În ultima vreme, fiecare zi a devenit o provocare față de incert, injust și chiar neadevărat. Cum pot găsi acele resurse necesare, valide, certe, care să mă îndrume mai departe? Sunt dascăl și îmi pun, la rândul meu, întrebări la care nu am răspuns? Elevii mei îmi adresează zilnic zeci de întrebări. Ei cred că „doamna” le știe pe toate. Chiar dacă nu ar ști, „ceea ce ne spune dumneaei e «adevărul»”. Cât de responsabilă trebuie să fiu față de mine însămi mai întâi ca, mai apoi, să pot fi onestă față de ei, copiii?
De-a lungul șirului de ani petrecuți la catedră, mi-a fost dat să întâlnesc tot felul de situații. Unele grele, conflictuale, altele fericite. Am trecut peste toate încercând să le gestionez cât mai bine și să fiu un model pentru copiii și adulții din jurul meu. Dar, în ultima vreme, conflictele sunt tot mai dese. Pe stradă, în școală, în familii, în societate. Mai nou, ne confruntăm cu fenomenul de bullying – agresiunea transpusă în mediul digital. De multe ori, este peste puterile noastre să identificăm și să gestionăm astfel de situații sau nu vrem să recunoaștem că lucrurile scapă de sub control.
Oare ce-o fi ? Cum răspund? Ce măsuri iau?
Tăcerea în comunicarea didactică
Este un adevăr știut că (auto)formarea profesională pe tot parcursul vieții este o condiție fundamentală pentru cariera didactică. Alegerea însăși a acestei profesii vocaționale este, de altfel, o provocare dependentă și supusă procesului învățării permanente. Cred cu tărie, însă, că-n afara fundamentelor de ordin teoretic și intelectual, învățarea prin descoperire și redescoperire, prin setare și resetare, prin configurare și reconfigurare a ceea ce numim „tact pedagogic” rămâne probabil cel mai frumos deziderat al cadrului didactic.
Care este, în fond, secretul unui pedagog model? Și, mai ales, care sunt ingredientele pentru rețeta autentică, acea rețetă care nu va eșua niciodată? Sunt întrebări a căror răspunsuri nu vom încerca să le nuanțăm, pentru că, în definitiv, astfel de răspunsuri nici nu trebuie căutate.
Principii și metode de evaluare centrate pe exploatarea potențialului și propensiunii educabilului în contextul didacticii moderne
Problematica didacticii moderne este supusă, în contextul evoluțiilor actuale din procesul instructiv-educativ, cu precădere la nivel preuniversitar, unui summum de contextualități de o complexitate exacerbată și cu atât mai greu de definit și încadrat în anumite limite. De modul în care este gestionată fiecare etapă din cadrul procesului instructiv-educativ depinde succesul, insuccesul, performanța, eșecul și toate celelalte aspecte. Dacă avem în vedere doar procesul de evaluare a cunoștințelor, trebuie să privim demersul nostru din toate perspectivele specifice, dar și să avem în vedere expectanțele, atât în viziune imediată cât și de perspectivă. În contextul învățământului modern, trebuie să ținem seama de centrarea educației pe elev și nu pe profesor, iar neconvenționalul trebuie să primeze în fața clasicului care plictisește și, adesea, creează sincope.
Statutul conținuturilor instructiv-educative în cadrul curriculumului școlar
Între încercările de a defini conținuturile, specialiștii converg spre următoarele: „un volum de cunoştinţe, deprinderi şi priceperi, ce trebuie transmise şi respectiv însuşite de elevi, în vederea realizării sarcinilor instrucţiei şi educaţiei şcolare” (I. Roman, 1970); „volumul, structura şi natura cunoştinţelor cu ajutorul cărora este realizată instruirea şi educarea omului, pe trepte distincte de şcolarizare, într-o etapă istoriceşte determinată” (G. Văideanu, M. Ionescu, 1982); „ansamblu de valori specifice şi dominante într-o societate, selectate din ceea ce a creat mai valoros umanitatea, structurate în cunoştinţe ce conduc la formarea unor deprinderi, priceperi, capacităţi, modele de acţiune şi trăiri, în conformitate cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii” (N. Oprescu, E. Blideanu, 1988); „ansamblul structurat de valori din domeniile ştiinţei, culturii, practicii, sedimentate în societate la un moment dat şi devenite puncte de reper pentru proiectarea şi realizarea instruirii” (C. Cucoş, 1995).
Utilitatea ecranizării în predarea textului liric
Societatea contemporană, progresul tehnologic, impun tot mai multe provocări care se reflectă inevitabil și în domeniul educației, unde stilul tradițional de predare nu mai este suficient; se promovează concepte precum interdisciplinaritate și transdisciplinaritate, iar mijloacele media au devenit un instrument aproape nelipsit al învățării. În procesul de predare, lectura textului literar (esențială în studiul literaturii) nu se întâlnește întotdeauna cu o interpretare sau o înțelegere adecvată din partea elevilor, prea grăbiți uneori pentru a medita cu adevărat la sensul celor citite. Ecranizările unor romane sau nuvele celebre pot deveni, în procesul didactic, puncte de sprijin pentru înțelegerea și interpretarea operelor literare a căror oglindă cinematografică sunt.
Analiză generală asupra rezultatelor la evaluarea PISA
PISA este un studiu comparativ organizat la nivel internațional. Acesta urmărește să măsoare dezvoltarea competențelor de bază ale elevilor care se apropie de finalizarea învățământului obligatoriu, respectiv de 15-16 ani, în trei domenii și anume: citire/ lectură, matematică și științe. Un aspect important este acela că se pune accent pe aplicarea cunoștințelor dobândite în viața de zi cu zi.
Printre țările participante se numără și România care, asemeni mediei internaționale, a înregistrat la ultima evaluare din anul 2018 o ușoară scădere a rezultatelor. Țara noastră deține rezultate aproximative cu cele ale Moldovei, Bulgariei, Emiratele Unite Arabe și Muntenegru.
Metode interactive de educație formală: Multimedia în ora de limbă franceză
Internetul este o sursă inepuizabilă de material didactic care contribuie la o mai bună învățare a unei limbi străine. Era digitală aduce schimbări profunde în procesul de predare – învățare a limbilor străine, dar și în relațiile dintre colegi și elevi. Treptat se modifică și rolul profesorului: munca interactivă, proiectul, lucrul în echipă schimbă relația profesorului cu elevii. Dincolo de transmiterea cunoștințelor, funcția de ghidare, mediere și referință în construirea învățării elevilor este temeinic consolidată.
Rolul profesorului în timpul orei de engleză
Profesorul este un actor în fața elevilor, a cărui prestație are o influență covârșitoare asupra procesului de învățare. De multe ori elevii spun că îndrăgesc un anumit obiect de studiu, pentru că le place felul în care se comportă profesorul în timpul orelor.
Articolul face o trecere în revistă a principalelor roluri pe care și le asumă profesorul de limbi străine în cadrul orelor al căror scop principal este de a-i învăța pe elevi să comunice fluent în limba pe care o studiază.
Efectivul mare de elevi – provocarea profesorilor de limbi străine
În anii 80, în mediul urban în special, erau câte 42 de elevi într-o clasă, nu mișcau, nu respirau, profesorul ținea un curs magistral, eventual dialoga scurt cu maximum 5 elevi, dădea tema de casă – evaluabilă cu notă, apoi pleca liniștit spre cancelarie. Nici vorbă ca vreun elev să-l deranjeze în pauze cu vreo întrebare, portofoliu, proiect, concurs sau alte „minuni” ale pedagogiei moderne, darămite să stea să le explice cum și de ce face anumite activități.
Formarea și dezvoltarea competențelor elevilor în predarea istoriei
Istoria românilor, ca obiect de învățământ, alege cele mai importante fapte şi fenomene din viaţa poporului nostru, din ştiinţa istoriei fiind selectate numai cunoştinţele care au o importanţă deosebită în evoluţia societăţii omeneşti pe teritoriul patriei noastre şi care conduc elevii la formarea unor reprezentări şi noţiuni de istorie, cu care vor opera mai târziu în înţelegerea fenomenelor istorice, ca, de exemplu: formarea poporului şi a limbii române; lupta pentru afirmarea fiinţei naţionale; lupta pentru libertate, neatârnare şi progres – cunoştinţe structurate în ordine cronologică şi sincronică, aşa cum s-au petrecut ele în realitate.