Predarea – o formă de artă
Când am ales să predau, mi-am dorit foarte mult să mă fac plăcută și înțeleasă de copii. Mi se pare țelul pe care trebuie să-l analizăm încă de la începutul carierei. Să mă gândesc – merită să fiu profesor sau, mai exact, sunt făcută pentru o astfel de meserie? Sau, parafrazând celebra replica a lui Shakespeare, A fi sau a nu fi profesor?
Cred că predarea este o formă de artă. Dacă ești bun și implicat în ceea ce faci, poți să faci performanță. Predarea e un lucru pe care este necesar să-l stăpânești, însă nu poți fi sigur de la început dacă vei reuși. Fiecare zi petrecută în clasă alături de copii îți va da ocazia să descoperi adevărul. Este important să încerci să devii mai bun, să devii acel profesor pe care nu l-ai avut la școală sau cel pe care ți-l dorești pentru copilul tău.