Școala online sau școala de acasă este un fenomen de actualitate mult analizat în societatea românească şi nu numai. Pandemia a perturbat sistemul de învățământ, a produs îndepărtarea de școală, aceasta a fost mutată din clasele în casele copiilor. În această situaţie, comunicarea profesorilor cu grupul de elevi s-a făcut în cea mai mare parte prin utilizarea de soluții simple precum apeluri telefonice, Messenger, Facebook, Whatsapp, dar şi prin folosirea unor platforme specializate, de învățare online. Motivarea alegerii acestei teme de studiu a fost constatarea că, în spațiul public, dezbaterile privind dezvoltarea psihică a copiilor în absența relaționării directe, datorate situaţiei de criză provocată de pandemia de Covid-19 lipsesc sau sunt foarte puţine. Scopul cercetării a fost acela de a identifica repercusiunile pe care şcoala online le poate avea asupra relațiilor din grupul-clasă.

Situaţia de criză a dat naştere unor provocări atât pentru decidenţi, cât şi pentru masa populaţiei, dar mai ales pentru copii. Aceştia au fost puşi în situaţia de a sta în casă, laolaltă doar cu familia. Viaţa lor s-a limitat în această perioadă la spaţiul propriei case şi la ecrane. Ei au fost nevoiţi să se adapteze schimbărilor educaţionale, dar mai ales izolării sociale. Prezenţa în faţa ecranelor prea mult timp ar putea avea efecte nocive asupra sănătăţii lor. Faptul că nu au contact direct cu colegii şi prietenii, cu profesorii ar putea duce la însingurare, închidere în sine, pierderea abilităţilor de comunicare. Mai mult, prezenţa lor pe internet fără un program bine structurat, sau fără supraveghere din partea părinţilor ar putea creşte  riscul de a fi hărţuiţi online.

Dacă în ceea ce priveşte acumularea de cunoştinţe, şcoala de acasă poate avea chiar avantaje, deoarece programul e mult mai flexibil faţă de învăţarea în clasă (elevii pot parcurge conţinuturile în ritm propriu şi fără limită de timp), se pune problema dacă aceasta generează aceleaşi efecte ca şi şcoala faţă-în-faţă în planul relaţional şi al socializării.

Cercetarea privind relaţionarea în grupul-clasă în perioada şcolii de acasă a fost realizată în perioada 22 aprilie – 22 mai 2020 şi a antrenat două grupuri de câte 20 elevi de vârste diferite, din cadrul unui colegiu cunoscut din Roman, jud. Neamţ. Obiectivele urmărite au fost:
1. Cunoaşterea şi analiza opiniilor elevilor cu privire la învăţarea de acasă
2. Determinarea măsurii în care învăţarea de acasă afectează relaţiile de intercomunicare şi integritatea grupului
3. Determinarea măsurii în care învăţarea de acasă afectează dezvoltarea afectivă a elevilor
4. Înţelegerea complexităţii fenomenului studiat prin măsurători şi comparări.

În cercetarea de faţă s-a pornit de la ipoteza că dacă membrii grupului-clasă nu-şi desfăşoară activitatea împreună, nu socializează faţă-în-faţă, relaţiile în cadrul grupului se deteriorează şi coeziunea grupului scade.

Clasa de elevi este „un grup de muncă specific, compus dintr-un număr de membri egali între ei (elevii) şi dintr-un animator (profesorul), ale căror raporturi sunt reglementate oficial …” (Neculau, apud Cosmovici şi Iacob, 1999, 235). Clasa şcolară este un grup social instituţionalizat, care are o structură organizatorică şi de conducere, are scop şi activităţi comune, este o reuniune de personalităţi care comunică, îşi coordonează preocupările şi se modelează reciproc.

Grupul-clasă are un rol semnificativ în viaţa copilului, pregătindu-l pentru viaţa în societate. Are o importanţă deosebită în dezvoltarea copiilor de vârstă şcolară, deoarece are unele caracteristici psihosociale pe care alt grup nu le are. În primul rând, este un grup stabil, care poate rămâne constituit mai mulţi ani. În cadrul grupului-clasă – considerat în psihologia socială un grup mic – interacţiunea între membrii săi este nemijlocită, directă, presupune prezenţa faţă-în-faţă a acestora şi cunoaşterea reciprocă, ceea ce înseamnă că fiecare membru comunică şi realizează schimb de informaţii cu toţi ceilalţi, iar toţi ceilalţi realizează schimb de informaţii cu el.

Coeziunea sau gradul de unitate, de legătură, de înţelegere reciprocă dintre membri, dar şi rezistenţa acestuia la destructurare este o altă caracteristică a clasei de elevi ca grup social. Coeziunea grupului poate însemna şi sentimentul de apartenenţă sau trecerea pe plan verbal de la  eu la noi. Existenţa coeziunii unui grup are efecte psihologice puternice asupra membrilor grupului. Creşterea acesteia este determinată în esenţă de atracţia ce se stabileşte între membrii grupului, iar atracţia individului faţă de grup există în măsura în care grupul respectiv îi satisface nevoile. Dacă atracţia este mare, individul se supune extrem de uşor presiunilor grupului.

Interacţiunea socială este, în sensul cel mai larg, „…un contact vizual, un gest, o expresie facială sau o atingere.” (Kennedy apud Boncu şi Ceobanu, 2013, 256). Ea contribuie la dezvoltarea cognitivă şi emoțională a indivizilor. Aceştia progresează prin interacţiunea cu alţii, iar grupul şcolar poate fi considerat – în acest sens – un laborator în care iau naştere elementele comportamentului social.

În cadrul grupului-clasă, copilul învaţă să-i cunoască pe ceilalţi, dar să se cunoască şi pe sine, învaţă să coopereze, să ia decizii, să-şi asume responsabilităţi, dobândeşte modele, norme şi valori comportamentale. Grupul şcolar răspunde nevoilor copilului: nevoia de altul, nevoia de participare, nevoia de afiliere. Copilul caută în grup susţinere emoţională. Aici el se poate compara cu alţii de vârsta lui atunci când nu e sigur de deciziile pe care le ia, e angajat în interacţiune. Elevul, ca membru al unui grup social, nu trăieşte izolat. Toată activitatea lui se desfăşoară  în interiorul şi în interdependenţă cu mediul social înconjurător sau în condiţiile date de acesta. Relaţiile lui cu grupul social căruia îi aparţine au o importanţă deosebită atât asupra evoluţiei personalităţii sale, cât şi asupra randamentului activităţii desfăşurate. Îndeplinirea unor sarcini sau activităţi comune determină între membrii grupului-clasă o serie de relaţii funcţionale de interdependenţă în vederea atingerii scopului propus. Pe de altă parte, pe lângă relaţiile legate strict de natura obligaţiilor sau a activităţilor, viaţa în grup comportă totdeauna şi aspecte emoţionale şi afective, precum şi momente de tensiune şi conflict.

Clasa de elevi constituie cadrul psihosocial al desfăşurării activităţii de instruire şi educare, dar şi un mediu de comunicare şi socializare, în care membrii acesteia ocupă diverse poziţii, au roluri variate şi stabilesc relaţii. Ca urmare a relaţiilor dezvoltate între membrii clasei de elevi se va constitui o realitate socială cu consecinţe multiple asupra desfăşurării procesului instructiv-educativ, în ansamblul său.

Ca grup social, grupul clasei presupune relaţii între membrii săi, tot aşa cum la nivelul societăţii există o multitudine de relaţii între oameni. În grupul-clasă se formează relaţii de cunoaştere, relaţii de comunicare, relaţii socio-afective,  relaţii de influenţă, relaţii de colaborare. Relaţiile de cunoaştere (intercunoaşterea) sprijină elevii în procesul de construire a coeziunii grupului, determinându-i să lege relaţii constructive şi eficiente. Un rol central îl joacă aici imaginea de sine a fiecăruia, corelată cu imaginea membrilor grupului, unul despre celălalt. Sociologia educaţiei, care tratează şi problematica clasei, ca microsistem social, accentuează importanţa intercunoaşterii, în lipsa căreia apar erori de comunicare şi relaţionare, în concluzie, relaţii sociale defectuoase.

Relaţiile de comunicare – constau în comunicarea dintre profesor şi elevi dar şi în comunicarea elevi-elevi. Comunicarea „pe verticală”, profesor-elev este prezentă, într-o formă sau alta, în toate componentele procesului de învăţare: oferta, receptarea şi evaluarea. Interacţiunea profesor-elev descrie o relaţie cu caracter preponderent informaţional, datorat schimbului permanent de informaţii între cei doi poli ai învăţării, dar totodată şi unul formativ, concretizat în formarea şi dezvoltarea continuă a competenţelor comunicaţionale, fără de care nu se poate imagina comunicarea reală.

La fel de importantă este şi comunicarea „pe orizontală”, între elevi. Ca în orice grup social elevii în clasă au nevoie să comunice unii cu alţii, împărtăşindu-şi impresii cerând şi oferind informaţii. Intercomunicarea este strâns legată de intercunoaştere, influenţându-se reciproc. Relaţiile socio-afective apar inevitabil între membrii grupului-clasă şi sunt relaţii de simpatie sau de antipatie, relaţii de preferinţă sau de respingere. Asemenea relaţii interpersonale apar ca rezultat al nevoii schimbului de emoţii şi sentimente. Aceste relaţii au la bază atracţia interpersonală, cauzată de emoţii înţelese ca modificări organice, provenite din atitudini rapide şi pripite, cu grad destul de mare de dezorganizare.

În clasa de elevi mai apare un tip de relaţii, cunoscute în literatura de specialitate ca relaţii de influenţare, care nu se manifestă doar ca rezultantă a unor afinităţi personale, ci sunt generate şi de poziţia ocupată de fiecare elev în ierarhia subiectivă sau obiectivă a clasei.

Relaţiile copilului în grupul-clasă reprezintă „un stimulent în activitatea sa şcolară şi un suport moral care-l ajută să depăşească mai uşor situaţiile stresante prin care poate trece.” (Iancu, 2000, 163). Ele au un rol important în menținerea stării de bine, în promovarea sănătăţii psihice. Grupul-clasă oferă suport social prin reciprocitatea relațiilor din cadrul său. Copilul simte că aici e acceptat, e iubit, e stimat, are sentimental de apartenență la un grup social.

Şcoala nu se rezumă doar la materii, teste, lucrări. La şcoală se învaţă cum se face comunicarea cu alţi copii sau adulţi, cum se lucrează în echipă, cum se face faţă stresului şi conflictelor. Urmare a studiului desfășurat, s-au constatat următoarele:

a)  Dacă predarea-învăţarea s-a mutat online, socializarea nu. Copiii care – se ştie că au nevoie de contact direct, de afectivitate şi empatie – vin la şcoală pentru a fi văzuţi, pentru a li se recunoaşte direct eforturile, pentru a-şi aduce aportul la viaţa grupului, or învăţarea de acasă tocmai de aceste lucruri îi privează. Când se vor reîntâlni, există pericolul să aibă dificultăţi în comunicare, să nu se mai asculte unii pe alţii, să nu mai respecte deprinderile sau regulile sociale ale grupului, să nu mai colaboreze.

b)  Şcoala de acasă poate duce elevii la individualism, deoarece interacţiunea dintre ei este de un nivel redus, poate duce la o independenţă a scopurilor membrilor grupului clasă. Şcoala de acasă nu crează motivaţie prea mare pentru învăţare, nu contribuie la activismul copiilor, nu stimulează dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi interacţiune cu ceilalţi, spre deosebire de învăţarea în clasă care combate egoismul şi dezvoltă altruismul, scade nivelul anxietăţii sociale (timiditatea, dificultatea de a vorbi cu străinii, stânjeneala de a lucra când e privit de cineva).

c)  Ca efect social al închiderii şcolilor, pierderea contactului social afectează învăţarea, dar mai ales dezvoltarea copiilor. Deşi aplicaţiile de comunicare online oferă posibilitatea de interacţiune socială, sentimentul de izolare nu poate fi evitat. Prezenţa online nu poate salva stângăcia sau neîndemânarea în comunicare.

d)  Tehnologia nu poate lua locul profesorului. Ea facilitează învățarea dacă e integrată într-un demers didactic planificat, organizat şi condus cu măiestrie de cadrul didactic. Învățarea online nu poate şi nu va putea înlocui învățământul tradițional, care promovează interacțiunea şi implicarea elevilor. Ea poate prelua anumite sarcini – mai ales în ce priveşte gestionarea învățării: pregătirea temelor, pregătirea şi derularea unor proiecte, activități extracurriculare.

e)  Din analiza rezultatelor a reieşit că elevilor mai mici le lipsesc într-o măsură mai mare relaţionarea cu colegii, cooperarea, aprecierile colegilor la adresa lor, precum şi explicaţiile profesorilor, ceea ce duce la concluzia că: şcoala online, lipsită de relaţiile interumane se pretează mai bine elevilor de vârste mai mari (liceu), în timp ce pentru copiii de vârstă şcolară mică e mai potrivită şcoala tradiţională, prin care li se oferă posibilitatea să respecte un program, să fie mai disciplinaţi, să îşi spună în mod direct opiniile, să interacţioneze cu persoane de vârsta lor, să se cunoască mai bine pe ei, dar şi pe ceilalți din grup.

Rezultatele studiului şi concluziile la care s-a ajuns confirmă ipoteza conform căreia dacă membrii unui grup – în cercetarea de faţă elevii – nu-şi desfășoară activitatea împreună, nu socializează faţă-în-faţă, relaţiile în cadrul grupului se deteriorează şi coeziunea grupului scade.

Bibliografie

Andronic, Răzvan-Lucian. Psihologie socială II – suport curs. Braşov. Universitatea Spiru Haret
Babbie, Earl. Gherghina, Sergiu, Jigălău, George, şi Andriescu, Monica (trad.). (2010). Practica cercetării sociale, Iaşi: Editura Polirom
Boncu, Ştefan şi Ceobanu, Ciprian. (2013). Psihologie şcolară. Iaşi: Editura Polirom
Cosmovici, Andrei şi Iacob, Luminiţa (coord.). (1999). Psihologie şcolară. Iaşi: Editura Polirom
Dafinoiu, Ion şi Boncu, Ştefan. (2014). Psihologie socială clinică. Iaşi: Editura Polirom
Farcaş, Genoveva. (2020). Învăţare online sau învăţare la distanţă? În Tribuna învăţământului
Gavreliuc, Alin. (2019). Psihologia socială şi dinamica societăţii. Iaşi: Editura Polirom.
Iancu, Stela. (2000). Psihologia copilului. De ce merg unii elevi încruntaţi la şcoală. Iaşi: Editura Polirom.
Neculau, Adrian (coord). (1996). Psihologie socială, aspecte contemporane. Iaşi: Editura Polirom
Popoviciu, Salomea. (2013). Psihologie socială: o abordare a individului ca actor social. Oradea: Editura Universităţii Emanuel
Sălăvăstru, Dorina. (2005). Psihologia educaţiei. Curs PIR
Zlate, Mielu. (2015). Introducere în psihologie. Iaşi: Editura Polirom.