Școala, elevii, profesorii au un loc special în sufletul meu. Am considerat totdeauna că un adevărat profesor trebuie să fie dăruit, să transmită toată priceperea și cunoștințele sale cu tact și strategie pedagogică adecvate momentului, cu mult drag, astfel încât să atragă și chiar să cucerească elevii, viitori specialiști și oameni în adevăratul sens al cuvântului. Un profesor este un adevărat actor, iar grupul de elevi trebuie să beneficieze de un serviciu educațional la cel mai înalt nivel. Acest lucru nu este tocmai ușor astăzi, iar eu am luptat întotdeauna, printre altele, pentru a releva importanța creativității și a cultivării ei în școală, precum pentru folosirea sistemelor moderne activ-participative de predare-învățare-evaluare la toate disciplinele și în special la disciplinele economice pe care le predau.

În acest sens, sunt necesare o serie de transformări în felul de a organiza învățământul, modificări realizate în alte țări de mulţi ani, dar prea puţin observate în stilul activităţii din învăţământul nostru preuniversitar şi nu numai. Începând cu formularea obiectivelor instructiv-educative ce se reflectă în conţinutul învăţământului, în planurile şi programele de învăţământ, până la atitudinea profesorului, relaţia sa cu elevii şi metodele şi procedeele specifice folosite, toate acestea duc la progresul creativităţii, cu evidente beneficii de ordin instructiv alături de educarea gândirii.

În ceea ce priveşte atitudinea profesorului în relaţia sa cu elevii, nu este deloc indicată poziţia sa autoritară, oarecum despotică. Ea creează blocaje afective. Autoritatea unui profesor nu se bazează pe constrângere, pe frică, ci pe competenţa sa profesională, pe obiectivitatea şi ţinuta sa ireproşabilă. El trebuie să fie apropiat de elevi, îngăduitor (în anumite limite fireşti) şi să încurajeze imaginaţia, sugestiile deosebite.

Preocuparea pentru promovarea unor metode activ-participative duce mai departe tradiţiile înaintate ale şcolii active, fondată, în esenţă, pe ideea de efort fizic şi psihic, dedus din împletirea strânsă a gândirii şi acţiunii, a activităţii intelectuale şi experienţei practice, sugerate din exterior.

Lecţia modernă, centrată pe competențe, presupune utilizarea unor metode active care să antreneze elevul în învăţarea lecţiei din clasă. În învăţământul modern, profesorul nu mai este privit ca unica sursă de informaţii pentru elev, ci s-a transformat în partener şi organizator al unor situaţii de învăţare, iar elevul şi-a dobândit un rol activ în procesul instructiv – educativ, devenind participant profound interesat de propria sa educaţie.

Învăţământul a cunoscut şi cunoaşte multe mutaţii metodologice, posibile datorită „caracterului dinamic şi permanentei deschideri la înnoire a metodelor didactice”.

Astfel, jocul, ca metodă modernă de organizare şi desfăsurare a unei activitaţi didactice, devine calea cea mai facilă pentru ca profesorul să fie atât coordonator, cât şi actor pe scena educaţiei. În continuare, propun spre a fi implementate câteva metode şi procedee didactice moderne ce înglobează jocul ce vor permite transformarea orelor de curs, chiar şi în format on-line, în adevarate spectacole educative:

a.) Jocul de rol – utilizat în cadrul unor activităţii didactice cu caracter tradiţional sau modern: redactare de scrisori, transpunerea într-o situaţie de comunicare: interviul, scaunul autorului, procesul, dezbaterea.

b.) Jocuri cu caracter / conţinut didactic – morişca, „Să inventăm o poveste!”, Bingo, Jurnalistul cameleon, „Profesor pentru cinci minute!”, „Lasă-mă pe mine să am ultimul cuvânt!”, Licitaţia de oferte, şarpele, R.A.F.T, cubul, „Pălăriile gânditoare”.

Iată câteva exemple de astfel de jocuri, pe care de-a lungul anilor le-am aplicat la clasă:

1. „Să inventăm o poveste!” sau firul Ariadnei –  Cu ajutorul unui ghem de aţă colorată, simbol al firului narativ, fiecare elev introduce o secvenţă narativă. Profesorul este cel care „începe povestea”.

2. Jocul „Ziarului vorbitor” – Exprimaţi-vă sentimentele produse de ziua respectivă pe un ziar. (De exemplu: ruperea ziarului poate desemna sentimentele de frustrare ale respectivei persoane; ceilalţi colegi vor descrie în cuvinte starea persoanei şi-i vor oferi ceva din starea lor pentru a compensa şi a aduce tot colectivul la un echilibru emoţional).

3. Joc de stimulare a creativităţii. Magazinul de vise – Pe tablă se desenează rafturi unde se scriu sub formă de „produse” câteva valori ca: adevăr, frumuseţe, fericire, speranţă, iubire, noroc, bunătate, răbdare etc. Aceste rafturi pot fi completate cu ajutorul vostru. Profesorul va acorda unul dintre aceste produse celui/ celor care realizează cel mai convingător text argumentativ despre valoarea aleasă.

4. Bingo – este o metodă care poate fi folosită la evaluarea sumativă a unei teme/ unităţi de învăţare etc. Clasa este împărţită în grupe, de preferinţă şase la număr. Fiecare grupă primeşte câte un carton cu un tabel şi li se cere să găsească în grupul în care lucrează câte o persoană care să răspundă la diverse cerinţe însemnate în acel tabel (să indice o carte citită/ achiziţionată recent, să fi vizionat un spectacol de teatru, să reacţioneze la un enunţ corelat cu textul studiat etc.). Cele 6 căsuţe ale cartonului trebuie completate de 6 elevi care semnează şi care pot confirma grupului cerinţa. Câştigă cel care completează primul cartonul şi care strigă „Bingo”.

5. R.A.F.T (Rol/ Auditoriu/ Forma/ Tema) – metoda de redactare a unui text prin care se solicită elevilor antrenarea în activităţi bazate pe scrierea dirijată. Fiecare elev se identifică cu un personaj, asumându-şi un rol. Lucrând individual / în perechi / în grupuri mici, elevii care şi-au asumat acelaşi rol îşi determină un auditoriu (alte personaje ale căror roluri sunt îndeplinite de elevi) căruia îi va adresa un mesaj scris. într-o forma convenţională (scrisoare, telegramă). După realizarea sarcinilor de rol, elevii îşi schimbă rolurile trebuind să realizeze alte sarcini corespunzătoare noului rol.

Învăţarea prin joc este un ideal ce devine, în contextul noului curriculum și al noului spațiu de învățare, cel care pune tot mai mult accent pe latura formativă a educaţiei şi pe abordările novatoare ale procesului instructiv-educativ, tot mai tangibil prin paleta diversă de forme pe care noua didactică o propune.

Bibliografie
– Andrei Cosmovici, Luminiţa Iacob – „Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, 1998
– Ioan Bontaş – „Pedagogie”, Ed. All Educational S.A. Deva, 1997
– Miron Ionescu, Vasile Chiş – „Strategii de predare şi învăţare”, Ed. Ştiinţifică, Buc. 1992
– Radu I., Ionescu M. – „Experienţă didactică şi creativitate”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978
– Miron Ionescu – „Lecţia între proiect şi realizare”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982