Educația alternativă propusă de Maria Montessori elaborează, după părerea mea, o pedagogie care se centrează pe copil, pe dezvoltarea lui, indiferent de vârstă. Materiale pe care le utilizează nu fac altceva decât să îl atragă pe copil, să îl pună mereu în ipostaza de mic descoperitor şi dornic de a le mai utiliza. Faptul că educatorul/profesorul nu are același rol pe care îl are în școala obișnuită, faptul că nu se pun note și că tot ceea ce se descoperă se notează şi se aduce la cunoștință părinților, îi detașează pe copii de acea constrângere referitoare de notele pe care le vor primi. Libertatea de cunoaştere este nelimitată pentru ei, fiecare lucrează singur sau în grupuri mai mici, se pot centra pe ceea ce lucrează, analizează mai amănunţit. Totalitatea cunoştinţelor pe care el de dobândeşte şi pe care şi le însuşeşte îi vor ajuta atât pe moment, dar şi pe tot parcursul vieţii.

La începutul anilor 1900, dr. Maria Montessori a elaborat aceasta metodă educaţională, pe baza observaţiilor sale ştiinţifice asupra comportamentului copiilor. Având cunoştinţe solide în materie de pedagogie, antropologie şi psihiatrie, ea a dezvoltat ideea că fiecare copil se naşte cu un potenţial unic ce trebuie valorificat, copilul nefiind doar un „vas gol” care aşteaptă să fie umplut. Astfel a luat fiinţă o metodă de auto-educaţie şi dezvoltare care se bucură de recunoaştere în toată lumea. Modelului pedagogic Montessori pune copilul în centru. Copiii Montessori învaţă într-un mediu non competitiv şi care-i susţine în permanenţă, concentrându-se pe individualitatea copilului şi pe nevoile lui specifice. Copiii sunt încurajaţi să muncească independent, în ritmul lor, educatorul putând să lucreze cu fiecare în parte sau în grupuri mai mici. Atunci când mediul răspunde tuturor trebuinţelor copiilor, aceştia devin, fără vreo manipulare din partea adultului, sănătos fizic, împlinit intelectual şi psihologic, foarte bine educat, emanând bucurie şi bunătate unul faţă de altul. Acest sistem atribuie copiilor anumite responsabilităţi şi îi ajută să îşi dezvolte stilul personal de acumulare a cunoştinţelor, timp în care educatorii acţionează ca un ghid care le încurajează şi le facilitează acţiunile.

Recompensele extrinseci sunt evitate, de aceea Maria Motessori a privit recompensele extrinseci, cum ar fi steluţele aurite sau notele, ca fiind de natură să deranjeze şi să întrerupă concentrarea unui copil. Perioadele susţinute de intensă concentrare sunt esenţiale în educaţia Montessori. Recompensele în acest sistem ar trebui să fie doar cele interne şi să provină din multumirea copilului care a reusit să duca la bun sfârşit o activitate. Un principiu esenţial al educaţiei Montessori este că educatorul trebuie să fie în permanenţă atent la ce face copilul şi nu invers. Educatorul este, desigur, o parte foarte importantă a acestui proces. El trebuie să creeze mediul deosebit şi ordonat, în care copilul să poată să înveţe. Educatorul şi copiii împart tot spaţiul dintre ei. Nu există o arie destinată educatorului sau o catedră şi tot spaţiul este folosit pentru activităţi. Educatorii Montessori sunt pregătiţi profesional pentru această metodă şi utilizează materiale Montessori special create. Aceste materiale nu numai că stimulează simţurile şi imaginaţia, dar sunt şi auto-corectoare, permiţând copilului să evolueze în ritmul lui şi să înveţe din propriile lui greşeli. Materialele speciale şi modul în care acestea îi sunt prezentate invită şi lasă copilului să aleagă numai acele activităţi care îi incită interesul personal. Sub îndrumarea educatorului, copiii dintr-o clasă Montessori acumulează cunoştinţe făcând propriile lor descoperiri. Sunt astfel încurajate concentrarea, motivaţia, autodisciplina şi dragostea pentru învăţătură. Mediul unei grădiniţe Montessori unifică funcţiile sociale, psihologice, fizice şi academice care îi sunt necesare unui copil pentru a dezvolta o atitudine pozitivă faţă de şcoală: încredere în sine, simţul ordinii, curiozitate şi concentrare, iniţiativă şi perseverenţă, abilitatea de a lua decizii, şi simţul responsabilităţii faţă de alţi membrii ai clasei, şcolii şi comunităţii. Această fundaţie solidă îi va permite copilului educat într-un mediu Montessori să beneficieze de ea pe tot parcursul educaţiei şcolare, dar şi mai departe în viaţă.

Principiul de bază este auto-educarea și aplicarea celor învăţate direct, nemediat. Încurajarea copiilor de a lua mereu decizii proprii pe care să le respecte. Stima reciprocă se bazează pe aprecierea egalităţii oamenilor indiferent de diferenţele individuale, cunoştinţe, capacităţi sau poziţie socială. Tot aici se învață și pune accentul pe respectul față de celuilalt şi propriei persoane, a nu pedepsi pe alţii pentru a nu accepta propriile viziuni sau păreri. Şcoala dă profesorilor şi elevilor libertate în măsura în care aceasta poate fi dusă cu responsabilitate. Cine participă la luarea deciziilor trebuie să poarte şi responsabilitatea acestora. Cine acceptă regulile şi le respectă poate avea pretenţia asupra acestei libertăţi.

Se pune accentul pe crearea unui climat prietenos, respectuos şi de întrajutorare. Fiecare încearcă să îl trateze pe celălalt asa cum îsi doreṣte sa fie tratat el însusi si sa ajute acolo unde ajutorul este cerut. Violenţa nu este o soluţie. Conflicte sunt aplanate într-un mod cât mai corect fără a apela la violenţă. Cine critică, trebuie să fie conştient de ce doreşte să îmbunătăţească cu critica sa.

Învăţarea – „Ajută-mă să fac singur”, propoziţie rostită de un copil din prima grădiniţă deschisă de Maria Montessori, ce a devenit mai apoi o teză de bază a pedagogiei Montessori, este un principiu de care ţinem cont în mod special în şcoala noastră. Fiecare este răspunzător pentru învăţarea sa. Pedagogii îşi asumă rolul de îndrumător şi oferă ajutor acolo unde este necesar. Nu există note sau alte forme de recompensă sau pedeapsă, nici deschise, nici subtile. Evaluarea se face prin portofolii, observarea de către cadrul didactic și prin fișe de progres. Proba dacă sistemul funcționează constă în realizările și comportamentul copiilor, satisfacția, maturitatea, bucuria, dragostea de a învăța și nivelul ridicat al activitații. Feedback-ul  și analiza calitativă a performanțelor unui copil sunt furnizate prin: observarea atentă a fiecărui copil în parte pentru a sesiza evoluția sa în diferitele domenii, a fazei sensibile în care tocmai se afla în vedere creării unui mediu adecvat din care să îsi poata  extrage informația necesară satisfacerii nevoii de cunoaștere; completarea fiselor zilnice de progres, sub forma unei liste de competențe, activitați și puncte critice; o sinteză semestrială asupra realizărilor copilului sub forma unei narațiuni; întâlniri semestriale individuale în care se oferă familiei fiecărui copil în parte un feedback asupra evoluției copilului și se găsesc soluții comune pentru îmbunatațirea unor punte slabe. La dorința părinților sau recomandarea pedagogilor, la această întâlnire poate participa și copilul; absența catalogului, a notelor sau a oricărei forme de recompensă materiale sunt specifice pedagogiei Montessori.

Bibliografie
Maria Montessori, „Descoperirea copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977.