Cât de important este modelul unui profesor în formarea elevului ca om? Mai au nevoie copiii noștri de modele? Poate omul de la catedră să devină o persoană admirată și demnă de urmat? Sunt întrebări pe care poate că nici nu ni le mai punem ca și cadre didactice. Și totuși, cu toții am avut profesori care ne-au plăcut, sau pe care i-am admirat, fie și dacă măcar pentru felul în care se îmbrăcau, sau își aranjau părul. Cu siguranță am întâlnit cel puțin un profesor care ne-a făcut să îndrăgim materia pe care o preda și asta pentru că îl îndrăgeam pe el, sau pe ea. Fie că vrem, fie că nu vrem, noi suntem modele pentru elevii noștri, iar ei se uită la noi ca la persoane de la care au ceva să învețe.

În ultimul timp, se discută dacă omul de la catedră va putea fi înlocuit de tehnologie, prin inteligența artificială. Acest articol încearcă să demonstreze că acest lucru este imposibil, deoarece „modelul” uman este unul deosebit de complex, alcătuit nu doar din cunoștințe înmagazinate, ci este o persoană cu rațiune, emoții și voință, cu experiență de viață diversă, cu capacitatea de a empatiza și de a transmite cu mult mai mult decât informații.

Trăind într-o eră digitală în care se pare că tehnologia tinde să înlocuiască aproape orice în majoritatea domeniilor, apare uneori și această întrebare: oare profesorii vor fi înlocuiți de inteligența artificială (AI) manifestată prin computere, telefoane sau roboți? Spre surprinderea mea, în cadrul unui simpozion l-am auzit pe unul dintre cei mai apreciați pedagogi din România, susținând că inteligența artificială va lua locul oamenilor în procesul de mentorat. De fapt, într-o anumită măsură, și profesorii pot fi mentori pentru elevii lor. În ceea ce privește informațiile, cu siguranță un dispozitiv electronic performant poate înmagazina cu mult mai mult decât un om într-un anumit domeniu, poate fi mai ușor de accesat și are o marjă de eroare infinit mai mică, în funcție de acuratețea datelor introduse în memoria acestuia. Evident, tehnologia îți are rolul ei bine definit în instruirea elevilor și, folosită în mod corespunzător, poate fi extrem de benefică. Ea vine în ajutorul cadrului didactic și al elevului în procesul de predare-învățare-evaluare. Există o multitudine de resurse educaționale creative, care stimulează imaginația elevului și îl ajută să înțeleagă sau să își însușească mai bine cunoștințele predate. Cu toate acestea, pe plan uman, sunt anumite calități pe care un dispozitiv electronic, oricât de sofisticat ar fi el, nu poate sa le manifeste tocmai pentru ca nu este de natură umană. Sunt trăsături de personalitate și de caracter, experiențe inter-relaționale speciale, pe care doar un alt om le poate înțelege pe deplin și la nivel afectiv, emoțional, nu doar la nivel cognitiv.

Omul este o ființă complexă, tridimensională, formată din trup, suflet și duh, greu de imitat și imposibil de reprodus pe altă cale decât cea naturală. Trupul este partea noastră exterioară, cu cele cinci simțuri care ne pot face viața mai frumoasă. De exemplu, un computer nu poate privi cu dragoste un elev, nu poate mângâia cu blândețe un copil, nu îi poate auzi intonația veselă sau nesigură, nu poate mirosi o floare împreună cu el și nu poate savura o mâncare delicioasă. Sufletul, la rândul lui, este format din cele trei părți: rațiune, emoții și voință. Poate că o oamenii de știință pot implementa componenta rațională într-o anumită măsură unui robot. Totuși, sentimentele și voința sunt caracteristici distincte pe care, cu siguranța nu le putem găsi în dispozitivele inteligente de acum. S-a vorbit foarte mult despre IQ, ca standard definitoriu al capacității intelectuale a unui om. Dar apoi EQ (inteligența emoțională) a fost mai apreciată. Un om genial, dar fără inimă, nu e decât e un om răufăcător. Fără îndoială, o persoană cu IQ mare poate să cunoască multe lucruri, să rezolve multe probleme, dar fără un bun management al emoțiilor, va eșua in domeniul emoțional sau al relațiilor. Însă în ultimul timp, cercetătorii spun că pe primul loc a trecut SQ (inteligența spirituală). A treia componentă a unui om este duhul, partea umană care poate comunica cu o forță spirituală superioară, cu divinitatea. Se pare că ne trebuie o anumită doză de inteligență aparte și de sinceră modestie ca sa ne dăm seama că nu le putem face pe toate și că sunt domenii în care doar o putere superioară, infinit mai bună și mai inteligentă decât noi, ne poate ajuta, ne poate da călăuzirea necesară și pacea interioară de care avem cu toții atâta nevoie.

În contextul acestei vaste complexități a naturii umane, pare de neconceput ca inteligența artificială să poată lua locul unui cadru didactic în carne și oase, o ființă cu trup, suflet și duh. Întrebarea care se pune acum este: se mai străduiește cadrul didactic sa fie un model bun pentru elevii săi? În ce fel poate fi acesta un astfel de model? Cu siguranță, materia pe care o predăm primează pentru fiecare cadru didactic. Profesorul poate fi un model de dascăl pentru aceia care îi vor îndrăgi materia și felul în care o predă. Am întâlnit mulți elevi care au devenit profesori pentru că le-a plăcut profesorul lor, pasiunea și competența cu care preda și pentru că au putut să înțeleagă și să învețe foarte bine. Eu însămi am fost profund influențată în alegerea profesiei de modelul unora dintre profesorii mei.

Dar nu toți elevii devin profesori. Cu toate acestea, profesorul rămâne un model pentru ei în ceea ce privește formarea lor ca membrii responsabili, de încredere și activi ai societății. Un robot nu poate contribui decât într-o foarte mică măsură dezvoltarea simțului civic în elevi, a respectului față de toate categoriile sociale, implicarea în acte de caritate față de semenii lor cu nevoi reale. Cumva, accesul la tehnologie, conduce mai mult la separarea de oamenii din jurul nostru. El/ea este un model prin felul în care se ocupă de familia lui, prin felul în care vorbește și prin modul în care se comportă. Avem o mie de prieteni pe Facebook, Twitter sau Instagram, dar niciunul atunci când avem nevoie. Prin chiar faptul că un profesor se interesează de nevoile elevului, că îl ajută să învețe cum să învețe, că îi dă sfaturi pertinente și calificate, el/ea contribuie la modelarea, dezvoltarea și integrarea elevilor în societate.

Profesorul este un model de neegalat față de orice dispozitiv cu inteligență artificială și prin calitățile caracterului său. Bunătatea, dragostea, tactul, înțelepciunea experienței de viață, modestia, fermitatea la nevoie, corectitudinea blândă, respectul față de elevi, așteptarea de a fi respectat la rândul lui, toate acestea sunt doar câteva trăsături de caracter pe care copiii tânjesc să le vadă în cei în autoritate, chiar dacă nu își dau seama. Un robot poate fi programat să fie politicos și chiar să practice simțul umorului într-o oarecare măsură, dar, datorită faptului că nu are suflet, el nu va fi capabil de sentimente. Iar noi, dascălii, trebuie să păstrăm în minte această imagine holistică a elevului și să ne adresăm atât rațiunii, cât și să ținem cont de sentimentele și de voința unui copil. Cu toții am fost copii și știm că ei caută instinctiv modele. Adesea Media oferă vedete fără caracter și fără educație, cu o vorbire și un comportament degradante, dar care fac bani, au popularitate și par demne de invidiat și de urmat. Părinții sunt foarte prinși de munca lor în încercarea de a le oferi copiilor lor condiții mai bune, și poate că petrec prea puțin timp cu copiii lor. Uneori e chiar convenabil când vii obosit de la munca să îl lați pe copil în fața unui telefon sau laptop sau televizor și să îți vezi de treabă sau să te odihnești puțin. În mod ironic, parcă internetul și alte surse Media ne educă copiii. Unele lucruri sunt bune, dar copilul le primește pe toate la pachet, și bune și rele. Copilul învață să nu nu-i pese, să fie egocentric, să îi nu respecte pe cei din jurul lui. Dar un cadru didactic dedicat profesiei lui știe că el/ea e mai mult decât o sursă de informații într-un anumit domeniu. El/ea știe cine este: nu doar un angajat care își face treaba cât poate de bine și își pleacă fruntea în fața unei legislații care parcă e împotriva educației copiilor, ci el știe ca este un promotor al dezvoltării personale a copilului, un model pentru elevi.

Ideile sunt controversate, și dacă un robot va putea sau nu să fie un model pentru elevi, rămâne de văzut în viitor. Până atunci, să nu uităm că, prin stilul nostru de viață noi suntem modele permanente pentru ei. Să ne gândim că timp de o cincizeci de minute, la fiecare clasă, în fiecare zi, noi suntem vedeta din fața lor. Să facem ca aceste cincizeci de minute să conteze, să creeze amintiri unice. Să îi lăsăm pe copii să fie ei înșiși, și, la rândul lor, să fie vedetele noastre timp de cincizeci de minute și mereu.

Bibliografie

schooleducationgateway.eu/ro/pub/resources/tutorials/ai-in-education-tutorial.htm
edict.ro/rolul-profesorilor-in-formarea-si-pregatirea-elevilor/
consilierebiblica.ro/dihotomie-sau-trihotomie/
crestinortodox.ro/dictionar-religios/trihotomie-86623.html