Începerea şcolii şi a grădiniţei este o perioadă plină de emoţii, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Dar emoţiile sunt cu atât mai mari cu cât copiii păşesc pentru prima dată în această lume nouă şi diferită de cea cu care au fost obişnuiţi.
Adesea, emoţiile cele mai puternice le încearcă părinţii, deoarece ei îşi pun cele mai multe întrebări: Se va obişnui oare copilul meu la grădiniţă/ şcoală? Va plânge mult? Ce să fac să-i uşurez acomodarea? Cum ar trebui să mă comport dacă el plânge? sunt doar câteva din gândurile ce-i frământă pe părinţi.
Sfaturile sunt numeroase, dar trebuie să ţinem cont, în principal, de aspectul emoţional al acestei etape, de faptul că este o perioadă de schimbare pentru toţi membrii familiei, şi este esenţial să ştim, ca părinţi, cum să o gestionăm, astfel încât copilul să devină un membru integrat al societăţii cu o imagine de sine sănătoasă şi pozitivă.
Învățarea vizibilă sau eficiența învățării
Pentru un cadru didactic, una dintre marile provocări o constituie alegerea celor mai bune tehnici și metode astfel încât, la sfârșitul unei secvențe de învățare, să se constate progresul. Însă progresul presupune planificarea și implementarea unor strategii care să producă o schimbare cognitivă în rândul elevilor. Acest lucru se traduce prin conștientizarea obiectivelor educaționale, prin corelarea cunoștințelor dobândite deja de către elevi și a conținuturilor școlare cu scopul de a crea experiențe de învățare motivante. În momentul în care se înregistrează un progres, învățarea devine vizibilă.
Articolul își propune să sublinieze în linii mari câteva direcții care stau la baza unei învățări de durată promovând conceptul de învățare vizibilă, un tip de învățare în centrul căruia se află profesorul și sistemul educațional. Scopul este de a conștientiza impactul pe care învățarea îl are asupra elevului și modul în care se realizează progresul. În acest sens, intervine abilitatea profesorului de a percepe învățarea prin ochii elevilor, o provocare uriașă pentru acesta, dar care îl poate ajuta în alegerea strategiilor, metodelor și tehnicilor ce îi pot facilita calea spre reușită.
Competențele profesorului într-o activitate de predare eficientă
În didactica tradiţională, predarea a fost cunoscută şi interpretată ca o activitate a profesorului, care constă în transmiterea de cunoştinţe către elevi. În vorbirea obişnuită se utilizează acest termen „am de predat sau am predat o lecţie despre…”. În viziunea învăţământului modern, predarea este o noţiune cu un conţinut mult mai bogat, cuprinzând tot complexul de acţiuni desfăşurate de profesor în cadrul lecţiei, care îşi extind influenţele şi dincolo de lecţie, prin care acesta organizează, conduce, îndrumă şi evaluează activitatea de învăţare a elevilor. Predarea implică formarea elevilor.
Modele educaționale promovate de pedagogia interactivă
Lucrarea analizează aspecte semnificative, specifice predării și învățării interactive, din perspectiva optimizării performanței școlare. Demersul științific întreprins în acest sens se înscrie în tendințele de dezvoltare ale didacticii din ultimele decenii. Interesul cercetătorilor manifestat de-a lungul timpului, privind strategiile activizante, participative, a fost determinant în conturarea unui tablou complex al abordării conceptuale privind instruirea interactivă.
În acest context, am delimitat două metode fundamentale, „problematizarea” și „învățarea prin descoperire”, considerate ca fiind semnificative pentru o abordare interactivă a procesului de predare- învățare.
Abordarea literaturii prin intermediul studiului de caz
Societatea prezentului, dar mai ales a viitorului se circumscrie unui timp al informaţiei, al complexităţii. De aceea, investiţia în inteligenţă, creativitate şi capacitate de inovare a indivizilor, a grupurilor va fi extrem de rentabilă în viitor. Copilul este un proiect „aruncat” în lume, aflat într-o stare de „facere”, pentru ca apoi, devenit adult, să se formeze continuu de-a lungul vieţii.
Şcoala contemporană e nevoită să se plieze progresului înregistrat în cadrul societăţii, de aceea, modelul comunicării unidirecţionale, în cadrul căruia, profesorul este unicul emiţător de informaţie, iar elevul o receptează, o învaţă urmând apoi controlul profesorului, este substituit cu modelul multidirecţional caracterizat prin faptul că profesorul nu mai este singura sursă de informaţie, întrucât în timpul comunicării intervin şi elevii, oferind grupului (clasei) informaţii obţinute pe baza studierii anterioare a bibliografiei, sau în urma unor cercetări, experimentări. În aceste condiţii, opiniile lor sunt deosebit de importante, fiind receptate cu interes de către profesor, care le completează, le corectează sau le acceptă, dacă sunt bune. Deşi are loc un real schimb de experienţă între profesori şi elevi şi între elevi, acest model nu înlătură pe deplin rolul dominant al profesorului întrucât el conduce şi formulează concluziile.
Literatura pentru copii – oportunități de dezvoltare a creativității elevilor din perspectivă interdisciplinară
Începând cu anul școlar 2016-2017 am propus, la solicitarea copiilor (și, de ce să nu recunosc, și a părinților acestora), ca disciplină opțională, cursul Literatura universală pentru copii, nu doar din necesitatea atingerii unor competențe ale ariei curriculare în care se încadrează, ci, mai ales pentru dezvoltarea simțului estetic, artistic și moral, a gândirii critice și reflexive, a profunzimii în receptarea unei opere literare, în încercarea de a lărgi un orizont cultural destul de limitat de (culmea!) informatizarea lumii în care trăim.
Gândindu-mă că lectura e o rețetă bună pentru formarea oamenilor de mâine, pentru alegerea unui model în viață, mi-am propus ca orele destinate parcurgerii opționalului să nu îngreuneze procesul de învățământ (în condițiile în care numărul de ore prevăzut în Planul-cadru e suficient de mare), ci să fie pentru elevi o oportunitate de destindere, o modalitate de (auto) reflecție, astfel încât să aștepte cu nerăbdare toată săptămâna ora de Literatură universală. Că am reușit, dovadă este faptul că acest opțional are o continuitate de trei ani, urmând ca și anul școlar viitor să se regăsească în CDȘ-ul școlii.
Abordare subiectivă a manualelor de limbă și comunicare, nivel primar
Evaluarea didactică este o activitate esențială în cadrul actului educațional, fiind un factor reglator care susține și stimulează activitățile de predare și învățare. Așadar, în manualele ciclului primar se regăsesc sarcini care stimulează interesul copiilor pentru a învăța, care pentru dascăli sunt un mod util de expunere a informațiilor, dar și sarcini care pun în valoare ceea ce știu elevii să facă cu toate cunoștințele și experiențele dobândite. Indiferent de disciplină, itemii de evaluare trebuie să pună în valoare abilitățile, capacitățile, competențele, aptitudinile pe care elevul le posedă la finalul unei perioade de instruire.
Pentru disciplina limba și literatura română, manualele de Comunicare în limba română pentru clasele I și a II-a, respectiv Limba și literatura română pentru clasele a III-a și a IV-a abordează tipurile de texte în funcție de specificul vârstei școlarilor. Astfel, la nivelul clasei I apar texte scurte, de maximum 75 de cuvinte, texte narative sau poezii pentru copii.
Implicații ale jocului didactic în dezvoltarea gândirii școlarului
Jocul este o activitate definitorie pentru copil. Prin joc, stimulăm toate disponibilitățile fizice, intelectuale, afective de care dă dovadă elevul, tocmai de aceea, implicațiile jocului la nivelul procesului instructiv educativ sunt multiple și variate. Cu ajutorul jocului, activitatea de învățare devine mult mai flexibilă și nu este resimțită ca un efort din partea elevilor. El poate îmbina într-un tot armonios atât sarcinile specifice jocului didactic, dar și cele specifice activității de învățare.
Folosirea frecventă a jocului la clasă, împreună cu materialul didactic corespunzător cresc eficiența învățării, imprimă activității didactice o anumită dinamică, determinând eficiența instructiv-educativă a lecțiilor.
Cuget despre a preda și a educa
Înainte de a completa câteva rânduri cu o dezbatere referitoare la tema de mai sus, voi așterne un citat al lui Jean Jacques Rousseau, care la o lectură atentă ne face pe mulți dintre noi să descoperim sensuri ale meseriei noastre. „Scopul programului meu nu este de a-l învăța pe copil multe lucruri, ci de a nu lăsa sa-i pătrundă în creier decât idei juste și clare. Chiar dacă nu o să știe nimic puțin îmi pasă; totul este să nu se înșele; nu îl învăț unele adevăruri decât pentru a-l feri de greșelile pe care le-ar putea învăța în locul lor.”
Am văzut și profesori fericiți
În urmă cu 20 de ani, parafrazând titlul unei emisiuni în vogă, scriam un articol, deloc serios, susținând în final că am văzut și profesori fericiți. Mi s-a părut oportună revenirea la această temă, destul de picantă, a statutului dascălului în societatea actuală, întrebându-mă dacă opinia lui N. Iorga, ce susținea că în fața nimănui nu se ridică pălăria cu mai mult respect decât în fața dascălului, care, în hăinuța lui ponosită, impune prin comoara minții sale mai este valabilă. După 20 de ani, mă tot întreb (în ultima vreme) dacă mai pot afirma că am văzut și profesori fericiți. Și, cum altfel îmi pot răspunde la această întrebare decât relatând câteva din întâmplările unei zile obișnuite din viața unui profesor?