În ultimii ani, se tot dezbate subiectul „Liceelor tehnologice – avantaj sau dezavantaj pentru elevi?” sau care este utilitatea practicii în cadrul acestora? Liceul tehnologic își desfășoară activitatea ca și liceele teoretice, după un plan școlar, bazat pe competențe cheie, competențe generale și competențe de specialitate.
De-a lungul celor 20 de ani de experiență didactică la catedra de Turism și alimentație, în care am predat atât teorie de specialitatea cât si practică, am tot purtat discuții cu elevii noștri despre acest subiect, încercând să aflu perspectiva lor privind admiterea într-un liceu tehnologic, dacă și în ce măsură o pot considera un avantaj sau un dezavantaj al dezvoltării lor viitoare. Astfel că mi-am propus să împărtășesc cu dumneavoastră câteva aspecte din perspectiva profesorului de instruire practică în ceea ce privește practica în atelierul școală versus practica la agentul economic.
Mai este relevantă consilierea educațională?
Începând cu anul școlar 1998-1999 în Curriculumul Național a fost introdusă disciplina opțională numită Consiliere și orientare. Aceasta este prevăzută pentru toate ciclurile de învățământ preuniversitar. Conținuturile acestei discipline au fost grupate în module specifice adaptate caracteristicilor de vârstă și problemelor cu care se confruntă elevii în fiecare etapă școlară. Această disciplină a fost bine primită deoarece a atins nevoile reale cu care se confruntă elevii și nu a presupus nicio acțiune de notare. Accentul s-a pus pe dezvoltarea personală prin abordarea temelor specifice într-o manieră empatică, sinceră, deschisă.
Consilierea copiilor cu cerințe educaționale speciale. Tulburările de învățare
Copiii au puterea de a depăși multe obstacole pe drumul vieții. Dacă adulții le stau alături, îi susțin și îi ajută, drumul lor va fi mai ușor. Familia reprezintă primul și cel mai important pilon care va oferi copilului, pe lângă locuință, hrană, stabilitate, alimentație, spațiu și timp de joacă, cele mai importante repere în educație. Familia fundamentează la copil tradițiile, cultura, valorile, indiferent de nivelul socio-cultural şi economic pe care îl are.
Caracteristicile psiho-lingvistice ale preșcolarului de grupa mijlocie
Printre cele mai importante achiziții ale copilului preșcolar este limbajul, dezvoltarea lui presupunând o evoluție în plan fonetic, gramatical și semantic. Se cunoaște că preșcolarul în general este un bun comunicator, adoră să povestească, să pună o mulțime de întrebări și chiar să vorbească singur, acest lucru fiind de un real ajutor pentru educatori în activitățile de dezvoltare a vocabularului și a comunicării. Particularitățile vorbirii preșcolarului se conturează în primul rând în funcție de vârsta acestuia, limbajul dezvoltându-se și progresând continuu.
Respectarea regulilor la vârsta preșcolarității
La vârsta preșcolarității, copiilor le este dificil să înțeleagă că orice acțiune pe care o întreprind implică și o anumită consecință. De asemenea, comportamentul adoptat de aceștia aduce după sine efecte pozitive sau negative, iar natura efectelor este dată de modul în care regulile au fost respectate și aplicate. Pentru ca preșcolarului să îi fie clare și să înțeleagă regulile, este nevoie ca în momentul în care acestea au fost formulate, să se ofere și o explicație a consecinței atât a respectării cât și a nerespectării acestora. Regula formulată în acest mod va spori procesul de înțelegerea a copilului cu privire la relația cauză-efect, dispărând, în același timp, și sentimental de confuzie care poate fi creat pe baza formulării eronate a regulilor.
Ultima zi de grădiniță, întâia zi de școală
Articolul prezintă schimbările pe care le produce începutul școlii în plan intraindividual și relațional pentru elevii care sunt la început de ciclu de studiu în clasa pregătitoare. Prezentarea pornește de la analiza impactului pe care îl are percepția începutului unui nou ciclu școlar asupra elevilor și familiilor lor, informațiile fiind, pe de o parte, rezultatul experienței de la cabinetul de consiliere școlară și concluziile studiilor de specialitate din domeniu, pe de alta. Abordarea temei este realizată din perspectivă psihosocială privind trecerea de la o etapă de studiu la alta. În final, articolul prezintă câteva sugestii de facilitare a adaptării micilor viitori elevi, care sunt adresate atât familiei, cât și agenților educației din instituții de învățământ preșcolar și școlar.
Portretul unui profesor – real sau ideal
La mijloc de septembrie, am trasat un portret al profesorului de astăzi și nu numai pe baza unui sondaj realizat în mediul rural pe un eșantion de 30 de persoane diverse atât din punct de vedere al vârstei, al pregătirii profesionale, al genului cât și al categoriei sociale din care fac parte respondenții. Au răspuns toți cei intervievați, la fel de colorat ca de fiecare dată, de altfel. Ideea centrală care răzbate, însă, din tot acest sondaj este că profesorul ideal se prezintă – într-un peisaj destul de sumbru.
Nevoile elevilor, nevoile profesorilor
Poate că, în ciuda maturității mele, încă se manifestă în personalitatea și comportamentul meu punerea propriului EU, cu nevoile și emoțiile proprii, pe primul loc. Poate că această tendință este doar o confirmare a faptului că ființa umană, oricât de conștientă ar fi de nevoile semenilor, oricât de empatică și de ancorată ar fi în realitatea ce o înconjoară, se preocupă mai mult de nevoile sale, le înțelege mai bine, le pune pe primul loc și dorește să le expună deoarece toate acestea fac parte din propria ființă și sunt resimțite cel mai bine. Cu toate aceste tendințe egoiste, specifice însușirii de luptător pentru supraviețuire (cel puțin emoțională), dacă aș fi întrebată despre nevoile mele în actul didactic, nu aș putea răspunde fără să mă gândesc că acestea sunt strâns legate de sarcinile și datoria pe care le am față de generațiile în față cărora mă prezint. Datoria mea este să le ofer acestor generații cea mai bună versiune a mea, versiune care ține pasul cu noutățile din sistem, cu dinamică societății, cu particularitățile generației pentru care sunt „dascăl”.
Predarea religiei prin integrarea metodelor clasice cu cele moderne
Prima formă de educație religioasă apare în cadrul familiei, prin exemplul viu pe care cei mici îl observă în practica religios-cultică a părinților sau a bunicilor. Forma de bază a acesteia constă în rugăciunea rostită cu voce tare în diferitele momente ale zilei și în anumite împrejurări ale vieții cotidiene precum servirea mesei, pornirea într-o călătorie, începutul muncii etc. În plus, formele de catehizare ale adulților din vechime au constituit modele de educație clasică a celor care doreau să devină creștini. Astfel, se poate vorbi despre adevărate școli catehetice care aveau ca scop familiarizarea viitorilor creștini cu esența religiei, cu aspecte cultice concrete și de doctrină.
Manifestarea și gestionarea furiei
Furia este una din emoțiile naturale, care face parte din repertoriul nostru emoțional, la fel ca și frica, bucuria, tristețea. Din nefericire, am învățat ori avem convingerea nesănătoasă că furia are conotații negative și că, prin urmare, ea nu trebuie arătată. Ori, e exact contrariul – pentru a-ți gestiona emoțiile, e necesar să le manifești. Bărbații nu plâng. Vă sună familiar? Sigur că da. E o altă convingere pe care o purtăm în tolba noastră. Ca părinți și educatori, e important să gândim ce convingeri așezăm în ghiozdanele copiilor/ elevilor noștri. Au ele sens? Să-i învățăm acele convingeri care îi vor ajuta să își gestioneze emoțiile.