Prin intermediul literaturii pentru copii, școlarii nu acumulează doar valori morale, estetice și în plan cognitiv, ci și noi maniere de a-și exprima emoțiile interne. Există astăzi diferiți agenți interni sau externi cum ar fi factorii psihologici ce țin de dezvoltarea atenției, voinței, stilul de învățare, nivelul de cultură generală, factori pedagogici ce țin de organizarea școlară, prin nivelul cunoștințelor acumulate anterior, precum și factorii sociali și culturali, cum ar fi mediul de proveniență al copiilor,  care afectează consumul de literatură pentru copii, transformându-l întrucâtva într-un proces continuu de îndepărtare față de formarea morală, intelectuală, estetică a copiilor, de la literatura destinată copiilor la literatura destinată adolescenților și adulților (Costea, O.).  Acest fapt a declanșat un semnal de alarmă în rândul specialiștilor, aceștia  căutând să descopere condițiile în care se realizează acest proces și cauzele care îl determină.

Cercetătoarea de origine franceză Marie-Cecile Guernier,  profesor universitar la Institutul Universitar de Formare, din Maitres Lyon, studiază acest fenomen din dorința de a găsi  soluții privitoare la alegerea textelor literare potrivite pentru manualele obligatorii sau opționale folosite de cadrul didactic care să fie în perfectă concordanță cu segmentele literaturii și funcțiile textului literar (Costea, O.).

Ca urmare a raportării literaturii pentru copii la literatura destinată adulților, și având în vedere că nu există o delimitare exactă între cele două, se poate remarca faptul că textele adresate copiilor îndeplinesc anumite funcții. Mai mult, aceasta poate fi văzută ca un început de drum în instruirea școlarilor, ce urmărește să dezvolte știința rațională și evoluția emoțională a copiilor și are în vedere dezvoltarea capacităților de comunicare orală și scrisă a acestora.  În procesul de predare a literaturii pentru copii, cadrul didactic trebuie să fie capabil să selecteze conținuturile necesare menite să trezească interesul elevilor pentru literatură. Procesul de educare al acestora se realizează într-o manieră progresivă, dinspre particular spre general.

S-a ajuns la concluzia că există cinci funcții pe care literatura pentru copiii trebuie să le îndeplinească: funcția tematică, funcția praxeologică, funcția cognitivă, funcția axiologică, funcția psihologică (Roșu-Stoican, O.)

Funcția tematică

Tema reprezintă un concept, o abilitate, o emoție, în jurul căreia gravitează acțiunea dintr-un text literar deoarece alegerea corectă a temei ce se regăsește într-o creație literară, modul în care aceasta este prezentată, determină implicarea sau neimplicarea cititorului. Încă de la cele mai mici vârste, copiii sunt atrași de operele literare care implică prezența aventurii, a neobișnuitului, atât în lumea eroilor fantastici, cât și în lumea necuvântătoarelor, acțiunea și personajele fiind alese în funcție de nivelul pe care îl au școlarii cărora se adresează operele. Astfel, ținând cont de particularitățile psihice ale copiilor, cadrul didactic îndrumă procesul de predare – învățare, treptat, de la basm la teatru, de la eroi cu puteri supranaturale la ființe necuvântătoare.

Există factori externi ar fi factorii culturali, mass-media, internetul, care determină schimbarea permanentă a preferințelor copiilor față de lectură, adaptarea acestora la lectura actuală fiind superioară celei vechi. Un exemplu în acest sens este preferința copiilor de a citi Harry Potter în detrimentul schiței D-l Goe de I.L.Caragiale.

În consecință, cadrele didactice au autonomie în selectarea conținuturilor ce urmează a fi folosite în procesul instructiv-educativ, creându-se astfel simpatie sau antipatie din partea copiilor față de anumite texte literare.

Funcția praxeologică

Această funcție pune în practică maniera de a opera cu eficiență cu metodele educative. În ceea ce privește aspectul continuu de predare a literaturii pentru copii, prin impunerea anumitor aspecte educative, copiii au tendința de a se îndepărta de latura educativă a literaturii,  obligația lor fiind aceea de a studia anumite texte impuse de programa școlară. O soluție la această tendință este de a le oferi elevilor șansa de a alege ei înșiși textele pe care vor să le studieze ceea ce ar avea ca rezultat un interes mult mai ridicat al acestora față de domeniul literaturii, amplificându-se astfel dorința elevilor de a asimila noi informații, cunoștințe, precum și deprinderi morale. Astfel,  se oferă copiilor posibilitatea de a propune materiale opționale și idei, pe care aceștia vor dori să le aprofundeze sub îndrumarea cadrului didactic.   În consecință, conturarea competenței față de lectură se realizează printr-o rațiune proprie de gândire, copilul stimulând-și astfel afectivitatea, pentru a trece prin filtrul propriei gândiri, motivația afectivă ce se crează între cititor și autor.

Funcția cognitivă

Analizând lectura din punct de vedere rațional, cognitiv, cu ajutorul abilităților mintale, informațiile sunt decodificate, analizate și examinate, astfel încât copilul își prelucrează informațiile, analizând fiecare structură a propoziției, asimilând informații și rerealizând corelații între propoziții. Prin citirea textului literar în repetate rânduri, copilul înțelege semnificațiile interne ale textului, decodifică informațiile și interpretează mesajul. Astfel, rolul cadrului didactic este unul esențial în procesul de asimilare de noi cunoștințe, deoarece acesta îndrumă cititorul spre alegerea celor mai bune semnificații pe care le poate descoperi într-un text dat.

Funcția axiologică

Dezvoltarea de valori estice și morale, se realizează, cu precădere, în instituțiile de învățământ, respectiv școala. Din nefericire, un dezavantaj al literaturii pentru copii în școală, este acela că nu se poate realiza o departajare a celor ce știu sau nu știu ceva nou într-o anumita perioadă de timp, evaluarea nefiind una concretă.

Prin intermediul literaturii, elevii își dezvoltă capacități emotive, ce îi asociază stări de reverie, gândire și imaginație, însă datorită numărului redus de ore ce se practică în școli, copilul trebuie să își continue activitatea de studiere și în spațiul extrașcolar, respectiv acasă. De aceea, deși cadrul didactic este cel care oferă copiilor primul impuls spre lectură, părinții ar trebui să continue această îndrumare și acasă, cu scopul de a dezvolta atât limbajul cât și atitudinile moral-civice ale copiilor.

Funcția psihologică

Această funcție se realizează prin declanșarea anumitor procese cognitive și afective ale copiilor ca urmare a relației ce se stabilește între cititor și actul lecturii, în spațiul școlar sau extrașcolar. Există o deosebire între lectura predată în cadrul instituțiilor de învățământ, aceasta fiind  stimulată din exterior, de către cadrul didactic, în timp ce lectura individuală este una  din proprie inițiativă, dorința de cunoaștere, fiind aleasă în mod subiectiv, voit, propriu față de lectură.

Un rol esențial îl au și stilul de a scrie, așezarea în pagină, utilizarea unor simboluri sau imagini ajutătoare menite să stimuleze interesul și plăcerea față de un anumit tip de literatură. Așa cum spune un binecunoscut proverb românesc  „Spune ce cărți citești ca să-ți spun ce prețuiești”.

Referințe:
Costea, O., apud Roșu-Stoican, Oana, Literatura pentru copiii și tineret, Ed. Sitech, Craiova, 2014, p.20-21.
Roșu-Stoican, Oana, Literatura pentru copii și tineret, Ed. Sitech, Craiova, 2014, p. 22-26.