Suntem în secolul XXI și trăim vremuri minunate și provocatoare, în același timp. De ce minunate?! Pentru că, spun istoricii și sociologii informați, niciodată în curgerea timpului nu a fost mai bine ca astăzi. Evoluția tehnologiei, sporirea confortului, reducerea foametei, mai puține războaie, medicamente din ce în ce mai performante, libertatea deplină a exprimării (în cea mai mare parte, oamenii nu mai sunt exilați sau răstigniți pentru ideile lor) sunt dovezi în acest sens. De ce provocatoare?! Deoarece trăim și noi, precum strămoșii noștri, pandemii, conflicte armate, crize economice, politice etc. Pentru că asta presupune dansul formelor, evoluția este dată de provocare. Dintotdeauna a fost așa. Doar împrejurările vitrege au „incitat” la dezvoltare. Provocările ne scot din letargie, din posibila fază de „mlaștină”, ne determină să creștem interior, ca indivizi sau ca popoare.
În această confruntare cu lumea, cu tine sau cu împrejurările, te poți risipi sau te descoperi mai puternic decât credeai că ești.

„Reziliența” este un termen intrat de mult timp în limba română, însă dicționarele consemnează doar sensul tehnic ce se referă la rezistența și capacitatea de maleabilitate a materialelor. Sensul mai nou, de adaptare constructivă a oamenilor la situații stresante de viață, cu aplicabilitate în sfera psihologiei umane, se folosește de relativ puțin timp la noi, astfel încât nici măcar  „Dicționarul explicativ al limbii române”, scos de Academia Română în  2016, nu-l menționează. Deși cuvântul ca atare este receptat ca un neologism recent și deși sensul nou ar putea să arate o preocupare de ultimă oră, rezistența onorabilă a oamenilor la împrejurări dificile de viață a fost mereu un deziderat în societatea umană. În mod scris sau nescris, părinții, școlile și alte instituții au avut ca preocupare de-a lungul timpului să crească oameni puternici.

Dincolo de acest aspect general, în vremurile moderne, s-au căutat soluții foarte precise de creștere a rezilienței omului contemporan, decuplat de la cele esențiale și devenit oarecum fragil în relație cu încercările vieții. Astfel, Asociația Americană de Psihologie recomandă câteva tehnici la îndemână de cultivare a acestei competențe: conexiuni puternice cu oamenii care contează cu adevărat în viața cuiva, cultivarea încrederii în sine, acceptarea faptului că totul se schimbă permanent, construirea unor scenarii de viață pozitive care să ne dea energie, îngrijirea sănătății fizice și mentale printr-un stil de viață sănătos, aplicarea unor metode personalizate (meditația, ținerea unui jurnal, rugăciunea etc.), gândirea lucrurilor pe termen lung, centrarea pe soluții, găsirea unui scop în viață. Este lucru dovedit că toate acestea ne ajută să ieșim din depresii prelungite, generate de lipsa de sens, sau doar din simple melancolii autumnale. Omul care folosește uneltele potrivite poate trece cu grație, ca Făt-Frumos, peste întâlnirea cu demonii interiori sau cu cei din afara lui.

De asemenea, în școală, la orele de consiliere, se pot aplica pași concreți care să-i ajute pe elevi să-și dezvolte reziliența. Aceștia ar putea fi: identificarea factorilor de stres, identificarea reacțiilor instinctive la acești factori, găsirea împreună a unor soluții alternative, aplicații practice. Se pot folosi următoarele tehnici de dezvoltare a unor abilități de control al reacțiilor:  respirația adâncă și conștientă, scrierea unui jurnal sau a unei scrisori, imaginarea unui spațiu sigur, trăirea în prezent, discursul interior încurajator, „împământarea” prin privirea atentă a lucrurilor din jur, cărți de colorat pentru calmare etc.

Conștientizarea, capacitatea de a trăi conștient, nu este doar o modalitate de amplificare a rezilienței, ci este trăirea în acord cu ființa ta lăuntrică, nu pe pilot automat, ieșirea din automatisme de gândire și comportament, prin stabilirea unui scop mai înalt al vieții, prin raportarea la valori nobile ce iau în calcul și prezența celorlalți. O tehnică remarcabilă de conștientizare, aplicabilă și în școală, este mindfulness, ce constă în concentrarea atenției în momentul prezent, fără să-i pui etichete prin analogie cu trecutul. Elevii pot fi învățați despre modalități de a fi mindful: a sta liniștit, concentrat pe respirație;  a mânca cu atenție, savurând; a-ți scana corpul; a merge „sărutând” pământul; a face ceva plăcut, fiind atent la ce simți. Studiile arată în mod clar rezultatele măsurabile ale acestei practici de sorginte orientală: reducerea stresului, dezvoltarea creativității, îmbunătățirea rezultatelor academice, reducerea anxietății, creșterea încrederii în sine, relații mai armonioase, o stare de sănătate mai bună, creșterea empatiei și a compasiunii.

Așadar, într-o lume în permanentă schimbare, este necesar să ne dezvoltăm reziliența și capacitatea de conștientizare,  ca mijloace de a rămâne sănătoși fizic și emoțional, atât noi, cât și elevii noștri.

Bibliografie și resurse web
1. alexandrucretu.wordpress.com
2. Christophe André,  „Și nu uita să fii fericit. Abecedar de psihologie pozitivă”,  Editura Trei, București, 2014
3. Geetu  Bharwani, „Reziliența emoțională. Învață cum să devii adaptabil și să-ți atingi potențialul maxim”, Editura Polirom, Iași, 2020
4. creeracord.com
5. www.creatorideeducatie.ro