O apariţie încă de foarte mare actualitate, deşi publicată în 2015, lucrarea autoarei Lucy Jo Palladino este un volum de referinţă în contextul problematicii accesului la ecrane de la vârste din ce în ce mai fragede. Autoarea este psiholog cu 35 de ani de experienţă, specializată în domeniul atenţiei, cercetând domeniul dezvoltării copiilor şi media digitală.
Predarea limbii și literaturii române în contexte educaționale contemporane
Predarea limbii și literaturii române în contexte educaționale contemporane reprezintă o provocare complexă, determinată de transformările profunde ale societății, de mutațiile culturale și tehnologice, precum și de reconfigurarea paradigmelor educaționale. Disciplina Limba și literatura română nu mai poate fi concepută exclusiv ca un spațiu al transmiterii de cunoștințe normative sau al acumulării de informații literare canonice, ci trebuie înțeleasă ca un domeniu formativ esențial pentru dezvoltarea competențelor de comunicare, gândire critică, identitate culturală și participare civică. În acest context, didactica disciplinei este chemată să răspundă unor nevoi educaționale diversificate, într-un cadru marcat de pluralism, digitalizare și dinamica permanentă a valorilor.
Strategii didactice moderne. Inovație și adaptabilitate în educația contemporană
Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, cadrele didactice trebuie să se adapteze schimbărilor de mentalitate și de dispoziție pentru a pregăti elevii să facă față provocărilor viitorului. Strategiile didactice moderne reflectă această nevoie de adaptabilitate și inovare, punând accent pe învățarea activă, colaborativă și bazată pe tehnologie. Acest articol explorează principalele strategii didactice moderne, beneficiile lor și impactul pe care acestea îl au asupra procesului educativ.
Valențele educative ale activităţilor extrașcolare în dezvoltarea personalității elevilor
Câţi dintre noi recunosc că pentru dezvoltarea armonioasă a personalității elevilor, viaţa socială a elevului este la fel de importantă ca şi viaţa academică?
Dacă în secolul al XX-lea educația era centrată pe a-i învăţa pe elevi să ştie să citească, să scrie şi să calculeze, în secolul al XXI-lea li se cere elevilor să gândească critic, să lucreze în echipe, să rezolve probleme complexe, să fie creativi şi inovativi.
Studiu privind aplicarea metodei semaforului la matematică în activitățile remediale
Activitățile remediale au un rol esențial în procesul instructiv-educativ, având ca scop recuperarea lacunelor de învățare, consolidarea competențelor de bază și sprijinirea elevilor care întâmpină dificultăți în înțelegerea și aplicarea cunoștințelor matematice. În acest context, utilizarea unor metode didactice activ-participative și vizuale devine deosebit de importantă. Una dintre aceste metode este metoda semaforului, care favorizează autoevaluarea, feedback-ul rapid și adaptarea demersului didactic la nevoile reale ale elevilor.
Recenzie: „Școala viitorului sau viitorul școlii? Perspective asupra educației postpandemice” – volum coordonat de Emil Păun
O apariţie extrem de utilă în peisajul pedagogiei moderne, volumul coordonat de Emil Păun convinge încă din primele pagini, prin motto-ul ales din „Alice în ţara Oglinzilor”, de Lewis Carroll: „Draga mea, în această ţară, trebuie să alergăm cât putem de rapid, doar pentru a sta pe loc. Şi dacă vrei să ajungi mai departe, trebuie doar să alergi de două ori mai puternic de atât.”. Abordările din carte aduc în prim-plan noutăţi din domeniul pedagogiei contemporane, atât la nivel teoretic, cât şi aplicativ.
Tranziția de la familie la grădiniță la grupa mică: colaborare autentică educatoare-părinte
Intrarea copilului în grădiniță, mai ales la grupa mică, reprezintă una dintre primele mari tranziții din viața sa. Mediul cunoscut de acasă este înlocuit cu un spațiu nou, cu reguli, program, colegi și adulți străini. Pentru copil, acest moment vine la pachet cu emoții puternice. Pentru părinți, înseamnă, adesea, anxietate, vinovăție sau teamă că nu știu „dacă au făcut bine”. Pentru educatoare, perioada de adaptare este un test al răbdării, al abilităților de comunicare și al competențelor de gestionare a emoțiilor, atât ale copiilor, cât și ale adulților. În acest context, tranziția reușită de la familie la grădiniță nu poate fi redusă la „primele zile de plâns” care vor trece de la sine. Ea presupune un proces structurat de colaborare, în care educatoarea și părinții devin parteneri conștienți, iar copilul este în centrul preocupărilor comune.
Subiectivitate și obiectivitate în evaluarea lucrărilor de limba română
Evaluarea reprezintă una dintre componentele fundamentale ale procesului educațional, alături de predare și învățare. Aceasta are rolul de a măsura nivelul de achiziție al competențelor elevilor, dar și de a orienta actul didactic spre o îmbunătățire continuă. În contextul actual, caracterizat prin standardizare, competiție și diversitate educațională, evaluarea nu mai poate fi privită doar ca un act tehnic, ci și ca o experiență relațională, cu puternice implicații pedagogice și etice. În mod particular, disciplina Limba și literatura română oferă un teren fertil pentru analiza raportului dintre obiectivitate și subiectivitate. Spre deosebire de domeniile exacte, unde performanța poate fi cuantificată în mod precis, evaluarea competențelor lingvistice și literare presupune interpretare, sensibilitate și judecată de valoare. Aceste dimensiuni umane fac ca subiectivitatea să fie o componentă inerentă și, uneori, necesară a procesului evaluativ.
Gamificarea predării – o șansă reală pentru elevii dezavantajați
În învățământul românesc, se pune mereu accentul pe performanță, pe descoperirea elevilor talentați, dotați și superdotați în anumite discipline. Sunt de acord cu acest lucru.
Se organizează concursuri și olimpiade care sunt mari consumatoare de timp liber, stresante și obositoare pentru profesorii care pregătesc și participă cu elevii. Chiar scot bani acești profesori din propriul buzunar pentru deplasări, gustări date elevilor etc. Rezultatul: unul-doi elevi care se califică mai departe. Elevi care pe viitor vor studia în prestigioase universități din străinătate și vor veni o dată pe an sa-și viziteze părinții și… țara.
De la formare la autoformare: repere pentru o pedagogie a autonomiei
Articolul examinează conceptul de autoformare ca etapă superioară a procesului educațional și ca fundament al unei pedagogii a autonomiei. În contextul unei societăți aflate într-o permanentă schimbare, în care învățarea devine continuă, pluriformă și digitalizată, formarea clasică – orientată de la profesor spre elev – își pierde din centralitate, fiind treptat înlocuită de un model reflexiv și autoreglator. Autoformarea presupune capacitatea subiectului de a-și asuma responsabilitatea propriei dezvoltări cognitive, afective și valorice, devenind un agent activ al învățării sale. Articolul explorează fundamentele teoretice ale autoformării, relația acesteia cu educația permanentă și cu paradigma competențelor, precum și implicațiile pentru profesorul contemporan, care trece de la rolul de formator la cel de mediator al sensului și al autonomiei.