionați de meseria lor, astfel încât să fie capabili să transmită frumusețea acestei meserii celor mentorați.

Bibliografie

1. Bradea, A.; Activități de mentorat de practică pedagogică (asistarea și consilierea studenților în derularea activităților de practică pedagogică în unitățile școlare de învățământ), Suport curs; Oradea
2. Lazăr, E.; Leahu, G.; Mentoratul în educație-Context facilitator și modalitate de sprijin pentru carieră didactică; Editura Universitară, București, 2020
3. Andreescu, M. C., Apetroae, M., Apopei, A.; Manualul mentorului; Editura Spiru Haret, 2014
4. Ștef, M.; Repere în practică pedagogică; Editura Stech, Craiova, 2014