În ultimii ani, preocupările legate de problematica alegerii și dezvoltării carierei au început să ia amploare și în țara noastră. Pornind de la premisa că alegerea profesiei este o decizie importantă, care are de cele mai multe ori un caracter irevocabil, specialiștii au ajuns la concluzia că, acordând o atenție specială orientării profesionale încă de la vârste școlare mici, consiliindu-i și modelându-i pe micuții elevi, se pot reduce, semnificativ, mai târziu, numeroasele cazuri de schimbări ale profesiei și implicit pierderile de timp, bani și energie care rezultă din abandonarea unei meserii.
În ritmul în care merge societatea, pe tinerii de astăzi îi așteaptă un viitor complex și schimbător. Tehnologia și schimbările sociale au transformat piața muncii, aceasta devenind mai dinamică, solicitând niveluri tot mai înalte de îndemânare.
Management educațional – în concepția unui dascăl
În cadrul Programului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă „Management educațional”, absolvit în anul 2015, la Sibiu, la disciplina Politici educaţionale pentru integrare europeană, am procedat la efectuarea unor exerciții reflexive extrem de utile pentru pregătirea noastră ca viitori manageri. Doresc să vă împărtășesc modul meu de abordare.
Rolul auxiliarelor în dezvoltarea creativității elevilor
Arta de a educa, pentru că, de ce să nu recunoaştem, este şi aceasta o artă, presupune un educator ce îi învaţă pe alţii, educaţii, să devină ei înşişi, astfel încât educaţia să permită celor doi factori implicaţi – profesor şi elev – să identifice nivelul performanţei în raport cu obiectivele de instruire propuse, să estimeze evoluţia elevilor, să stimuleze autocunoaşterea, autoaprecierea şi autocontrolul şi, nu în ultimul rând, să orienteze decizia elevilor în scopul integrării lor active în societate.
Sigur că acţiunea de a educa nu se face într-un singur sens, de la educator la cel educat. Există o relaţie de colaborare, de interdependenţă, identică, dacă vreţi, cu cea de comunicare dintre emiţător şi receptor. Astfel, pentru elev, actul educaţiei ar putea fi un drum lung, la fel de lung ca şi cel al vieţii, pe care îl străbate urcând şi coborând, căzând şi ridicându-se iar, în încercarea de a ajunge la lumină, acolo de unde ar putea privi în ochi lumea. Pentru educator, educaţia este fereastra deschisă spre ceilalţi sau un drum parcurs în sens contrar, de la lumină la întuneric, străbătut în doi, existând tot timpul posibilitatea ca cele două roluri să se inverseze, căci omul, fiinţă ce tinde spre perfecţiune, găseşte întotdeauna înlăuntrul său grăuntele îndoielii: E bine? Cred că nu, trăind sub semnul măsurii şi al comparaţiei cu celălalt.
Dezvoltarea gândirii critice – premisă a dezvoltării creativității de grup
Tema abordată pornește de la faptul că noi, dascălii, urmărim să formăm oameni cu putere de decizie, oameni cu simţul răspunderii, oameni cu idei proprii, oameni în adevăratul sens al cuvântului. Gândirea critică îi învață pe elevi să-şi emită şi să-şi susţină propriile idei. Satisfacţia noastră, a oamenilor de la catedră, nu constă în a vedea că elevul a reprodus lecţia citită, compunerea sau comentariul dictat „cuvânt cu cuvânt”, ci în a-i pune în evidenţă „talentul”de a-şi realiza propria compunere. Elevul nu trebuie să fie o maşină de memorat, ci trebuie să fie creator. Avem obligaţia de a asigura atmosfera propice declanşării valului de idei personale, de a le da elevilor senzaţia că ei sunt adevăraţii descoperitori ai „noului” (deşi e vorba de o redescoperire). Soluţiile problemelor supuse rezolvării presupun colaborare şi cooperare. Toţi copiii, indiferent de dezvoltarea intelectuală sau de vârstă, pot contribui la elucidarea situaţiei necunoscute, spunându-şi părerile. Ei trebuie învăţaţi să asculte şi să accepte. Numai astfel învăţarea va fi eficientă, realizându-se obiectivele propuse. Iată de ce se pune atâta accent pe lucru în echipă. Relaţiile elevului cu grupul-clasă influenţează atât dezvoltarea personalităţii, cât şi randamentul activităţii de învăţare.
Activitățile integrate, strategii educaționale actuale
Inovația didactică obligă cadrele didactice să descopere termeni și activități noi, necesare în procesul de învățare și educare contemporan. Integrarea este unul dintre acești termeni și în același timp, este o metoda de organizare similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că obiectivele învățării au ca referință nu o categorie de activitate, ci o tematică unitară, comună mai multor categorii de activități. În niciun caz însă nu trebuie confundate cele două concepte, integrarea fiind considerate o metodă care trece peste limitele între categoriile de activități și grupează cunoașterea în funcție de tema propusă.
Gamificarea procesului de educație
Gamificarea, o metodă ideală de predare-învățare mai eficientă și inovatoare care este deosebit de valoroasă pentru profesorii care doresc să promoveze învățarea prin jocuri și crearea prin jocuri în sălile de clasă. Jocul în sala de clasă este un instrument eficient pentru învățare și o cale de rezolvare a problemelor abordate printr-o atitudine jucăușă, încurajează elevii și conduce la o învățare mai profundă, ajută la dezvoltarea unor abilități necunoscute de către ei, spiritul și atitudinea acestora sunt descătușate, astfel că jocul facilitează înțelegerea și gândirea divergentă.
Rolul temelor pentru acasă în sistemul de învățământ românesc (Studiu)
Dintotdeauna, problema temelor pentru acasă a generat polemici aprinse, actorii dezbaterilor de acest tip fiind profesori, elevi și părinți deopotrivă, constituind obiect de studiu pentru disciplina numită psihologia educației. Este binecunoscut faptul că educația reprezintă un proces generator de umanitate și, ar fi de preferat, ca cea mai bună educație să fie educația școlară. Problematica educației a fost și este abordată în principal de științele educației, dar și de alte discipline conexe și cu care se află într-un raport de interdependență și interdisciplinaritate. Astfel, amintim cu precădere rolul psihologiei în general și al psihologiei pedagogice sau educaționale – ca ramură aplicativă – în special, în vederea realizării dezideratelor procesului instructiv-educativ și ale sistemului școlar (formarea unei personalități armonioase care să corespundă solicitărilor actuale și de perspectivă ale societății contemporane).
Activitatea şcolară complementară orelor de curs
Predarea matematicii în şcoală are ca obiectiv fundamental acela de a-l învăţa pe elev să gândească. În acest context, profesorul de matematică trebuie să fie nu doar un transmiţător de informaţie ci şi un „modulator” al informaţiei, având rolul să capaciteze elevii să utilizeze informaţia transmisă.
Un rol important în acest sens îl are tema pentru acasă. Stabilirea temei pentru acasă este unul dintre cele mai importante momente ale lecţiei şi constituie un mod de învăţare cu un rol esenţial în formarea deprinderilor de muncă independentă ale elevului. Profesorul trebuie să ţină cont de subiectul temei, de dificultatea acesteia şi de volumul ei.
Valorificarea teoriei inteligențelor multiple în studiul romanului Maitreyi
Faptul că elevii sunt unici prin tipul personal de inteligență duce la ideea că și stilul de învățare al fiecăruia va fi diferit. Așadar, profesorul trebuie să identifice atuurile fiecărui elev și, în consecință, să varieze metodele de predare, așa încât să poată obține performanțe în procesul de învățare. O învățare eficientă pretinde îndrumarea unui profesor original în gândire și acțiune, receptiv la nou, perfecționist în căutarea noilor metode de predare-învățare, cu un sistem de lucru personalizat după nevoile învățăceilor, cu multă toleranță și spirit de echipă. Provocarea pentru profesorul contemporan este să utilizeze cât mai eficient profilul de inteligență al fiecărui elev și să-i perceapă pe elevi din prisma a ceea ce pot să facă, și nu a ceea ce nu pot, menirea profesorului fiind să-i deschidă elevului drumul spre „a se găsi pe sine”, a se afirma în diverse situații de viață, a fi ingenios, unic, a descoperi semnificațiile din spatele mesajelor.
Aspecte metodice aplicate în predarea geografiei
Perfecționarea conținutului geografic pune și problema reconsiderării spațiului în care se desfășoară orele și pe cea a resurselor și dotărilor existente în școală. Lecția de geografie are laturi aplicative cu deprinderi practice utile cum sunt realizările de schițe, hărți, observații, măsurători, analize sau experimente reproductive simple. Se dorește investigarea mediului înconjurător cu metode simple pentru înțelegerea mai exactă a fenomenelor, proceselor și elementelor fizice, sociale sau economice din lumea înconjurătoare și ar ancora elevul mai bine în lumea reală.
Mediul fizic școlar oferă posibilitatea desfășurării lecțiilor și activităților complementare în clasă și în cabinetul de geografie. Pe lângă activitățile în clasă, activitatea didactică poate fi completată în exteriorul acestui spațiu: excursia școlară pentru dobândirea de noi cunoștințe în domeniul geografiei fizice, geografiei populației și economice. Lecțiile de geografie se pot desfășura în clasă, în cabinetul de geografie sau în afara mediului școlar în excursii, drumeții, școală de vară…