Activitatea şcolară complementară orelor de curs

Predarea matematicii în şcoală are ca obiectiv fundamental acela de a-l învăţa pe elev să gândească. În acest context, profesorul de matematică trebuie să fie nu doar un transmiţător de informaţie ci şi un „modulator” al informaţiei, având rolul să capaciteze elevii să utilizeze informaţia transmisă.
Un rol important în acest sens îl are tema pentru acasă. Stabilirea temei pentru acasă este unul dintre cele mai importante momente ale lecţiei şi constituie un mod de învăţare cu un rol esenţial în formarea deprinderilor de muncă independentă ale elevului. Profesorul trebuie să ţină cont de subiectul temei, de dificultatea acesteia şi de volumul ei.

Este recomandat să fie date ca tema pentru acasă tipuri de probleme asemănătoare cu cele rezolvate în clasă, care au ca rol fixarea cunoştinţelor dobândite și exersarea capacităților de lucru. Aceste probleme ar trebui să fie asemenea celor existente în manualele şcolare (sau în auxiliarele aprobate) de la finalul unităţii de învăţare sau ca probleme recapitulative, astfel încât rezolvarea temei să epuizeze toate exemplele din manual.

Tema pentru acasă trebuie să fie controlată zilnic în mod cantitativ (cât a rezolvat elevul) şi calitativ (dacă elevul a rezolvat corect problemele date), profesorul putând astfel să urmărească îndeaproape progresul şcolar al elevului.

Un alt aspect important îl reprezintă activităţile diferenţiate în afara clasei. Acestea se împart în:
1) activităţi de aprofundare cu elevii capabili de performanţă
2) activităţi remediale cu elevii care au lacune în cunoştinţele matematice.

Profesorul de matematică trebuie să descopere elevii capabili de performanţă  şi să creeze condiţii prielnice pentru evoluţia acestora. În acest sens sunt recomandate concursuri individuale între elevii aceleiaşi clase care au fost în prealabil selecţionaţi prin teste, organizarea de cercuri ştiinţifice de matematică, participarea acestora la olimpiade şi concursuri de matematică şi nu în ultimul rând, participarea lor la orele din cadrul claselor de excelenţă organizate la nivel judeţean.

O altă categorie de elevi este aceea a elevilor cu lacune în cunoştinţele  matematice. Aceştia pot fi depistaţi, la fel ca şi elevii capabili de performanţă, prin intermediul testului iniţial. În cazul acestora, tema pentru acasă trebuie să fie dată diferenţiat, să conţină aplicaţii simple şi imediate ale noţiunilor predate la clasă. Profesorul poate stabili pentru început un barem de cunoştinţe pe care elevul trebuie să le cunoască, apoi acest barem poate fi modificat „din aproape în aproape” până la recuperarea de către elev a cunoştinţelor pe care nu le stăpânea. Astfel, elevul „va prinde curaj” şi şi-ar înlătura teama sau lipsa de interes pentru matematică.

Profesorul trebuie să aprecieze atât munca elevului capabil de performanţă cât şi a celui mai puţin înzestrat (prin evidenţierea acestuia în faţa clasei şi prin note mai bune decât acesta obişnuia să obţină). Includem aici şi discuţiile cu elevul, cu dirigintele clasei, cu părinţii elevului sau cu consilierul psihopedagogic din cadrul şcolii.

Ca o concluzie a acestui material, aş aminti aici „decalogul” lui G. Polya din lucrarea „Descoperirea în matematică”, care, cred eu, ar trebui să fie cartea de vizita a fiecărui profesor de matematică:

1) să fie interesat de subiect
2) să stăpânească subiectul
3) să ştie că cea mai bună metodă de a învăţa este să descoperi singur
4) să încerce să descopere la elevi anticipările şi dificultăţile acestora, să se transpună în situaţia elevului
5) să transmită nu doar informaţii, dar şi priceperea de a le utiliza
6) să înveţe elevii să intuiască un adevăr matematic şi apoi să urmeze demonstraţia
7) să înveţe elevii cum să demonstreze o propoziţie matematică
8) să desprindă din problemele rezolvate o schemă generală, un algoritm
9) să nu prezinte elevului un conţinut care poate fi descoperit de el
10) să sugereze, nu să impună.

În speranţa că rezultatele obţinute de elevii noştri vor fi din cele mai bune, propun „descifrarea” și „practicarea” decalogului atât de colegi cadre didactice, cât şi de elevi. În plus, consider că, din când în când, un moment de reflecție asupra rolului și valorii adăugate a temei pentru acasă este binevenit.

Bibliografie:
Rus, Ileana (1996). Metodica predării matematicii. Arad: Editura Servo-Sat.

 

Accesări: 88

Articole asemănătoare