Implicarea familiei copilului cu tulburări de limbaj în programul terapeutic-recuperator

Orice tulburare a limbajului, într-o măsură direct proporțională cu gravitatea ei,  este un factor de risc al insuccesului școlar prin influențele exercitate asupra comunicării, dezvoltării intelectuale și socio-emoționale.  Se impune cu necesitate intervenția logopedică, care, prin  rolul său corectiv, va facilita succesul școlar și integrarea armonioasă a copilului în colectivul de elevi.
Fundamental pentru succesul terapiei va fi implicarea familiei copilului în programul terapeutic-recuperator. 

Obiectivul consilierii părinților este de a-i face să conștientizeze rolul pe care îl au în evoluția favorabilă a prognosticului terapeutic global. Calitatea comunicării între specialistul logoped și familia copilului va  influența evoluția cazului, trasând direcțiile spre rezolvare, ameliorare sau stagnare, agravare.

În acest sens, ca un exemplu de bune practici a modalității concrete de implicare a părinților în demersul recuperator, aduc în discuție un program de intervenție educațională „Poți! Reușești! Mergi mai departe!”, orientat spre formarea competențelor necesare integrării cu succes în activitatea școlară, proiect pe care l-am inițiat și în care am fost implicată profesional în perioada noiembrie 2016 – iunie 2018.

Echipa de lucru a fost formată din logoped, educatori și consilier școlar. Beneficiarii acestui program au fost un număr de 25  de copii cu întârziere în dezvoltarea limbajului, cu vârste cuprinse între 4-6 ani. Obiectivele generale ale proiectului au fost:

• formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare verbală;
• formarea și dezvoltarea competențelor de învățare;
• organizarea conduitelor și structurilor perceptiv- motrice;
• formarea unei atitudini pozitive  față de carte;
• formarea unei atitudini pozitive față de debutul școlar;
• evaluarea aptitudinii de școlaritate la terminarea grădiniței;
• recuperarea imaturității școlare;
• consilierea părinților copiilor incluși în proiect pentru o informare corectă asupra nevoilor specifice din această etapă de dezvoltare.

O deosebită importanță a fost acordată  comunicării dintre specialiști și familia copilului, în cadrul proiectului desfășurându-se mai multe tipuri de activități adresate părinților:
a. de informare – în cadrul cărora au fost transmise părinților  informații relevante privind educația, sănătatea, petrecerea timpului liber, orientarea școlară, legislația familiei, cunoașterea copilului etc. Activitățile au fost susținute de echipe pluridisciplinare și s-au  realizat de regulă cu grupuri mari de părinți.
b. de susținere a părinților, centrate pe grupuri de discuții – acțiuni de orientare și consiliere pentru părinți. Activitățile s-au desfășurat individualizat, “față în față” sau/și în grupuri mici de interese. În timpul întâlnirilor, părinții au primit un plan care a cuprins temele dezbătute, urmărindu-se ca acesta să devină un adevărat stimul pentru reflexie și pentru verificarea a tot ce s-a discutat în timpul ședințelor.
c. de formare a părinților – care au  vizat educația părinților, dezvoltarea atitudinilor și practicilor parentale, însușirea unor tehnici de autocunoaștere și cunoaștere, comunicare, luarea deciziilor, managementul timpului și al resurselor, soluționare de conflicte etc.  S-a a avut în vedere în permanență faptul că specialistul poate să sugereze și să informeze, însă doar părinții pot să hotărască, să aleagă, și să pună în practică sugestiile primite, în măsura în care au înțeles și s-au convins ei înșiși.

Toate activitățile au fost fundamentate pe ideea că  unul din factorii cheie a eficienței aplicării programelor de intervenție este modalitatea concretă de implicare a părinților în aceste demersuri, în special prin suportul afectiv și motivațional oferit copilului.

Au fost evidențiate acele comportamentele parentale dezirabile, capabile să susțină dezvoltarea psihică și socio-afectivă a copilului, și anume: interacțiunea adecvată cu copilul; permiterea comportamentelor de explorare; participarea la activitățile inițiate de copil; cunoașterea nevoilor copilului și acceptarea responsabilă a sarcinii de a satisface nevoile copilului ; capacitatea de a considera prioritare nevoile copilului față de propriile nevoi; abilitatea de a-și stăpâni durerea și agresivitatea și de a nu le revărsa asupra copilului; crearea unei relații de parteneriat;  abilitatea de a impune limite copilului;  susținerea copilului  în formarea conștiinței de sine.

Copiii au fost incluși în programe terapeutic-recuperatorii care au fost focalizate pe:

1. Terapie logopedică pentru: formarea  unui expir bucal puternic al aerului, necesar pronunțării cuvintelor; impostarea, consolidarea și automatizarea sunetelor deficitare; recuperarea întârzierii în dezvoltarea limbajului: îmbogățirea vocabularului activ prin introducerea termenilor uzuali;  formarea și dezvoltarea abilităților de procesare fonologice, vizându-se trei mari paliere: codarea fonologică în memoria de scurtă durată; reprezentarea fonologică în memoria de lungă durată; accesul la structura fonologică a cuvântului; formarea competențelor comunicative, exteriorizate în anumite comportamente observabile, cum sunt capacitățile: de a asculta cu atenție un mesaj pentru a-l recepționa corespunzător, de a decodifica cu ușurință înțelesul mesajelor obișnuite care îi sunt adresate;  de a-și exprima gândurile în enunțuri orale corecte și clare, de a pune întrebări și a formula răspunsuri corecte la întrebări cu înțeles, de a relata în manieră proprie anumite evenimente trăite; de a stabili relații cu alți copii și cu adulți fără teamă și ezitări, de a realiza un schimb de replici în dialog; de a se informa din surse diferite, altele decât persoana care transmite direct informații;  transpunerea constantă în viața cotidiană, în mediul familial și social a achizițiilor dobândite în timpul ședințelor de terapie.

2. Terapie psihomotrică în vederea dezvoltării coordonării motorii generale, organizării conduitelor și structurilor perceptiv- motrice.

3.  Terapie cognitivă pentru stimularea proceselor psihice.

4. Socializarea și formarea autonomiei personale și sociale pentru ameliorarea disfuncționalităților de interrelaționare; exersarea și consolidarea deprinderilor de viață cotidiană; dezvoltarea autocontrolului și expresivității emoționale.

În toate fazele de desfășurare a acestor demersuri terapeutice fost creat un mediu primitor pentru implicarea familiei în recuperarea propriului copil prin:

• includerea familiilor în mod obișnuit și consecvent în schimbul de informații despre copil;
• informarea familiilor în legătura cu activitățile propuse în programul terapeutic-recuperator;
• solicitarea constantă a efectuării unor exerciții (demonstrate și explicate de către specialiști) acasă, de către copil împreună cu părinții;
• anunțarea familiilor despre schimbările survenite în cadrul demersului terapeutic.

Bibliografie:
1. Gherguț, Alois (2005). Sinteze de psihopedagogie  specială. Iași: Polirom.
2. Simon, Anne Marie (2004). Consiliere parentală. Iași: Polirom.