Agresivitatea ca reacție comportamentală

Numeroasele filme, reclame, jocuri nu fac decât să ofere copiilor o părere deformată despre ceea ce este bun, plăcut, frumos. Dacă, în trecut, în basmele tradiţionale, agresivitatea şi lupta erau cât mai mult posibil evitate sau limitate la lupta dintre cei doi exponenţi ai puterii, binele şi răul, astăzi aproape toate emisiunile sau acţiunile la care copiii sunt martori încep cu răutatea şi sfârșesc cu agresivitatea. Ce fel de valori proiectează ele?
Chiar şi cele mai nevinovate emisiuni TV au momente de violență fizică sau verbală. Începând cu mult-vizionatele desene animate cu Tom şi Jerry şi terminând cu filmele ce au ca protagonişti „marii” şi „admiraţii” actori Van Damme, Arnold Swarzenneger, totul musteşte de episoade agresive. Suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm: încotro se vor îndrepta copiii noştri?

Imaginea de sine a copilului este modul în care o persoană se simte şi gândeşte despre calităţile şi defectele sale. Abilitatea  de a se evalua corect şi realist, de a fi capabile să se accepte şi să se aprecieze aşa cum este, de a-şi cunoaşte realist potenţialul şi limitele personale defineşte imaginea de sine. Aceasta se dezvoltă pe parcursul vieţii, din experienţele pe care copilul le are cu celelelte persoane, din activitatea pe care le realizează şi la care participă. Experiențele din timpul copilăriei au un rol esenţial în dezvoltarea imaginii de sine.

Astfel, succesele şi eşecurile din copilărie, precum şi modalităţile de reacţie a copilului la acestea definesc imaginea pe care o are copilul despre ele. În zilele noastre, cel mai des folosit comportament pare a fi agresivitatea.

Vom porni incursiunea pe tema imaginii de sine şi agresivităţii încercând să răspundem la întrebări nerostite, dar prezente în mintea fiecăruia.

Ce numesc părinţii  agresivitate?

Dacă întrebăm un părinte ce înţelege prin acest cuvânt, probabil va răspunde: muşcă, loveşte, sâcâie, e obraznic, vorbeşte urât, bate din picior, trânteşte uşa, înjură, mormăie etc. Este de remarcat că aproape toţi părinţii consideră comportamentul agresiv drept negativ şi intervin prin educaţie în astfel de situaţii. De cele mai multe ori, la agresivitate răspund cu agresivitate.

Ce părere au părinţii despre comportamentul agresiv?

Depinde de vârstă. Cu cât copilul este mai mic , cu atât e mai trecut cu vederea în comportamentul agresiv. Felul în care părinţii judecă comportamentul agresiv al copilului lor ţine de condiţiile în care trăiesc, de mediul ,  anturajul în care se învârt, de propria lor educaţie. În diferite situaţii, părinţii pot fi diferit afectaţi de agresivitatea copilului. De asemenea, în astfel de situaţie,un comportament agresiv, este sau nu acceptat. Uneori diferenţele se referă la sex. Un tânăr într-o dispută e considerat „bărbat” , pe când o fată în aceeaşi situaţie e imediat discreditată .

Cum reacţionează părinţii faţa de comportamentul agresiv?

Depinde de educaţia părintelui, de statutul său social, de propria-i imagine de sine, de relaţia pe care o are cu copilul, de moment, de anturaj, de gravitatea sau frecvenţa acestui comportament. Majoritatea părinţilor reacţionează imediat. Prea rar însă sunt dispuşi să caute cauza, motivul unui comportament agresiv.

Cum apare agresivitatea? Care este originea ei?

Tratatele de specialitate au depistat trei teorii despre originea agresivităţii:

Agresivitatea înnăscută. Susţinătorii acestei teorii consideră că toţi ne naştem cu impulsuri agresive şi că ele trebuie consumate, astfel, sentimentele negative acumulate pot să explodeze la un moment dat. De câte ori fiecare dintre noi n-a simţit nevoia să izbească ceva, să spargă o farfurie, măcar să scoată limba, dacă nu să înjure?

Agresivitatea născută din frustrare. Cei care susţin această teorie consideră că fiecare om care este împiedicat să-şi îndeplinească o necesitate devine frustrat. Reacţia sa la frustrare este aproape instinctuală.

Agresivitatea învăţată. Această teorie pleacă de la ideea că fiecare comportament, deci şi cel agresiv, este învăţat în timp. La baza acestei teorii – teoria învăţării sociale – se află procesul învăţării prin imitarea exemplului.

Unele dintre comportamente sunt învăţate în familie. Exemplul dat de părinţi prin felul în care îşi exprimă supărarea, frica, dezamăgirea se poate regăsi la copilul lor. Dacă părinţii îşi pălmuiesc des copiii, există posibilitatea ca şi copiii să lovească. Sunt părinţi care trântesc uşile şi ţipă dacă sunt supăraţi. Aceeaşi înclinaţie o putem vedea şi la copiii acestora.

Copiii îşi însuşesc comportamentul agresiv şi de la prietenii de joacă, de la colegii de şcoală, de la persoane pe care le consideră importante.

În majoritatea cazurilor, principalii educatori şi corectori sunt părinţii. în cazul agresivităţii înnăscute, părinţii ar trebui să permită „descărcarea” inocentă a sentimentelor negative ale copiilor. Aceştia ar trebui să le ofere posibilitatea practicării unui sport, pot să discute cu copiii sentimentele negative, pot să-i lase să distrugă lucruri fără importanţă, să le ofere spaţiu să zburde şi să se caţere, să îşi consume surplusul de energie.

În cazul agresivităţii bazate pe frustrare, părintelui şi revine rolul cel mai important. Părinţii impun o groază de reguli şi interdicţii care determină frustrări. Se impune aşadar stabilirea de reguli de comun acord, eventual reguli şi pentru părinţi, care să fie respectate de ambele părţi, şi alte posibilităţi de a-i învăţa pe copii cum să reacţioneze când sunt frustraţi, să numere până la 10, să iasă afară, să alerge etc. S-a spus că „Dumnezeu i-a creat pe copii mici, pentru ca atunci când ne scapă de sub control, să-i luăm sub braţ şi să le impunem o pauză”.

În cazul agresivităţii învăţate, părinţii trebuie să facă apel la toate capacităţile de canalizare a energiei copilului spre lucruri folositoare. Uneori acţionăm noi înşine agresiv, fără să ne dăm seama şi devenim modele foarte lesne de imitat. Spunem cu nevinovăţie că ne seamănă leit. Vina este numai a noastră. O formă de agresivitate este şi cea verbală, cearta. Există şi comportamente agresive ale copiilor, doar din nevoia de a fi luaţi în seamă. Uneori copiii devin agresivi fiindcă au sentimentul că nu au fost auziţi sau văzuţi.

Accesări: 400

Articole asemănătoare