Implicarea familiei copilului cu tulburări de limbaj în programul terapeutic-recuperator

Orice tulburare a limbajului, într-o măsură direct proporţională cu gravitatea ei,  este un factor de risc al insuccesului şcolar prin influenţele exercitate asupra comunicării, dezvoltării intelectuale și socio-emoționale.  Se impune cu necesitate intervenţia logopedică, care, prin  rolul său corectiv, va facilita succesul şcolar și integrarea armonioasă a copilului în colectivul de elevi.
Fundamental pentru succesul terapiei va fi implicarea familiei copilului în programul terapeutic-recuperator. 

Obiectivul consilierii părinţilor este de a-i face să conștientizeze rolul pe care îl au în evoluţia favorabilă a prognosticului terapeutic global. Calitatea comunicării între specialistul logoped și familia copilului va  influenţa evoluţia cazului, trasând direcţiile spre rezolvare, ameliorare sau stagnare, agravare.

În acest sens, ca un exemplu de bune practici a modalității concrete de implicare a părinţilor în demersul recuperator, aduc în discuţie un program de intervenție educațională „Poți! Reușești! Mergi mai departe!”, orientat spre formarea competenţelor necesare integrării cu succes în activitatea şcolară, proiect pe care l-am inițiat și în care am fost implicată profesional în perioada noiembrie 2016 – iunie 2018.

Echipa de lucru a fost formată din logoped, educatori și consilier școlar. Beneficiarii acestui program au fost un număr de 25  de copii cu întârziere în dezvoltarea limbajului, cu vârste cuprinse între 4-6 ani. Obiectivele generale ale proiectului au fost:

  • formarea şi dezvoltarea competenţelor de comunicare verbală;
  • formarea şi dezvoltarea competenţelor de învăţare;
  • organizarea conduitelor şi structurilor perceptiv- motrice;
  • formarea unei atitudini pozitive  faţă de carte;
  • formarea unei atitudini pozitive faţă de debutul şcolar;
  • evaluarea aptitudinii de şcolaritate la terminarea grădiniţei;
  • recuperarea imaturităţii şcolare;
  • consilierea părinţilor copiilor incluşi în proiect pentru o informare corectă asupra nevoilor specifice din această etapă de dezvoltare.

O deosebită importanță a fost acordată  comunicării dintre specialişti şi familia copilului, în cadrul proiectului desfășurându-se mai multe tipuri de activități adresate părinților:
a. de informare – în cadrul cărora au fost transmise părinților  informaţii relevante privind educaţia, sănătatea, petrecerea timpului liber, orientarea şcolară, legislaţia familiei, cunoaşterea copilului etc. Activităţile au fost susţinute de echipe pluridisciplinare și s-au  realizat de regulă cu grupuri mari de părinţi.
b. de susţinere a părinţilor, centrate pe grupuri de discuţii – acţiuni de orientare şi consiliere pentru părinţi. Activităţile s-au desfăşurat individualizat, “faţă în faţă” sau/şi în grupuri mici de interese. În timpul întâlnirilor, părinţii au primit un plan care a cuprins temele dezbătute, urmărindu-se ca acesta să devină un adevărat stimul pentru reflexie şi pentru verificarea a tot ce s-a discutat în timpul şedinţelor.
c. de formare a părinţilor – care au  vizat educaţia părinţilor, dezvoltarea atitudinilor şi practicilor parentale, însuşirea unor tehnici de autocunoaştere şi cunoaştere, comunicare, luarea deciziilor, managementul timpului şi al resurselor, soluţionare de conflicte etc.  S-a a avut în vedere în permanență faptul că specialistul poate să sugereze şi să informeze, însă doar părinţii pot să hotărască, să aleagă, şi să pună în practică sugestiile primite, în măsura în care au înţeles şi s-au convins ei înşişi.

Toate activitățile au fost fundamentate pe ideea că  unul din factorii cheie a eficienţei aplicării programelor de intervenţie este modalitatea concretă de implicare a părinţilor în aceste demersuri, în special prin suportul afectiv şi motivaţional oferit copilului.

Au fost evidențiate acele comportamentele parentale dezirabile, capabile să susţină dezvoltarea psihică şi socio-afectivă a copilului, și anume: interacţiunea adecvată cu copilul; permiterea comportamentelor de explorare; participarea la activităţile iniţiate de copil; cunoaşterea nevoilor copilului și acceptarea responsabilă a sarcinii de a satisface nevoile copilului ; capacitatea de a considera prioritare nevoile copilului faţă de propriile nevoi; abilitatea de a-şi stăpâni durerea şi agresivitatea şi de a nu le revărsa asupra copilului; crearea unei relaţii de parteneriat;  abilitatea de a impune limite copilului;  susţinerea copilului  în formarea conştiinţei de sine.

Copiii au fost incluşi în programe terapeutic-recuperatorii care au fost focalizate pe:

1. Terapie logopedică pentru: formarea  unui expir bucal puternic al aerului, necesar pronunţării cuvintelor; impostarea, consolidarea şi automatizarea sunetelor deficitare; recuperarea întârzierii în dezvoltarea limbajului: îmbogăţirea vocabularului activ prin introducerea termenilor uzuali;  formarea şi dezvoltarea abilităţilor de procesare fonologice, vizându-se trei mari paliere: codarea fonologică în memoria de scurtă durată; reprezentarea fonologică în memoria de lungă durată; accesul la structura fonologică a cuvântului; formarea competenţelor comunicative, exteriorizate în anumite comportamente observabile, cum sunt capacităţile: de a asculta cu atenţie un mesaj pentru a-l recepţiona corespunzător, de a decodifica cu uşurinţă înţelesul mesajelor obişnuite care îi sunt adresate;  de a-şi exprima gândurile în enunţuri orale corecte şi clare, de a pune întrebări şi a formula răspunsuri corecte la întrebări cu înţeles, de a relata în manieră proprie anumite evenimente trăite; de a stabili relaţii cu alţi copii şi cu adulţi fără teamă şi ezitări, de a realiza un schimb de replici în dialog; de a se informa din surse diferite, altele decât persoana care transmite direct informaţii;  transpunerea constantă în viaţa cotidiană, în mediul familial şi social a achiziţiilor dobândite în timpul şedinţelor de terapie.

2. Terapie psihomotrică în vederea dezvoltării coordonării motorii generale, organizării conduitelor şi structurilor perceptiv- motrice.

3.  Terapie cognitivă pentru stimularea proceselor psihice.

4. Socializarea şi formarea autonomiei personale şi sociale pentru ameliorarea disfuncţionalităţilor de interrelaţionare; exersarea şi consolidarea deprinderilor de viaţă cotidiană; dezvoltarea autocontrolului şi expresivităţii emoţionale.

În toate fazele de desfășurare a acestor demersuri terapeutice fost creat un mediu primitor pentru implicarea familiei în recuperarea propriului copil prin:

  • includerea familiilor în mod obişnuit şi consecvent în schimbul de informaţii despre copil;
  • informarea familiilor în legătura cu activităţile propuse în programul terapeutic-recuperator;
  • solicitarea constantă a efectuării unor exerciții (demonstrate și explicate de către specialiști) acasă, de către copil împreună cu părinții;
  • anunţarea familiilor despre schimbările survenite în cadrul demersului terapeutic.

Bibliografie:
1. Gherguţ, Alois (2005). Sinteze de psihopedagogie  specială. Iaşi: Polirom.
2. Simon, Anne Marie (2004). Consiliere parentală. Iaşi: Polirom.

Accesări: 648

Articole asemănătoare