Particularităţile vorbirii copiilor sunt legate, în primul rând, de vârsta acestora. Învăţarea conştientă a limbii este legată de dezvoltarea psihologică a copilului, de maturizarea lui intelectuală. Perfecţionarea limbii se realizează pe măsură ce copilul îşi dezvoltă gândirea.
Încă din perioada preşcolară, limbajul se îmbogăţeşte sub raport cantitativ. De la 5-10 cuvinte pronunţate de copilul de 1 an, vocabularul activ al copilului creşte la circa 300-400 cuvinte la 2 ani, la circa 800-1000 cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 cuvinte la 4 ani, la circa 3000 de cuvinte, la 5 ani, pentru ca la 6 ani, el să ajungă la peste 3500 cuvinte. La intrarea în şcoală copilul dispune de un vocabular relativ bogat (aproximativ 3500 cuvinte) şi stăpâneşte regulile de folosire corectă a cuvintelor în vorbire. (Golu, P.; Zlate, M., 1997)
Cultivarea şi educarea limbajului implică educarea gândirii. Învăţându-i pe copii să se exprime clar şi corect, aceştia, implicit, gândesc clar şi corect.
Modalități de înlesnire a socializării copilului preșcolar la debutul grădiniței – exemple de bună practică
Etapa preșcolară este prima formă de educație ce se realizează într-o instituție de învățământ, prima societate extinsă a copilului, după mediul familial. Debutul preșcolarității vine cu o serie de dificultăți, piedici pe care cel mic trebuie să le treacă, de cele mai multe ori cu ajutorul adulților- mama, tata, educatoarea etc. Anxietatea copilului de separare, manifestările ce decurg din aceasta, sunt de cele mai multe ori firești, aceste conduite stingându-se de la sine după ce copilul capătă abilități prin care stăpânește frustrarea… Situațiile problematice apar când aceasta se prelungește, crește în frecvență și intensitate sau se manifestă pe tot parcursul zile – cu refuzul de a mânca, de a participa la orice formă de activitate, joc etc. Originea acestor dificultăți variază de la un copil la altul, de la o familie la alta pentru că depinde de: mediul în care a trăit/ crescut copilul până la intrarea în colectivitate, experiențele pe care le-a avut, dacă a fost în îngrijirea altor persoane/ adulți în afară de părinți, dacă are un grad minim de independență – se hrănește singur, utilizează grupul sanitar fără supraveghere, spune ceea ce-și dorește, verbalizează nevoi, dorințe etc… Este foarte important ca, în debutul preșcolarității, educatoarea să construiască la copil sentimentul de siguranță, încredere în ea, în personalul grădiniței și să-l asigure pe copil de faptul că, toate persoanele din grădiniță sunt acolo pentru a-l ajuta pe el.
Necesitatea dezvoltării competențelor socio-emoționale în educație, cu accent pe educația emoțională – o abordare esențială în contextul actual
Într-o lume în continuă schimbare, educația trebuie să se adapteze și să răspundă nevoilor complexe ale elevilor noștri. În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai evidentă importanța dezvoltării competențelor socio-emoționale în procesul educațional. Aceste competențe nu numai că contribuie la succesul academic al elevilor, ci și la crearea unor indivizi echilibrați și pregătiți pentru provocările vieții. În acest articol, vom explora importanța competențelor socio-emoționale în educație, cu accent pe educația emoțională, și impactul lor asupra formării viitoare a tinerilor.
De ce sa învățăm matematică
Studiul matematicii ca disciplină științifică a început în antichitate și a evoluat în mod continuu de-a lungul secolelor. Se crede că primele concepte matematice au fost dezvoltate de civilizațiile antice, cum ar fi babilonienii, egiptenii și grecii. Matematica greacă a atins un nivel înalt de dezvoltare în perioada clasică, în special cu contribuțiile unor matematicieni precum Euclid, Arhimede și Pythagoras. După prăbușirea Imperiului Roman de Apus, studiul matematicii a continuat în perioada medievală, cu contribuții semnificative din partea matematicienilor arabi și persani. Renașterea europeană a adus o nouă perspectivă asupra matematicii, cu matematicieni precum Leonardo Fibonacci, Nicolaus Copernicus și Galileo Galilei, care au contribuit la dezvoltarea științei matematice.
De-a lungul timpului, matematica s-a dezvoltat într-un domeniu vast, cu numeroase subdomenii și specializări, cum ar fi algebra, geometria ,aritmetica ,trigonometria, teoria probabilităților și altele. Astăzi, studiul matematicii începe de obicei în școala primară și continuă in școala gimnaziala, liceu și învățământul superior.
Beneficiile jocurilor didactice în predarea și învățarea limbilor străine
Învățarea limbilor implică muncă grea. Este nevoie de efort în fiecare moment, care să fie întreținut pe o perioadă lungă de timp. Jocurile ajută și încurajează mulți cursanți să-și susțină interesul și munca. Astfel, învățarea limbilor străine implică un efort considerabil și susținut. Deși acest lucru poate suna descurajator, jocurile pot fi folosite pentru a transforma întregul proces într-unul interesant și captivant, care dezvoltă motivația și activează cursanții. În ciuda faptului că sunt frecvent asociate cu distracția și bucuria, jocurile nu trebuie niciodată subestimate, deoarece valoarea lor pedagogică le transformă în instrumente grozave de menținere a atenției și de creare a motivației necesare. Datorită naturii lor captivante, ele fac loc pentru învățarea reală și scad nivelul de stres al cursanților.
Cum arată școala care conduce către excelență în educație?
Atunci când se vorbește despre școală, cuvântul care sintetizează gândurile, trăirile, atitudinile, proiectele și demersurile practice este „responsabilitate”. Acesta este un sentiment profund care nu trebuie să își piardă din intensitate, nici când este vorba despre profesori, nici când este vorba despre elevi. O școală ideală învață elevii să învețe, pentru ca aceștia să cunoască cum să se integreze, perfecționeze și să se autodepășească, astfel încât să fie stimulate resursele creative specifice fiecărui tânăr, încurajându-se studiul, căutarea, cercetarea, creația, autoeducația și autoconstruirea.
Pentru că trăim într-o societate în continuă schimbare și pentru că elevii și părinții acestei perioade cer schimbarea sistemul de educație, este imperios necesar să conjugăm eforturile în a afla cum trebuie să arate școala ideală, dar, mai ales, cum ar trebui să fie profesorul: un mentor care să îi ajute să facă performanță și care să fie tovarăș de drum elevilor în pregătirea pentru viață.
Săptămânile patimilor pentru profesori
Scriu articolul acesta pe 10 iunie. Mai e o săptămână și se termină școala. Cei care sunt străini de sistemul preuniversitar de educație, sau care nu au de ce să se gândească la el, vor crede că profesorii, ca și elevii lor, se pregătesc pentru o lungă și lipsită de griji vacanță, ba chiar că sunt deja în vacanță, din moment ce mare lucru nu se mai predă, evaluările se vor fi făcut, grijile vor fi trecut.
Ei bine, aș vrea să vă spun că această ultimă săptămână de școală, ca ultimele 2-3 săptămâni dinaintea clopoțelului de final, de fapt, sunt săptămâni ale patimilor. Este momentul când se culeg roadele unui an școlar întreg, pentru elevi, pentru părinții lor și pentru profesori. Pentru profesoara de liceu care sunt, a fost un an școlar ca toți ceilalți, cu tensiuni, cu angoase, cu trăirea, din nou, a sentimentului inutilității cu, deseori în colțul minții, aceeași întrebare: oare ar trebui să fac altceva? Oare ar trebui să îmi caut alt serviciu? Oare tot efortul meu folosește cuiva și la ceva? Renunți să îți duci gândul până la capăt, ba chiar începi să te împăunezi un pic, atunci când te pomenești cu câte o scrisoare sau câte un mesaj lung și sensibil de la un fost sau actual elev care îți spune cât ai însemnat, cât însemni în viața lui și cât de recunoscător îți va fi mereu.
Școala – o abordare organizațională și managerială
Fiecare om posedă anumite trăsături ce se reunesc sub conceptul de personalitate. Spunem despre ele că au un caracter relativ stabil și permanent și că ne influențează viața de zi cu zi, determinându-ne să acționăm în diverse moduri. De asemenea, felul în care ne comportăm ca membri ai unui popor și înțelegem valorile, credințele, normele și premisele care ne caracterizează ne duce cu gândul la cultura acelui popor. Vorbim despre o cultură națională, care însumează toate caracteristicile poporului respectiv; această cultură este însușită și asumată de către membrii societății, având o influență evidentă asupra comportamentului nostru. Dacă un popor deține o cultură națională, în același mod se conturează și în cadrul unei organizații o cultură, denumită cultură organizațională, ce reflectă, simplu spus, modalitățile în care „se fac lucrurile pe la noi”. Cultura organizațională este „cleiul” social care ține organizația împreună.
Deontologia profesională
Într-o societate de un dinamism fără precedent, relațiile din câmpul educațional devin din ce în ce mai complexe, mai dificil de abordat. Actul educațional începe din familie și continuă în instituțiile școlare integrate sistemului de învățământ. Confruntându-se cu multe probleme, învățământul are o misiune grea de îndeplinit: aceea de a forma personalități care să corespundă cerințelor societății viitoare, de a-și desfășura activitatea cu mijloace modeste dar în condiții de maximă eficiență tocmai pentru că rezultatele acestui domeniu profesional se repercutează mai târziu asupra întregii societăți. De aceea, problematica deontologiei profesionale este de însemnătate.
Aspecte teoretice ale abordării terapeutice. Învățarea socială
Albert Bandura susține că la baza învățării sociale nu stă experiența directă, ci mai ales reprezentarea. Comportamentul, fiind învățat mai mult prin observarea și imitarea manifestărilor comportamentale ale unei persoane, implică discutarea învățării prin modelare, prin imitare și prin observație. Învățarea socială nu constă în simpla imitare, ea implică și procese de autoreglare. Teoria concepută de Bandura este descrisă ca și teorie social-cognitivă a învățării. Cu ajutorul învățării sociale, pot fi obținute trei efecte: dezvoltarea experiențelor prin simpla observare și imitare – învățarea prin observare permite achiziționarea unor comportamente noi fără a parcurge un proces de încercare și eroare; accentuarea sau diminuarea comportamentului – recompensa facilitează, iar pedeapsa inhibă comportamentul învățat; activarea unui comportament de către anumite caracteristici țintite, precizează când anume este adecvat comportamentul – învățare discriminativă. Copiilor agresivi trebuie să li se ofere un suport, să învețe când și de ce sentimentele de amenințare resimțite într-o anumită situație sunt false.