Profesorul rezilient

Sunt o persoană rezilientă? Aceasta este întrebarea pe care fiecare dintre noi ne-o punem  din ce în ce mai des, atunci când apar situații dificile în viața noastră. De obicei, când suntem în dificultate, ne măsurăm reziliența, apoi uităm de ea, punând-o la păstrare cumva până la următoarea încercare, fără a ne strădui să aflăm cum să ne autoeducăm sau cum  să devenim mai rezilienți.
Reziliența unui individ poate fi definită ca fiind  capacitatea acestuia de a se adapta, de a înfrunta într-o manieră pozitivă la situații  dificile sau nefavorabile. A fi rezilient nu înseamnă a ocoli momentele dificile din viața ta, ci a putea să le depășești, a avea tăria de caracter, puterea și acele abilități care îți sunt necesare pentru a trece peste aceste situații.

Reziliența nu este o abilitate  înnăscută, pe care să o aibă fiecare persoană, ci se formează de-a lungul vieții, se educă, presupune o serie de tipare de comportament, de atitudine și de gândire care pot fi antrenate.

Într-o societate în care profesorul „pierde teren”,  nu mai este la fel de apreciat, ba uneori este pus la colt de părinți hiperprotectivi, de colegi sau directori care nu au răbdare să asculte, de elevi grăbiți, fără „cei 7 ani de acasă”, o societate în care fiecare se simte profesor și poate să educe după ce citește ceva pe internet, cred că reziliența este una din abilitățile primordiale de care un profesor are nevoie.

În periplul studiilor pe care le-am făcut pentru a deveni profesor, nu mi s-a vorbit niciodată despre reziliență, nu am fost învățată cum să îmi dezvolt această capacitate la fel cum foarte puțin mi s-a atras atenția asupra  rolului inteligenței emoționale și  a nevoii de a-mi putea recunoaște și gestiona emoțiile. Am descoperit aceste lucruri mult mai târziu încercând să-mi înțeleg elevii, să mă pliez pe nevoile lor și am aflat căutând și citind, experimentând, aplicând la clasă și în viață.

Elena Aquilar, în cartea sa Onward: Cultivating Emotional Resilience in Teachers (Înainte: Să cultivăm reziliența emoțională în profesori), ne prezintă douăsprezece obiceiuri pe care  fiecare dinte noi, profesorii le putem dezvolta pentru a ne crește reziliența emoțională.

Autoarea ne prezintă o listă de  12 obiceiuri care pot să ne arate ce anume  să facem pentru a ne crește reziliența. Domnia sa ne propune să ne concentrăm pe fiecare obicei timp de o lună, propunându-ne chiar si în ce luni a anului să o facem, pentru a reuși să îl înțelegem și să îl practicăm în mod conștient. Într-o enumerare aceste obiceiuri ar fi:
„1. Cunoaște-te pe tine însuți
2. Înțelege emoțiile
3. Spune povești care mobilizează
4. Construiește comunitatea
5. Fii aici, acum
6. Ai grijă de tine însuți
7. Concentrează-te pe punctele luminoase
8. Cultivă compasiunea
9. Fii o persoană care învață
10. Joacă-te și creează
11. Călărește pe valurile schimbării
12. Celebrează și apreciază”

Am convingerea că fiecare  profesor poate descrie aceste obiceiuri ca însemnând altceva pentru sine, fiecare poate să le descrie prin prisma propriei personalități și a propriilor trăiri.

Să nu uităm însă că de foarte multe ori părerea noastră despre noi este una foarte bună și avem tendința de a ne atribui poate mai multe abilități și atitudini decât avem în mod real sau mai multe decât văd cei cu care colaborăm, de aceea este bine să analizăm și să ne gândim obiectiv deoarece există o linie foarte fină între abilitățile profesionale și carierism și putem foarte simplu să ne înșelăm. În sistemul educativ actual, în care evaluarea se face în mare parte teoretic, toată lumea fiind preocupată să primească  adeverințe ori diplome care să ateste că ai făcut un anumit lucru și destul de puțin pe calitatea actului educativ, putem să ne înșelăm foarte ușor.

De aceea, vă invit să vă puneți întrebarea: Sunt un profesor rezilient? și să vă străduiți să faceți o analiză pertinentă și cinstită a calităților voastre, lăsând deoparte orgoliile și vanitatea, ascultând părerile celor care contează pentru dvs., întrebându-vă elevii. Dacă, în urma analizei făcute, eu ca profesor, sunt o persoană rezilientă, atunci :
– Pot  să fiu mai bun generând astfel o stare de bine în jurul meu;
– Pot să fiu mai solidar cu cei care au un rol important în educarea elevilor;
– Pot să fiu mai atent la obiceiurile mele de viață pentru a mă putea adapta mai ușor la obiceiurile celor cu care colaborez;
– Pot să las deoparte nevoia de a controla și să încerc mai degrabă să înțeleg nevoile celor din jurul meu;
– Pot să mă străduiesc să gândesc rezolutiv pentru a găsi soluții la problemele care apar;
– Pot să transform relațiile mele cu ceilalți în relații de tip win-win, astfel încât fiecare să se  simtă valoros și să poată aprecia lucrurile bune  din viață;
– Pot să mă străduiesc să scap de relațiile și lucrurile toxice din viață.

Acest lucru îmi permite și mă obligă moral să mă străduiesc să dezvolt această abilitate si elevilor mei crescându-le motivația intrinsecă, ajutându-i să ajungă la performanță fără să-i pedepsesc în vreun fel, creând o relație bazată pe respect și cooperare, nu pe frică, transformând temele dintr-un coșmar într-o provocare frumoasă, care să le dezvolte creativitatea și responsabilitatea  și nu în ultimul rând vorbind aceeași limbă cu părinții elevilor, arătându-le că avem obiective comune și dezactivând astfel orice conflict.

Pentru a nu crește o generație de elevi mediocrii și dependenți de adulți va trebui să exclud recompensele  și pedepsele făcându-i să  fie conștienți că mie, profesorului, îmi pasă de ei îi ascult și îi înțeleg și pot empatiza stând de vorbă cu ei ca de la egal la egal evitând comparațiile, acordându-le feedback echilibrat și constructiv, întrebându-i și nu dându-le comenzi. Fără a se teme de greșeli elevii vor învăța să fie rezilienți, vor putea performa  zi de zi având curajul de a se a exprima liber, de a colabora, de a-și împărtăși sentimentele și de a-și crește competența pas cu pas.

Bibliografie
creeracord.com/2018/05/09/12-cai-prin-care-profesorii-isi-pot-construi-propria-rezilienta/

 

Accesări: 69

Articole asemănătoare