Evoluția curriculumului din țara noastră în ultimii doisprezece ani s-a datorat reformei continue pe plan internațional, lucru care a demonstrat o ritimicizare a schimbărilor și o corelare a politicilor educaționale ale României cu politicile educaționale europene. Curriculumul național pentru educația timpurie a suferit o serie de schimbări și ajustări care au fost vizibile sau nu, în funcție de evoluțiile sociale, tehnologice, informaționale, economice. Curriculumul pentru educația timpurie a dobândit o traiectorie curriculară coerentă și unitară, având ca punct de referință competențele-cheie, cu menționarea faptului că, în învățământul preșcolar, avem în vedere premisele competențelor (și nu competențele în sine), și anume: cunoștințe, priceperi, deprinderi și atitudini, toate manifestate pe cele cinci domenii de dezvoltare: dezvoltarea fizică, a sănătății și igienei personale; dezvoltarea socio-emoțională, dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii; capacități și atitudini și  dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii. Competențele-cheie definite și statuate de lege se regăsesc în domeniile de dezvoltare. Curriculumul pentru educație timpurie se corelează astfel cu celelalte niveluri de învățământ, pentru realizarea unei coerențe în sistemul educațional românesc.

Am pornit de la motto-ul Schimbarea începe cu mine! datorită faptului că resursa umană este motorul schimbării. Dacă fiecare dintre noi, cadrele didactice, dorește să fie în pas cu tot ceea ce este nou, cu evoluțiile în plan informațional, tehnologic, social etc, dacă fiecare dorește să își însușească toate acestea, atunci am putea vorbi despre o tranziție ușoară, lentă, aproape imperceptibilă în ceea ce privește schimbarea.

Pornind de la această premisă, o idee de schimbare posibilă pe care vreau să o menționez este formarea profesională a cadrelor didactice. Și aici mă refer la accesul gratuit la cursuri de formare pentru profesori, pe diverse teme, dar și la formarea cadrelor didactice strict pentru asimilarea noului curriculum pentru educația timpurie, pentru înțelegerea și aplicarea lui corectă și coerentă. De asemenea, putem foarte bine vorbi și despre dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor, iar aceasta pentru că ni s-a demonstrat începând cu luna martie 2020 că suntem mici și neputincioși în fața virusurilor, iar noi, profesorii, dar și copiii trebuie să ne adaptăm vremurilor pe care le trăim, implicit să derulăm școala/ grădinița de acasă, în sistem online sau blended learning, după caz. Competențele digitale sunt importante în aceste vremuri, ele reprezintă modalități de eficientizare și simplificare a muncii cadrului didactic, prin utilizarea de instrumente și tehnici digitale. Consider că portofoliul educatoarei este ca o carte de vizită a acesteia, iar documentele care îl compun trebuie să arate impecabil, tehnoredactate, bine și corect întocmite. Personal, am desfășurat în perioada întreruperii cursurilor, activități online cu preșcolarii de la grupa pe care o conduc, pe platforma educațională Kinderpedia și am utilizat foarte multe instrumente și aplicații digitale. De asemenea, am valorizat timpul liber din perioada pandemiei și am participat la foarte multe cursuri, webinare, conferințe și seminare online pentru a-mi exersa și dezvolta competențele digitale. Ar fi ideal ca volumul de documente pe care trebuie să îl completeze și întocmnească un cadru didactic să fie redus pentru a putea acorda mai multă atenție copiilor, pentru a se putea apleca mai mult asupra nevoilor acestuia și a îl ajuta, oferindu-i sprijin și suport.

O altă idee este alocarea de timp suficient copiilor din grupă, pentru individualizare și pentru acomodare sau reacomodare (după caz) cu mediul grădiniței, cu colegii, cu personalul, cu spațiile etc. Aceasta se referă la promovarea și practicarea unei educații centrate pe copil și pe dezvoltarea globală a acestuia. Iar toate acestea presupun existența unui număr mai redus de copii la grupă decât în prezent, cât și respectarea acestuia. Dacă până acum Legea Educației Naționale nr 1/ 2011 punea în discuție în art. 63, punctul b) că grupa de copii trebuie să cuprindă nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20 copii, știm cu toții că acest aspect nu a fost niciodată respectat, iar grupele au fost suprapopulate. Respectând aceste cifre, calitatea actului didactic ar crește și efectele ar fi notabile. Altfel se poate caracteriza lucrul unui profesor cu 15 – 20 copii, decât cel al unui profesor cu peste 30 copii la o grupă de preșcolari. Având grupe cu număr redus de preșcolari, se poate vorbi și despre integrarea cu succes a copiilor cu cerințe educative speciale (CES), a celor de diferite etnii, naționalități, din medii defavorizate etc, lucru care acum este deficitar si aduce cu sine probleme de integrare. Astfel, atingem și una dintre laturile sensibile ale învățământului românesc, și anume educația incluzivă și interculturală. Și tot astfel, putem vorbi și despre acordarea unei atenții sporite abilităților socio-emoționale ale copilului. De câțiva ani încoace observăm o creștere alarmantă a numărului de copii care au probleme de ordin emoțional și socio-afectiv. Părinții nu reușesc de fiecare dată să gestioneze singuri aceste probleme și au nevoie de consiliere și ajutor.

De aceea, cadrul didactic trebuie să facă echipă cu profesorul consilier sau profesorul logoped, după caz, și să ofere suport și soluții de remediere. De asemenea, este important ca fiecare unitate de învățământ să aibă în corpul profesoral 1 – 2 profesori consilieri, 1 – 2 profesori logopezi sau profesori de sprijin, pedagogi, așa cum am întâlnit în modelul fericit Reggio, Italia. Numărul actual de astfel de profesori nu este suficient realității din grădinițele/ școlile noastre. Tot parte a acestei idei ar fi și educația pentru igienă și sănătate (fizică și mintală), care este foarte importantă mai ales în contextul pandemiei de Covid-19 și ale vremurilor pe care le trăim.

De asemenea, unul dintre cele mai importante principii ale noului curriculum se referă la educația centrată pe copil, la poziționarea acestuia în centru și la respectarea ritmului individual al fiecăruia, prin abordarea unor teme de actualitate, în acord cu interesele și nevoile preșcolarilor. Știm cu toții că, copilul este o individualitate unică și are un ritm propriu de dezvoltare. De foarte multă vreme, temele studiate de copiii preșcolari par a fi trase la indigo și au același tipar, fără a ține cont, însă, de ceea ce ar prefera copiii să învețe, de ceea ce prezintă interes pentru ei și face partea din lumea lor. Planificările anuale sunt întocmite la începutul anului școlar și nu se modifică pe parcurs, ceea ce, personal, nu mi se pare a fi în regulă. Aș vedea mult mai eficientă realizarea unei planificări pentru o perioadă de 3 sau 4 săptămâni cel mult, pentru a permite cadrului didactic să afle de la copii ce își doresc aceștia și să se pregătească atât din punct de vedere metodic și metodologic, cât și din punct de vedere informațional. Astăzi, copiii, chiar și cei preșcolari, au acces la mult mai multă informație, sunt mult mai digitalizați, așadar, noi, cadrele didactice trebuie să ne adaptăm și să ținem pasul. De aceea, copiii au alte interese, manifestă curiozitate și sete de cunoaștere față de alte teme, domenii și lucruri noi, diferite de cele cu care suntem obișnuiți și care ne sunt comode. Respectându-le aceste nevoi, îi formăm în acord cu evoluția și cerințele societății actuale, dar și viitoare.

Utilizarea zonelor exterioare grădiniței reprezintă o altă idee posibilă pentru un act educațional care să ofere copiilor preșcolari o apropiere de mediul natural. Însăși natura poate fi un spațiu educațional care pune la dispoziția copiilor o multitudine de contexte ce pot fi utilizate pentru joc și alte tipuri de activități outdoor. Experiența din Reggio Emilia din anul 2012 a adus cu sine o multitudine de exemple în acest sens și, deși multe dintre acestea au fost implementate și la noi, încă nu putem afirma că activitățile de tip outdoor fac parte din programul zilnic din grădinițe. Pot fi valorizate spațiile și curțile exterioare, pot fi create centre de lectură în aer liber, mini-parcuri, grădini cu diverse plante îngrijite de copii, mini-zoo, ateliere de meșteșugărit etc.

De asemenea, se pot realiza activitățile pe domenii experiențiale utilizând ca material didactic tot ceea ce ne oferă spațiul exterior al grădiniței și natura, în general, se pot realiza activități ecologice pentru protejarea mediului și a naturii și pentru formarea la copii de deprinderi ecologice, foarte importante în aceste vremuri. Spațiul educațional este unul dintre factorii cheie care definesc experiențele de învățare ale preșcolarului, atâta timp cât sunt respectate anumite criterii, cum ar fi: siguranța, adaptabilitatea sau flexibilitatea, dinamica sau extinderea.

Consider foarte important acest aspect al îmbinării armonioase dintre activitățile indoor cu cele outdoor și cred că toate cadrele didactice care sunt evaluate și inspectate să fie îndrumate în acest sens, mai ales că, în mediul rural acestea dispun de mai multe oportunități în ceea ce privește activitățile outdoor.