Noțiunea de schimbare este un proces de evoluție, de modificare, de a nu rămâne niciodată într-o stare inertă. Acest proces implică o stare de echilibru teoretică care este perturbată de un actant, de un agent de schimbare.
De ce este totuși împortantă această schimbare? De ce nu pot rămâne toate așa cum sunt? Un exemplu potrivit ar fi chiar viața universului. Din punct de vedere teoretic, cea mai mare parte din viața universului reprezintă starea finală de echilibru când toate procesele de schimbare, de evoluție, s-au oprit și universul este doar electroni liberi aflați în stare imobilă, la temperatura de 0 Kelvin. Cu toate acestea, nu această stare este cea care face universul impresionant în momentul de față, nu această stare de imobilitate a materiei, unde totul este teoretic perfect, este ceea ce susține viața, ci chiar procesul haotic de schimbare în care ne găsim în momentul de față, unde materia este în activă interacțiune și elemente diverse ajung să lucreze ca agenți de schimbare pentru alte elemente. Dar să ne întoarcem cu picioarele pe pământ. Sala de clasă este un microunivers unde elementele (elevii) se află într-o anumită stare de semi-echilibru, interacționând unii cu alții și făcând schimb de experiențe și informații în mod continuu. Și cosmosul ne învață că trebuie să existe un element perturbator, acesta fiind profesorul care, pe lângă faptul că aduce o schimbare în microcosmosul clasei, aducând idei noi, experiențe noi, planuri noi de a proiecta gândirea umană, în procesul de predare-învățare acesta are, pe lângă alte roluri în clasă și rolul de a ghida.

– I hope things never change.
– Well, I hope they do change. The more things I get to experience with you, the better.
(- Sper ca lucrurile să nu se schimbe niciodată.
– Ei bine, eu sper ca ele să se schimbe, totuși. Cu cât mai multe lucruri apucăm să experimentăm împreună cu atât mai bine.)
Tortoise and Dino, HeyBuddyComics

Ghidarea parcursului procesului de predare – învățare, la care se are în vedere faptul că lumea este într-o continuă mișcare și că societarea pentru care ne-a pregătit școala nu mai este societatea pentru care îi pregătim pe elevi astăzi, ne obligă să aplicăm motto-ul Open your eyes and see what you can with them before they close forever (Deschide ochii larg și vezi tot ceea ce poți vedea cu ei înainte ca aceștia să se închidă pentru totdeauna.) (Anthony Doerr – All the Light We Cannot See – Toată lumina pe care nu o putem vedea). Va să zică, va trebui noi, ca profesori, respectiv părinți, deoarece și aceștia sunt, indirect, profesori pentru elevii lor, să deschidem ochii și să contemplăm lumea în care ne aflăm, să preluăm ce este bun din ceea ce am învățat noi, din ceea ce au învățat cei dinaintea noastră și din mijloacele moderne pe care ni le oferă societatea de astăzi.

Un exemplu potrivit este faptul că am recuperat un diascol acum ceva luni dintr-un depozit pe care încerc, împreuna cu diapozitivele recuperate, să le arăt copiilor materiale de pe care părinții lor au învățat. Acest lucru este mai mult o fereastră în timp, folosind o tehnologie de care eu, la vârsta de 26 de ani am o oarecare viziune teoretică despre modul în care ar trebui să lucreze însă generația următoare nu înțelege nici măcar termenii care denumesc o parte din educația secolului trecut. Cu toate acestea, elevii sunt în același timp interconectați prin internet între ei și cu profesorii, putând distribui informații diverse, precum și fișiere media care pot fi foarte utile în procesul de predare-învățare. Ultimele două secole au reprezentat o dezvoltare a tehnologiei atât de rapidă încât este destul de greu să le menționăm pe toate.

Robotica, digitalizarea, cursa de cucerire a spațiului, globalizarea, atât de multe lucruri magnifice dar și înspăimântătoare se întâmplă în prezent, însă din păcate umbrite de războaie, epidemii care pot foarte ușor devenii pandemii din cauza transportului, precum și natura umană care este în mod egal capabilă să facă bine dar și rău, se vor a fi elementele cheie spre care trebuie să ne axăm în conturarea unei perspective a procesului educațional în secolul XXI. Profesorul va trebui să se facă ghid pentru elevii săi în potențiale cariere care încă nu există în România sau care nu sunt la fel de populare, dar car s-au dovedit extrem de importante în timpul pandemiei de Coronavirus.

Un lucru important pe care l-am observat în timpul predării este faptul că elevii nu sunt pregătiți să piardă, să eșueze. Un elev mi-a spus că dacă nu ia Evaluarea Națională se spânzură. Iar eu l-am întrebat dacă joacă jocuri video. Când a răspuns afirmativ l-am întrebat dacă, atunci când pierde la un joc pentru prima dată renunță fără a mai încerca. Răspunsul lui negativ era ceea ce așteptam de fapt, explicându-i că, precum într-un joc video nu renunți, reîncerci, înveți mișcările inamicului precum și dedesubturile jocului, așa și în școală și, mai târziu, în viață eșuezi și nu renunți. Analizezi ținta, creezi un plan de acțiune, observi ce merge și ce nu merge, te pregătești având în vedere țelul și fie reușești, fie eșuezi și reiei procesul de la capăt până reușești. Teoretic, acest mod de a gândi este denumit The Super Mario Effect (Efectul Super Mario), o modalitate propusă de Mark Rober la TEDx Talks Pensilvania prin care să înveți să înveți, dar și să ai o perspectivă pozitivă asupra ta.

Consider că este necesar ca un profesor să îi ajute pe elevi să se iubească pe sine, deoarece societatea modernă este una sălbatică, unde ei sunt nevoiți să crească prea repede, și unde, din păcate sunt loviți din stânga și din dreapta doar de probleme, mulți dintre ei neștiind cum să facă față. Fiind obișnuiți să fie penalizați, aceștia încep să nu mai încerce. Însă, dacă procesul de învățare le este prezentat într-un mod, ca de exemplu înlocuind cuvântul test cu cuvântul joc, și nepenalizând greșelile, aceștia vor încerca să găsească o cale de a câștiga jocul, fără a se desconsidera înainte de a încerca.