Identitatea apare ca fiind un construct strâns legat de mai multe aspecte din viața adolescenților, precum: etapa din pubertate, relația cu părinții, obiceiurile familiale și stilurile acestora de comunicare, satisfacția sau insatisfacția cu privire la funcționarea familiei (Subrahmanyam & Šmahel, 2011). Procesul formării identității necesită o perioadă clară de explorare și experimentare prin care adolescenții pot să se formeze ca indivizi, având libertatea de autodeterminare, luând în considerare perspectiva că, dincolo de influența genetică și a mediului, oamenii pot să își construiască singuri viața, într-un proces de echilibrare între realitatea internă, psihologică, și cea externă, materială. Având în vedere nevoia adolescenților de experimentare și explorare a identității lor, mediul virtual devine un spațiu prolific acestor „experimente personale”. Aspecte precum numele de utilizator, fotografia de utilizator și alte imagini sau fotografii (Subrahmanyam et al., 2009), sunt folosite pentru a construi și a arăta o reprezentare virtuală a individului. Existența unui avatar virtual (personalizat) deja indică un grad mult mai înalt de libertate în construirea identității, mai ales pentru că limitările din interacțiunile sociale nu mai sunt atât de restrictive în spațiul online. Posibilitățile din mediul online le permit adolescenților să experimenteze mult mai mult cu identitatea lor virtuală (Mäntymäki & Salo, 2015), astfel având posibilitatea de a deveni ceea ce visau de mai mult timp, prin achiziții în jocuri de rol. În privința identității virtuale, s-au stabilit șase mari categorii: familială, religioasă, culturală, națională, etnică și de gen (Shahabi Anbaran et al., 2022).

Scopul lucrării este de explorare a graniței dintre identitatea virtuală și cea „reală” la adolescenți, astfel încât să contribuie la o înțelegere unificatoare pe această temă. Eventual, destigmatizarea adolescenților în mediul online ar fi ideală, chiar dacă se întâmplă ca aceștia să petreacă în medie vreo șapte ore pe zi folosind tehnologia.

Formarea identității

La adolescență se produc îmbunătățiri și dezvoltări la nivelul capacităților cognitive, afective și sociale (Crone & Dahl, 2012). Conform teoretizării lui Marcia a dezvoltării identității în mai multe stadii, un studiu recent (Raiziene et al., 2022) arată că, raportat la stadiul dezvoltării identității, comportamentul online al adolescenților va fi diferit. Formarea identității este un proces de explorare și de construire a unei narative personale (McAdams, 1999). La adolescență, prin procesul de dezvoltare al elaborării abilităților cognitive, în lipsa de control complet asupra sinelui (Crone & Dahl, 2012), fără posibilitatea de a face mereu alegeri stabile, se manifestă printr-o perioadă mai agitată și expansivă.

Conform unui studiu care analizează identitatea virtuală (Subrahmanyam & Šmahel, 2011), stadiile identității sunt: explorare inactivă, difuziune, moratoriu și realizarea identității. Aceste stadii sunt în acord cu teoretizarea lui Marcia (1966) și se pot aplica în aceeași măsură în cazul experienței adolescenților și în mediul virtual, deoarece acesta este în egală măsură un spațiu util pentru explorarea sinelui.

Etapa de explorare inactivă este atunci când adolescentul încă nu își pune la îndoială identitatea, nu se autoanalizează și acceptă paradigma în care a existat până atunci, fiind ceva stabil și constant. După cum spune psihologia psihodinamică, adolescentul încă nu și-a început în mod activ procesul de individuare. Explorarea încă nu este activată. Adolescentul respectă normele cu care a fost obișnuit din familia sa sau de alte persoane care l-au îngrijit și educat. Identitatea nu este neapărat un spațiu unde a avut puterea de autodeterminare, ci mai degrabă sunt un set de reguli și obiceiuri la care aderă cu devotament total.

Etapa de difuziune apare în urma conformismului anterior, ca fiind ceva mult mai destabilizant și incert. Perioada este caracterizată prin lipsa unei clarități și a unei asumări asupra sinelui. Adolescentul se află într-o stare de difuziune și nu știe ce să aleagă exact pentru sine, are tendința să facă ceea ce fac și ceilalți, fără să își motiveze mai clar comportamentul. Conformismul precedent față de autoritate se redirecționează acum față de grupul social, adolescentul căutând cât mai mult acceptarea din partea prietenilor.

Moratoriul apare atunci când adolescentul descoperă o etapă nouă în care se află, găsește noi valori și modele în afara mediului familial. Însă noutatea rolurilor sau a libertății sinelui vine cu anxietate și neîncredere în ce ar fi mai bine să aleagă. Procesul de autodefinire apare, de fapt, sub forma unei crize, deoarece explorarea este benefică însă varietatea alegerilor și asumarea unui rol clar poate fi copleșitoare.

Realizarea identității este etapa de încheiere a explorării exacerbate din adolescență prin asumarea unei identități stabile. Astfel, identitatea nu este pur și simplu clarificată și însușită, ci în urma unui proces întreg de alegeri și deliberări, adolescentul se poate stabiliza gravitând în jurul unui singur rol. Spunând alegeri, mă refer cu precădere la explorare și experimentare, pentru că alegerile unei identități se pot forma numai în urma unor experiențe de viață cel puțin semnificative, căci nu este așa banală stabilirea identității individuale. Este un întreg proces de explorare (și în final de asumare) pentru a realiza identitatea la adolescență.

Identitatea  în spațiul virtual la adolescenți

Am explicat câteva aspecte ale identității, iar acum atenția noastră se îndreaptă asupra mediului virtual și al efectului acestuia asupra proceselor fundamentale din adolescență. În realitate, mediul virtual este un spațiu popular pentru generația tânără din mai multe motive, dar „we do not yet understand the influence of their online self-presentation and identity expression on their development” (Subrahmanyam & Šmahel, 2011). Poate părea că adolescenții găsesc multe resurse în mediul online și cumva că o bucată foarte mare din viața lor are legătură cu acea lume virtuală, iar acest studiu al lui Subrahmanyam aprofundează foarte frumos subiectul.

Ce înseamnă mediul online pentru adolescenți? „Digital worlds are venues where users can leave their bodies behind and create new and different selves online” (Subrahmanyam & Šmahel, 2011). Adolescenții petrecând ore bune pe internet, spațiul online devine de nelipsit în procesul formării identității lor. Însă e important de precizat că mediul virtual este o continuare a identității din viața reală și este o extindere a spațiului de explorare, nicidecum nu avem de-a face cu o fragmentare psihologică între două lumi (ibid.). Simplele impresii mai naive că mediul virtual poate părea fantastic sau lipsit de pragmatism speculează că identitatea s-ar rupe între aceste două medii. Totuși, continuitatea personalității este foarte vizibilă în felul în care adolescenții se manifestă online. Cel mult, experiențele mai extreme din online, de orice natură ar fi ele, doar subliniază tendința din tinerețe către: comportamente de risc, care oricum pot avea loc în orice mediu, rebeliune cu nesupunere față de autorități și evidenta nevoie de explorare la maximum a vieții și sinelui în creștere.

Internetul este un mediu sigur deoarece conferă anonimatul utilizatorilor, astfel adolescenților este mai simplu să exploreze mai multe laturi ale personalității lor (Wallace, 1999). Atunci când adolescenții interacționează pe internet, mai ales dacă este cu oameni străini cu care chiar nu se cunosc deloc, pot să se manifeste mult mai liber, fără nici o constrângere socială, iar personalitatea lor poate fi explorată prin diverse experiențe sau situații. Cu toate acestea, să nu ajungem să ne imaginăm că imaginea și identitatea pe care și le construiesc adolescenții în mediul online este una falsă sau complet imaginară, oricât de probabil ne-ar părea. Mai exact, dacă se prefac, este numai o modalitate de experimentare a unui sine neconstrâns de familie sau societate. „Adolescents only rarely pretended on the Internet, and when they did pretend online, they were more likely to do so in contexts, such as chat rooms, where anonymity was possible.” (Subrahmanyam & Šmahel, 2011). Modificarea anumitor părți din sine vine numai ca o suplinire a nevoii de explorare, nevoie mult mai acută în adolescență când apar multe crize de identitate acompaniate de instabilitate emoțională. Ideea de prefacere în mediul online și de abordare a unei personalități complet rupte de realitate este ceva rar. În rest, simpla exprimare are o curgere firească cu realitatea concretă adolescentului, iar „prefăcuții” de fapt își suplinesc unele nevoi prin experiențe de explorare a sinelui în lumea virtuală. Își stilizează imaginea de sine, așa cum fac oamenii în general în mediul social. Așa cum acest studiu spune, se petrece de fapt, testarea unor componente din personalitate într-un grup social pentru a vedea cum se potrivește individul, având, de asemenea, garanția anonimatului în mai multe cazuri (Subrahmanyam & Šmahel, 2011). Aceasta este experiența adolescenților pe internet. Bineînțeles, poate fi și atinsă de manifestări indezirabile social.

Componentele pe care adolescenții le explorează despre sine pe internet sunt: identitatea virtuală – într-o formă similară cu personalitatea numai că în mediul online – și reprezentarea de sine – care este imaginea virtuală.

Imaginea virtuală este formată din numele de utilizator și avatarul ales. Adolescenții consideră că avatarul este o extensie a personalității lor, astfel reflectând atât calitățile cât și defectele lor din viața reală (Šmahel, Blinka, & Ledabyl, 2008). Bineînțeles, tendința va fi de maximizare a ceea ce este frumos și dezirabil pentru a avea un avantaj social. În numele de utilizator sunt integrate aspecte semnificative pentru adolescenți. În aceeași măsură, în interiorul numelui de utilizator se continuă aspecte din viața lor reală care au legătură cu personalitatea lor concretă  (Subrahmanyam et al., 2006). Mai mult, se pot utiliza imagini sau videoclipuri ca formă de exprimare a imaginii de sine. Aceasta este o metodă foarte reprezentativă vizual. Cu toate acestea, un studiu a arătat că adolescenții mai mici tind să folosească mai des aceste poze decât cei mai mari (Subrahmanyam, Garcia, Harsono, Li, & Lipana, 2009). Explicația pe care o avansez este alta, lăsând la o parte faptul că poate știu să utilizeze tehnologia mai bine decât cei mai mari sau că de acolo își concep mai clar sentimentul identității (Subrahmanyam & Šmahel, 2011). Fără să fi realizat un studiu în direcția aceasta, putând doar să lansez o ipoteză, cred că adolescenții mai mici simt o dorință mai mare de manifestare la nivel social și vor să încerce să se afirme cât mai repede, odată ce au acces pe o platformă online. Această etapă poate părea similară cu statusul de difuziune a identității, când adolescentul nu ruminează cu privire la însemnătatea acțiunilor sale din mediul online, însă se grăbește să se manifeste și să se exprime, căutând o gratificare cât mai promptă din partea prietenilor sau a unui grup social mai mare la care are în sfârșit acces.

Asemenea situații am remarcat și eu în rândul adolescenților de la începutul pubertății. Pozele pe care le publicau pe rețele de socializare erau mult mai limitate la universul lor restrâns. În timp ce adolescenții mai mari încercau să aducă o notă de originalitate și păreau că au un proces de postare a anumitor poze ceva mai complex. În unele situații, am observat că, deși sunt prezenți pe rețele de socializare, adolescenții mai mari nu postează, dar sunt activi în mediul online prin alte forme. Sau, o dată la ceva timp, după ce au deja mai multe poze pe pagina lor, le șterg pe toate, lăsând pagina goală, numai pentru a începe peste câteva luni de la zero să își creeze o nouă pagină online. Mi se pare că acest comportament pare a se potrivi cu experimentarea moratoriului. Adolescentul și-a creat o identitate virtuală, pe Instagram, spre exemplu, a lucrat mai multe luni să creeze pozele exact așa cum își dorea, aproape că putem spune că este un proces curatorial, numai că, într-un anumit moment, decide să își șteargă complet identitatea. Și-a asumat un rol, a avut câteva experiențe în acea direcție, apoi urmează o perioadă de instabilitate în care renunță complet la acea latură a identității sale. Bineînțeles, aceste situații pot avea ca explicație și o stimă de sine instabilă. Dar, la urma urmei, stima de sine rămâne un teritoriu tulburat atâta timp cât persoana nu se împacă cu identitatea sa, deci să ajungă să depășească stadiul moratoriului. Aceasta este impresia pe care o am față de adolescenți în urma unei experiențe considerabile în mediul online; consider că ar merita realizarea unei cercetări în direcția aceasta, mai ales legată de tema influențelor diferitelor tipuri de rețele de socializare.

Exprimarea personală din mediul online are o continuitate cu cea din viața reală și cu stadiul de formare a identității. Experiențele personale se reflectă în manifestarea virtuală.

Pe lângă faptul că internetul este un spațiu sigur de exprimare, devine și un spațiu de explorare. Explorarea socială se învârte în continuare în jurul nevoii de apartenență la un grup social. Așa cum au observat unii autori (Mäntymäki & Salo, 2015), posibilitatea de a avea mai mulți prieteni și eventual un statut mai bun într-o anumită ierarhie socială este o motivație suficient de bună pentru adolescenți să achiziționeze abonamente premium pentru jocurile lor. În acel mediu virtual își pot crea o parte din identitatea pe care și-ar dori să o aibă chiar și în viața reală.

Evident, aspectul social joacă un rol central în universul adolescenților, de aceea pentru ei mediul virtual este strâns întrețesut de o miză pe plan social, fie de extindere a relațiilor, fie de afirmare de sine. Iar în acest mod își poate stabiliza și identitatea în urma mai multor experiențe de socializare online.

Platformele de socializare sunt utilizate atât pentru manifestarea dorințelor personale prin intermediul alegerilor personale, cât și pentru adaptarea socială și afilierea la grupul și comunitatea dorită (Livingstone, 2008).

De asemenea, mediul virtual își poate dovedi utilitatea și în planul educației formale și nonformale. Pentru a se recunoaște valoarea educației prin metode virtuale, este necesară asigurarea experienței educaționale, care, în definitoriu, urmărește aceleași calități precum experiența clasică de învățare (Bowman, 1982). Mediul virtual devine din ce în ce mai ofertant pentru învățarea elevilor la adolescență, fiindcă este un mediu atractiv pentru ei. Utilizat cu înțelepciune, prin metode etice, poate oferi resurse semnificative. Este absurd să considerăm jocurile video ca fiind inferior calitative față de metodele standard de educație și că nu ar avea același substrat epistemic sau informațional (Brako et Sadler, 2013). Nu e nevoie de o graniță rigidă între virtual și real. Dacă în mediul virtual se utilizează principii eudaimonice, experiența adolescenților poate fi îmbunătățită.

Concluzii

Utilizarea device-urilor de către adolescenților poate fi privit drept ceva normal, este până la urmă o parte din procesul formării identității lor. Oportunitățile din mediul virtual, mai ales pe plan social și pe plan de cunoaștere/ explorare, îi motivează pe adolescenți să utilizeze mai des aceste platforme. Putem să privim această situație ca fiind ocazia lor de experimentare și de formare a identității într-un spațiu avantajos dacă este utilizat responsabil. În plus, mediul virtual are multiple resorturi educaționale. Identitatea din online este o continuare a celei „reale” și creează atât oportunitatea unei exprimări de sine care trece la un nivel superior, cât și de adunare a unei întregi colecții de experiențe destul de accesibile prin tehnologie însă de bază în procesul maturizării.

Bibliografie

Barko, T., Sadler, T.D. (2013)Practicality in Virtuality: Finding Student Meaning in Video Game Education. J Sci Educ Technol 22, 124–132 . https://doi.org/10.1007/s10956-012-9381-0

Bowman R (1982) A Pac-Man theory of motivation: tactical implications for classroom instruction. Educt Technol 22:14–17

Crone, E. A., & Dahl, R. E. (2012). Understanding adolescence as a period of social–affective engagement and goal flexibility. Nature reviews neuroscience, 13(9), 636-650.

Livingstone, S. (2008). Taking risky opportunities in youthful content creation: Teenagers’ use of social networking sites for intimacy, privacy and self-expression. New Media & Society, 10, 393–411.

Marcia, J. E. (1966). Development and validation of ego-identity status. Journal of Personality and Social Psychology, 3, 551–558.

Mäntymäki, M., & Salo, J. (2015). Why do teens spend real money in virtual worlds? A consumption values and developmental psychology perspective on virtual consumption. International Journal of Information Management, 35(1), 124–134. https://doi.org/10.1016/j.ijinfomgt.2014.10.004

McAdams, D. P. (1999). Personal narratives and the life story. In L. A. Perwin & O. P. John (Eds.), Handbook of personality: Theory and research (Vol. 2, pp. 478–500). New York, NY: Guilford Press.

Saule Raiziene, Rasa Erentaite, Vilmante Pakalniskiene, Neringa Grigutyte & Elisabetta Crocetti (2022) Identity Formation Patterns and Online Activities in Adolescence, Identity, 22:2, 150-165, DOI: 10.1080/15283488.2021.1960839

Šmahel, D., Blinka, L., & Ledabyl, O. (2008). Playing MMORPGs: Connections between addiction and identifying with a character. Cyberpsychology and Behavior, 11, 715–718.

Shahabi Anbaran, B., Jafari, A., Hashemi, S., & Soltanifar, M. (2022). Dual Identities in Virtual and Real Space based on the Lived Experiences of Teenagers; Thematic analysis. Journal of Educational Psychology, 13(2), 47-59.

Subrahmanyam, K., Garcia, E. C., Harsono, S. L., Li, J., & Lipana, L. (2009). In their words: Connecting online weblogs to developmental processes. British Journal of Developmental Psychology, 27, 219–245.

Wallace, P. M. (1999). The psychology of the Internet. New York, NY: Cambridge University Press