Comunicăm eficient cu elevii noștri? Aceasta este o întrebare la care răspunsul trebuie să fie afirmativ dacă dorim să fim dascăli adevărați. Relația noastră cu elevii este o construcție reciprocă ce nu rămâne fixă în timp, ci se schimbă permanent, se modelează în funcție de circumstanțe și de scopurile educative urmărite. O relație eficientă există cu adevărat numai în cazul în care are doi participanți activi: profesor și elev. Relația profesorului cu elevul nu trebuie să fie una formală, ci una capabilă să se personalizeze în funcție de situație, de grupul de elevi și de specificul acestuia.

Există trei tipuri de relații pe care profesorii le stabilesc cu elevii lor, dacă ne gândim la modul în care acesta conduce și dirijează procesul educativ și cum se implică: relația de tip democratic, relația de tip laisser-faire și relația de tip autocratic. Prima dintre acestea, cea de tip democratic este o relație ce se bazează pe cooperarea dintre cei doi factori implicați în comunicare, o relație în care elevul este factor activ în propria sa formare și dezvoltare, o persoană responsabilă, capabilă la un moment dat să fie cea de la care profesorul are ceva de învățat; alături de dascălul său, elevul este responsabil de calitatea actului didactic. Cel de-al doilea tip de relație, laisser-faire, îl pune pe profesor într-o situație de subordonare în raport cu elevii; elevii își desfășoară activitatea după bunul lor plac, profesorul fiind doar supraveghetor al inițiativelor elevilor. Ultimul tip de relație, cel autocratic, îl are ca pion principal pe profesor; activitățile instructiv educative îl au ca unic comunicator pe profesor, care întotdeauna are dreptate și care trebuie să-l tuteleze permanent pe elev, care are permanent nevoie de prezența sa.

Este clar care dintre cele trei tipuri de relație este cel corect, cel care să se regăsească în orice sală de clasă, cel care trebuie abordat de orice cadru didactic responsabil – relația de tip democratic. Relația de tip democratic presupune ca profesorul să respecte anumite reguli: să vorbească deschis, direct și corect cu elevii, să-i încurajeze permanent în acordarea feedback-ului, pentru ca astfel acesta să știe dacă mesajele transmise au fost înțelese, să-i asculte cu răbdare și cu atenție, privindu-i în ochi, să repete mesajele mai complexe.

Elevii au nevoie de încurajări, au nevoie de feedback permanent, au nevoie să știe că este bine ceea ce fac și noi, ca dascăli, avem datoria să le spunem „Bine!”, atunci când este cazul. Și putem face lucrul acesta în nenumărate moduri: putem să le spunem că este interesantă opinia sau ideea lor, că se descurcă bine în realizarea sarcinii de lucru, că știam că pot să realizeze ceea ce și-au propus, că și-au îmbunătățit performanța, că e frumos desenul creat, că au făcut un lucru deosebit ș.a.m.d.

Felul în care îi tratăm pe elevi spune multe despre noi, cei de la catedră. Comunicarea didactică este bună numai dacă reușim să fim o prezență importantă atât în viața obiectivă cât și în cea subiectivă a elevilor noștri. Capacitatea de a alterna strategiile didactice și de a le adapta situațiilor educaționale este foarte importantă. Este important de asemenea să mobilizăm elevii să coopereze în grup, să învețe unii de la alții. Este important să avem competența de a conduce optim dialogul cu elevii, pentru a le putea influența personalitatea, dar și ei să ne-o influențeze pe a noastră, stimulându-ne reciproc. Elevii simt că fac parte din procesul instructiv-educativ, simt că participă efectiv și receptează mult mai ușor mesajul nostru, ne pun întrebări, intervin și astfel obținem feedback-ul de care avem nevoie pentru a ști cât de eficient a fost actul didactic și ce trebuie ameliorat. Dacă nu înțelegem reacțiile elevilor și nu ne reglăm în timp util conduita comunicațională, întreaga noastră activitate didactică poate fi compromisă.

Deseori apar în comunicarea didactică factori perturbatori, cărora dascălul trebuie să le facă față. Printre acestea, foarte importante sunt blocajele determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea didactică (profesorul – elevul). Înțelegerea mesajului transmis de profesor către elev depinde de capacitatea de înțelegere a acestuia și de gradul său de inteligență. Pentru cei cu capacități intelectuale reduse mesajul nu poate fi recepționat la nivel maximal și astfel apare factorul blocant în relația lor de comunicare cu profesorul. Există, de asemenea, elevi timizi, care nu au încredere în felul în care realizează sarcina didactică; aceștia au nevoie să fie încurajați, pentru a le crește încrederea în sine. Perturbări în comunicarea didactică pot avea loc și din cauza oboselii sau a unor deficiențe fizice sau senzoriale. Toate acestea pot fi înlăturate de profesor printr-o atitudine fermă, dar plină de înțelegere și respect față de elevi. Dacă nu există o relație de comunicare cu elevii care să aibă și o anumită încărcătură afectivă, aceștia se retrag și pot avea chiar și o atitudine de opoziție în relația cu profesorul.

În comunicarea didactică se pot produce perturbări și din cauza profesorului, atunci când acesta nu respectă principiul accesibilității, comunicarea cu elevii fiind una abstractă, neadaptată la înțelegerea elevilor. De asemenea, nepregătirea cu temeinicie a sarcinilor de lucru pentru elevi, graba, neatenția afectează negativ relația de comunicare cu aceștia.

Concluzia este că relația de comunicare cu elevii stă la baza unui proces instructiv-educativ de calitate. Dacă aceasta este una democratică, în care ambii parteneri (profesor și elev) construiesc împreună actul didactic, formarea lor va fi una de succes. În clasă ei nu trebuie să se simtă niște victime, ci trebuie să se simtă în siguranță, într-un mediu afectiv propice dezvoltării lor.

Bibliografie
Agabrian M., ( 2008). Strategii de comunicare eficientă. Iași: Editura Institutul european
Cojocaru Ș., Bunea O., Clicinschi C., Galbin A., Zăgan I. (2015). Abordarea pozitivă a comportamentului copiilor, Holtis, UNICEF, Iași, Editura: Expert Projects