Mulţi copii se chinuie în şcoli… pentru că felul în care li se predă este incompatibil cu felul în care învaţă. Fiecare elev dispune de un echilibru diferit între punctele tari şi slabe în aceste domenii. Aceasta va influenţa la rândul ei atât preferinţele lor de învăţare cât şi eficacitatea lor în diferite situaţii de învăţare.
Indiferent de diferenţele pe care elevii le pot prezenta, ei nu învaţă o idee nouă în izolare, ci se dezvoltă şi îşi adaptează gândirea în continuu, în lumina experienţei anterioare. În promovarea învăţării centrate pe elev, trebuie să recunoaştem experienţa anterioară individuală a elevului, şi să o folosim ca pe o bază pentru a furniza noi experienţe care să-l ajute să-şi dezvolte ideile şi abilităţile.

Variaţiile în formaţia cu care vin elevii pot îmbrăca multe forme. Toţi venim cu formaţii diferite. Profesorul receptiv stabileşte o relaţie şi rezonanţă, simţind nevoile, conflictele, speranţele şi temerile neexprimate. Respectând autonomia elevului, profesorul petrece mai mult timp ajutându-l să articuleze întrebările urgente decât cerându-i răspunsurile potrivite. În cadrul unei societăţi bazate pe cunoaştere, este vitală nu doar creşterea accesului la oportunităţile de învăţare, ci şi consolidarea motivaţiei personale de a învăţa la şcoală şi în afara acesteia pe tot parcursul vieţii.

Învățarea centrată pe elev trebuie să se concentreze asupra dezvoltării, testării şi implementarii materialelor, noilor metode pedagogice şi strategiilor destinate să contribuie la creşterea motivaţiei elevilor şi a atractivităţii învăţării; să consolideze dobândirea abilităţilor de învăţare; să consolideze educaţia interculturală şi contribuţia acesteia la integrarea socială.

Privind spre învăţământului preşcolar şi educaţia timpurie, curriculum permite implicarea părinţilor în calitate de co-responsabili, presupunând:

• identificarea experienţei şi bunelor practici
• schimbul de experienţă
• abordări pedagogice care să dezvolte creativitatea copiilor de la o vârstă cât mai timpurie
• învăţarea timpurie a limbilor străine
• consolidarea autonomiei şi atractivităţii sistemelor de educaţie, prin accentuarea relației cu comunitatea
• proiectarea, dezvoltarea şi punerea în aplicare a celor mai performante instrumente care să contribuie la procesul de formare în orice context
• proiectarea şi punerea în aplicare a unor instrumente care să sprijine familia în procesul de autoinstruire.

A le permite elevilor să controleze ritmul de studiu pare ceva haotic. Cred că este eficient acest lucru, dat fiind faptul că elevii sunt diferiţi şi nu învaţă cu toţii în acelaşi ritm.

Dacă vrem ca toţi elevii noştri să înveţe eficient, trebuie să acceptăm această provocare. Am recunoscut că fiecare elev este unic. Putem să ne confruntăm cu o provocare chiar mai mare, când ne gândim la rolul jucat de elevi în evaluarea învăţării.

Într-o învățare centrată pe elev, rolul profesorului este de instructor, ghid, îndrumătorul care te companiază, mentor, sfătuitor,consultant, transmiţător de cunoştinţe, formator, supraveghetor, coordonator, cercetător critic, model, colaborator – o  persoană care facilitează procesul învăţării pentru elevi, încercând să descopere ce anume este interesat să înveţe elevul, şi determinând apoi cea mai bună modalitate de a-i pune la dispoziţie elevului acele informaţii prin  furnizarea de sisteme de cunoştinţe sau materiale, care să-i dea acestuia posibilitatea să se achite mai eficace de o sarcină. Acest lucru se realizează  prin ascultare, punere de întrebări, furnizare de idei, sugerarea de alternative şi identificare de posibile resurse.

Organizarea clasei

Tradițional:
Asistăm la o lecţie obişnuită. Elevii sunt în bănci, unii în spatele celorlalţi, câte unul sau câte doi, ca pe vremea străbunicilor. Toţi au privirile aţintite înainte (acolo sunt catedra şi profesorul). Asta li se cere: privirea în faţă.
Unde găsesc ei răspunsurile la confruntările personale? La profesor, în spatele colegului, departe de zidurile şcolii?…

Modern:

• Elevii sunt pretutindeni în clasă.
• Ei se grupează / sunt grupaţi potrivit opţiunilor de studiu şi resurselor asigurate de profesor.
• Elevii privesc unii la alţii, faţă în faţă. Ei comunică. Toţi au şansa dialogului efectiv.
• În parteneriat cu profesorul ei vor găsi răspunsurile…

Rolul elevului

Tradițional:

• Urmăreşte prelegerea, expunerea, explicaţia profesorului.
• Încearcă să reţină şi să reproducă ideile auzite.
• Acceptă în mod pasiv ideile transmise.
• Lucrează izolat.

Modern:

• Realizează un schimb de idei cu ceilalţi.
• Cooperează în rezolvarea sarcinilor de lucru.
• Exprimă puncte de vedere proprii.
• Argumentează, pune şi îşi pune întrebări cu scopul de a înţelege.

Rolul  profesorului

Tradițional:

• Expune, ţine prelegeri
• Impune puncte de vedere.
• Se consideră şi se manifestă “ca un părinte”.

Modern:

• Facilitează şi moderează învăţarea
• Ajută elevii să înţeleagă şi să explice punctele de vedere.
• Este partener în învăţare.

Modul de realizare a învățării

Tradițional:

• Învăţarea are loc predominant prin memorare şi reproducere de cunoştinţe.
• Învăţarea conduce la competiţie între elevi, cu scopul de ierarhizare.

Modern:

• Învăţarea are loc predominant prin formare de competenţe şi deprinderi practice.
• Învăţarea se realizează prin cooperare.

Evaluarea

Tradițional:

• Vizează măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor (ce ştie elevul).
• Pune accent pe aspectul cantitativ (cât de multă informaţie deţine elevul).
• Vizează clasificarea elevilor.

Modern:

• Vizează măsurarea şi aprecierea competenţelor (ce ştie să facă elevul cu ceea ce ştie).
• Vizează progresul în învăţare la fiecare elev.
• Pune accent pe elementele de ordin calitativ (valori, atitudini).

Concluzii

Ancorarea şcolii româneşti în secolul XXI presupune în mod obligatoriu utilizarea unor astfel de metode moderne. Nu este cazul să absolutizăm utilizarea acestor metode în detrimentul celor clasice. Un adevărat profesionist în predare (indiferent de disciplină) va trebui să ştie să adapteze demersul didactic. Sunt lecţii care în mod cert produc performanţe şcolare superioare numai cu ajutorul metodelor moderne, dar sunt şi lecţii în care prezenţa acestora nu este obligatorie.

Interesul elevilor pentru lecţii creşte ori de câte ori sunt folosite astfel de metode în predare. Prestanţa profesorului care le foloseşte este şi ea, în mod sigur, mai ridicată.

Bibliografie:
 Cojocariu,V., , 2006, Secrete metodice în didactica preşcolară, vol. 2, Editura C.C.D., Bacău.
 Creţu, C. , 1997, Psihopedagogia succesului, Iaşi, Editura Polirom.
 Erich Geissler, 1977,  Mijloace de educaţie, Bucuresti, Editura Didactică şi Pedagogică.