Religia este o disciplină care îl are pe Hristos în centrul atenției, învățăturile Sale rămânând actuale până la a doua Sa venire pe pământ. Biserica propovăduiește credincioșilor aceste învățături prin predici, Sfintele Taine și slujbele religioase. Întregul cult religios se raportează la tot ceea ce Hristos i-a învățat pe Apostolii Săi și pe oameni, transmis atât prin viu grai, cât și prin epistolele scrise către creștinii de pretutindeni.
Importanța colaborării între școală, biserică și familie în educația copiilor
În contextul educației moderne, colaborarea între școală, biserică și familie joacă un rol esențial în sprijinirea dezvoltării armonioase a copiilor. Aceste instituții sunt piloni ai formării tinerilor, fiecare contribuind în mod specific la educația academică, morală și socială. Cercetările recente, inclusiv cele realizate de A.I. Bucur (2015) în articolul său „Importanța colaborării între școală, biserică și familie în educația copiilor”, subliniază importanța acestei cooperări și impactul său pozitiv asupra performanțelor școlare, comportamentului și valorilor morale ale elevilor.
Antecedente privind problematica educației pentru securitate personală la nivel național și internațional
Provocările în materie de securitate și siguranță se numără printre cele mai presante probleme din epoca modernă, provocări precum siguranța rutieră, situațiile de urgență, violența și dezastrele ecologice au impact asupra vieții a milioane de copii din întreaga lume. Prevenirea și intervenția timpurie reprezintă modalitățile cele mai fiabile și mai rentabile de a sprijini școlile în furnizarea consecventă a predării și a învățării într-un mediu care este sigur din punct de vedere fizic și social.
Având în vedere că, în fapt, curriculumul impune copiilor preșcolari și școlari să petreacă un număr mare de ore în decursul unei zile în perimetrul instituțional școlar, proporțional cu această perioadă a crescut și gradul de risc la care sunt aceștia expuși și, totodată, răspunderea civilă și penală a cadrelor didactice pentru integritatea fizică și psihică a acestora.
Adaptarea copiilor preșcolari la grădiniță
Grădiniţa este prima instituţie de învăţământ, este locul în care copiii se despart de părinţi şi vin în contact cu un grup mai mare de copii și cu cadre didactice, urmând un proces de învăţare bine determinat. Pentru ca adaptarea să fie mai facilă, se folosesc diferite tipuri de activităţi pentru a atenua tristeţea despărțirii, dar şi a stimula curiozitatea, interesului, creativitatea preşcolarului.
Maria Montessori – alternativa educațională
Educația alternativă propusă de Maria Montessori elaborează, după părerea mea, o pedagogie care se centrează pe copil, pe dezvoltarea lui, indiferent de vârstă. Materiale pe care le utilizează nu fac altceva decât să îl atragă pe copil, să îl pună mereu în ipostaza de mic descoperitor şi dornic de a le mai utiliza. Faptul că educatorul/profesorul nu are același rol pe care îl are în școala obișnuită, faptul că nu se pun note și că tot ceea ce se descoperă se notează şi se aduce la cunoștință părinților, îi detașează pe copii de acea constrângere referitoare de notele pe care le vor primi. Libertatea de cunoaştere este nelimitată pentru ei, fiecare lucrează singur sau în grupuri mai mici, se pot centra pe ceea ce lucrează, analizează mai amănunţit. Totalitatea cunoştinţelor pe care el de dobândeşte şi pe care şi le însuşeşte îi vor ajuta atât pe moment, dar şi pe tot parcursul vieţii.
Argument pentru ameliorarea și dezvoltarea resurselor umane
Reforma învățământului în România subliniază importanța comutării accentului de pe latura informativă a procesului educativ spre cea formativă, ce are ca scop şi consecință armonizarea laturii cognitive a persoanei cu cea afectivă, atitudinală şi comportamentală. Învățământul modern românesc trebuie să aibă ca scop nu doar absolvenţi bine informaţi, ci formarea de persoane cu abilităţi sociale şi sisteme axiologice ferm conturate. Scopul ultim al educaţiei îl constituie pregătirea pentru viaţă a elevului, responsabilitate care revine, cu precădere, cadrului didactic. În calitate de actor principal al procesului instructiv-educativ, acesta se confruntă continuu cu o serie de provocări cărora trebuie să le răspundă cu profesionalism şi tact pedagogic. Atât formarea profesională iniţială cât şi cea continuă a cadrelor didactice constituie premisa care asigură calitatea actului de învăţământ.
De ce pedagogie digitală?
Planul Național de Redresare și Reziliență pentru România prevede ca în a doua jumătate a anului 2024 un nou concept educațional, cel de „pedagogie digitală”, să devină operațional în educația preuniversitară. Adaptați mai mult sau mai puțin la mediul digital și online, profesorii de umanioare acceptă mai greu această schimbare de viziune în lipsa unei argumentări. De ce pedagogie digitală? sau De ce atât de intens digitală? Răspunsuri grăbite ni se dau în mass-media și prin decizii ministeriale. Rămâne să te documentezi singur, dacă vrei să înțelegi ceva mai mult și mai clar, în vederea unei corecte adaptări profesionale.
Cum să eliminăm stereotipurile de gen din timpul jocului. Jocuri incluzive pentru toți copiii
Jocul este fundamental pentru învățarea și dezvoltarea fiecărui copil. Ca părinte, deținem un rol-cheie în toate acestea – atât prin timpul pe care îl putem aloca pentru a ne juca cu copiii noștri, cât și prin jucăriile, jocurile și activitățile pe care le selectăm. În timp ce facem acest lucru, v-ați gândit dacă nu am putea contribui, chiar și în mod inconștient, la consolidarea stereotipurilor despre gen, dizabilitate, rasă, etnie sau cultură? Modul în care este educat copilul acasă contribuie la socializarea lui cu ceilalți tocmai prin joc (învață să se comporte conform normelor sociale).
Eficientizarea comunicării didactice prin convingere și persuasiune
Dacă ne gândim la comunicarea didactică definită ca „o comunicare instrumentală, direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare” (L. Iacob, 1998, p. 190), putem dezvolta ideea conform căreia, prin intermediul mijloacelor (instrumentelor) pe care profesorul le are la dispoziţie, acesta trebuie să îl determine pe elev să se angajeze într-un proces în care să primească suficient de multe posibilităţi, stimulente, ocazii, provocări la care să răspundă. Procesul prin care elevul ajunge să ofere aceste răspunsuri (menite să producă schimbările calitative în structura cunoaşterii şi personalităţii sale), este cel care susţine şi vitalizează procesul învăţării. Răspunsurile oferite de elev pot veni pe mai multe căi: sugerate de profesor, indicate sau canalizate de argumentele şi cunoştinţele date de acesta, dar şi prin căutările elevului, prin propria percepţie legată de un anumit subiect. Se pune întrebarea: „este mai bine ca profesorul să conducă elevul către răspuns sau să îl lase să caute singur răspunsul potrivit, chiar dacă este posibil să găsească o cale eronată, departe de adevărul ştiinţific?”
Climat favorabil pentru educație
Școala şi familia constituie cei doi poli de rezistenţă ai educaţiei, care contribuie prin mijloace specifice la formarea personalităţii copiilor, iar procesul de colaborare cu părinţii asigură atingerea scopului educaţional. Schimbările profunde care s-au produs în toate domeniile vieţii sociale au generat schimbări şi în cadrul familiei, schimbări care au dus, de multe ori, la deteriorarea relaţiilor dintre membrii familiilor şi au determinat apariţia şi exacerbarea unor fenomene negative, cum ar fi violenţa în şcolii, delicvenţa juvenilă, abandonul şcolar şi altele.