Prima formă de educație religioasă apare în cadrul familiei, prin exemplul viu pe care cei mici îl observă în practica religios-cultică a părinților sau a bunicilor. Forma de bază a acesteia constă în rugăciunea rostită cu voce tare în diferitele momente ale zilei și în anumite împrejurări ale vieții cotidiene precum servirea mesei, pornirea într-o călătorie, începutul muncii etc. În plus, formele de catehizare ale adulților din vechime au constituit modele de educație clasică a celor care doreau să devină creștini. Astfel, se poate vorbi despre adevărate școli catehetice care aveau ca scop familiarizarea viitorilor creștini cu esența religiei, cu aspecte cultice concrete și de doctrină.

„…învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima…” (Matei 11, 29)

Pentru dascălul de religie, predarea reprezintă o formă de imitare a „Pedagogului desăvârșit”, care este Hristos. În acest demers se poate folosi orice tehnică de predare care are succes. Ce înseamnă succesul didactic? Într-o accepțiune universală, succesul reprezintă realizarea integrală a obiectivelor acțiunilor propuse, o finalitate dorită măsurabilă, concretă. Totuși, această reușită este incompletă dacă ținta demersului educațional nu dobândește competențele urmărite. Prin urmare, dascălul modern responsabil caută cele mai potrivite căi pentru a facilita acest demers amplu de dobândire și aplicare a competențelor în viața cotidiană.

Pe lângă căile clasice de predare, consacrate, există numeroase metode moderne care sunt foarte apreciate de tineri. În acest sens, unele cercetări și studii au indicat că elevii au nevoie de metode diversificate de predare, deoarece se plictisesc de prelegeri, de monolog sau de monotonie în timpul orelor de curs. În asemenea momente, dascălul poate observa cu ușurință aceste aspecte și, prin urmare,  poate să schimbe ceva în stilul său de predare, să adapteze conținutul la nevoile elevilor. Pentru a realiza acest demers cu succes este nevoie ca profesorul să aibă și competențe digitale, să integreze în activitatea didactică metode moderne, interactive, să includă în etapele lecțiilor și exerciții digitale, chiar să creeze unele forme de evaluare moderne, adaptate elevilor săi.

Dacă identificarea reacțiilor elevilor raportată la stilul de predare al profesorului este dificilă se poate utiliza un chestionar la care elevii să răspundă anonim. În acest fel se poate observa dacă predarea este adaptată la nevoile elevilor în mod obiectiv. Un set de întrebări obiective ar fi de un real folos în asemenea situații:

• Ce apreciați la ora de religie?
• Ce aspecte considerați că se pot îmbunătăți la această oră?
• Considerați că metodele moderne sunt suficient utilizate la oră?
• Ce metode de predare preferați?
• Propuneți sugestii cu privire la predarea lecțiilor de religie.

În urma aplicării unui astfel de chestionar, profesorul poate face o selecție a răspunsurilor și își poate regla activitatea în funcție de acestea, așa încât ora să devină accesibilă elevilor, să fie atractivă pentru aceștia. Flexibilitatea dascălului indică acea capacitate de adaptare la nou, la situații inedite în care predarea clasică trebuie îmbinată cu cea modernă. Metodele moderne vin ca o coroană care se așază peste cele clasice la care nu se poate renunța deoarece ele reprezintă fundamentul educației religioase.

În momentul actual există numeroase platforme educaționale care oferă resurse educaționale deschise. Resursele acestea cunosc o dinamică deosebită generată mai ales de perioada pandemiei. Aceste resurse se pot diversifica și multiplica grație aportului unor dascăli dedicați și creativi.

În loc de concluzie, se poate lansa întrebarea care îndeamnă la reflecție și acțiune: Dacă ai redeveni școlar ce fel de metode ai prefera, clasice sau moderne? Ai fi atras de o lecție în care metodele clasice sunt combinate cu cele moderne?

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=11, accesare în data de 25.08.2021.