Despre învățarea vizibilă am aflat în urmă cu câțiva ani, când mi-a picat în mână o carte care poartă exact acest nume – era un ghid pentru profesori scris de John Hattie. Am citit atunci cu o mare încredere, pentru că mi-a plăcut ce am găsit în fiecare capitol și am recunoscut multe lucruri  bune pe care le făceam, dar și multe greșeli. Mă străduiesc de atunci să fac învățarea vizibilă  elevilor mei, colegilor mei și directorilor școlii. Despre toate acestea vreau să vă mărturisesc în acest articol.
Se spune că dacă conștientizezi ceea ce faci este mai eficientă învățarea, iar greșeala este o mărturie a învățării aceste două lucruri stau la baza muncii mele la clasă și mă ajută să fac învățarea vizibilă.

„Aspectul vizibil se referă, în primul rând la a face învățarea elevilor vizibilă pentru profesori, asigurând identificarea clară a atributelor ce fac vizibil progresul în procesul de învățare a elevilor, dar se referă și la faptul că toți din școală trebuie să cunoască într-un mod vizibil impactul pe care îl au asupra învățării (toți înseamnă elevi, profesori și directori școlari).”

În școala unde predau eu și nu numai – spun acest lucru pentru că am împărtășit experiențe de învățare cu colegi din mai multe școli – învățarea este vizibilă doar atât cât este necesar sau când este necesar, fiecare dascăl își face treaba cum știe și crede că e mai bine, la clasă, numai că lipsește partea de comunicare, care este din ce în ce mai slabă. Există multe motive care conduc la această situație, printre care multiplele schimbări care au loc an de an, faptul că încet, încet a fost introdusă competiția între profesori luptând fiecare pentru locul lui, sistemul de evaluare bazat în cea mai mare parte pe hârtii (adeverințe, proiecte diplome), lipsa de implicare (e mai comod așa, ori se poate și așa), de valorizare și de apreciere a conducerii precum și multe altele.

„Aspectul vizibil se referă de asemenea, la a face predarea vizibilă elevilor, astfel încât ei să învețe să devină proprii lor profesori, ceea ce constituie însușirea de bază a învățării continue, sau a autoeducării,  precum a dragostei de a învăța, pe care dorim atât de mult ca elevii să o prețuiască.”

Cum să facem învățarea vizibilă pentru elevi, dacă materia este atât de multă, aș fi spus eu, profesorul formal de acum 10 ani, cel care am fost obișnuit să predau având în față o clasă de elevi docili, care execută sarcini, ascultă și scriu ceea ce li se dictează.

Acum însă cred cu tărie că pot să-mi fac elevii părtași la propria lor învățare ieșind din cutia formalului și devenind facilitator al învățării, folosind metode de învățare cât mai variate din zona non-formală sau informală, aducând la clasă exemple din viața reală, punând elevii să descopere lucrurile importante, să ducă ceea ce învață acasă, să descopere utilitatea lor în viața cotidiană.

Pentru acest lucru e important să găsiți cât mai multe situații concrete în care să-i puneți pe elevii voștri oferindu-le șansa de a vă spune cum procedează,  lăsându-i să pună întrebări, lăsându-i să experimenteze și să-și exprime opiniile și sentimentele.

Emoțiile sunt primele lucruri pe care trebuie să le aveți în vedere atunci când ne doriți să aveți o învățare vizibilă, dacă vă recunoașteți emoțiile atunci puteți să vă concentrați și pe cele ale elevilor voștri. Atunci când avem emoții nevalidate ca adulți e foarte greu să gestionăm emoțiile copiilor. De multe ori emoțiile pot deveni o piedică dacă nu le putem controla ori dacă sunt prea puternice. Să nu uităm că orice copil are nevoie de îngrijire, dar are nevoie și să exploreze, să caute, să descopere, la fel cum trebuie să se simtă și ocrotit. Când toate aceste nevoi sunt satisfăcute atunci putem vorbi de o învățare sigură și eficientă.

Cred că exploatând capacitățile cognitive, volitive și de acțiune ale elevilor puteți să le formați competențele de care au nevoie pentru a putea acționa independent, altfel spus apelând la creativitatea elevilor puteți să atingeți idealul educațional și anume, dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane.

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să mă străduiesc să fac lecții frumoase, atractive, dar din varii motive ceea ce am proiectat nu  am putut pune în practică în clasă. Încet, încet am învățat că un plan B nu strică și că pot să mă pliez pe nevoile elevilor, să schimb cu totul cursul lecției pentru a le oferi elevilor posibilitatea să devină vizibili, să vorbească, să dea și să primească feedback, să se simtă valorizați și de cele mai multe ori acest lucru, chiar dacă m-a făcut să rămân în urmă cu predarea cunoștințelor, a făcut învățarea mai eficientă.  Nu vă panicați, acesta este momentul, stimați colegi,  în care intervine creativitatea noastră, a profesorilor, măiestria de a adapta conținuturile la nevoile clasei.

Atitudinea  noastră contează, e important să încercăm să ne cunoaștem mai bine și pe noi și pe elevii noștri, să transformăm școala într-un loc sigur în care să ne simțim bine, să avem curaj să spunem și să facem lucruri fără teama de a greși, să valorizăm și să apreciem lucrurile bune care se întâmplă și mai puțin pe cele negative, să punem întrebări înainte de a ajunge la concluzii, să fim noi, fără orgolii și vanități. Doar crescând reziliența elevilor noștri îi putem învăța să devină puternici să aibă relații sănătoase, să nu dezvolte comportamente nesănătoase.

Dacă vreți să obțineți rezultate este necesar să fiți pro-activi, să vă lăsați văzuți ca oameni, să-i vedeți pe elevii voștri ca  persoane la fel de importante ca voi, să nu etichetați, să vă focusați pe obiectivele lor fără a scoate în evidență greșelile.
Atunci când predarea și învățarea sunt vizibile, spune John  Hattie „există o mare probabilitate ca elevii să ajungă niveluri înalte de  de reușită în învățare.”

Oare nu acest lucru și-l dorește fiecare profesor?

Pentru  ca acest lucru să devină realizabil fiecare dintre noi trebuie să stăpânească acele strategii de instruire care să ne permită să construim cunoașterea, să oferim îndrumări și redirecționări, dar si feedback, să știm când să ne retragem pentru a oferi elevului posibilitatea de a învăța, altfel spus să știm când să fim profesori, când să fim facilitatori sau antrenori ai elevilor noștri.

Bibliografie
Hattie, John (2014). Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori. București: Editura Trei.