Școala românească promovează oferirea unei educații de calitate pentru toți actorii implicați în actul educațional: elevi, părinți, profesori. Însă realitatea actuală ne prezintă un fenomen extrem de îngrijorător, acela al abandonului școlar, excluziunii școlare și sociale pentru mulți elevi, în special în zonele rurale sau la elevii cu cerințe educative speciale. Pentru a reduce discriminarea, abandonul școlar și excluziunea socială, trebuie să luăm în considerare următoarele variabile esențiale: elevii și familiile acestora, profesorii și școala.

Cauzele acestui fenomen sunt multiple, de nivelul socio-economic precar al familiei, climatul familial, practici parentale ineficiente, indiferența față de școală până la condiții medicale și dificultăți de învățare, deficiențe fiziologice, psihologice sau mixte. Lipsiți de motivație, mulți elevi abandonează școala încă din primii ani de studiu și ajung să ajute prin casă sau să lucreze ca zilier.

Copiii cu cerințe educative speciale au aceleași necesități de bază în creștere şi dezvoltare ca toţi copiii. Astfel, abilitatea de a relaţiona cu alţii, încrederea de a se adapta la noi situaţii, nevoia de afecțiune şi de securitate, de apreciere şi de întărire pozitivă, de responsabilitate şi independență – toate acestea formează un spectru de trăsături unice pentru fiecare copil.

Ne gândim la copilul cu cerințe speciale, la ce cunoştinţe poate să asimileze, la ce sarcini poate să răspundă, ce, când, cât şi cum îi oferim pentru a-l educa. Ca educator al unor copii speciali, îmi doresc formarea pentru viaţă astfel încât acesta să se descurce în societate, să fie acceptați şi utili societăţii. Elevii noștri au nevoie de sprijin pentru a studia, pentru a învăța o meserie pe care să o practice, pentru a-și întemeia o familie și pentru a-și educa proprii copii.

Pentru aceasta, elevii sunt puși în fața unor situații de învățare concrete, care să le dezvolte competenţe noi, să-i valorizeze, să le formeze trăsături morale pentru a răspunde frumos la cerinţele mediului social. În acest fel, le oferim şi lor oportunitatea de a se simţi valoroşi și de a fi tratați ca oameni. Susțin acest lucru deoarece mulți dintre elevii școlii noastre provin dintr-un mediu familial dezorganizat și neglijent, cu multiple carențe educative sau sunt copii instituționalizați în sistemul de protecție specială. Ei au nevoie de sprijin și încurajare pentru a explora activitățile școlare, pentru a reuși să facă față cerințelor școlare și să-și dezvolte controlul emoțional. De multe ori, acești copii sunt reținuți de părinți pentru a se îngriji de frații mai mici, nu au cu ce să se îmbrace sau să ce mănânce.

Abandonul școlar reprezintă sfârșitul eșecurilor repetate în adaptarea școlară. Astfel, eșecul școlar are un risc foarte mare de manifestare prin abandon școlar. Prin urmare, pentru a minimiza discriminarea, părăsirea timpurie a școlii și excluziunea socială, trebuie luate măsuri pentru abordarea/ reducerea cauzelor eșecului școlar.

Pentru a preveni abandonul școlar, mai mulți autori consideră că este necesară realizarea unui parteneriat școală – familie – comunitate. În școlile din medii defavorizate, respectiv în școala noastră, acest parteneriat este aproape absent din cauza barierelor culturale sau psiho-sociale. Pentru a dezvolta intervenții individuale sau la nivel de sistem pentru prevenirea primară a abandonului școlar, ar fi util să existe un model conceptual care să se concentreze pe interacțiunea dintre școală și acei elevi considerați expuși riscului.

Factorii educaționali au un rol foarte important în găsirea unor modalități eficiente pentru a preveni acest fenomen și a asigura șanse egale la educație pentru toți copiii. De multe ori, atitudinea cadrelor didactice față de elevii care prezintă nevoi speciale de educație duce la noncomplianță față de normele și regulamentele școlare, absenteism, eșec școlar, repetarea claselor și în final abandonul școlar. Mai mult, un mediu școlar  neprietenos, ostil se reflectă în participarea școlară a acestor elevi.

Este utilă și benefică implicarea cadrelor didactice specializate pentru a susține și motiva elevii să se implice activ în activitățile de învățare și extrașcolare, activizând la maximum potențialul fiecărui elev. Elevii cu cerințe educative speciale au nevoie de stimulare și aprecierea fiecărui progres, oricât ar fi de mic. În acest fel, se urmărește dezvoltarea armonioasă a personalității fiecărui elev în limitele capacităților care îi pot fi dezvoltate și formarea unor deprinderi de bază, facilitându-le o integrare socială și profesională cât mai bună, dezvoltarea stimei de sine și câștigarea autonomiei personale.

Activitățile desfășurate în școala noastră pornesc de la interesul superior al copilului, prin crearea unor oportunități educative, în care elevii să zâmbească, să caute compania adultului, să accepte și să primească îmbrățișări, să devină autonomi și încrezători în forțele proprii. Cadrul optim al echilibrului psiho-emoțional va culmina cu reușita implementării activităților terapeutice, îmbunătățirea participării școlare, un climat de siguranță fizică și echilibru emoțional, dar și progrese individuale vizibile.

Profesorii întocmesc pentru fiecare elev cu cerințe educative speciale un plan de intervenție personalizat, indicând intervențiile necesare, instrumentele compensatorii și modalitățile de intervenție, pentru atingerea obiectivelor de învățare.

Modalitățile prin care profesorii contribuie la reducerea absenteismului și prevenirea abandonului școlar sunt diverse și se referă la implicarea elevilor în activitățile de grup, conceperea unor situații de învățare atractive, bazate pe elemente ludice și jocuri didactice, activități extrașcolare și extracurriculare, activități de dezvoltare a abilităților socio-emoționale. Astfel de activități reprezintă modalități de organizare și valorificare a experienței fiecărui elev; ei se simt acceptați, valoroși și motivați să participe cu interes. Se creează momente de neuitat, în care elevii sunt mici exploratori ai lumii înconjurătoare, cunosc o altă realitate diferită de a lor, mai bună. Elevii trăiesc un sentiment de siguranță fizică și emoțională, care îi motivează să își schimbe atitudinea și comportamentul agresiv, să adopte strategii de compromis și negociere, precum și perspectiva celuilalt în relațiile cu ceilalți.

Cu alte cuvinte, elevii devin mai conștienți de ceilalți și participă cu plăcere la activitățile școlare, fapt ce conduce la creșterea participării la educație și crearea un mediu de siguranță fizică și emoțională.