Istoria pedagogiei ne oferă o panoramă amplă asupra felului în care oamenii au înțeles, de-a lungul timpului, educația – atât ca știință, cât și ca practică socială. Dincolo de metode și teorii, pedagogia este o reflecție profundă asupra umanității, o expresie a valorilor pe care dorim să le cultivăm în generațiile viitoare. În acest context, vocile marilor pedagogi reprezintă nu doar repere teoretice, ci și surse de inspirație pentru practicienii educației de azi.

Într-o lume marcată de schimbări rapide și complexe, educația timpurie – și mai ales cea din grădiniță – capătă o importanță tot mai mare. Este vârsta în care se formează fundamentele personalității, curiozitatea, motivația pentru învățare, relația cu sine și cu ceilalți. De aceea, este esențial ca educatorii să fie ancorați într-o viziune pedagogică solidă, dar flexibilă, care să le permită să răspundă atât nevoilor copilului de azi, cât și cerințelor societății moderne.

Maria Montessori a fost medic, pedagog și reformatoare a educației, una dintre cele mai influente figuri ale pedagogiei moderne. Prima femeie medic din Italia, Montessori a adus o abordare științifică și profund umanistă în educație, concentrându-se pe dezvoltarea naturală a copilului și pe respectul față de ritmul său individual de învățare. A creat un model educațional centrat pe autonomie, libertate ghidată și auto-disciplină, în care mediul are un rol esențial.

Epistemologic (Cum se formează cunoașterea)

• Învățarea prin experiență directă: Montessori consideră că cel mai eficient mod prin care copilul dobândește cunoaștere este prin explorare activă a mediului. Copilul învață cu mâinile, prin atingere, mișcare și interacțiune concretă cu obiectele.
• Autoconstruirea inteligenței: Copilul este un „constructivist activ”, capabil să-și organizeze singur cunoașterea dacă are acces la un mediu potrivit. Cunoașterea nu este transmisă pasiv de adult, ci este construită de copil din interior spre exterior.
• Perioade sensibile: Montessori identifică perioade critice (senzitive) în dezvoltarea copilului (ex: limbaj, ordine, mișcare), în care copilul este receptiv în mod natural la anumite tipuri de informații – dacă mediul îi oferă stimulii potriviți, cunoașterea se fixează ușor și profund.

Axiologic (Ce valori promovează pedagogia Montessori)

• Respectul față de copil: Un principiu de bază este recunoașterea copilului ca o ființă completă, demnă de respect, încă de la naștere. Adultul nu trebuie să „modeleze” copilul, ci să-i ofere libertatea de a se dezvolta.
• Autonomie și responsabilitate: Se cultivă încrederea în forțele proprii, încurajând copilul să aleagă, să decidă și să își gestioneze activitatea. Se promovează auto-disciplinarea, nu controlul extern.
• Pace și cooperare: Educația Montessori are o profundă dimensiune umanistă și pacifistă, în care accentul este pus pe armonie interioară și respectul pentru ceilalți, nu pe competiție sau comparație.

Praxiologic (Cum se aplică concret aceste principii în educație)

• Mediul pregătit: Spațiul educațional este organizat cu grijă, cu materiale specifice și adaptate nivelului de dezvoltare al copilului. Totul este accesibil, ordonat și favorizează mișcarea liberă.
• Materiale Montessori: Sunt concepute științific pentru a permite autocorectarea greșelilor și învățarea prin atingere, mișcare, clasificare, comparație. Acestea acoperă domenii variate (practică a vieții, senzorial, matematică, limbaj etc.).
• Rolul educatorului: Educatorul este un ghid atent și discret, care observă fără a interveni inutil, intervenind doar când este necesar pentru a sprijini dezvoltarea copilului. Nu predă în mod tradițional, ci creează condiții optime pentru învățare.

Édouard Claparède a fost un psiholog elvețian care a înființat Laboratorul de psihologie și Institutul de științe ale educației la Universitatea din Geneva. El a susținut ideea unei educații funcționale bazate pe nevoile și interesele copiilor, considerând că jocul este cea mai potrivită activitate pentru copii.

Din perspectivă epistemologică, el propune o abordare funcționalistă a educației conturată pe următoarele idei-cheie:

• Funcționalismul educațional: Claparède susține că învățarea trebuie să fie adaptată nevoilor reale ale copilului. Cunoașterea apare ca răspuns la o nevoie, iar copilul învață mai eficient când există motivație internă autentică.
• Activismul pedagogic: Cunoașterea nu se transmite pasiv, ci se construiește prin acțiunea activă a copilului asupra mediului. Copilul este un „mic cercetător” care experimentează și deduce.
• Legea interesului: Învățarea este eficientă doar dacă este legată de interesele personale ale copilului. Pedagogia trebuie să pornească de la ceea ce copilul vrea și poate, nu de la ce adultul presupune că „trebuie”.

Din perspectivă axiologică, Claparède promovează o viziune educațională democratică și umanistă, punând în centru demnitatea copilului și dreptul la o educație adaptată individului. Valori promovate:

• Individualizarea educației: Fiecare copil este unic, iar educația trebuie să se adapteze la caracteristicile psihologice și ritmul propriu de dezvoltare.
• Respect pentru libertatea copilului: Se promovează o educație care nu constrânge, ci oferă cadrul pentru exprimare liberă și responsabilă.
• Educație pentru viață: Claparède susține o educație practică și utilă, conectată la viața reală, nu abstractă și deconectată de realitatea copilului.

Din perspectivă praxiologică, pedagogia lui Claparède se traduce în practică prin metode active, centrate pe nevoile, interesele și activitatea copilului. Idei-cheie:

• Metoda centrată pe problemă: Se propune organizarea procesului de învățare în jurul situațiilor problemă, care să declanșeze gândirea și să motiveze copilul să caute soluții.
• Observația pedagogică: Rolul educatorului este să observe nevoile și interesele copilului și să creeze un cadru flexibil care să le răspundă, nu să impună conținuturi rigide.
• Activități alese de copil: Se oferă ocazii de alegere și decizie, iar copilul este încurajat să își asume activ rolul în propria formare.
• Evaluare formativă: Evaluarea nu trebuie să fie punitivă, ci o formă de susținere a progresului copilului, axată pe feedback, nu pe notare standardizată.

Pentru a ilustra cele două voci care m-au inspirat și ale căror principii le integrez în activitatea didactică de la grupa cu preșcolari, voi face referire la Maria Montessori și Edouard Claparede. Montessori a evidențiat importanța libertății ghidate, a mediului pregătit și a autoeducației, propunând o pedagogie a liniștii, a concentrării și a respectului profund față de ritmul individual. Claparède, la rândul său, a insistat asupra caracterului funcțional și personalizat al învățării, subliniind că educația trebuie să plece de la interesul spontan al copilului, nu de la cerințe formale impuse din exterior.

Integrarea principiilor Mariei Montessori în activitatea educațională la grupa de preșcolari am realizat-o cu precădere înainte, în timpul și după etape de cercetare pentru lucrarea de grad didactic 1, cu tema Valențe formative ale educației outdoor în dezvoltarea copilului preșcolar, precum și a cursului de formare destinat cadrelor didactic din învățământul preșcolar –Educația outdoor- educație pentru viitor, tema mea de disertație.

În activitatea zilnică la grupa de preșcolari, integrez principiile Mariei Montessori printr-o organizare atentă a mediului educațional. Sala de grupă/ spațiul verde al Parcului Carol unde îmi desfășor activitatea când vremea este prielnică, este amenajat în zone distincte de învățare, iar materialele sunt dispuse la nivelul copiilor, pe rafturi joase, în recipiente clare și ordonate, astfel încât fiecare copil să aibă acces autonom și să le poată manipula fără asistență permanentă.

Încurajez cât mai mult copilul să aleagă singur activitățile în care dorește să se implice, susținând astfel dezvoltarea inițiativei, a voinței și a independenței personale. Activitățile respectă ritmul individual de învățare, oferind copilului timpul necesar pentru explorare în liniște și concentrare profundă. Rolul meu ca educator este acela de observator activ și ghid atent, care oferă suport doar atunci când copilul întâmpină dificultăți reale, evitând întreruperea procesului natural de învățare. Nu corectez în mod direct greșelile, ci ofer ocazii pentru autocorectare, favorizând formarea unei atitudini de încredere și perseverență în sarcină. De asemenea, încurajez respectul față de ceilalți și față de mediu, cultivând ordinea interioară, responsabilitatea, autonomia și cooperarea discretă.

Integrarea principiilor lui Édouard Claparède în activitatea educațională la grupa de preșcolari o realizez prin construirea procesul educațional pornind de la observarea directă a intereselor și nevoilor fiecărui copil, considerând că învățarea este eficientă doar atunci când copilul găsește un sens personal în ceea ce face. Astfel, adaptez conținuturile și temele săptămânale în funcție de întrebările, curiozitățile și comportamentele manifestate spontan de copii.

Valorific situațiile naturale din viața de zi cu zi – schimbările din natură, conflictele dintre copii, întrebările neașteptate – pentru a transforma învățarea într-un proces viu, autentic și funcțional. Activitățile nu vizează doar acumularea de informații, ci mai ales dezvoltarea de deprinderi utile și a capacității de a rezolva probleme: observare, analiză, exprimare, colaborare, decizie. De asemenea, evit impunerea conținuturilor rigide sau a unor sarcini formale, preferând contexte în care copilul să poată acționa liber, dar cu sens, să exploreze, să aleagă, să experimenteze. Astfel, învățarea răspunde unei nevoi reale a copilului și nu va fi doar o obligație externă. Întregul parcurs educațional este modelat după interesele funcționale ale dezvoltării copilului, punând accent pe motivația internă și pe bucuria descoperirii.

Maria Montessori și Édouard Claparède au marcat profund gândirea pedagogică modernă prin viziuni complementare asupra copilului și a procesului educațional. Deși abordările lor diferă ca stil și accent – Montessori fiind orientată spre autonomie și structură interioară, iar Claparède spre motivație și funcționalitate – ambii au pus copilul în centrul actului educativ, pledând pentru o educație adaptată nevoilor reale și naturale ale dezvoltării.

Relevanța ideilor celor doi autori pentru educația timpurie este evidentă și astăzi. Într-o lume în continuă schimbare, în care presiunea performanței riscă să înăbușe spontaneitatea copilului, viziunile lui Montessori și Claparède ne reamintesc că educația eficientă este cea care pornește de la copil, îl respectă, îl provoacă și îl sprijină să devină ceea ce poate fi, în ritmul său unic.

Crez personal

Cred într-o educație care respectă ritmul natural de dezvoltare al copilului, care îl privește nu ca pe un vas de umplut, ci ca pe un arhitect al propriei învățări. Inspirată de Montessori, privesc copilul ca pe o ființă completă, care are nevoie de libertate ghidată pentru a înflori. Asemenea lui Piaget, văd în joc și explorare motorul principal al învățării autentice. Claparède mi-a arătat că interesul copilului trebuie să fie punctul de pornire al educației, iar Bruner mi-a oferit convingerea că orice concept poate fi înțeles dacă este bine adaptat. Dewey m-a învățat că educația nu pregătește pentru viață, educația este viață. În grădiniță, acest crez se materializează printr-un mediu atent pregătit, activități care pornesc de la curiozitatile copiilor, încurajarea exprimării și cooperării prin abordarea grupului ca pe o Super-echipă, respectare particularităților individuale și de vârstă ale copiilor. Consider că misiunea mea de educator este să cultiv bucuria de a descoperi, libertatea de a întreba și curajul de a învăța, iar recompensele sunt zâmbetele copiilor mei care cer la grădiniță și în weekend.