Indicii primare ale ADHD-ului și gestionarea incluziunii în cadrul învățământului de masă

Există trei tipuri principale de ADHD: tipul predominant neatent, tipul predominant hiperactiv și tipul combinat. Tipul de ADHD predominant neatent prezintă următoarele caracteristici: lipsa atenției, distractibilitate, dificultăți de învățare și deteriorarea memoriei pe termen scurt. Hiperactivitatea se manifestă printr-un comportament impulsiv cauzat de lipsa autocontrolului, de lipsa răbdării de a rezolva sarcini dificile, prin lipsa automotivației. Tipul combinat reprezintă combinarea dintre cele două tipuri și a trăsăturilor acestora.

Tipul de ADHD predominant neatent este complex, însă prezintă două trăsături principale: atenția selectivă și concentrarea atenției (Dopfner & Schurmann & Frolich, 2002:3). Atenția selectivă vizează capacitatea de focalizare a atenției asupra aspectelor esențiale și ignorarea elementelor de detaliu în rezolvarea unei sarcini. Concentrarea atenției vizează capacitatea de menținere a atenției asupra unei sarcini pe o perioadă mai lungă de timp. Trăsăturile acestui deficitului de atenție sunt:

  • finalizarea rapidă și incompletă a sarcinilor;
  • distractibilitatea ușoară;
  • nerespectarea instrucțiunilor de lucru;
  • oscilarea de la o activitate la alta, deseori fără a finaliza niciuna;
  • activitate superficială, dezorganizată;
  • evitarea sau ignorarea unor activități care necesită concentrare continuă.

Acest tip de ADHD este caracterizat de două trăsături principale: hiperactivitatea și impulsivitatea; aceasta din urmă se împarte în impulsivitate cognitivă și impulsivitatea motivațională. Primul tip reprezintă alternarea activităților și tendința de a acționa fără raționament, în funcție de starea emoțională de moment. Impulsivitatea motivațională este reprezentată de incapacitatea sau dificultatea în respectarea sarcinilor și, în principal, a ordinii într-o activitate. Impulsivitatea se manifestă prin următoarele trăsături:

  • dificultate de a aștepta ordinea/ rândul într-o activitate;
  • ridicarea tonului vocii pentru a obține ceva: o jucărie, o îmbrățișare, atenție etc.;
  • întreruperea convorbirii/ activității;
  • deranjarea colegilor/ anturajului.

Hiperactivitatea reprezintă activitatea motorie dezorganizată, haotică, se caracterizează prin următoarele trăsături:

  • modificarea constantă a poziției pe scaun;
  • vorbire excesivă, indiferent de tipul de activitate realizat;
  • mișcări rotative sau agitate ale picioarelor/ corpului;
  • comportament agitat, neliniștit.

Copiii cu ADHD dezvoltă un set complex de simptome, principale fiind cele enumerate anterior, însă se pot observa și următoarele simptome: probleme de interacțiune socială, comportament opozant, performanță scăzută, tulburări emoționale.

Principalele probleme de interacțiune socială ale copiilor cu ADHD sunt de natură dominantă, manifestate printr-un comportament insistent, dominant, uneori agresiv față de persoanele de aceeași vârstă sau cu vârstă mai mică. Unii dintre aceștia încearcă să încalce limitele și regulile prin tatonări repetate, iar comportamentul este agresiv, în special în cadrul familiei, astfel interacțiunea cu frații „este de patru ori mai agresivă în cazul copiilor hiperchinetici” (Mash & Jonhston, 1983: 86-99).

Performanța scăzută se poate observa și la testele de inteligență, și în activitățile școlare; performanța la testele de inteligență a copiilor cu ADHD este cu „aproximativ 7-15 puncte mai redusă” (Ackermann și colaboratorii, 1986: 22-40). Performanța școlară scăzută este observabilă prin repetenție, prin note scăzute, aceste performanțe scăzute sunt în domeniile de bază: citire, scriere, operații matematice.
Diagnosticarea copiilor cu ADHD se realizează prin parcurgerea a „patru etape importante: observarea simptomelor/ trăsăturilor caracteristice ADHD-ului, excluderea unor boli asemănătoare cu ADHD, stabilirea diagnosticului, istoricul bolii”(Green & Chee, 2017: 76-88).

Prima etapă constă în identificarea unor caracteristici și trăsături specifice ADHD-ului prin observarea modificărilor comportamentale (agresivitate, impulsivitate, ignoranță, hiperactivitate) și a evoluției performanțelor școlare (rezultate slabă, corigență, repetență). Modificările comportamentale sunt analizate la copiii care provin dintr-un mediu echilibrat și care nu au manifestat comportament negativ până acum.

Pentru a diagnostica un copil cu ADHD este necesar ca acesta să îndeplinească cel puțin șase comportamente din cele nouă enumerate de către Dopfner & Schurmann & Frolich:

a) Deficit de atenție cu tulburare kinestezică – comportament neatent
1) Eșuează adesea în a da atenția cuvenită detaliilor ori face erori prin neglijență în efectuarea temelor școlare, la serviciu sau în alte activități;
2) Adesea are dificultăți în susținerea atenției asupra sarcinilor sau activităților de joc adesea pare a nu asculta când i se vorbește direct;
3) Nu aude când i se adresează cineva;
4) De multe ori nu duce la bun sfârșit indicațiile celorlalți și nu poate finaliza lucrările școlare, alte îndatoriri la locul de muncă (nu din cauza comportamentului opozant sau a dificultăților de înțelegere);
5) Are frecvent dificultăți în organizarea rezolvării exercițiilor și a activităților;
6) Evită deseori sarcinile care presupun un efort intelectual de lungă durată, are o aversiune împotriva acestora sau le face fără tragere de inimă (de exemplu: colaborare în cadrul cursului/ orei și temele pentru acasă);
7) Pierde deseori obiectele necesare anumitor sarcini sau activități (de exemplu jucării, caiete de teme pentru acasă, creioane, cărți sau instrumente);
8) Deseori se lasă ușor distras de stimuli externi;
9) În activitățile cotidiene este adesea uituc.

b) Deficit de atenție cu tulburare kinestezică – comportament hiperactiv – impulsiv
1) Dă adesea din mâini și din picioare sau se fâțâie pe scaun;
2) Se ridică (deseori) în picioare în clasă sau în alte situații în care ar trebui să rămână așezat;
3) Merge deseori dintr-o parte în alta sau se cocoșează în mod excesiv în situații inadecvate (la adolescenți și adulți acest aspect se limitează la un sentiment subiectiv de agitație);
4) Adesea are dificultăți în a se juca/ a se implica în activități distractive;
5) Deseori este într-o continuă mișcare;
6) Îi scapă deseori răspunsul înainte de terminarea întrebării;
7) Îi este deseori foarte greu să aștepte până îi vine rândul (la joacă sau în grup);
8) Îi întrerupe și deranjează deseori pe ceilalți (de exemplu intervine în dialogurile sau jocurile altora);
9) Vorbește adesea peste măsură (fără să reacționeze în mod adecvat la limitările sociale).

c) Deficit de atenție cu tulburare kinestezică – comportament opozant
1) Are crize de furie frecvente și intense;
2) Se ceartă adesea cu adulții;
3) Se opune deseori în mod activ indicațiilor sau regulilor adulților sau refuză să le urmeze;
4) Îi agresează deseori pe alții în mod intenționat;
5) Îi învinuiește pe alții pentru propriile greșeli sau propriul comportament inadecvat;
6) Deseori este iritabil sau se lasă ușor enervat de ceilalți;
7) Deseori este coleric și plin de resentimente;
8) Deseori este ranchiunos sau răzbunător.

ADHD afectează „un procent de 2-5% dintre copii” (Green & Chee, 2017:4) fiind o problemă majoră pentru sistemul de învățământ de stat deoarece majoritatea copiilor nu sunt testați sau diagnosticați la vârste fragede și sunt încadrați în învățământul de masă, nu în învățământul special.

Pentru incluziunea elevilor în cadrul învățământului de masă, se pot utiliza activități logice, jocuri de rol, jocuri de construcții pentru a stimula concentrarea atenției, autocontrolul, dar și pentru a limita exploziile comportamentale de tip agresiv-impulsiv. Gestionarea incluziunii elevilor cu ADHD în învățământul de masă se realizează gradual, prin consilierea părinților, a elevilor și a cadrelor didactice.

Se recomandă terapia de familie pentru a oferi un sprijin moral și teoretic părinților, dar și copiilor, facilitând astfel remedierea simptomelor ADHD-ului și integrarea activă a elevului în sistemul de masă. În paralel cu terapia de familie se realizează terapia individuală a elevului pentru a reduce tulburările de comportament.

Pentru a facilita incluziunea elevilor cu ADHD în învățământul de masă, este necesară realizarea unui plan de intervenție pe baza dosarului de CES, adaptarea programei și a conținuturilor pentru a facilita procesul de învățare.

Bibliografie
1) Ackerman & colaboratorii, 1986: Ackerman, P.T., Anhait, J.M., Dykman, R. A. și Holcomb, P.J., Effortful processing deficits in children with reading and/ or attention disorders, Brain and Cognition, 5, 1986, pag. 22-40;
2) Dopfner & Schurmann & Frolich, 2002: dr. Dopfner, Manfred & Schurmann Stephanie & dr. Frolich Jan, Program terapeutic pentru copiii cu probleme comportamentale de tip hiperchinetic și opozant, Ediția a 3-a revizuită, Cluj Napoca, Editura RTS, 2002, pag. 3;
3) Green & Chee, 2017: dr. Green, Christopher & dr. Chee, Kit, Să înțelegem ADHD: deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică, Ed. a 2-a, București, Editura Aramis, 2017, pag. 4;
4) Mash & Jonhston, 1983: Mash, E. J. & Johnston, C., Parental perceptions of child behavior problems, parenting self-esteem, and mother’s reported stress in younger and older hyperactive and normal children. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 51, 1983, pag. 86-99.

 

Accesări: 134

prof. Denisa Croitor

Școala Gimnazială, Păulești (Satu-Mare) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/denisa.croitor

Articole asemănătoare