Alexitimia – deficit multidimensional cognitiv-emoțional la adolescenți

Cuvântul alexitimie provine din limba greacă, a-lexis-thimie, însemnând absența cuvintelor în exprimarea emoțiilor. În sens general  amexitimia reprezintă incapacitatea de a regla procesarea cognitiv-motivațional-emoțională. (Parker et al., 1998)  În sens restrâns, conceptul de alexitimie se explică prin deficitul identificării adecvate a propriilor emoţii şi în același timp, a comunicării acestora. Acest deficit  manifestându-se ca o tensiune emoţională negativă acumulatoare de distres.

Articol integral

Utilizarea jurnalului ca instrument de reflecție în cadrul poveștilor psihoeducative. Studiu de caz: Girafele nu știu să danseze, de Giles Andreae

Poveștile psihoeducative sunt un instrument folosit în intervențiile psihologice, educaționale și terapeutice pentru a ajuta copiii și adulții să înțeleagă și să gestioneze diverse aspecte emoționale, comportamentale sau sociale.
Apărută la editura Pandora în anul 2017, povestea ne prezintă viața girafei Gerald care iubește dansul și își dorește să participe la marele bal african alături de celălalte animale. Abilitățile sale de dans nu sunt însă apreciate de participanții petrecerii. Mai mult decât atât, când ajunge pe scenă, Gerald este umilit, batjocorit, exlus și trăiește o situație de bullying foarte dureroasă. Aceasta îl determină să renunțe la dans, iar Gerald își dorește să se izoleze complet, simțind că nu este bun de nimic. Din fericire, un greiere pasionat de muzică îi ascultă oftatul, oferindu-i încrederea de care are nevoie. Cuvintele sale de încurajarea sterg lacrimile de pe fața lui Gerlad, iar girafa reușește să depășească toate barierele anterioare, impresionând auditoriul cu dansul său.

Articol integral

Cu ochii deschiși, drumul de la noțiune la practică

“On Looking: Eleven Walks with Expert Eyes” de Alexandra Horowitz, sau cum s-ar traduce în română: Privind: unsprezece plimbări prin ochii experților, reprezintă o acțiune prin care autoarea a propus unui număr de unsprezece specialiști să se plimbe pe aceeași stradă. Autoarea explorează lumea alături de aceștia, iar rezultatul este surprinzător.  Printre specialiștii cu care autoarea a mers la plimbare se numără un geolog, un naturalist, un designer de sunet, un artist, un tipograf, un specialist în comportamentul animalelor, un designer de spațiu și alții. Aceste plimbări au fost concepute pentru a descoperi perspective diferite asupra atenției și modului în care percepem mediul înconjurător. Fiecare expert contribuie cu perspectiva sa unică, oferind o viziune mai profundă asupra detaliilor obișnuite ale vieții cotidiene. Astfel, putem descoperi faptul că atunci când suntem interesați de un anumit domeniu, ochii noștri se deschid în căutarea a ceea ce noi considerăm a fi interesant, iar universul devine dintr-un spațiu urât și plictisitor în cea mai vastă enciclopedie universală.

Articol integral

Dezvoltarea încrederii în sine la elevi

Încă de la o vârstă fragedă se pune accentul pe succesul academic și pe validarea externă ce vine odată cu acesta, iar din acest motiv, mulți elevi se luptă cu o încredere scăzută în sine, nu își asumă riscuri și nu încearcă lucruri noi,  au un sentiment de inadecvare atunci când simt că nu îndeplinesc aceste așteptări ale societății. Încrederea în sine a elevilor poate fi scăzută din cauza anxietății elevilor, a nesiguranței, frica si sentimentul că ar putea fi respinși de societate (Rubio, 2007). Încrederea scăzută în sine îi face pe ceilalți să se simtă inconfortabil (Kröner & Biermann, 2007), devine o barieră în calea învățării, un factor care afectează participarea și progresul elevilor (Norman și Hyland, 2003). Cea mai mare parte a crizei actuale din sistemul educațional se datorează încrederii scăzute în sine, care determină elevii să lipsească des și să înregistreze progrese nesatisfăcătoare după mult timp petrecut în clasă (Akbari & Sahibzada, 2020).
Dezvoltarea încrederii în sine la elevi are un rol vital în succesul și bunăstarea acestora pentru ca elevii care au încredere în sine sunt siguri de abilitățile lor, sunt direcționați către obiective și muncesc din greu pentru a le atinge (Jones, 2001), fără a-și face griji cu privire la rezultate (Tripathy & Srivastava, 2012). Potrivit Perkins (2018), încrederea în sine este legată de succes, realizări în educație, conciliere și bunăstare.

Articol integral

Teoria inteligențelor multiple

Termenul de inteligenţă provine din latinescul intelligere, care înseamnă a relaţiona, a organiza sau de la interlegere, care înseamnă a stabili relații între oameni. Conform terminologiei, inteligența depășește gândirea, care se limitează la stabilirea relațiilor dintre însușirile esențiale ale obiectelor și fenomenelor, mai degrabă decât la stabilirea relațiilor dintre relații. Capacitatea de a rezolva probleme noi, precum și capacitatea de a identifica caracteristicile și relațiile dintre obiecte, fenomene și mediu este ceea ce caracterizează inteligența. Nu structura unui sistem determină inteligența sa, ci modul în care se comportă. Inteligența este definită atât ca proces, cât și ca abilitate sau capacitate, atât ca formă și atribut al organizării mintale, cât și a comportamentului în psihologie (Paul Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie).

Articol integral

Modalități de eliminare a segregării școlare

Încă din anul 2016, prin Ordinul de ministru nr. 6134/21.12.2016, s-a interzis segregarea școlară în unitățile de învățământ preuniversitar. Prin acest ordin, ministerul educației „își propune ca politică educațională asigurarea echității în educație, în ceea ce privește accesul egal la toate formele de învățământ, dar și în ceea ce privește calitatea educației pentru toți copiii, fără nicio discriminare generată de originea etnică sau de limba maternă, dizabilitate și/sau cerințe educaționale speciale, statutul socio-economic al familiilor, mediul de rezidență sau performanțele școlare ale beneficiarilor primari ai educației” [Ordin nr.6134/21.12.2016,Art.1,Alin.(1)] .

Articol integral

Bullying în școală și rolul directorului

Această lucrare analizează bullying-ul ca fenomen social care afectează relațiile școlare dintre elevi și care se răspândește rapid. Se prezintă rolul directorului și al profesorilor în identificarea și gestionarea bullying-ului în școală. Se face legătura între gestionarea eficientă a bullying-ului și capacitatea directorului de a gestiona comunitatea școlară și de a promova un climat școlar adecvat. În cele din urmă, subliniază nevoia de educare și formare a profesorilor și de cooperare cu părinții în vederea prevenirii și gestionării bullying-ului în mediul școlar.

Articol integral

Managementul laissez-faire

Leadershipul este o componentă importantă a managementului, având o influenţă majoră asupra performanţelor organizaţiilor. Acesta prezintă unul dintre elementele cele mai frecvent examinate şi actuale ale managementului. Leadeshipul se divizează pe mai multe stiluri – spre exemplu, stilul „laissez-faire”. Conducerea implică trei elemente dinamice care interacționează: liderul, urmașul și situația. Descris de Lewin, Lippitt și White în 1938, stilul de leadership laissez faire a fost unul dintre cele trei tipuri de leadership documentate. Stilul laissez faire este uneori descris ca un stil de conducere „off the hands”, fără asumarea responsabilității, deoarece liderul oferă puțină sau nici o direcție adepților.

Articol integral

Oportunitățile și amenințările educației informale

Contextul social în care trăim ne provoacă, din ce în ce mai mult, să ne depășim limitele, fiindcă suntem cu toții supuși unei competiții perpetue care ne plasează în concurență unii cu alții. Tocmai de aceea, este necesar să nu considerăm că stagiul nostru de formare durează doar pe acea perioadă a școlarizării, ci trebuie să devenim pe deplin conștienți de faptul că fiecare zi a vieții noastre este o nouă lecție, că este nevoie de o racordare continuă la fluxul informațional. Așa cum spune și vorba din popor, „omul cât trăiește, învață”, contactul nostru cu activitățile de învățare, fie ele formale, informale sau nonformale trebuie să fie permanent, pentru a ne dezvolta cunoștințele, abilitățile si competențele. În acest fel, ne modelăm din punct de vedere personal, social sau ocupațional, devenind, pe cât posibil, niște ființe capabile de înțelegerea superioară a fenomenelor din jurul nostru.

Articol integral

Sindromul de epuizare și satisfacția în muncă în rândul profesorilor (Cercetare)

Articolul prezintă o cercetare privind relația dintre burnout și satisfacția în muncă în instituțiile școlare. Burnout-ul este un sindrom de epuizare emoțională, depersonalizare și împliniri personale reduse care pot apărea în rândul persoanelor care lucrează cu oameni. Un aspect cheie al sindromului de epuizare sunt sentimentele crescute de epuizare emoțională- pe măsură ce resursele emoționale sunt epuizate, lucrătorii simt că nu mai sunt capabili să se regăsească la nivel psihologic. Un alt aspect al sindromului de burnout este dezvoltarea depersonalizării, adică atitudinile și sentimentele negative, cinice față de cei cu care interacționează la locul de muncă. Un al treilea aspect al sindromului de burnout, realizarea personală redusă, se referă la tendința de a se evalua negativ, în special în ceea ce privește munca în raport cu alte persoane. Angajații se pot simți nemulțumiți de ei înșiși și nemulțumiți de realizările lor la locul de muncă (Maslach Burnout Inventory). Satisfacția în muncă reprezintă o stare afectivă a angajatului care este determinată în raport cu munca depusă, dar și cu propriile nevoi și expectanțe față de locul de muncă, respectiv față de elementele specifice locului de muncă. Spector (1997), George & Jones (2008) consideră că satisfacția în muncă poate fi, pe de o parte, un sentiment global, iar pe de altă parte, o diversitate de sentimente/atitudini față de fiecare aspect al muncii, precum: salariu, colegi, natura muncii, recompense, supraveghere etc.

Articol integral