Formarea continuă a profesorilor – premisă pentru evoluția sistemului de învățământ românesc

Mă tot întreb, de la un timp, dacă trei ani de facultate sunt suficienți pentru a fi un bun profesor timp de 30-40 de ani? Da, ar fi, dacă ar sta timpul în loc și nimic nu s-ar schimba în jurul nostru. Însă, într-o lume marcată de contradicții și schimbări inerente, de evoluții cu un ritm fără precedent, a pune la îndoială nevoia de educație este un demers inutil.   Societatea contemporană ridică probleme de o complexitate sporită, ceea ce determină deplasarea accentului pe modalități și soluții în care trebuie să se realizeze acțiunea educațională, pentru a ajuta omul zilelor noastre să facă față problemelor cu care se confruntă. Sunt destule argumente pentru susținerea ideii de progres, evoluție, adaptare, iar mai nou – managementul schimbării.

Instruirea sau formarea profesională este primordială pentru succesul oricărei organizaţii productive moderne, indiferent de domeniul de activitate. Dacă ar creşte numărul de profesori care participă la activităţi de formare continuă şi perfecționare, atunci competenţele dezvoltate vor asigura o mai bună calitate a activităților educaționale şi o mai evidentă strategie privind sustenabilitatea învățământului românesc. Se au în vedere domenii precum: proiectarea și planificarea didactică, strategii didactice, metode si tehnici de evaluare, managementul clasei de elevi. Formarea continuă este subordonată ideii de învățare permanentă.

Din această perspectivă, formarea continuă nu trebuie privită doar ca o etapă pasageră în viaţa profesională, ci o atitudine deschisă către învățare în orice context și moment al carierei.

De asemenea, consecvent acestui principiu al învățării permanente, formarea continuă, nu se limitează la a dobândi competenţe strict profesionale, ci vizează un spectru larg de abilități care ţin de dezvoltarea profesională şi mai ales de capacitatea şi dorinţa de a învăţa. Profesorul trebuie să fie în pas cu cerinţele timpului, adică într-o perfecţionare continuă. Formarea continuă este un drept al fiecărui om, iar un drept este în acelaşi timp şi o obligaţie morală, ce asigură avansarea profesorului în carieră, ea constituie o modalitate decisivă pentru eficienţa tuturor sistemelor educaţionale.  În centrul activităţii de formare continuă trebuie pusă calitatea, satisfacerea nevoilor reale ale beneficiarului (elevul) pentru o perioadă îndelungată de timp, prin angajarea tuturor în obţinerea de avantaje atât pentru educabili cât şi pentru societate.

Formarea cadrelor didactice constituie o strategie prin care se poate asigura dezvoltarea calității învățământului.

Formarea continuă profesionalizează, astfel încât, domeniul să răspundă nevoilor personale ale educaţilor şi obiectivelor educaţiei. „Educatorul profesionalizat are puterea de a ameliora calitatea, de a promova schimbarea, de a asigura eficacitatea educaţiei, de a anticipa schimbarea.” Formarea continuă este o necesitate permanentă a cadrelor didactice, indiferent de domeniul profesional şi de nivelul pregătirii fiecăruia, deoarece „nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta competenţă, dăruire şi umanism ca cea de educator, pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai preţios, mai complicat şi mai sensibil decât omul în devenire”.

Bibliografie
1. Florentin Remus Mogonea – Pedagogie pentru viitorii profesori, Editura Universitaria, Craiova, 2010
2. Dumitru Salade – Dimensiuni ale educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998

 

Accesări: 147

Articole asemănătoare