Sari la conținut
Revista Profesorului

Noi perspective asupra lecției de matematică în învățământul primar

• Dorinel Cosacu • Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia (Gorj) • România

Transformările prin care trec actualele forme de învățământ afectează puternic și metodologiile procesului de educație, punând în evidență noile tendințe ale perfecționării și modernizării acestora. Programele moderne includ metode active care se diferențiază mai mult sau mai puțin de predarea tradițională sau de transmiterea convențională a informațiilor, pentru a obține în schimb din partea tuturor celor prezenți o participare deosebit de activă la parcursul propus de cadrul didactic.
Alegerea acestor metode este un aspect de fond și nu de formă.

Alegerea metodelor – și, implicit, stabilirea unei strategii didactice – se face în funcție de anumiți factori proprii participanților și de scopurile pe care și le propun sesiunile de formare și instruire anume: experiența indivizilor (elevilor) apreciabilă și diferențiată, determină aportul indivizilor la activitatea de grup; dificultatea elevilor de a rămâne pasivi: noile metode provoacă și solicită participarea activă a elevilor la procesul instructiv-educativ; dezvoltarea capacității de a trăi situațiile, de a le analiza și de a lua deciziile corecte; obișnuința elevilor de a vedea aspecte practice concrete ale lucrurilor, în afara celor teoretice; recunoașterea faptului că activitatea de formare și instruire urmărește să ofere elevilor oportunități pentru reconsiderarea experiențelor proprii și că autoformarea va fi continuă.

Metodele active se bazează în special pe examinarea problemelor în grupuri mici și pe discuții dirijate conform schemei de desfășurare a procesului instructiv educativ. Noile metode sunt benefice deoarece atât în grupuri de 4-6 persoane, cât și perechi, elevii se exprimă mai ușor, nu mai sunt stresați, vorbindu-și unul altuia. Astfel elevii participă efectiv la actul învățării, inclusiv elevii timizi, cu posibilități intelectuale sau de exprimare mai reduse.

Acest lucru le sporește încrederea în forțele proprii, în performanțele lor, contribuind la dezvoltarea intelectuală și la socializarea lor.

Folosind aceste metode în desfășurarea lecțiilor, elevii se obișnuiesc să lucreze în grup, cu rezolvarea unor sarcini “contra cronometru” și le mărește responsabilitatea, gradul de implicare și încrederea în forțele proprii. Ei devin mai toleranți, acceptă ideile altora, învață să critice, cu argumente, idei și observă că întotdeauna se mai poate aduce o completare se mai poate aduce în discuție o nouă perspectivă asupra unui subiect.

Printre metodele moderne care se pot folosi în predarea matematicii în ciclul primar se numără: problematizarea și descoperirea; învățarea prin cooperare; metoda mozaicului și a cubului; braistorming-ul (asaltul de idei); tehnica “ciorchinelui “etc. Noile metode activ-participative pot fi folosite de asemenea în combinație cu cele tradiționale: a) Metode tradiționale: centrate pe profesor (sursă de informații); comunicarea unidirecțională; transmitere de cunoștințe; evaluare- reproducere; pasivitatea elevului; autoritatea profesorului. Exemplificări: metode explozive (prelegerea, explicația, instructajul); conversația catehetică; team-teaching; învățarea cu ajutorul stimulatoarelor. b) Metode moderne: centrate pe elev și activ; comunicarea multidirecțională; accent pe dezvoltarea gândirii, atitudinii, deprinderii; evaluare formativă încurajează participarea elevilor, inițiative, implicare, creativitate etc. parteneriat profesor – elev. Exemplificări: dezbaterea, problematizarea, brainstorming-ul, studiul de caz, învățarea prin cooperare.

Problematizarea și descoperirea

Problematizarea constă dintr-o suită de procedee prin care se urmărește crearea unei situații – problemă la care elevii independent, sub îndrumarea profesorului, găsesc rezolvarea situațiilor problemă. Această metodă oferă posibilitatea și îi stimulează să caute singuri soluția. Este modalitatea de instruire a elevilor în care se îmbină rezolvarea de probleme și situații problemă, valorificarea experienței anterioare a elevilor cu efectuarea unui efort personal de rezolvare. Problematizarea își găsește utilizarea pretutindeni unde se pot crea situații – problemă, ce urmează a fi soluționate prin gândire comună, prin noi reguli și soluții de ordin superior. Aceasta poate fi aplicată în predarea tuturor disciplinelor de învățământ, în toate etapele procesului didactic și la nivelul tuturor ciclurilor școlare.

Pentru ca o temă să dobândească un caracter problematizat, ea trebuie să trezească o reacție de surpriză, de mirare, chiar de uimire. În funcție de factori, elevi și conținut, problematizarea presupune situațiile:

  • când elevul este în fața unei contradicții între formă și conținut și trebuie să găsească singur calea spre adevăr;
  • când apare un dezacord între experiența sa cognitivă și situațiile pe care trebuie să le rezolve;
  • când elevul trebuie să selecteze dintre cunoștințele sale pe acelea care-i sunt necesare pentru a rezolva situația problemă;
  • când elevul trebuie să aplice cunoștințele vechi în condiții noi;
  • când elevul este pus în situația de a sintetiza cunoștințele într-o formă proprie și de maximă eficiență pentru sine.

Activitatea de învățare prin problematizare se poate desfășura dirijat sau preponderent independent. Potențialul pedagogic al metodei: stimulează participarea elevilor la cunoașterea prin efort propriu; contribuie substanțial la educarea sistemului de gândire; sprijină formarea unor deprinderi de muncă independentă; familiarizează elevul cu modul de soluționare a unor situații tipice; contribuie la perfecționarea relației profesor – elev; sprijină formarea unor capacități cognitive (sesizarea situațiilor problemă, capacitatea de aplicare în practică a soluției propuse).

Descoperirea se află în strânsă corelație cu problematizarea, accentul căzând pe găsirea soluției. Problematizarea și descoperirea constituie două momente ale aceluiași proces euristic. Deci orice situație problemă trebuie descoperită, rezolvată. Descoperirea constă în reactualizarea experienței și a capacităților individuale. Situația problemă declanșează descoperirea, rezultatul descoperirii fiind întotdeauna o nouă achiziție informațională.

Folosind la clasă metoda descoperirii, se menține trează atenția elevilor, se obțin răspunsuri izvorâte din efortul lor propriu, rod al gândirii personale și nu numai o simplă reproducere din memorie a unor date. Aplicând această metodă, se dă un caracter operațional lecției care a dus la dezvoltarea aptitudinilor și intereselor, a deprinderilor de investigare.

Ținând cont de relația între elevi și profesor, avem: descoperirea independentă (predomină activitatea independentă); descoperirea dirijată; descoperire programată (cuprinde o succesiune standardizată de pași). Din punct de vedere al raționamentului, descoperirea poate fi: inductivă (de la particular la general); deductivă (de la general la particular). Etape în descoperire:

  • confruntarea elementelor cu situația care să declanșeze procesul de cercetare;
  • actul de descoperire, când elevul sesizează, înțelege cauzele raționamentului;
  • exemplificarea generalizărilor și exersare.

Metoda descoperirii este greu de aplicat, necesită din partea elevilor multă răbdare, conștiinciozitate și voință.

Învățarea prin cooperare

Procedurile care implică activitățile de grup sunt unanim recomandate drept cele mai potrivite în plan cognitive și atitudinal. Focalizarea pe acest aspect metodologic este impusă de nevoia de a utiliza munca în echipă ca mijloc și ca scop al formării elevilor, de pe o parte, iar pe de alta pentru că viziunea interdisciplinară și transdisciplinară nu poate avea ca premisă de succes decât munca în echipă a profesorilor. Beneficiile activității de grup sunt deosebite în activitatea de formare:

  • pot fi realizate dezbateri, demonstrații, exersarea unor competențe, brainstorming, studii de caz etc., deci procedurile respective pot fi combinate, varietatea lor devenind astfel infinită;
  • comportamentul elevilor este mai ușor de modificat în și prin grup;
  • elevii au posibilitatea de a învăța de la ceilalți, adesea mai ușor acceptabil decât a învăța de la o persoană din afara grupului;
  • dezvoltarea personală
  • mai ales în planul atitudinal: respectul, toleranța, flexibilitatea, responsabilitatea;
  • deciziile luate în cazul grupului sunt respectate mai mult decât deciziile individuale.

Având în vedere atât avantajele cât și problemele de folosire a acestor (metode) tipuri de metode, profesorul trebuie să cântărească foarte atent rezultatele așteptate în raport cu dificultățile și problemele care pot surveni.

Metodele participative activă au marele merit că generează contexte unde se manifestă diferența, așa cum se întâmplă în viața de toate zilele.

Aplicarea lor duce la provocări ale individului de a-și reorganiza experiențele ca urmare a participării sale active la viața și lucru în grup. Alegerea metodei trebuie gândită astfel încât să se stabilească contribuția ei la realizarea obiectivelor formării și instruirii și justificarea ei atunci când o combinație de metode are loc.

Toate metodele de participare activă au în centrul lor comunicarea. Aceasta e condiția vitală a metodelor de grup. Se admite ca pentru activitățile didactice curente grupurile să fie omogene ca vârstă și specializare, dar se recomandă eterogenitate sub aspectul nivelului de competență pentru a stimula progresul celor cu nivel scăzut.

Metoda mozaicului și a cubului

Sunt metode de învățare prin colaborare și cooperare între elevi; elevii își exersează exprimarea, puterea de concentrare și de sintetizare în jocul de «experți«, iar apoi își educă atenția ascultând și învățând de la alți «experți» coechipieri; Sunt tehnici prin care se evidențiază activitățile și operațiile de gândire implicate în învățarea unui conținut. Etapele de bază ale mozaicului sunt:

  • formarea grupurilor cooperative și distribuirea materialelor de lucru;
  • formarea grupurilor de experți;
  • realizarea prezentărilor și verificarea rezultatelor învățării;
  • evaluarea.

Metoda cubului valorizează activitățile și operațiile de gândire implicate în învățarea unui conținut; se folosește in scopul explorării unui subiect din mai multe perspective; oferă o abordare complexă și integratoare. Etapele sunt:

  • propunerea temei activității;
  • împărțirea colectivului de elevi în 6 grupuri;
  • oferirea de explicații elevilor;
  • rezolvarea sarcinilor activității;
  • prezentarea temei din perspectiva fiecăruia din cele 6 grupuri;
  • discuții finale în legătură cu tema abordată.

Brainstorming-ul (asaltul de idei)

Este o metodă prin care grupul obține o producție de idei, emise spontan și în afara oricărei activități de evaluare. Este o metodă prin care imaginația creativă – emiterea unor idei cât mai trăsnite, mai neobișnuite și mai absurde – prevalează, iar cenzura critică a ideilor este anulată temporar. Această tehnică de lucru în grup a fost adoptată în vederea stimulării spiritului creativ al celor mai neașteptate idei referitoare la o temă propusă. Ca avantaje ale brainstorming-ului putem menționa: favorizarea producerii rapide de idei; încurajarea participării tuturor membrilor grupului și a folosirii propriei experiențe; înregistrarea tuturor răspunsurilor; limitarea temporală.

Brainstorming-ul are rezultate spectaculoase în lucrul de grup. Metoda are următoarele etape:

  • Etapa de analiză și pregătire;
  • Etapa productivă, de emitere de alternative creative;
  • Etapa selecției ideilor emise;
  • Sisteme de control a activității grupului.

Există două instrumente pentru evaluarea calitativă a grupului:

  • Fișa de evaluare a orei: membrii grupului acordă note de la 1 la 5 pentru următoarele aspecte, confort și probleme materiale, atmosfera, interes și motivație, grad de participare personală la creativitatea grupului, notă pentru modul general de desfășurare a ședinței.
  • Fișa de evaluare subiectivă a moderatorului – care păstrează același sistem de scontare asupra următoarelor aspecte: gradul de angajare, prezența, conducerea tehnică, capacitatea de a asculta pe alții, capacitatea de sinteză, calitatea dirijării, notă pentru comportare generală.

Tehnica ciorchinelui

Ciorchinele este o metodă de brainstorming nelineară. El poate fi folosit atât în faza de evocare cât și în faza de reflecție. Este utilizat pentru a stimula gândirea înainte de a studia mai temeinic un anumit subiect. Mai poate fi folosit ca mijloc de a rezuma ceea ce s-a studiat, ca modalități de a construi asociații noi, sau de a reprezenta noi sensuri. Este o strategie de găsire a căii de acces la propriile cunoștințe, înțelegeri sau convingeri legate de o anumită temă. Etapele realizării unui „ciorchine”:

  • se scrie un cuvânt în mijlocul unei pagini sau table;
  • se scriu cuvinte care vin în minte legate de tema respectivă;
  • pe măsură ce se scriu aceste cuvinte, se trag linii între care se leagă în vreun fel;
  • se scriu atâtea idei până expiră timpul sau se epuizează noțiunile.

Regulile de bază care trebuie respectate: scriu toate ideile care le trec prin minte; nu sunt preocupați de ortografie, punctuație sau alte reguli de scris; nu se opresc din scris până n-a trecut destul timp, astfel încât să poată ieși la lumină toate ideile; lasă să apară cât mai multe conexiuni.

BIBLIOGRAFIE:
[1] Pătrăuță, T. P.,: Didactica matematicii pentru învățământul primar și preșcolar, Ed. „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2011, p. 131, 141- 142
[2] Bocoș M., Chiș V., Ferenczi I., Ionescu M., Lăscuș V., Preda V., Radu I., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 141
[3] Dogaru-Ulieru,V., Drăghicescu, L.: Educație și dezvoltare profesională, Scrisul Românesc Fundația-Editura, Craiova, 2011, p. 145-146

Accesări: 7.560

Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Dorinel Cosacu

Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia (Gorj), România

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/dorinel.cosacu

Articole asemănătoare