În ultimii ani, România s-a angrenat într-o adevărată „cursă” în vederea integrării în marea familie a ţărilor europene din care face parte ca așezare geografică sau ca trecut istoric. Datorită faptului că „atmosfera” ţărilor  Uniunii Europene presupune nişte standarde economice, politice, culturale, sociale axate pe valorile democraţiei, România trebuie să-şi unească eforturile pentru a se ralia la aceste niveluri de dezvoltare. În acest context, un rol deosebit revine educației, formării tinerilor,  adevărata „locomotivă” a integrării europene, după cum se exprima un politician european. Formarea continuă a tinerilor include o serie de strategii educaţionale, din care menţionăm formarea unui spirit cooperant, participativ în virtutea căruia să acţioneze ca un cetăţean european în deplină cunoştinţă de cauză.

Din perspectivă etică, spiritul cooperant este, de fapt, baza, fundamentul atitudinii morale a individului ca membru al unei comunităţi, faţă de soarta şi destinul celorlalţi şi faţă de colectivitate, privită ca un tot. Omul este o fiinţă socială, trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei comunităţi umane, iar coerenţa şi stabilitatea ei depinde de respectarea unui minim de cerinţe sau reguli. Acestea sunt concentrate în atitudinea cooperantă a omului, care presupune înţelegerea faptului că beneficiind de ajutorul celorlalţi eşti în acelaşi timp răspunzător de soarta colectivului din care faci parte, că nu poţi să nu te interesezi de problemele acestuia.

Prin prisma celor deja enunţate, putem considera ca obiectiv fundamental al educaţiei spiritului cooperant-participativ, conştientizarea de către elevi a imperativelor acestuia cât şi adoptarea unei conduite adecvate.

Asemănător celorlalte componente ale moralei, nici spiritul cooperant nu se impune de la sine, dintr-odată; este nevoie de conştientizare şi exersare de la cea mai fragedă vârstă. Pe măsură ce elevul îşi extinde cercul persoanelor cu care intră în contact, face cunoştinţă cu o serie de reguli privitoare la relaţia sa cu societatea (grupul) din care face parte, pune în balanţă interesele colective cu cele individuale.  Cunoaşterea, înţelegerea şi acceptarea  imperativelor care decurg de aici este un proces complex, care din punct de vedere pedagogic presupune unele particularităţi specifice atât în ceea ce priveşte sarcinile urmărite cât şi strategia realizării lor.

Sarcinile educării elevilor în spirit cooperant presupun formarea conştiinţei şi a conduitei cooperant-participative.

Prima dintre aceste sarcini, cultivarea conştiinţei cooperante, presupune cunoaşterea şi înţelegerea de către elevi a diverselor şi cerinţe pe care le impune viaţa în comun concomitent cu declanşarea unor trăiri afective expresie a adeziunii şi acceptării interioare a acestora.Astfel, elevii urmează să cunoască şi să înţeleagă ce înseamnă dependenţa faţă de colectiv, ce înseamnă forţa unui colectiv în indeplinirea sarcinilor, cum îndeplinirea unor interese colective sunt şi în interesul lor.  Declanşarea unor trăiri afective faţă de toate acestea este posibilă numai pe fondul multiplelor relaţii interpersonale ocazionate de activităţi desfăşurate în colectivitate, unde copilul, ca fiinţă socială simte nevoia stabilirii unor relaţii cu ceilalţi. Adeziunea afectivă în cadrul acestor relaţii va fi mai puternică cu cât vor fi declanşate sentimente puternic positive: solidaritate, simpatie, prietenie, compasiune, modestie, ajutor reciproc şi înăbuşite cele negative ( egoismul, invidia).

A doua sarcină, formarea conduitei cooperant-participative presupune formarea unor deprinderi şi obişnuinţe de convieţuire în colectiv cât şi a unor trăsături puternice de caracter. Toate acestea nu pot fi decât rezultatul unei îndelungate activităţi de exersare a “traiului” în comun.  Dintre multiplele deprinderi pe care trebuie să le avem în vedere putem enumera: deprinderea de a închega uşor relaţii cu ceilalţi, de acomodare cu roluri diferite şi opuse (conducător-condus, ordonare-ascultare), deprinderi ale conduitei disciplinate, operativitate în îndeplinirea sarcinilor, deprinderi organizatorice etc.

Conduita cooperant – participativă presupune, în acelaşi timp, formarea şi stabilirea unor trăsături de voinţă şi caracter pe care le implică: sinceritate, principialitate, cinste, hotărârea, consecvenţa, tactul, altruismul etc.

Modalităţile concrete prin care se realizează aceste sarcini, adică strategia didactică presupune, în primul rând, analiza şi conştientizarea de către cadrul didactic a condiţiilor pedagogice specifice . Acestea se referă la:

• formularea unor cerinţe clare şi a unor perspective care să mobilizeze energa colectivului, adică sarcini commune pe care colectivul urmeaza să le îndeplinească (obţinerea unor rezultate bune la învăţătură, câştigarea unor concursuri etc.)
• existenţa unui colectiv didactic închegat, consensul dintre toate cadrele didactice da la nivelul unei unităţi şcolare;
• tradiţiile; sudarea unui colectiv presupune cultivarea unor tradiţii legate de anumite evenimente mai importante din viaţa şcolii şi a elevilor, tradiţii care repetându-se îşi vor pune amprenta asupra evoluţiei colectivului de elevi; pe lângă anumite tradiţii generale, fiecare colectiv de elevi poate iniţia tradiţii proprii.

Strategia educaţiei concepută şi aplicată în acest sens trebui să se concentreze în direcţia maturizării sociale a elevilor, a pregătirii lor pentru sistemul complex al relaţiilor sociale, din care vor face parte ca obiect şi subiect al lor.

Evident că pregătirea subiectului acţiunii educative pentru “ contactul interuman” nu se face izolându-l de ceilalţi ci numai în şi prin activitatea care îl solicită neîntrerupt să colaboreze şi să se confrunte cu aceştia. Principalele căi  utilizate de educator în acest sens amintim:

• procesul de învăţământ are la bază noile descoperiri şi orientări din psihologia socială în care se sugerează necesitatea predominării activităţii de învăţare pe bază de cooperare, eliminîndu-se, pe cât posibil, competiţiile interindividuale, sau intergrupale din interiorul colectivului de elevi; centrarea pe grup presupune în mod inevitabil complicarea reţelelor de comunicare; reţeaua verticală profesor-elevi este întregită de cea orizontală, elevi- elevi. Metodele evaluativ-stimulative îşi vor pune amprenta cât mai mult asupra funcţionării şi relaţiilor interumane din cadrul colectivului de elevi.
• activităţile extradidactice sunt o altă cale prin care se realizează dezideratele educaţiei cooperant – participative; ele oferă una dintre cele prielnice condiţii pentru formarea conştiinţei şi conduitei cooperante datorită libertăţii de exprimare în interrelaţionărea cu ceilalţi; pe parcursul desfăşurării lor, profesorul trebuie să urmarească modul în care evoluează raportul competiţie – cooperare, pentru că nu este exclus ca spiritual competitiv să alunece pe panta unei rivalităţi între elevi aparţinând unor grupuri diferite; efectele negative ale competiţiei ar fi prioritare faţă de cele pozitive, ale cooperării. Asemenea activităţi generează relaţii de prietenie şi întrajutorare, fortifică simţul responsabilităţii şi statorniceşte o atitudine justă faţă de colectiv şi faţă de scopurile urmărite. Important este ca elevii să fie antrenaţi nu numai în desfăşurarea unor asemenea activităţi ci şi în iniţierea şi organizarea lor.
• acţiuni ce vizează organizarea sociometrică internă a colectivului de elevi adica utilizarea tehnicilor sociometrice pentru a ne informa asupra constelaţiei relaţiilor preferentiale dintre membrii colectivului; intervenţia educatorului în dirijarea acestor fenomene se poate concretize în constituirea grupelor de elevi atunci când îşi desfăşoară activitatea pe grupe de lucru, în alegerea liderilor, în investirea elevilor cu roluri şi în alternarea acestora la nivelul colectivului;
• jocul şi îndeosebi jocurile colective oferă condiţii prielnice educării copiilor în spirit cooperant prin regulile pe care le impun, prin stările afective pe care le declanşează; iniţiate de profesor sau de către elevi, urmărite şi îndrumate cu tact, contribuie la îmbogăţirea experienţei sociale a copiilor.

În concluzie, formarea unui spirit cooperant – participativ, cu toate implicaţiile sale comportamentale, presupune, ca finalitate, un cetăţean subiect activ şi conştient al vieţii sociale, cetăţean membru cu drepturi depline al marii familii europene unde să-şi cucerească locul.  Acest spirit cooperant – participativ însemnă implicare în problemele sociale, iniţiativă, toleranţă şi interiorizarea unui adevăr: libertatea personală înseamnă, în primul rând, respectul faţă de libertatea celuilalt!

Bibliografie

1. Cătineanu, Tudor, Elemente de etică, vol. I, Edit. Dacia, Cluj Napoca, 1990.
2.  Cerghit, Ioan, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2001
3. Zlate, Mielu, Zlate, Camelia, Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale, EDP, Bucureşti, 1996.