Ultimii ani au adus situații neașteptate: contextul pandemic, trecerea masivă în mediul online, inclusiv a procesului educațional, conflictul militar, instabilitatea economică și alte situații similare au condus la stări neplăcute de tensiune, de nesiguranță și anxietate față de ceea ce îți rezervă ziua de mâine, de stres și de oboseală cronică. Dacă, în calitate de adulți, întâmpinăm dificultăți în găsirea comportamentelor adecvate acestor situații și tratarea lor într-o manieră echilibrată, realizăm tot mai mult că educația are nevoie să își actualizeze reperele și să pună mult mai mult accent pe formarea unor abilități de viață,  pe elemente de dezvoltare personală, pe educație socio-afectivă și inteligență emoțională, pe o integrare a unor informații de actualitate din domenii precum neuropsihologie, domeniul comunicării, domeniul informaticii etc.

Să încercăm să privim punctual și aplicat pentru învățământul preșcolar si valorificând direcțiile deja existente în cadrul Curriculumul actual. Grădinița este un punct important de trecere de la dependența aproape totală față de părinți și mediul familial protector către integrare în societate și spre autonomie. Aici copilul, cu ajutorul unor rutine zilnice și tranziții pe bază de joc și mișcare învață să aibă grijă de igiena proprie, să fie capabil să se îmbrace și să se dezbrace singur și să aibă grija de lucrurile și de ordinea din jur, să se servească și să mănânce singur. Lucruri extrem de simple la o primă vedere și  care totuși cer o gradare, o perseverență și o îndrumare atentă.

Acordarea ajutorul sau refuzul de a oferi ajutor pot avea efecte asupra viitorului adult, a încrederii în sine și în cei din jur.  Unui copil care i se oferă totul de- a gata va rămâne în zona lui de confort fără să preia inițiativa, fără să încerce să se descurce singur și va deveni un adult care are nevoie permanent de ajutorul celor din jur. Pe de altă parte, refuzul de a oferi ajutor de  la o vârstă fragedă va duce la dezvoltarea unui complex de inferioritate, acel copil va învăța din experiența refuzului că el nu se poate baza pe alții, că nu poate avea încredere în alții și va avea dificultăți de relaționare și comunicare. Există posibilitatea de a găsi o cale de mijloc între cele două moduri de a acționa și acest lucru ține de tactul didactic de a oferi copilului șansa să rezolve sarcini graduale cu ajutor la nevoie și de a-l încuraja să se descurce sau să găsească singur o cale.

Deprinderile de autoîngrijire de la vârste mici se transformă treptat în obiceiuri, respectiv acțiuni automatizate pentru care cantitatea de  efort depus devine tot mai mică. Obișnuința în sine de aș face anumite rutine sănătoase ce țin de igienă, de mișcare și sport, de alimentație găsește în preșcolaritate terenul potrivit și poate aduce beneficii în formarea viitorului adult.

O prioritate o constituie și procesul de cunoaștere individualizată a fiecărui copil și chiar ar fi ideal să îi îndrumăm cât mai  timpuriu să își descopere abilitățile și înclinațiile cu care sunt înzestrați, precum și lucrurile care le fac plăcere, pentru care sunt dispuși să aloce timp nelimitat și pe care totuși nu le simt ca o sarcină de lucru. Nu toți copiii au același ritm și deseori acesta este direct proporțional cu interesul pe care îl stârnește activitatea desfășurată. Beneficiul din timpul preșcolarității de a observa din timp și cu  ușurință datorită paletei variate de activități  din Curriculum, înclinațiile spre diferite activități, activități sportiv, activități artistico-plastice, practice, muzicale etc, curiozitatea pentru aspectele științifice și experimente, capacitatea de a face conexiuni logice și matematice mai dezvoltată decât la alții poate fi valorificat prin oferirea unor pași și a unor instrumente care să îi ajute pe copii să meargă pe calea potrivită.

Mai concret, de exemplu, pe partea de creativitate artistică chiar dacă numeroase teorii susțin că genetic copilul poate ajunge la performanțe de unul singur, atunci când cadrul didactic identifică acest potențial și exersează dezvoltarea acestei abilități prin oferirea unor modele și demonstrații, prin ocazii efective de a desena,  picta obiecte diferite sau de a folosi elemente de limbaj plastic, tehnici de lucru și tehnici accidentale sau inovative, poate duce la o intensificare a formării acestor competențe, la arderea unor etape și atingerea unor performanțe întru-un timp mult mai scurt. S-ar putea adăuga în acest caz și oferirea unei evaluări corecte, clară și concretă, bazată pe explicații argumentate cu criterii după care s-a făcut aprecierea, (de exemplu, armonia culorilor; folosirea spațiului etc), să se sublinieze mai mult progresul și nu criticarea greșelilor (sau mai degrabă oferirea unor sugestii de îmbunătățire a punctelor slabe) și, nu în ultimul rând, este esențială scoaterea în evidență și aprecierea elementelor de creativitate și originalitate.

Acest proces de cunoaștere și lucru constant cu propriile abilități creează linii esențiale în dezvoltarea de mai târziu. Se formează un obicei de a se descoperi și cunoaște pe sine însuși,  de a-și analiza abilitățile și capacitățile și  dacă persoana le suprapune sau se combină cu lucrurile care îi fac plăcere reușește să obțină rezultate (și chiar venituri financiare) și performanțe pe direcția propriei vocații și pe atingerea unui nivel de excelență într-un domeniu  ales.

O dimensiune la fel de importantă în formarea unei personalități capabile să se adaptează cu succes și chiar să contribuie la crearea unei societăți sustenabile ține departe de comunicare, și mai ales, de comunicarea asertivă. Paradoxul contemporan pare a fi faptul că facilitarea tehnologică a contactului uman, chiar și la distanțe mari, a sărăcit mult calitatea contactului direct și a interrelaționării în cadrul diverselor grupuri. Cei mici pot fi ajutați, pe lângă asimilarea unui vocabular și a unor reguli gramaticale corecte, la formarea unui tip de comunicare care să respecte spațiul personal al fiecăruia, care să exprime sentimentele și emoțiile fără agresivitate chiar și atunci când apar conflicte de interese. Încurajarea exprimării deschise are ca efect pe termen lung evitarea unor traume,  formarea deprinderii de a-și exprima ideile sistematizat,  argumentat și mai ales, evitarea fricii de exprimare în public (teamă prezentă la un număr mare de adulți) urmată de reprimarea sentimentelor, de lipsa de încredere și construirea unei imagini de sine care să îi limitează posibilitățile.

Putem spune că o parte importantă din comunicare, pe care deseori o ignorăm, este și capacitatea de a asculta. Dreptul e a spune fiecare părerea și de a-și exprima opțiunile poate fi integrată cu ușurință în cadrul activităților din grădiniță pe parcursul întâlnirilor de dimineață și în general, pe parcursul întregii activități cu stabilirea reguli clare ca fiecare să își aștepte rândul, să respecte și să își ascultă colegii.

De asemenea, cadrele didactice care doresc să fie ele însele un model pentru cei mici se pot familiariza cu elemente simple de programare lingvistică, domeniul în care se vehiculează în contextul contemporan numeroase informații.  De exemplu, pot prelua și aplica în cadrul activităților aspecte privind folosirea unor anumite cuvinte în locul altora cu impact mai  pozitiv asupra mentalității copiilor, precum utilizarea unor verbe la forma pozitivă și nu negativă, prin înlocuirea lui „trebuie” cu „ai posibilitatea” sau folosirea unei serii de argumente privind beneficiile activității   propuse,  prin înlocuirea „greșelilor” și „problemelor” cu experiențe” din care am tras învățăminte și care ne vor ajuta  să devenim mai buni. Adăugăm limbajului verbal întotdeauna partea complementară ce ține de elementele paraverbale, de exemplu,  tonul și ritmul vorbirii, de elemente non-verbale,  respectiv,  de mimică și gestică,  elemente cel puțin  la fel de relevante  precum valoarea propriu-zisă a cuvintelor.

Încă de la început am menționat nevoia de a  folosi în procesul de învățământ competențe digitale. Nu mai poate fi ignorat faptul că  generațiile de copii care ajung sub îndrumarea noastră au un tip de percepție și de gândire direct determinat de consumul (de multe ori în exces) al conținuturilor de tip media. Atenția lor este captată prin activare simultană a simțurilor auditiv,  vizual precum și tactil și atunci apare frecvent fenomenul de „ plictiseală” în timpul activităților clasice,  precum  lectura unei imagini, convorbiri, memorizări etc. Pentru a evita acest „ fenomen”,  cadru didactic poate să se adapteze cerințelor moderne și să integreze elemente digitale ca secvențe sau mijloc de realizare  a unor activități, combinându-le în  mod creativ cu cele clasice.  De exemplu, în lectura unei povești, pe lângă elementele clasice constând în folosirea vocilor, intonație etcetera se poate apela la alegerea unor povești noi, adaptate intereselor actuale ale copiilor, folosirea jocurilor sau clipurilor video, alegerea unor cărți cu imagini deosebite și chiar a unor cărți senzoriale care să permită perceperea multisenzorială de care am vorbit mai sus. Bineînțeles,  să recunoaștem faptul că  lucrul cu obiectele, observarea nemijlocită a naturii,   jocul și  contactul direct nu pot fi înlocuite  cu digitalizarea.  Învățământul digitalizat este valoros  dacă cadrul didactic va menține echilibrul între valoarea educativă a posibilităților tehnologice și posibilul monopol al acestora activități în viața copiilor cu posibile efecte dezastruoase asupra dezvoltării lui.

Prioritizarea dezvoltării personale,  ajutarea copiilor să se cunoască, să fie mai stabili emoționali, să își formeze o imagine de sine corectă bazată pe încredere în forțele proprii, pe dorința de a se dezvolta și evolua și mai ales cultivarea acelor aspecte din personalitatea lor care le  pot oferi un viitor în care să se simtă oameni împliniți, oameni care să își trăiască viața conform propriilor valori și principii, oameni eficienți în domeniul ales și automat oameni capabili să se încadreze și să funcționeze într-o societate durabilă și de calitate.

Bibliografie
Avram, Eugen (2009). Neuropsihologie. București: Editura Universitară.
Frederickson, L. Barbara (2021). Puterea emoțiilor pozitive. București: Editura Litera.
* * * (2019). Curriculum pentru educație timpurie. Bucureşti: Ministerul Educației.