Tranziția spre învățământul de masă a elevilor cu CES reprezintă o provocare permanentă pentru profesorii de psihopedagogie specială, logopezi, profesorii consilieri, kinetoterapeuți, familie și alte persoane care interacționează în mod real, cu acești copii. Fiecare dintre acești actori își doresc ca elevii, educabilii în genere, să dobândească acele resorturi adaptative încât să se poată realiza în bune condiții acest deziderat. Personal, am urmărit de-a lungul anilor, ca generațiile de elevi pe care i-am educat, să reușească, la finalul clasei a VIII-a, să depășească cu bine, toate barierele determinate de tulburările cu care s-au confruntat la un moment dat și să realizeze achizițiile necesare în vederea susținerii examenului de Evaluare Națională, acesta fiind o condiție pentru accesarea în învățământul de masă. Procesul de integrare a elevilor cu nevoi speciale în învățământul de masă este un parcurs sinuos pe care, din păcate, nu toți îl pot urma. Este comparabil cu alergarea de rezistență, cu un cros pe care unii îl pot finaliza, alții din păcate, nu.
În ce constă acest proces? În primul rând, constă în mobilizarea intrinsecă a voinței elevilor, în activarea tuturor motivelor care duc la stabilirea unui scop, în vederea creșterii determinării pentru a parcurge acest traseu.

Majoritatea elevilor cu nevoi speciale se confruntă, pe lângă tulburările de ordin psihotic, cognitiv, și cu tulburări ale spectrului emoțional. Aceștia, de foarte multe ori, fie că au o rezistență foarte scăzută la frustrare, fie că au imaturitate emoțională sau nu conștientizează pe deplin, care sunt consecințele comportamentului propriu, vizavi de o anumită situație, prin care trec în viața cotidiană. Un prim pas pentru dobândirea resorturilor adaptative este dat de formarea comportamentelor deziderabile din punct de vedere social, bazate pe adaptarea emoțională la situații diverse, pe solidaritate, empatie și, în general, pe dezvoltarea emoțiilor pozitive, prin raționalizarea cognițiilor negative și apariția iluminării. Momentul revelației, al reușitei în plan cognitiv și social creează satisfacții importante elevilor, care, clădite în fiecare zi, reprezintă cheia succesului.

Cum se realizează efectiv, procesul de achiziție al cunoștințelor? În genere, elevii cu cerințe educaționale speciale, din cauza unui debut școlar insidios se confruntă cu un retard curricular, manifestat printr-o severă rămânere în urmă și din această cauză, se impune stabilirea unui plan de intervenție personalizat pentru fiecare copil în parte, în vederea recuperării cunoștințelor instrumentale. Sub acest pattern sunt denumite toate acele abilități care fac posibilă adaptarea elevului la mediul școlar: abilități de citire și scriere corectă, de calcul matematic, achiziții minimale în domeniul științei și cunoașterii.  Importantă este de asemenea, integrarea acestor cunoștințe, transferul la diverse situații de învățare experiențială, astfel încât acestea să devină, la un moment dat, operatorii, să poată realiza achiziționarea de noi informații, în plan cognitiv care să ducă la realizarea de salturi calitative și implicit, la creșterea randamentului școlar.

Cum are loc acest proces? De regulă, profesorul de psihopedagogie specială este direct răspunzător de realizarea sarcinilor în vederea parcurgerii acestui proces, de la construcția planurilor de intervenție personalizată în baza planurilor de servicii stabilit de Comisia de Orientare Școlară prin CJRAE, până la finalizarea acestuia. În vederea realizării întocmai a planurilor de intervenție personalizată este foarte importantă cunoașterea posibilităților intelective ale elevilor, stabilirea scopului și obiectivelor pentru formarea și dezvoltarea competențelor vizate, a modalităților de realizare în baza unui suport, materializat de regulă, prin fișe de lucru sau materiale digitale care să permită realizarea achizițiilor și dezvoltarea nivelului acestuia, stabilirea criteriilor minimale de apreciere a progresului și evaluarea de la finalul fiecărui plan de intervenție. Importantă este diagnoza corectă a posibilităților de realizare a sarcinilor, proces care are de regulă loc, la debutul anului școlar sau la apariția în școală a elevului. Numai prin efectuarea acestei diagnoze, profesorul poate face anumite predicții, prognoze vizavi de evoluția elevilor. Parcurgerea sarcinilor de învățare la elevul cu dizabilități de intelect este un proces care de foarte multe ori, întâmpină multe provocări, Astfel, este nevoie de nenumărate tatonări, fixări ale cunoștințelor, reveniri, recapitulări în vederea creșterii gradului de memorare sau de operare cu acestea.

Spre deosebire de învățământul de masă, în învățământul special, este nevoie de adaptarea permanentă a cerințelor programei la capacitățile intelectuale ale fiecărui elev. Această adaptare constă în simplificarea pașilor în rezolvarea unei probleme, după analiza prealabilă sau a dimensiunii textelor, fără afectarea mesajului transmis de autor, evitarea definițiilor, a clasificărilor, în general a metacomunicării, în cazul gramaticii, de exemplu, cu pondere pe operaționalizare, respectiv pe utilizarea corectă a limbii române în comunicare.

În ce măsură se poate realiza acest proces de achiziționare a cunoștințelor? Măsura realizării în bune condiții a recuperării curriculare depinde de foarte mulți factori. În primul rând, depinde de nivelul de afectare a funcțiilor cognitive ale elevului, de voința acestuia de a reuși și de asemenea, de capacitatea de realizare a sarcinilor, la început, cu sprijin și ulterior, individual. În general, majoritatea elevilor cu nevoi speciale au nevoie de monitorizarea cadrului didactic, începând cu momentul dobândirii unui set det de cunoștințe, până la formarea unui algoritm de lucru, de verificare sau de control. De asemenea, un rol deosebit în realizarea procesului de achiziționare și integrare al cunoștințelor îl reprezintă suportul familiei, al logopedului sau al altor persoane care vin în sprijinirea efectivă, a elevilor cu nevoi speciale.

Este posibilă tranziția elevilor cu nevoi speciale spre învățământul de masă? În urma pregătirii elevilor pentru susținerea Evalurării Naționale, în vederea integrării în învățământul de masa, pot afirma că această tranziție este posibilă, dar necesită foarte multă implicare și determinare din partea actorilor implicați. Din partea profesorului, determinarea se materializează prin ore suplimentare de pregătire individuală sau de grup, în special la disciplinele de examen, școala de vară, activități de voluntariat, activități de pregătire focusate pe anumite intervenții, iar din partea elevilor un efort suplimentar, materializat în ore de pregătire în școală și acasă. Numai printr-o pregătire riguroasă a ficărui conținut în parte, printr-o motivație extrem de puternică, acești elevi reușesc să obțină rezultate relativ acceptabile în situația de examen. Din păcate, unii elevi au tendința de a abandona o anumită sarcină, fără a citi cu atenție, cerința sau înainte de a încerca să identifice o posibilitate de rezolvare.

Elevii au nevoie de suport în susținerea acestor examene și în acest sens, am creat scheme conceptuale și hărți cognitive la ambele discipline pentru a le putea utiliza: calcul pitagoreic, formule la matematică, clasificări ale tiparelor textuale la literatura română etc. Aceste materiale, dispense acordate prin lege, au rolul de sprijinire a elevilor în momentul examenului. Operarea cu aceste scheme cognitive este de asemenea, foarte importantă pentru realizarea sarcinilor în timpul alocat examinării. Copilul trebuie să cunoască cum aceste materiale, puse la dispoziție, devin operabile și pot să îl ajute. Este nevoie de efectuarea de foarte multe exerciții și teste de antrenament pentru ca realizarea sarcinilor să fie posibilă și elevul să nu simtă situații de distress în situația de examen.

Ce rol are familia? Familia reprezintă un factor deosebit de important în tranziția elevilor în învățământul de masă, este suportul de care elevii au nevoie, materializat în susținerea efectivă în vederea integrării. Din păcate, nu toate familiile pot asigura acest suport de care elevii au atâta nevoie. Foarte multe familii se confruntă pe lângă numeroase probleme materiale și dezinteres pentru tot palierul școlar. Acolo unde familia vine în întâmpinarea reală a copiilor, evoluția acestora și integrarea în școala de masă se realizează în bune condiții.

Este posibilă integrarea în bune condiții pe o treaptă superioară? De cele mai multe ori, aceasta se petrece, dar au existat cazuri când, în pofida cazului că elevii au în continuare un Certificat de Orientare Școlară, în școala de masă, profesorii nu adaptează conținuturile prgramei, sarcinile de evaluare și de aici, rezultatele elevului au fost nesatisfăcătoare. Este necesară continuarea procesului de sprijinire efectivă a elevilor în vederea integrării, atât la nivelul clasei, al colectivului școlar, cât mai ales la cerințele programei. Un are minus în acest sens este lipsa profesorilor de sprijin la liceu, în ciuda faptului că, din păcate tot mai mulți elevi se confruntă  cu tulburări de învățare sau cu diverse tipuri de eșec școlar, sau a unui spațiu prietenos în care elevii pot să se liniștească în situații de stres major, de frustrare sau furie, stări pe care uneori, le experimentează, din cauza tiparului generat de diverse tulburări.

În concluzie, tranziția elevilor cu nevoi speciale în învățământul de masă este posibilă cu antrenarea tuturor factorilor implicați, cu o monitorizare permanentă din partea responsabilului de caz, a tuturor profesorilor care predau la clasa unde este integrat elevul, monitorizare realizată printr-o adaptare continuă a conținuturilor predate, învățate sau evaluate, dar și cu implicarea clară a familiei în vederea realizării în bune condiții a acestui proces.

Bibliografie
1. Bradde Ley A., „Memoria Umană”, Editura Teora, Bucureşti, 1999.
2. Miclea M., „Psihologie Cognitivă”, Editura Polirom, Iaşi, 1999.
3. Gherguţ A., „Sinteze de Psihopedagogie Specială”, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
4. „Dificultăţi de învăţare la copiii de vârstă şcolară”, Fundaţia de Abilitare „Speranţa”, Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională Speranţa, Timişoara, 2006.