În contextul actual al educației, conceptul de multiliterație se impune drept o competență fundamentală, indispensabilă procesului de formare a individului pentru a răspunde transformărilor accelerate ale societății contemporane. Spre deosebire de literația tradițională, circumscrisă capacității de a citi și a scrie, multiliterația se definește prin aptitudinea de a construi, interpreta și comunica sensuri în multiple forme expresive și în contexte variate, de la textul scris până la imagine, sunet, hipertext sau conținut digital interactiv. Această competență reflectă caracterul pluralist și complex al lumii actuale, dominată de globalizare, diversitate culturală și inovație tehnologică.

Din perspectivă teoretică, multiliterația se fundamentează pe contribuțiile New London Group (1996), care a introdus termenul pentru a surprinde mutațiile profunde generate de extinderea mediilor de comunicare și de pluralitatea identităților culturale. Complementar, teoriile inteligențelor multiple formulate de Howard Gardner și abordarea constructivistă a lui Jean Piaget constituie repere esențiale pentru fundamentarea unei pedagogii centrate pe elev și pe construirea activă a cunoașterii. Gardner argumentează diversitatea modalităților prin care indivizii învață și se exprimă, iar Piaget subliniază caracterul activ și progresiv al procesului de învățare, în care mecanismele de asimilare și acomodare facilitează adaptarea cognitivă. În acest sens, multiliterația nu se limitează la acumularea de competențe funcționale, ci presupune o restructurare profundă a gândirii, prin reflecție critică, reinterpretare și integrarea experiențelor în structuri cognitive noi.

Pandemia de SARS-CoV-2 a intensificat în mod vizibil tranziția către o educație digitală și multimodală, obligând cadrele didactice și elevii la o adaptare rapidă și uneori autodidactă la medii virtuale. Această experiență a evidențiat faptul că multiliterația nu constituie o opțiune, ci o condiție sine qua non pentru participarea deplină la procesul educațional contemporan.

Literație versus multiliterație

Dacă literația tradițională se circumscrie capacității de a produce și recepta texte orale și scrise, multiliterația extinde acest cadru, integrând competențe de decodare, analiză critică și producere de sensuri în contexte multimodale. Într-o lume digitalizată și pluralistă, comunicarea presupune combinarea limbajului verbal cu forme vizuale, auditive și interactive. Multiliterația devine astfel o competență transversală, indispensabilă educației incluzive și învățării pe tot parcursul vieții.

Această competență susține formarea unui cetățean capabil să interpreteze critic mesajele mass-media, să colaboreze în medii reale și virtuale, să creeze conținut original și să integreze diversitatea expresivă în procese de cunoaștere și de comunicare. Ea promovează, de asemenea, echitatea educațională și participarea activă în comunitate, facilitând integrarea diversității culturale și sociale.

Fundamente teoretice

Howard Gardner, în teoria inteligențelor multiple, evidențiază existența unor modalități distincte de a învăța și a se exprima – lingvistică, logico-matematică, spațială, muzicală, kinestezică, interpersonală, intrapersonală și naturalistă. Strategiile didactice care valorifică multiliterația trebuie să includă activități adaptate acestei diversități cognitive, pentru a cultiva potențialul fiecărui elev. Jean Piaget, la rândul său, argumentează caracterul activ și constructiv al învățării, în care copilul restructurează permanent informația în raport cu experiențele anterioare și cu noile contexte. Din această perspectivă, multiliterația se plasează în continuitate cu constructivismul piagetian, facilitând dezvoltarea gândirii critice și abstracte prin integrarea experiențelor multimodale.

Strategii didactice pentru dezvoltarea multiliterației

Aplicarea conceptului de multiliterație în practica educațională presupune utilizarea unor strategii didactice variate, ancorate în realitatea cotidiană a elevilor și adaptate diversității de stiluri cognitive. Astfel, pot fi integrate în cadrul orelor de limba și literatura română, spre pildă,  textele multimodale : benzile desenate, romanele grafice, afișele, caricaturile, reclamele sau videoclipurile pot deveni resurse eficiente pentru înțelegerea și interpretarea mesajelor complexe. Deși tradițional marginalizate în cadrul orelor de literatură, aceste forme de expresie sunt parte integrantă a universului cultural al elevilor și pot constitui punți între literatura canonică și mediile contemporane. Totodată, pot fi desfășurate activități de transpunere creativă: adaptarea unor fragmente literare în benzi desenate, realizarea de afișe, meme sau trailere digitale favorizează apropierea elevilor de textele clasice prin mijloace familiare lor, stimulând totodată competențele de sinteză, analiză vizuală și expresivitate artistică și non-literare presupune o progresie de la nivelurile de bază – înțelegere și aplicare – către nivelurile superioare, precum analiza, sinteza și evaluarea. În acest cadru, examinarea critică a contextelor de comunicare devine esențială. De pildă, compararea unui afiș de film inspirat de o operă literară cu textul original favorizează dezvoltarea gândirii critice, prin identificarea mecanismelor de transpunere, reinterpretare și adaptare a mesajului. În același registru, studiul spoturilor publicitare poate constitui un exercițiu complex de recunoaștere a strategiilor persuasive și de exersare a discursului argumentativ, contribuind astfel la consolidarea competențelor cognitive superioare prevăzute de modelul lui Bloom. De asemenea, elevul trebuie valorizat în rolul său de creator de conținut multimedia, fiind implicat în activități precum realizarea de podcasturi, colaje digitale, animații sau elaborarea unor conturi fictive de social media pentru personaje literare. Astfel de demersuri didactice facilitează reinterpretarea creativă a textelor canonice, conducând la o înțelegere mai profundă a acestora și la integrarea lor în universul cotidian al elevilor

Aceste strategii se aliniază atât cu perspectiva inteligențelor multiple, cât și cu teoria constructivistă, favorizând o învățare activă, reflexivă și relevantă. Profesorul devine astfel facilitator al dialogului dintre tradiție și inovație, dintre text și imagine, dintre literatură și realitatea digitală.

Implicații educaționale

Integrarea multiliterației în procesul educațional contribuie la dezvoltarea unei pedagogii incluzive și interdisciplinare, capabile să răspundă diversității culturale și cognitive a elevilor. Aceasta presupune repoziționarea literaturii canonice în raport cu formele contemporane de expresie, crearea unui cadru de dialog între cultura academică și cea populară, precum și valorizarea diverselor modalități de construire a cunoașterii. Multiliterația devine astfel nu doar un set de competențe tehnice, ci un cadru de formare a identității, cetățeniei și autonomiei personale.

Concluzii

Multiliterația se afirmă drept o competență esențială a educației contemporane, indispensabilă pentru adaptarea la realitățile unei societăți pluraliste și digitalizate. Fundamentele teoretice oferite de Gardner și Piaget legitimează o abordare pedagogică ce valorifică diversitatea modalităților de învățare și rolul activ al elevului în construirea cunoașterii. În plan aplicativ, strategiile didactice centrate pe texte multimodale și pe producerea creativă de conținut contribuie la formarea unei gândiri critice, reflexive și interdisciplinare. Profesorul are, în acest cadru, rolul de mediator între tradiție și inovație, între literatură și media, între cultura academică și cea populară, facilitând astfel formarea unei generații capabile să înțeleagă și să participe activ la universul complex al comunicării contemporane.

Bibliografie
• Cope, B., & Kalantzis, M. (2000). Multiliteracies: Literacy Learning and the Design of Social Futures. Routledge.
• Gardner, H. (2006). Inteligențele multiple: noi orizonturi. Editura Sigma.
• Rosenblatt, L. M. (1991). Literatura – S.O.S. București: Editura Univers.
• Piaget, J. (2001). Psihologia inteligenței. București: Editura Humanitas.
• Cazacu, A. (2020). „Multiliterația ca formă de integrare a noilor media în educația literară”. Revista Română de Educație Multidimensională, 12(2), 47–60.
• European Commission (2018). Key Competences for Lifelong Learning. Luxembourg: Publications Office of the European Union.
• UNICEF România (2021). Educația digitală în școli: oportunități și provocări în contextul post-pandemic. București: UNICEF.