Prevenirea abandonului școlar

„Un copil, un profesor, o carte și un pix pot schimba lumea.” Acestea sunt cuvintele Malalei Yousafzai, o tânără activistă pakistaneză și laureată a premiului Nobel pentru Pace 2014, cuvinte esențiale asupra valorii educației. Un apel puternic pentru cei care lucrează zi de zi în lumea educației, pentru factorii de decizie politică de care depinde protejarea și promovarea unei școli de calitate pentru toți, pentru fiecare dintre noi, părinte, elev, cetățean pentru că dreptul nostru la educație și modurile în care aceasta se realizează poate determina prezentul și viitorul nostru.
Țara noastră se confruntă cu probleme serioase legate de abandonul școlar și excluziunea socială, în special în zonele rurale. În unele județe din România, aceste aspecte au atins un nivel îngrijorător, fiind necesare măsuri urgente, precum desfășurarea de activități utile și elaborarea unui plan de acțiune pentru integrarea socială și educațională.

Care sunt cauzele determinante ale acestei realități și situațiile de risc cu care se confruntă oamenii? Sărăcia comunităților din zonele defavorizate care reduce posibilitățile părinților de a le asigura copiilor resursele necesare educației. În multe cazuri, sărăcia declanșează adesea exploatarea copiilor de către părinți în scopuri de muncă. Tendința de a considera că familiile din zonele defavorizate nu apreciază pozitiv importanța educației este superficială. Indiferența față de școală se explică prin presiunile statutului economic, prin dezamăgirile personale ale părinților și prin lipsa sau slaba reprezentare a unor valori culturale în cadrul comunității locale.

După cum se menționează în statisticile naționale și internaționale, motivele – pentru un număr considerabil de elevi – de a părăsi o formă de școlarizare, în special în sectorul învățământului general obligatoriu, sunt în egală măsură legate de disfuncționalitățile sistemului educațional. În multe cazuri, problemele se ridică în principal de la elev: dificultăți de învățare, deficiențe fiziologice, psihologice sau mixte. Lipsiți de motivație, mulți elevi din clasele gimnaziale abandonează școala încă din primii ani de studiu și ajung să ajute prin casă sau să lucreze ca zilier. Factorii educaționali au un rol foarte important (motivații și interese slabe în raport cu școala/ educația, greșelile educative comise de profesori în ceea ce privește atitudinea față de elevii cu dificultăți de învățare sau elevii care provin din medii sociale defavorizate, incompetența profesională a cadrelor didactice și a conducătorilor școlii, etc.) care duc, de obicei, la atitudini de insubordonare față de normele și regulamentele școlare, fenomene precum absenteismul, eșecul școlar, repetarea claselor și în final abandonul școlar; mediul școlar neprietenos, neincluziv (plăcerea de a veni la școală, integrare în grup școlar, loc în clasă, lipsă de participare sau participare scăzută la învățământul preșcolar); note mici (reprezentarea și valorificarea educației pentru sine); trecerea de la un nivel de învățământ la altul (după clasa a VIII-a se înregistrează cea mai mare rată a abandonului școlar).

Cu referire la cultura de origine a elevilor, cercetările din domeniul educației au arătat că mediul socio-cultural de origine al elevilor este una dintre cele mai importante variabile implicate în fenomenul abandonului școlar. Cunoașterea atitudinii familiei în raport cu școala și identificarea surselor unor potențiale tensiuni sau blocaje manifestate în legătură cu continuarea studiilor de către elevi, constituie un factor important în prevenirea abandonului școlar. Climatul familial este la fel de decisiv în ceea ce privește cauzele abandonului școlar. Așadar, o viață de familie dezorganizată, ca urmare a divorțului, climatul familial conflictual și imoral, excesiv de permisiv sau autoritar, metodele educaționale divergente, atitudinea rece, indiferentă a părinților, sunt toate motive care îi determină pe elevi să abandoneze studiile.

Există și factori socio-economici (crize politice, economice, sociale și morale, inconsecvența sistemului de bunăstare, norme sau valori confuze sau absența acestora, anturajul negativ etc.) care contribuie la derutarea elevilor, îndepărtându-i de mediul educațional și, în sfârșit, având un rol important în apariția abandonului școlar. Lipsa locurilor de muncă și asigurarea unui trai decent în familie determină plecări masive la lucru în străinătate, ceea ce influențează negativ educația copiilor, care nu urmează cursurile obligatorii pentru a finaliza opt clase. Din cauze reale, acești copii sunt îndrumați către alte priorități existențiale care contribuie la abandonul școlar pentru activități casnice, căsătoria la vârsta de 13-14 ani, plecarea în străinătate la părinți etc.

Potrivit unui profesor din mediul rural, absenteismul este o problemă în școala lor dar și în majoritatea școlilor. Este un semnal de alarmă. Încercând să afle de ce atât de mulți copii lipsesc de la școală, acel profesor a observat că problema majoră sunt părinții care pleacă în străinătate și îi lasă singuri acasă necontrolați. A doua problemă este situația financiară precară și sunt multe cazuri în care copiii nu au cu ce să se îmbrace. (Ilisei, 2016) Abandonul școlar reprezintă sfârșitul eșecurilor repetate în adaptarea școlară. Astfel, eșecul școlar are un risc foarte mare de manifestare prin abandon școlar. Prin urmare, pentru a minimiza discriminarea, părăsirea timpurie a școlii și excluziunea socială, trebuie luate măsuri pentru abordarea/ reducerea cauzelor eșecului școlar.

Pentru a preveni abandonul școlar, mai mulți autori consideră că este necesară realizarea unui parteneriat școală – familie – comunitate. În România, în școlile din medii defavorizate, acest parteneriat este aproape absent din cauza barierelor culturale sau psiho-sociale. Pentru a dezvolta intervenții individuale sau la nivel de sistem pentru prevenirea primară a abandonului școlar, ar fi util să existe un model conceptual care să se concentreze pe interacțiunea dintre școală și acei elevi considerați expuși riscului. Analizând modelele de interacțiune care duc la părăsirea timpurie a școlii, abandonul poate fi văzut ca un comportament, nu o caracteristică predeterminată a anumitor elevi. Pentru a reduce discriminarea, abandonul școlar și excluziunea socială, trebuie să luăm în considerare următoarele variabile esențiale: elevii și familiile acestora, profesorii și școala. Evitarea școlii a devenit treptat o problemă severă a adolescenților (Wilkins, 2008) și o problemă interdisciplinară de sănătate publică, care poate avea rezultate negative (Sobba, 2019). Evitarea școlară se referă la adolescenții care sar peste ore sau școală în mod intenționat, situație care poate fi studiată folosind tehnici sociologice.

Profesorii din zonele rurale cu care am colaborat de-a lungul cerierei mele în diverse proiecte și activități de voluntariat, depun eforturi deosebite pentru prevenirea și reducerea problemelor legate de discriminare, excluziune socială și abandon școlar, comunicând constant cu elevii, părinții, autoritățile locale, astfel încât importanța educației în viața copiilor să poată fi percepută corect. Uneori s-a putut observa și o schimbare pozitivă a atitudinii față de școală a unor copii care au abandonat școala. Unii dintre ei au dorit să se întoarcă la școală după un an sau chiar o pauză. Probabil că și-au dat seama cât de importantă este pregătirea lor pentru viață și profesie (competențe într-o ocupație, calificare superioară, salariu mai bun) atât la noi, cât și în străinătate. În ceea ce privește părinții, s-a observat că multe familii nevoiașe își încurajează cu tărie copiii să finalizeze liceul, să continue un liceu sau o școală profesională (calificare într-o profesie ocupațională). Există și implicarea autorităților locale (Primărie) pentru a atrage și sprijini copiii să frecventeze școala prin acordarea de asistență socială, renovarea clădirilor și anexe școlare, repararea căilor de acces. În acest context, se recomandă elaborarea unei strategii viabile și eficiente de prevenire și reducere a discriminării, excluziunii sociale și abandonului școlar în rândul copiilor prin unificarea eforturilor autorităților locale – Primării, Consiliul Județean, Prefectura, Inspectoratul Școlar, cadre didactice, părinți, fundații, ONG-uri – și tuturor celor care doresc să susțină redresarea educației, chiar și pentru a salva educarea și atragerea copiilor către acest fenomen care este o prioritate națională pentru societatea românească.

În contextul combaterii părăsirii timpurii a școlii, există diferite abordări care iau forma unor propuneri de diferite tipuri. Există acțiuni întreprinse în cadrul orarului școlar, cu lecții alternative cu referire la materii specifice, precum povestirea și benzile desenate pentru limba română sau limbile străine sau predarea matematicii prin rezolvarea unor probleme concrete sau cu ajutorul instrumentelor moderne de predare (cum ar fi aplicațiile pentru smartphone), pentru a se asigura că disciplinele considerate mai complexe sunt mai apreciate, sau mai bine înțelese printr-un limbaj simplificat. Există și intervenții în afara orelor curriculare (după-amiaza, în weekend sau în perioada de vară) pentru a oferi un sprijin aprofundat și o metodă eficientă de studiu, sau ateliere creative de muzică, scriere creativă, teatru și activități sportive care integrează propunerea didactică, mai ales în acele teritorii în care experiențele de viață constructive și interesante sunt rare, provocând acel sentiment de izolare care generează lipsa stimulilor care favorizează abandonul școlar. În acest sens, utilitatea împletirii activităților de sprijin pentru studiul cu acțiuni de animație culturală şi artistică sau cu activități de „explorare” a frumuseților pe care le oferă teritoriul de apartenență. Acest lucru permite atât să stimuleze crearea de așteptări pentru viitorul elevilor, care nu rămân atât de izolați în contextul local și deschiderea către realități externe accesibile, atât pentru a descoperi noi modalități de observare a teritoriului înconjurător.

Adesea, de fapt, părăsirea timpurie a școlii este legată de factori care nu au legătură directă cu activitățile școlare, dar care au legătură cu sentimentul de neîncredere și abandon pe care unele contexte îl transferă indivizilor singuri.

Scopurile proiectelor sunt diferite: unele, pe lângă faptul că au ca obiectiv îmbunătățirea performanței școlare și a frecvenței lecțiilor, includ activități care vizează bunăstarea psihologică și motivarea elevilor și includerea lor socială în contextul școlar, cu servicii de consiliere psihologică sau specifică; alții acționează întrun mod țintit pentru a facilita traseul de învățare al celor mai fragile discipline, cum ar fi elevii care au adesea nevoie de coordonare școlară cu familiile lor, prin acțiuni de mediere culturală și mai multe ocazii „fără griji” de a socializa cu prietenii.

Mai mult, printre proiectele utile pentru a încuraja învățarea celor mai slabi, se numără cele care au ca scop asistența elevilor cu dizabilități sau nevoi educaționale speciale și/sau tulburări din spectrul autismului. În aceste cazuri, scopul este dublu: să asigure îmbunătățirea integrării școlare a elevilor și, în același timp, succesul educațional al acestora, prin crearea unor momente stimulatoare de agregare, dar și prin căi de valorificare, sociale și de stima de sine care vizează transferul de competențe și la nivel tehnico-practic. Pentru a facilita procesul de învățare, obiectivele sunt definite pentru elevii cu dizabilități atestate în „Planul de intervenție individualizat”. Aceste documente sunt întocmite de specialiști în domeniul social și sanitar și definesc relația dintre școală și părinți și cifrele care urmăresc elevul în activitățile de recuperare și reabilitare, indicând toate intervențiile necesare, în special instrumentele compensatorii și măsurile dispensatorii, pentru atingerea acelorași obiective de învățare ca și colegii. Pentru a obține rezultatele dorite, multe proiecte includ o viziune de rețea, prin care sunt implicate atât școala cât și familiile și toți ceilalți actori care gravitează în jurul vieții beneficiarilor. Proiectele se adresează persoanelor de diferite vârste și care frecventează diverse tipuri de școli, ținând cont de contextul socio-economic și geografic în care trăiesc. În acest sens, este util să evidențiem modul în care, pe baza țintei de vârstă de referință, propunerile au caracteristici diferite. De altfel, este diferit să se intervină în intervalul preșcolar (0-6 ani), unde de obicei sunt asigurate activități de sprijin parental – prin I grupuri coordonate de profesioniști – și se oferă instrumente. pentru reconcilierea familiei cu munca. În perioada de tranziție între gimnaziu și liceu, activitățile de suport psihologic și consiliere sunt mai răspândite, în condițiile în care, în tranziția delicată dintre două cicluri școlare, rata abandonului școlar este deosebit de ridicată. În activitățile de orientare din liceu, copiii sunt adesea implicați în activități de grup și individuale, iar acest lucru este util mai ales atunci când judecata școlii nu coincide cu aspirațiile copilului. Adolescenții ar trebui însoțiți să dobândească abilitățile necesare găsirii unui loc de muncă în concordanță cu drumul parcurs și cu ambițiile și talentele lor, prin servicii specifice de orientare și alternanță școală/muncă, precum și, în mai multe cazuri, cu frecvența la cursuri profesionale (în sectoare precum catering, estetică, meșteșuguri etc.).

Cooperarea familiilor în calitate de parteneri școlari este un factor determinant pentru succesul educațional al elevilor. Pe de altă parte, este în interesul școlii să ridice nivelul de implicare a părinților pentru a avea interlocutori din ce în ce mai motivați și împuterniciți. Acest sprijin pentru parenting și abilitățile educaționale ale familiei se manifestă în moduri diferite, care se califică prin momente de colaborare și coresponsabilitate. Sunt multe inițiative promovate în acest domeniu, precum facilitarea întâlnirilor cu profesorii, cu care dialogul este adesea dificil și pentru care este nevoie de mediatori care să ajute la depășirea reticenței reciproce și la dezvoltarea unui dialog constructiv. Grupurile de autoajutorare și atelierele pentru activitățile desfășurate cu copiii și profesorii sunt, de asemenea, instrumente eficiente. În plus, în sprijinirea părinților sunt foarte importante toate acțiunile care urmăresc să ușureze procesele birocratice, precum procedurile de înscriere sau cererile de stimulente economice la care aceștia au adesea dreptul, dar pe care nu le cunosc. Există și unele proiecte în care părinții devin co-beneficiari, mai ales în acele contexte în care părăsirea timpurie a școlii poate deveni consecința extremă a unei situații de resurse limitate. În aceste cazuri este util să se intervină pe ambele fronturi, oferind părinților căi de plasament și autonomie și, în același timp, sprijin copiilor.

Un rol important în lupta împotriva părăsirii timpurii a școlii este cel al profesorilor. Planificarea și acțiunile utile de abordare a dispersării îi privesc foarte îndeaproape pe profesori, mai ales în ceea ce privește pregătirea lor. De fapt, printre obiectivele proiectelor analizate sunt: promovarea inițiativelor didactice și de laborator inovatoare, promovarea formelor de îndrumare și mentorat a elevilor la cursuri de formare și investirea în orientarea educațională ca instrument de sprijin și însoțind alegerile copiilor. Este deci clar că rolul profesorilor, și mai concret al formării cadrelor didactice, devine strategic din punct de vedere didactic și profesional într-un context în care este necesar transferul și consolidarea competențelor pentru construirea de noi forme de învățare și de noi strategii de predare. Alte teme pe care profesorii le includ în cursurile de formare sunt, pe de o parte, „a ști să asculte” nevoile personalizate de formare ale fiecăruia, mai ales când vine vorba de interculturalitate, sau de cunoașterea și înțelegerea culturilor, pe de altă parte, „a ști să vorbească”.

Un plan de lecție este vital pentru a preda, îți ușurează pașii pentru a reuși mai bine. Complexitatea factorilor care duc la abandon școlar demonstrează încă o dată faptul că o bună pregătire și planificare a lecțiilor este esențială. Astfel, exemple de planuri de lecții pe aceasta temă sunt o necesitate; sunt foarte utile atât timp cât se bazează pe o experiență temeinică. Experiența de succes trebuie să fie transmisă mai departe celorlalți.

 

Accesări: 82

prof. Mirela Fighiuc

Liceul Teoretic Emil Racoviță, Vaslui (Vaslui) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mirela.fighiuc

Articole asemănătoare