În ultimele decenii, educația modernă a început să acorde o importanță din ce în ce mai mare nu doar dezvoltării cognitive a elevilor, ci și dimensiunii lor afective și sociale. Inteligența emoțională, un concept care definește capacitatea de a înțelege, recunoaște și gestiona emoțiile proprii și ale celorlalți, a devenit un reper esențial în formarea individului. Termenul a fost consacrat de Daniel Goleman, dar ideea în sine a existat sub diverse forme în pedagogie și psihologie. Spre deosebire de inteligența tradițională (IQ), care vizează logica, raționamentul și capacitatea de învățare, inteligența emoțională (EQ) aduce în prim-plan abilități precum empatia, autoreglarea și cooperarea – competențe fundamentale pentru o viață echilibrată și pentru o bună adaptare socială.

În învățământul primar, unde copiii se află în plină formare și modelare, dezvoltarea inteligenței emoționale devine o prioritate educațională. Școala nu este doar locul unde elevii învață să citească sau să socotească, ci și spațiul în care încep să înțeleagă cine sunt, cum să se exprime și cum să relaționeze cu ceilalți. În acest context, în calitate de învățător, am convingerea că unul dintre cele mai valoroase daruri pe care le pot oferi elevilor mei este acela de a-i ajuta să își descopere și gestioneze emoțiile, să-și dezvolte empatia și să colaboreze eficient. Dezvoltarea inteligenței emoționale nu este o materie separată, ci o atitudine prezentă în fiecare moment al vieții de clasă.

Ca învățător, am ajuns să înțeleg că succesul copiilor nu se măsoară doar în note bune sau în participări la concursuri, ci și – poate mai ales – în felul în care aceștia reușesc să se cunoască pe sine, să gestioneze emoții și să relaționeze armonios cu cei din jur. Inteligența emoțională, această abilitate de a recunoaște, exprima și regla emoțiile, reprezintă o componentă esențială în formarea unui elev echilibrat, încrezător și empatic.

Copiii vin la școală cu o mulțime de trăiri, pe care adesea nu știu să le exprime. Unii sunt entuziasmați, alții temători, unii pot părea agitați sau retrași. În calitate de cadru didactic, am învățat că, înainte de orice lecție de matematică sau română, trebuie să îi ajut să înțeleagă ce simt și de ce. Am descoperit că, dacă un copil este furios, trist sau temător, nu va putea fi receptiv la învățare. Așadar, alfabetizarea emoțională devine la fel de importantă ca cea cognitivă.

Conform modelului propus de Daniel Goleman, inteligența emoțională se bazează pe cinci dimensiuni-cheie: conștiința de sine, autoreglarea emoțională, motivația internă, empatia și abilitățile sociale. Toate aceste componente pot fi observate, cultivate și susținute încă din primii ani de școală.

Conștiința de sine presupune ca elevii să fie capabili să își recunoască emoțiile și să înțeleagă ce anume le declanșează. De exemplu, când un copil spune „Sunt trist pentru că nu m-a ales nimeni în echipă”, el face deja un pas important spre gestionarea acelei emoții. Pentru a-i ajuta în acest proces, folosim des exerciții simple precum „termometrul emoțiilor” sau „jurnalul stărilor”. Discutăm despre cum se simt la începutul zilei și ce putem face împreună pentru a îmbunătăți starea generală a clasei.

Autoreglarea este o provocare majoră pentru copiii mici, care reacționează adesea impulsiv. În clasă, am lucrat mult la dezvoltarea acestei abilități prin jocuri de rol, pauze de respirație și ritualuri de liniștire după conflicte. Când un elev reușește să spună „Am nevoie de timp să mă calmez” în loc să țipe sau să lovească, știu că procesul funcționează.

Motivația internă se dezvoltă în timp, dar poate fi stimulată încă de la vârste fragede. În loc să pun accentul pe recompense sau pedepse, încerc să-i ajut pe copii să găsească bucuria în reușita personală, în progres și în depășirea obstacolelor. Folosim planuri de obiective, în care fiecare își propune ceva ce dorește să îmbunătățească – fie că e vorba de un comportament sau de o abilitate. Mă bucur să-i văd cum încep să își asume propriul drum și să devină din ce în ce mai autonomi.

Empatia este poate cea mai vizibilă calitate în rândul copiilor – atunci când este cultivată. Uneori, un copil își oprește joaca pentru a consola un coleg, alteori aduce din proprie inițiativă un creion unui coleg fără rechizite. Aceste momente trebuie încurajate și reflectate. În clasă, am creat un colț numit „Colțul Bunătății”, unde copiii scriu sau desenează gesturile frumoase pe care le-au observat sau le-au făcut. Astfel, învățăm să ne uităm la ceilalți cu inima deschisă.

Abilitățile sociale se manifestă în moduri diverse: cum colaborează copiii în grupuri, cum își rezolvă conflictele, cum se exprimă în fața colegilor. Învățarea acestor comportamente se face pas cu pas, prin modelare, exercițiu și corectare blândă. De exemplu, când apar neînțelegeri, nu ofer soluții imediate, ci îi provoc să găsească împreună o variantă care îi mulțumește pe amândoi. Astfel, construim nu doar învățători buni, ci și oameni buni.

Un alt aspect important este modelul oferit de adult. Ca învățător, știu că nu pot cere copiilor să își gestioneze furia dacă eu însumi reacționez impulsiv. De aceea, lucrez și eu, constant, la propriile abilități emoționale, pentru a fi un exemplu coerent. În plus, colaborarea cu părinții este esențială. Atunci când valorile promovate acasă sunt în armonie cu cele din clasă, copilul se dezvoltă într-un mediu stabil și predictibil.

În concluzie, dezvoltarea inteligenței emoționale la clasele primare nu este un „supliment” al educației, ci o parte integrantă și fundamentală a acesteia. Ea contribuie decisiv la formarea unor copii încrezători, empatici și capabili să facă față provocărilor vieții. În calitate de învățător, consider că avem nu doar responsabilitatea, ci și privilegiul de a ghida acești pași esențiali în devenirea umană. Inteligența emoțională este, în fond, lecția cea mai valoroasă pe care o putem preda.

Bibliografie
David, D. (2006). Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale. Cluj-Napoca: Editura ASCR.
Goleman, D. (2006). Social Intelligence: The New Science of Human Relationships. New York: Bantam Books.
Pîrvan, V. (2011). Dezvoltarea inteligenței emoționale la copii și adolescenți. București: Editura Didactică și Pedagogică.