Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a conţinuturilor învăţării, cu implicaţii asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care oferă o imagine unitară asupra fenomenelor şi proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învăţământ şi care facilitează aplicarea achizițiilor învățării şcolare în diverse situaţii de viaţă.
În procesul de învățământ, pe lângă demersurile interdisciplinare la nivelul ariilor curriculare, există demersuri interdisciplinare sistematice ce presupun o analiză epistemologică a disciplinelor predate pentru identificarea conceptelor şi metodelor comune, transferabile şi extrapolabile. Acest tip de demers interdisciplinar se realizează prin colaborarea mai multor profesori în echipă. În acest sens, voi oferi spre exemplificare un demers interdisciplinar care are la bază predarea în echipă în cadrul ariilor curriculare „Limbă şi comunicare” şi „Arte”.

Pentru reuşita acestui demers, se vor crea condiţii organizatorice facilitatoare: selectarea materialului didactic (volume de versuri, CD-uri, albume de artă etc.), amenajarea unei săli pe două sectoare: locul desfăşurării dezbaterii şi atelierul (pentru executarea desenelor), includerea în planificarea anuală a unor lecţii de recapitulare de tip sinteză interdisciplinară, conceperea unor probe de evaluare în acelaşi sistem, organizarea unor cercuri de elevi în sistem interdisciplinar, având la bază lucrul în echipă, consfătuiri interdisciplinare ale cadrelor didactice, acţiuni comune ale comisiilor metodice, proiectarea unor lecţii sau sisteme de lecţii pe ideea sesizării conceptelor comune. În urma acestui demers elevii vor asimila în mod mult mai organizat şi mai eficient cunoştinţele, vor deveni capabili de generalizări şi abstractizări surprinzătoare.

În realizarea demersului interdisciplinar propus, se va pleca de la premisa că pictura, muzica, literatura, ca arte, pot trata aceleaşi teme, motive, idei, în limbaje şi modalităţi expresive proprii.

Arta, în general, este o modalitate de descoperire a “frumosului” care cuprinde “idei manifestate în materie sensibilă” (Titu Maiorescu). Dacă sculptorii încorporează “idei sensibile” în piatră, marmură sau bronz, pictorii recurg la culoare, la tonuri şi nuanţe, muzicienii folosesc sunete armonioase, ritmuri şi cadenţe, artistul cuvântului trebuie să sensibilizeze însuşi cuvântul. “Frumosul în sine reprezintă obiectul fiecărei arte” spune Platon. Prin intermediul acestui demers, elevii vor avea posibilitatea să recepteze “frumosul” din pictură, muzică, literatura şi prin extindere, pe cel din viaţa socială.

O posibilă temă ar putea fi “Primăvara – armonie de culori, de sunet, de cuvinte…”, având drept motto versurile bacoviene: “Primăvara…O pictură parfumată, cu vibrări de violet  (“Nervi de primăvară”). În prealabil, se va desfăşura o “Seară literară” organizată în cadrul bibliotecii, prin intermediul căreia, prin munca în echipă, elevii vor selecta cele mai sugestive versuri referitoare la acest anotimp, în special din Pastelurile lui Alecsandri şi lirica simbolistă. Se va pune accent pe versurile în care este utilizată tehnica sugestiei şi a corespondenţelor (“Ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare/ Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund” – A. Rimbaud).

Profesorul de limba română va urmări o analiză stilistică a textelor literare alese, punând accent pe explicarea semnificaţiilor unor imagini vizuale şi auditive, pe valorile expresive ale epitetului cromatic, pe sentimentele redate de poet. Va explica de asemenea noţiuni comune literaturii şi artelor plastice precum: “pastel”, “tablou”, “prim-plan”, “perspectivă”, “fundal”,  “nuanţă”, “armonie”(exemplu: termenul pastel are mai multe accepţiuni-creion colorat moale pentru desen, desen executat cu astfel de creioane; poezie cu conţinut liric în care se zugrăveşte un peisaj de natură).

Profesorul de educaţie plastică va defini aceste noţiuni din prisma disciplinei pe care o predă şi le va exemplifica prin prezentarea unor albume de artă, tablouri, planşe, evidenţiind rolul simbolismului cromatic prin explicarea semnificaţiei culorilor în pictură (roşul exaltă, galbenul dă strălucire, verdele înviorează, violetul întristează). La nivelul textului literar se va urmări decodificarea mesajului transmis cititorului prin asocierea culorilor cu sentimentele exprimate. Se va urmări astfel modul în care elementul cromatic este prezent în culoarea textului, prin similitudinile şi comparaţiile folosite. În astfel de lecţii, “culoarea cuvântului” este atât de aproape de sufletul copilului, înnobilându-l, creând atmosfera de unicitate a fiecărei descrieri de natură.

Foarte interesantă este corespondenţa dintre culoare şi instrumentele muzicale (roşul – sunetul trompetelor, galben-ruginiu – sunetul cornului, griul-închis – sunetul fagotului, tonuri de la închis la deschis – sunetele pianului). Pornind de la descrierile literare, pe fondul muzical al “Anotimpurilor” lui Vivaldi, elevii vor creiona peisaje în culori pastelate, cultivându-şi în acelaşi timp capacităţile creative, descoperind puterea de sensibilizare a acordurilor muzicale.

Capacitatea elevilor de a se exprima artistico-plastic poate fi considerată ca un prim pas spre manifestarea fiinţei lor care înlesneşte o comunicare vie, directă, impresionantă şi personală cu viaţa.În acest fel, copilul îşi individualizează sentimentele, personalizându-le, iar pe de altă parte realizează o comunicare cu ceilalţi, bazată pe emoţii, descoperiri, trăiri.

Acest demers interdisciplinar s-ar putea extinde, depăşind perimetrul clasei, prin organizarea unor cercuri a căror tematică să-şi propună o acţiune de sprijin reciproc a profesorilor de la mai multe discipline, dar şi sprijinirea elevilor în a integra, sub genericul aceleiaşi teme, cunoştinţele dobândite în cadrul mai multor discipline.

Bibiografie:
1. Constantin Cucoş, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
2. Constantin Parfene, Metodica studierii limbii şi literaturii române in şcoală, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
3. Elena Joiţa, Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Ed. Arves, 2003
4. Ioan Nicola, Tratat de pedagogie şcolară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996